Știri
Ştirea zilei
"Să nu ne amăgim că epoca comunistă a fost o epocă ce ar fi dat vreo şansă naţiunii române. Decizia de a crea o comisie pentru analizarea crimelor comunismului a fost corectă. Tot ce am văzut aici îmi creează convingerea că decizia luată la începutul săptămânii pentru continuarea lucrărilor la enciclopedia comunismului şi la manualul şcolar a fost, de asemenea, corectă", a declarat Băsescu la finalul vizitei făcute la Sighet.
Vezi ultimele știri
Rusia a atacat infrastructura energetică și un pod din Kiev, înaintea negocierilor de la Abu Dhabi
Kievul a suferit distrugeri pe scară largă, iar serviciile esențiale au fost perturbate pe 7 noiembrie, după ce Rusia a lansat 172 de drone de atac și 36 de rachete balistice asupra capitalei ucrainene și a altor regiuni. Au fost lovite infrastructura energetică, clădiri rezidențiale și un pod important peste râul Nipru.
Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, atacurile au avariat obiective energetice, clădiri de locuit și infrastructură de transport esențială, lăsând unele zone ale capitalei fără electricitate, încălzire și apă.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a descris situația aprovizionării orașului cu energie electrică drept „extrem de dificilă”, după atacurile asupra infrastructurii din regiunile Kiev și Jitomir.
Au fost avariate și câteva blocuri de locuințe, o grădiniță și o clădire nerezidențială. Cinci persoane au fost rănite la Kiev, inclusiv un adolescent de 14 ani.
Podul de Nord, o construcție importantă din capitala ucraineană, care traversează râul Nipru, a fost, de asemenea, lovit și închis temporar în ambele direcții.
Kliciko a declarat că atacul a avariat carosabilul, liniile electrice aeriene pentru troleibuze și liniile de transport al energiei electrice. Unda de șoc a avariat și cinci camioane parcate în apropiere.
Primarul a publicat o înregistrare video care arată distrugerile de pe carosabilul podului și la parapetele de protecție și a anunțat că au început lucrările de reparație.
Ministerul rus al Apărării a confirmat atacul, susținând că podul era folosit pentru transportarea armamentului și echipamentelor militare destinate Forțelor Armate ale Ucrainei.
În alte zone ale țării, atacurile rusești din timpul nopții asupra a patru raioane din regiunea Dnipropetrovsk au ucis o persoană și au rănit alte patru, inclusiv o fată de 11 ani, potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei.
Zelenski: „Ucraina nu trebuie lăsată singură”
Într-o postare publicată pe Telegram pe 7 noiembrie, însoțită de fotografii care arată amploarea distrugerilor provocate de atacurile din timpul nopții, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a lansat 172 de drone și 36 de rachete balistice, toate îndreptate asupra Kievului și a altor regiuni.
El a spus că au fost vizate stațiile electrice care conectează centralele nucleare de la Rivne și Hmelnițki la Kiev și la regiunile centrale ale Ucrainei. Potrivit informațiilor disponibile, au fost avariate și alte stații electrice din regiunile Vinița, Jitomir, Rivne, Harkov și Dnipropetrovsk.
Citește și: Ucraina speră că Oleșki va deveni un model pentru un armistițiu mai amplu
Zelenski a cerut Washingtonului să mențină și să sporească sprijinul pentru Ucraina, îndemnând Congresul SUA să dea dovadă de mai multă unitate în chestiunile de securitate, să condamne agresiunea rusă și să intensifice presiunile prin sancțiuni asupra președintelui rus Vladimir Putin.
„Când Rusia încearcă să cufunde în beznă Kievul – un oraș cu milioane de locuitori – și întreaga țară, Ucraina nu trebuie lăsată singură”, a scris Zelenski.
„Hotărârea și consecvența Americii în sprijinirea Ucrainei sunt de mare importanță pentru apropierea păcii”, a adăugat el.
Rusia a respins apelurile pentru un armistițiu parțial sau total, afirmând că luptele vor înceta doar atunci când va fi încheiat un acord de pace cuprinzător. În contextul apropierii lunilor de iarnă, care se anunță deosebit de dificile, Moscova și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, precum și asupra obiectivelor civile.
Ucraina lovește ținte de pe teritoriul Rusiei
Ucraina și-a continuat campania împotriva infrastructurii energetice și a obiectivelor militar-industriale rusești, vizând instalații despre care Kievul afirmă că susțin efortul de război al Moscovei.
În noaptea de 6 spre 7 noiembrie, Ucraina a atacat mai multe obiective rusești legate de industria petrolieră și producția militară.
Statul Major al Ucrainei a confirmat că forțele sale de rachete au folosit sisteme de rachete antinavă „Neptun” pentru a lovi compania pe acțiuni Proton-Electrotex din orașul Oriol, o întreprindere din complexul militar-industrial rus care produce componente electronice și optoelectronice.
Potrivit armatei ucrainene, compania produce componente utilizate la rachetele balistice Iskander-M și la sistemele de rachete de croazieră ale Rusiei. Kievul a afirmat că atacul ar putea îngreuna producția rachetelor folosite de Rusia împotriva orașelor ucrainene.
Autoritățile regionale din Oriol au raportat avarii la depozite și hale de producție ale unor întreprinderi comerciale, precum și la trei case particulare.
În regiunea rusă Saratov, un incendiu a izbucnit la rafinăria de petrol din Saratov în urma unui atac cu drone al Ucrainei, potrivit publicației independente ruse ASTRA și canalelor ucrainene de monitorizare.
Guvernatorul regiunii, Roman Busargin, a confirmat avarierea infrastructurii civile și a spus că au existat informații preliminare despre victime. De asemenea, ar fi fost avariate mai multe clădiri rezidențiale.
Ministerul rus al Apărării a susținut că sistemele sale de apărare antiaeriană au doborât 411 drone ucrainene în timpul nopții. Cifra nu a fost verificată independent.
Negocieri trilaterale la Abu Dhabi
Noua escaladare are loc cu doar câteva zile înaintea negocierilor trilaterale programate între Ucraina, Rusia și Statele Unite, la Abu Dhabi, în perioada 10–11 noiembrie.
Te-ar putea interesa și: Îngrijorări legate de „noua arhitectură de securitate europeană” pregătită de Trump. Ar putea servi în primul rând intereselor Rusiei?
Delegația Rusiei la discuții va include consilierul prezidențial Vladimir Medinski, viceminiștrii de Externe Serghei Riabkov și Mihail Galuzin, precum și pe Igor Kostiukov și Iuri Jigarovski din Statul Major General al Forțelor Armate ale Rusiei, relatează Interfax.
Delegația Ucrainei va fi condusă de Rustem Umerov, șeful Serviciului de Informații Externe al Ucrainei și fost ministru al Apărării, potrivit relatărilor presei ucrainene.
Din delegație vor mai face parte șeful Administrației Prezidențiale, Kirilo Budanov, David Arahamia, liderul fracțiunii parlamentare „Slujitorul Poporului”, consilierul prezidențial pentru comunicare, Dmitro Litvin, și Serhii Kîsliția, prim-adjunct al șefului Administrației Prezidențiale.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Două aerostate au survolat neautorizat R. Moldova, anunță autoritățile
Două obiecte de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian al R. Moldova în dimineața de 7 noiembrie, a anunțat Ministerul Apărării.
Primul caz a fost înregistrat la ora 09:15, când un aerostat a survolat spațiul național în zona satului Moșeni, din raionul Drochia, părăsindu-l la ora 09:22, în preajma satului Elizavetovca, din același raion.
Al doilea caz a fost semnalat la ora 10:35, când un alt balon a traversat neautorizat frontiera de stat din direcția localității ucrainene Vinița spre satul Trifăuți, raionul Soroca. Acesta a ieșit din R. Moldova la ora 10:36, în apropiere de satul Ruslanovca, din același raion.
Ministerul Apărării nu oferă detalii privind caracteristicile celor două obiecte, dar spune că „Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii”.
Un incident asemănător a avut loc în februarie 2023, când R. Moldova și-a închis temporar spațiul aerian pentru câteva ore din cauza detectării unui obiect neidentificat de mici dimensiuni, asemănător unui balon meteorologic sau de recunoaștere, în regiunea orașului Soroca. În mod similar, forțele aeriene din România au ridicat atunci avioane de vânătoare pentru a investiga o țintă aeriană cu caracteristici de balon radar.
În războiul din Ucraina, baloanele sunt lansate frecvent ca ținte false, pentru a induce în eroare sistemele de apărare antiaeriană. Pot fi echipate cu reflectoare radar speciale sau camere de supraveghere capabile să colecteze date despre locația exactă a sistemelor de apărare aeriană active din regiune.
În ultimele luni, s-au înmulțit incidentele cu drone ajunse ilegal pe teritoriul R. Moldova, pe fondul continuării războiului declanșat de Rusia în Ucraina vecină, prin invazia la scară largă din februarie 2022.
Octombrie a fost una dintre lunile cu cele mai multe incursiuni cu drone de la începutul anului - 19 din totalul celor 67 înregistrate în primele zece luni din 2026.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Ministrul Apărării dezminte că moldovenii din diaspora vor fi aduși acasă cu forța, în caz de război
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a dezmințit că o nouă lege îi va obliga pe cetățenii moldoveni stabiliți peste hotare să revină în țară, în cazul instituirii stării de asediu sau de război.
Într-un clip video publicat pe rețelele sociale pe 6 noiembrie, Nosatîi a spus că proiectul de lege privind regimurile juridice speciale cu caracter exceptional, propus de Ministerul Apărării spre consultări publice pe 3 noiembrie, nu conține o astfel de prevedere.
„Nu există pârghii ca cineva să fie adus cu forța, de exemplu, din Irlanda, Italia sau din alte țări. Nu scrie și nici nu poate fi îndeplinit. Singura noutate este că, în caz de necesitate, cine vrea să-și apere țara știe unde să bată la ușă – la ambasadă sau consulat. Atât”, a spus ministrul.
Informația a fost răspândită inclusiv de liderul socialiștilor, deputatul Igor Dodon, care a acuzat că guvernarea ar pregăti „o mobilizare forțată, inclusiv a cetățenilor din diasporă”.
Te-ar putea interesa și: Fără curs de patriotism în școlile din Moldova. Ce propune, în schimb, Ministerul Apărării
Potrivit ministrului Apărării, proiectul vine să înlocuiască o lege care există încă din 2004 – privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, care nu a fost aplicată niciodată în 22 de ani.
Una dintre noutățile proiectului este că starea de asediu sau de război va putea fi instituită „inclusiv în cazul unor atacuri hibride sau subversive”, care pun în pericol suveranitatea, independența, unitatea sau integritatea teritorială a R. Moldova.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Noi alerte cu bombe pe avioane și în redacții de presă. Unele vin cu mesaje anti-feministe și trimit la grupări rusești
În Europa au continuat să apară vineri alerte cu bombă, dovedite false, atât asupra avioanelor, cât și, mai nou, asupra unor redacții de presă. Nimeni nu știe deocamdată sigur cine le trimite, dar agențiile de presă spun că unele dintre ele au mesaje anti-feministe și pot trimite la o grupare rusească.
Redacțiile din Irlanda și Bulgaria au primit vineri, prin e-mail, amenințări cu bombă de la un presupus „Mihail Andropov”, care și-a asumat responsabilitatea pentru un val tot mai amplu de amenințări false care perturbă zborurile de pasageri din întreaga Europă.
Mesajele, trimise postului bulgar Nova TV și postului public irlandez RTE, care și-a evacuat sediul, purtau titlul „Mesaj către Occident” și prezentau amenințările ca fiind preludiul unei serii de atacuri asupra mijloacelor de transport din întreaga Europă. Postul TV britanic Sky a declarat, de asemenea, că a primit o amenințare la adresa securității.
Joi, companiile aeriene și aeroporturile din Italia au primit e-mailuri amenințătoare care pretindeau că provin de la un grup de campanie rus interzis, Statul Masculin, deși originea acestora nu a putut fi verificată.
AFP a scris vineri că gruparea rusă a fost, ce-i drept, scoasă în afara legii în 2021, dar apoi ea și-a declarat sprijinul pentru războiul declanșat de ruși împotriva Ucrainei.
Unele mesaje cu alerte false anterioare, văzute de AFP, conțineau mesaje misogine.
„Noi, luptătorii Statului Masculin, prin acțiunile noastre de astăzi vom lăsa o amprentă în istorie. Regimul vostru feminist își va aminti de asta pentru totdeauna. Explozia va avea loc în 60 de minute. Astăzi, cerul vostru se va înroși”, se arăta într-un mesaj trimis la mai multe adrese de e-mail ale aeroportului din Sofia.
- Te-ar mai putea interesa: Alerte cu bombe pe avioane, pe tot cuprinsul Europei. Nu sunt urmări grave, nimeni nu-și asigură răspunderea
Vineri a fost a patra zi de alerte în Europa.
Marți, cel puțin șase zboruri au fost perturbate într-un fel sau altul, iar joi, peste douăzeci, unele dintre ele efectuând aterizări neplanificate sau fiind escortate către destinațiile lor de avioane de vânătoare.
Vineri, avioane de vânătoare au escortat avioane de linie care zburau de la Bruxelles la Sofia și de la Praga la București și Cipru prin spațiul aerian maghiar, din cauza unor amenințări cu bombă, a declarat ministrul maghiar al Apărării, Romulusz Ruszin-Szendi.
Nici vineri nu au fost găsite pe avioane dispozitive explozive, iar toate avioanele au aterizat în siguranță.
Guvernul Irlandei a declarat vineri că amenințările false cu bombe transmise către mass-media irlandeză, pe fondul unor valuri de amenințări la adresa zborurilor din întreaga Europă, fac „probabil” parte dintr-o „campanie coordonată”.
„Aceste amenințări vin în urma perturbărilor continue din sectorul aviației din întreaga Europă, cauzate de amenințări similare, și pare probabil că este vorba de o campanie coordonată de perturbare”, se arată într-un comunicat.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Sindicatele, alarmate că premierul Tofan ar lucra la legi noi, care să faciliteze concedierile: „Pe noi nu ne-a informat nimeni”
Sindicaliștii din R. Moldova au cerut guvernului explicații despre declarația premierului Vasile Tofan că legile moldovenești trebuie modificate pentru a permite angajatorilor să dea afară oamenii mai ușor, făcută într-un interviu de presă, în ajun.
Cum apreciați legislația muncii: protejează suficient angajații sau oferă prea multă libertate angajatorilor? Click pentru a participa la un SONDAJ
Într-un comunicat de presă, vineri, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) s-a declarat surprinsă de anunțul lui Tofan, făcut joi seară la o emisiune la TV8, că guvernul lucrează la modificarea Codului Muncii pentru a da mai multe drepturi patronilor.
„Ceea ce ne surprinde este faptul că prim-ministrul afirmă că Guvernul lucrează deja la asemenea modificări, în timp ce CNSM nu a fost informată despre inițierea unui astfel de proces și nu cunoaște niciun motiv sau argument care ar justifica o asemenea abordare esențială, nemaivorbind de propunerile concrete care urmează să fie promovate”, spun sindicaliștii.
În apariția sa la TV8, Tofan a părut să sugereze că actualul Cod al Muncii obligă patronii să țină la muncă oameni care „fură”, în loc să-i poată lăsa să-i dea afară rapid și să angajeze în loc alții. Astfel, potrivit lui Tofan, legile moldovenești în domeniu ar fi deocamdată „mai comuniste și mai socialiste decât cele din țările scandinave”.
Suedia și unele din vecinele ei nordice, țările cele mai democratice și mai prospere în multe clasamente mondiale, sunt cunoscute pentru un model de economie socială bazat pe impozite mari pentru bogați, asistență socială generoasă pentru cei vulnerabili și legislație a muncii progresistă.
Premierul Tofan, care în trecut și-a exprimat simpatia pentru politicile libertariene ale președintelui argentinian de dreapta Javier Milei, cunoscut pentru terapia economică de șoc care a coborât inflația, dar a dus și la mari concedieri și pierderi de alocații sociale, a mai spus la TV8 că știe că sindicatele și organizațiile pentru drepturile omului vor protesta, dar el este hotărât să meargă „până în pânzele albe”.
În replica lor de vineri, sindicaliștii spun că „își reafirmă disponibilitatea pentru un dialog constructiv privind modernizarea legislației muncii”, dar nu vor susține modificări „care conduc la diminuarea garanțiilor și a drepturilor salariaților”.
◉ SONDAJ
Tofan a făcut remarcile incriminate de sindicate la TV după ce mai devreme, joi, a prezentat în Parlament raportul primelor 100 de zile de guvernare al cabinetului său, promițând noi măsuri pro-business și „simplificarea statului” pentru a atrage investiții și a relansa economia.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Maia Sandu spune că la 450.000 de oameni li s-au furat date în atacul din octombrie și îi avertizează să fie în continuare vigilenți
Președinta Maia Sandu a promis măsuri sporite de consolidare a securității cibernetice a țării după atacul cibernetic de amploare, soldat cu extragerea neautorizată a datelor a aproximativ 450.000 de moldoveni, dar a avertizat oamenii să fie vigilenți.
Cât de pregătiți vă simțiți să recunoașteți o tentativă de escrocherie și să reacționați corect? Cșick pentru a participa la un SONDAJ
Cifra nouă, mai mică decât cea vehiculată până acum (750.000), a fost pomenită de Maia Sandu după ședința Consiliului Național de Securitate (CNS), vineri, 6 noiembrie.
„Cauza a fost una de fond și de guvernanță” - adică nu era verificat dreptul solicitantului de a intra într-o aplicație din care putea accesa întreg sistemul. Este „consecința unei arhitecturi în care toate registrele sunt accesibile printr-un punct unic”, fără control suficient, a spus Sandu.
Ea a criticat „comunicarea întârziată” a instituțiilor statului, spunând că ele nu erau pregătite pentru așa atac de amploare.
„Problema a fost depistată cu întârziere, iar când a fost depistată, răspunsul nu a fost imediat”, a spus președinta.
Sandu a repetat asigurările date deja cetățenilor de alte autorități, inclusiv că nu au fost accesate conturile bancare. Ea a avertizat totuși cetățenii să fie vigilenți și să nu cadă în capcana celor care au datele lor.
- Te-ar putea interesa și: Șeful Securității Cibernetice, despre cel mai mare furt digital din istoria Moldovei
„Când aveți un asemenea apel, închideți și sunați acea bancă sau poliția direct, nu la numărul de la care ați fost sunați”, a spus președinta.
Ea a mai spus că Ministerul Educației va face o lecție de securitate cibernetică cu elevii, care și-ar putea instrui apoi, poate, părinții.
Maia Sandu a spus că nu pot fi date publicității toate măsurile luate, ca să nu afle răufăcătorii, dar a dezvăluit că a fost creat un grup de lucru condus de premierul Vasile Tofan.
Ea a mai spus că atacurile cibernetice sunt tot mai frecvente, în multe țări ale lumii, unele dintre ele fiind parte a „războiului hibrid” purtat de Rusia împotriva țărilor europene.
„Tehnologiile informaționale se dezvoltă într-un ritm cu care este greu să ții pasul”, a spus președinta. „Riscurile nu pot fi eliminate, dar putem învăța să le facem față în mod organizat și rapid”.
◉ SONDAJ
La conferința ei de presă de vineri, Sandu nu a făcut vreo legătură directă între atacul cibernetic din octombrie, din Moldova, și amenințările din partea vreunui „actor străin”, cum se spune de obicei când sunt suspectate Rusia sau China.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Și închisă, și cu colierul de diamante luat? ANI, mai aproape de confiscarea a 1,25 de milioane de lei din averea Evgheniei Guțul
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) își continuă demersurile pentru confiscarea a încă 1,25 de milioane de lei din averea fostei bașcane a Găgăuziei, Evghenia Guțul, condamnată anul trecut la 7 ani de închisoare pentru rolul jucat în finanțarea ilegală a Partidului Șor.
Cererea ANI vizează sume „nejustificate” constatate de organele care au verificat averea fostei bașcane înainte ca ea să fie întemnițată în 2025 în urma unei decizii judecătorești pe care Guțul și aliații ei, inclusiv guvernul F. Ruse, o consideră răzbunare politică.
Cererea ANI trebuie aprobată de instanță, mai precis de Judecătoria Chișinău, sediul Centru.
Experții agenției anticorupție susțin că printre alte neregularități în declararea averii, fosta bașcană ar fi trecut un colier de diamante cu prețul de un leu, deși - potrivit evaluării ANI - el ar costa cam 250.000 de lei.
Încercarea autorităților de a confisca sume noi din averea lui Guțul, după ce au „țintit” în 2025 cam 41 de milioane, nu este cu totul nouă, ea a început înaintea întemnițării ei pentru colaborarea cu Șor, dar abia cum s-a stabilit care instanță trebuie să aibă ultimul cuvânt.
Noile evoluții vin la scurt timp după ce președinta Maia Sandu a respins un apel al predecesorului ei în funcție, Igor Dodon, să o grațieze pe Evghenia Guțul, de dragul celor doi copii ai acesteia. Președinta a obiectat că orice cerere de grațiere trebuie să vină de la persoana condamnată.
Înaintea lui Dodon, și președintele rus Vladimir Putin a făcut apel la punerea în libertate a fostei bașcane, pe care purtătorul lui de cuvânt, Dmitri Peskov, a numit-o „deținut politic”.
Potrivit procurorilor, Guțul și secretara fostului Partid „Șor”, Svetlana Popan, condamnată și ea la închisoare, au coordonat curse secrete cu bani din Rusia, au instruit colegii să mascheze fondurile prin donații fictive și au organizat proteste masive în Chișinău, unde mii de participanți au fost plătiți cu bani ilegali.
Instanța a dispus tot atunci și confiscarea a peste 50 de milioane de lei – 40.905.637 de lei din contul Evgheniei Guțul și 9.748.425 de lei de la Svetlana Popan. Acestora le-au fost interzise activitățile în partide politice și în domeniul financiar-contabil, pentru o perioadă de cinci ani.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Trump spune că s-a întâlnit cu trimisul lui Putin și că se așteaptă la un acord privind Ucraina în curând. „Va implica întreaga Europă!”
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-a întâlnit în particular joi cu trimisul președintelui rus Vladimir Putin, după ce oficialul rus a apărut alături de reprezentanți ai Ucrainei la un eveniment organizat la Casa Albă de prima doamnă a SUA, Melania Trump.
Trump nu a dorit să dezvăluie detalii despre discuția pe care a avut-o cu trimisul lui Putin, Kirill Dmitriev, dar a prevăzut că în curând s-ar putea ajunge la un acord menit să pună capăt războiului rus din Ucraina.
Dmitriev s-a numărat printre oficialii prezenți la un eveniment de la Casa Albă, care a prilejuit o rară întâlnire comună cu oficiali ruși și ucraineni, organizat pentru a marca încetarea focului de șase zile la a cărei convenire Melania Trump a contribuit, în orașul Oleșki, aflat sub control rusesc. Acordul a expirat duminică.
O delegație americană urmează să medieze discuțiile care vor avea loc la Abu Dhabi, în perioada 10-11 noiembrie, între reprezentanții Rusiei și ai Ucrainei.
Trump, vorbind reporterilor la Casa Albă, a afirmat că războiul este pe cale să fie soluționat și că încheierea acestuia ar putea implica întreaga Europă.
„Va fi un acord important și va implica mai mult decât Ucraina... Aș putea spune chiar că ar putea implica întreaga Europă. Va fi un acord mare și frumos, iar toată lumea va fi încântată”, a spus Trump.
- Te-ar putea interesa și: Mai multe nave-cisternă cu motorină rusească se îndreaptă spre Statele Unite
Trump a prezis în repetate rânduri că se apropie un acord care să pună capăt celui mai sângeros conflict din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial. Pe de altă parte, negocierile au înregistrat progrese vizibile în ultimele săptămâni.
Trump a declarat că nu s-a întâlnit joi cu delegația ucraineană.
Trimisul lui, Jared Kushner, a declarat că oficiali americani aflați joi la Bruxelles au purtat „discuții productive și substanțiale” cu Ucraina, NATO și partenerii europeni cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina și la o arhitectură de securitate europeană mai amplă.
Kushner a afirmat într-o postare pe rețelele sociale că negociatorii explorează cinci obiective principale: consultări permanente în materie de securitate, comunicări fiabile în situații de criză, o mai mare transparență militară, măsuri reciproce pentru reducerea riscurilor de escaladare și un cadru durabil pentru securitatea și stabilitatea europeană pe termen lung.
„Orice acorduri trebuie să respecte pe deplin suveranitatea, integritatea teritorială și autonomia decizională a fiecărei națiuni”, a spus Kushner. „Fiecare țară își va păstra autoritatea asupra propriei securități și alianțe, iar nicio țară nu va avea drept de veto asupra opțiunilor suverane ale alteia.”
„NATO va rămâne un element central al apărării colective europene, iar această inițiativă se va baza pe instituțiile și angajamentele existente.”
Sursă: Reuters
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
„Obiect asemănător unei drone” găsit în pădure, la Rezina, lângă satul Gordinești
Polițiștii din Rezina au găsit „un obiect asemănător unei drone, într-o zonă împădurită din apropierea satului Gordinești”, a anunțat joi după prânz într-o postare pe rețele Poliția Republicii Moldova, îndemnând ca de obicei oamenii să nu se apropie de asemenea obiecte, dacă dau peste ele.
Poliția a trimis la fața locului pirotehnicieni și a închis perimetrul.
Incidentele cu drone ajunse pe teritoriul R. Moldova s-au înmulțit mult în ultimele luni, pe fondul continuării războiului declanșat în Ucraina vecină de către F. Rusă prin invazia pe scară largă din februarie 2022.
Nu mai departe decât miercuri, în zori, o dronă a intrat din direcția localității Zahnitkiv, regiunea Odesa, Ucraina spre orașul Camenca, de pe segmentul transnistrean al frontierei, ieșind spre regiunea Vinița, Ucraina.
Republica Moldova a înregistrat în octombrie 19 încălcări ale spațiului său aerian, iar șase drone au explodat la sol. Bilanțul incidentelor din primele zece luni ale anului reprezintă aproape două treimi din totalul celor consemnate de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit unui bilanț publicat zilele trecut de Ministerul Apărării de la Chișinău.
Cele 19 incursiuni din octombrie au fost semnalate în zece raioane ale țării – Căușeni, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Hâncești, Ocnița, Dondușeni, Telenești, Călărași, Ungheni și Edineț – precum și în patru localități din regiunea transnistreană. Astfel, bilanțul pentru 2026 a ajuns la 67 de incidente, dintr-un total de 104 consemnate începând cu 2022.
Cinci drone au explodat pe 3 octombrie, în extravilanul orașului Căușeni și în localitățile Constantinovca, Crocmaz, Puhăceni și Dubovca. Un al șaselea aparat a explodat pe 16 octombrie, în apropierea satului Scăieni, raionul Dondușeni.
Octombrie a fost una dintre lunile cu cele mai multe incursiuni cu drone de la începutul anului. Cele 19 incidente reprezintă aproape 28% din totalul celor 67 înregistrate în primele zece luni din 2026. Ministerul Apărării pune aceste incidente în legătură cu intensificarea atacurilor rusești asupra Ucrainei, ale căror efecte se resimt tot mai des și asupra securității Republicii Moldova.
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat în septembrie că Uniunea Europeană a aprobat 120 de milioane de euro pentru achiziționarea unui sistem integrat de apărare antiaeriană cu rază medie de acțiune, capabil să detecteze și să distrugă ținte aeriene. El a avertizat însă că echipamentul ar putea ajunge în Republica Moldova în aproximativ trei ani sau chiar mai târziu și că finanțarea s-ar putea dovedi insuficientă.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
La 100 de zile de guvernare, premierul Tofan promite să „simplifice statul” și să reducă deficitul bugetar, chiar prin măsuri nepopulare
Premierul Vasile Tofan a promis într-o declarație făcută la 100 de zile de la preluarea mandatului să continue reformele menite să atragă investiții și să impulsioneze creșterea economică, chiar dacă unele dintre ele nu sunt populare.
Ce notă acordați Guvernului Tofan după 100 de zile de mandat? Click pentru a participa la un SONDAJ
Într-o prezentare care a durat cam o jumătate de oră, joi, la Chișinău, Tofan și-a reiterat credința în „simplificarea statului”, într-o politică salarială care să răsplătească profesioniștii, dar să reducă risipa - și în reducerea deficitului.
„Deficitul bugetar de 6% nu este responsabil, nu il putem lăsa generațiilor viitoare”, a spus premierul.
Tofan a insistat că Moldova are nevoie multă de investiții din străinătate, a spus că ele încep să vină, chiar dacă nu așa de repede și așa de masiv cum ar fi de dorit, și a promis să perfecționeze „țeava” de investiții, adică legislația și reglementările pro-business, în paralel cu modernizare infrastructurii, dorită și de companiile străine.
În privința politicilor salariale, răspunzând unei întrebări a Europei Libere, Tofan a insistat că reducerea salariilor exagerate - de felul celor de la Moldatsa - trebuie făcută, dar a adăugat că nu trebuie „speriați” profesioniștii, de pildă din IT, care ca să fie atrași în sectorul public trebuie plătiți bine. „Noi nu pornim la vânătoare de salarii”, a spus Tofan, pe fondul criticilor opoziției față de preconizata mărire a retribuțiilor demnitarilor.
Premierul a recunoscut, în prag de iarnă, că tarifele mărite la gaze, căldură și mai nou electricitate vor fi dificile de suportat de populație, dar a adăugat că deja a început un program de compensații, iar de la 1 ianuarie unele categorii de salariați vor primi salarii mărite - ceea ce îi va ajuta să facă față.
- Te-ar putea interesa și: Pe Agendă cu Natalia Plugaru. Despre banii de compensații, riscul escrocheriilor și o promisiune a ministrei Muncii
„Din puținul care este, am maximizat compensațiile la contor”, a spus premierul.
El a promis că guvernul va căuta în continuare surse de gaze mai ieftine, urmând „experimentul” recent în care a cumpărat 2 milioane de metri cubi mai ieftin, de la ucraineni.
◉ SONDAJ
Premierul a apărat reforma administrației publice locale, adică amalgamarea localităților mici și înlocuirea celor peste 30 de raioane cu numai 3 regiuni. El a recunoscut că „este o reformă nepopulară”, dar a insistat că va economisi banul public și va aduce servicii mai de calitate cetățenilor, fără să reducă autonomia locală, cum susțin criticii.
„Asta nu este autonomie reală. O primărie fără oameni și capacitate nu poate folosi oportunitățile pe care le are”, a declarat Tofan.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Alerte cu bombe pe avioane, pe tot cuprinsul Europei. Nu sunt urmări grave, nimeni nu-și asigură răspunderea
Autoritățile aviatice din multe țări europene, ca Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Bulgaria etc. au fost confruntate joi cu alerte de bombe la bordul unor aeronave aflate în zbor, forțate să aterizeze de urgență pe alte aeroporturi decât spre cele care porniseră. Nu s-a găsit nicio bombă și nimeni nu și-a asumat imediat răspunderea.
Patru avioane care se îndreptau spre Praga au primit joi amenințări cu bombă, iar poliția se pregătea pentru aterizarea acestora, a declarat poliția cehă pe X, adăugând că a evaluat credibilitatea amenințărilor ca fiind scăzută.
„Cu toate acestea, nu subestimăm amenințarea, motiv pentru care au fost activate toate măsurile de securitate necesare, cu un impact minim asupra pasagerilor și a operațiunilor aeroportuare”, a mai declarat poliția. „După aterizare, toate aeronavele vor fi supuse unor inspecții pirotehnice.” Ulterior, cehii au informat că nu s-a găsit nicio bombă.
Compania aeriană poloneză LOT a declarat joi că un zbor de la Varșovia la Bruxelles a aterizat în siguranță la destinație după o alertă de securitate, fără ca vreo amenințare să fi fost confirmată.
„În urma primirii unor informații privind o potențială amenințare la adresa securității zborului LO235 de la Varșovia la Bruxelles, echipajul de zbor a fost informat cu privire la situație și a efectuat o inspecție la bord, în conformitate cu procedurile stabilite. Nu au fost găsite obiecte suspecte”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei LOT.
Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Bruxelles, unde serviciile de securitate au efectuat o inspecție suplimentară a avionului; nici aceasta nu a relevat prezența unor obiecte periculoase sau suspecte.
Un avion Airbus A320 care zbura de la Dublin la Roma a fost deviat către baza aeriană Évreux din nordul Franței pe 5 noiembrie, în urma unei alerte cu bombă, a anunțat biroul de presă al prim-ministrului francez.
Toți cei 151 de pasageri și cei șase membri ai echipajului au fost duși în siguranță, iar echipele de dezamorsare a bombelor lucrau la aeronavă.
Tot pe 5 noiembrie, a fost primită o amenințare cu bombă la adresa unui zbor Finnair de la Helsinki la Roma, care a fost escortat până la Roma de unități ale forțelor aeriene italiene, a relatat ANSA. Un purtător de cuvânt al Finnair a declarat că avionul a aterizat în condiții normale.
Serviciul de informații român a declarat joi că a fost primită o amenințare cu bombă la bordul unui zbor Wizz Air de la Milano la București, precizând că avionul a aterizat în siguranță în capitala României.
Asemenea incidente au mai fost în ultimele zile în Europa, dar nu așa de multe deodată.
Un zbor al companiei Wizz Air de la Milano/Bergamo la Sofia, de exemplu, a fost ținta unei amenințări cu bombă pe 3 noiembrie. Avionul a aterizat în siguranță cu 176 de pasageri la bord, iar în urma unei inspecții nu s-au găsit dispozitive explozive.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Căpitan de navă rus, condamnat la închisoare la Helsinki pentru sabotarea cablurilor submarine dintre Finlanda și Estonia
O instanță finlandeză i-a condamnat joi la închisoare pe un căpitan de navă rus și pe adjunctul său de pe navă pentru ruperea a două cabluri submarine de telecomunicații care leagă Finlanda de Estonia, într-unul din numeroasele incidente de sabotaj puse de experți pe seama Rusiei în Marea Baltică în ultimii ani.
Tribunalul districtual din Helsinki a declarat că i-a condamnat pe căpitanul Andrei Maximenko și pe secundul navei „Fitburg” pentru „distrugere calificată” și „sabotaj agravat”. Căpitanul rus a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, iar membrul echipajului, cetățean azer, la doi ani și zece luni.
La 31 decembrie 2025, Finlanda a reținut nava în Golful Finlandei, în timp ce aceasta se îndrepta din Rusia spre Israel sub pavilionul Sfântului Vincent și Grenadine, sub suspiciunea că ar fi avariat cablurile care leagă Helsinki de Estonia.
Potrivit Biroului Național de Investigații (NBI) din Finlanda, nava a târât o ancoră ruptă pe fundul mării în Golful Finlandei pe o distanță de cel puțin 130 de kilometri, până când autoritățile finlandeze au oprit-o.
O parte din pagube au fost provocate în apele teritoriale finlandeze.
Inculpații, care fac obiectul unor interdicții de călătorie, au negat orice faptă ilegală și au contestat competența Finlandei în acest caz.
- Te-ar putea interesa și: În Germania începe procesul legat de avarierea gazoductului Nord Stream. Procurorii acuză „autoritățile statale” ucrainene
Finlanda și-a intensificat eforturile de protejare a infrastructurii sale submarine în urma unei serii de incidente care au afectat cablurile și conductele din Marea Baltică începând din 2022, inclusiv printr-un exercițiu fino-polon de abordare a unei nave, pe care l-a organizat în septembrie.
De la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, mulți experți și lideri politici au făcut legături între sabotajul suspectat al cablurilor și „războiul hibrid” dus de Rusia împotriva țărilor occidentale. Instanța finlandeză nu a stabilit vreo asemenea legătură în cazul navei „Fitburg”.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Mai multe nave-cisternă cu motorină rusească se îndreaptă spre Statele Unite
Autoritățile ucrainene monitorizează opt petroliere care transportă peste 300.000 de tone de motorină rusească și care s-ar putea îndrepta spre Statele Unite, au declarat surse din guvernul ucrainean pentru RFE/RL.
Potrivit acestora, șapte nave au indicat SUA drept destinație, iar cea de-a opta, petrolierul grec Athina M, s-ar îndrepta, de asemenea, spre Statele Unite.
Patru dintre petroliere – Leruo, Primorye, Manta și Feliks – se află sub sancțiunile Uniunii Europene, care le consideră parte a așa-numitei flote fantomă a Rusiei.
Navele au încărcat combustibilul în porturi rusești în cursul lunii octombrie, în principal în Primorsk, la Marea Baltică. Datele estimate pentru sosirea lor în Statele Unite variază între 7 și 18 noiembrie.
Două organizații americane, American Coalition for Ukraine și Razom for Ukraine, au confirmat că urmăresc 13 nave care ar putea livra motorină rusească în porturile SUA în această săptămână. De asemenea, organizațiile au identificat petrolierele Taurus și Agioi Fanendes drept navele despre care există cele mai multe indicii că transportă combustibil rusesc.
Pe 9 octombrie, Departamentul Trezoreriei SUA a anunțat emiterea unei licențe generale temporare, care autorizează tranzacțiile legate de livrările de motorină rusească pe piețele internaționale, în încercarea de a reduce presiunea asupra prețurilor.
- Te-ar putea interesa și: Trump încheie o înțelegere cu Putin privind exporturile de motorină. Ucraina o numește un „cadou”
Președintele american Donald Trump a declarat că a convenit cu omologul său rus, Vladimir Putin, ca milioane de tone de motorină rusească să fie puse la dispoziție, în următoarele trei luni, pentru consumul din Statele Unite și de pe piețele internaționale.
Recent, guvernatoarea statului New Jersey, democrata Mikie Sherrill, a avertizat autoritățile portuare și operatorii terminalelor că primirea motorinei rusești ar putea încălca legislația federală. Ea a promis că va recurge la măsuri legale pentru a împiedica descărcarea combustibilului rusesc în porturile din New Jersey.
Senatori democrați și unii republicani consideră că decizia administrației Trump de a suspenda interdicția privind importurile de combustibil din Rusia ar putea contraveni legislației. Administrația Trump susține contrariul și justifică înțelegerea prin intenția de a reduce prețurile carburanților pentru consumatorii americani. Mai mulți experți se îndoiesc însă că achizițiile de combustibil rusesc vor avea un impact asupra prețurilor, întrucât volumele sunt relativ mici.
Partidul Republican al președintelui Trump a pierdut alegerile intermediare pentru Congres din 3 noiembrie. Trump însuși a recunoscut că înfrângerea ar fi putut fi provocată, printre altele, de creșterea prețurilor la carburanți, determinată în primul rând de războiul împotriva Iranului.
Cu informații de la Alex Raufoglu, corespondentul RFE/RL la Washington.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Deputații PAS au blocat tentativa opoziției de a discuta în plen suspendarea președintei Maiei Sandu. „E comanda Moscovei”
Deputații PAS, care dețin majoritatea locurilor în Parlament, au anunțat că au blocat tentativa opoziției de a discuta în plenul legislativului suspendarea președintei Maia Sandu pentru că și-ar depăși constant atribuțiile și s-ar amesteca în mersul justiției.
Inițiativa fusese anunțată în septembrie de deputați din Blocul Alternativa, PCRM, Partidul Nostru, PSRM și Democrația Acasă.
„Condamnăm modul de administrare a statului de către actuala guvernare prin încălcarea principiului separării puterii în stat și prin arogarea abuzivă de către președinte a competențelor celorlalte ramuri ale puterii de stat”, spuneau la vremea aceea inițiatorii.
- Te-ar putea interesa și: Opoziția cere suspendarea șefei statului. Președinția: Maia Sandu își va continua mandatul
Joi, 5 noiembrie, majoritatea parlamentară PAS a anunțat că tentativa a fost zădărnicită, punând-o pe seama Rusiei.
„Tentativa de suspendare a președintei Maia Sandu nu va ajunge pe agenda Parlamentului. Ieri, Biroul permanent a analizat și a respins proiectul. Intenția a fost dictată de un centru unic de comandă de la Moscova”, a spus la o conferință de presă președintele Parlamentului, Igor Grosu (PAS).
Într-o reacție la inițiativa lansată în 29 septembrie, Președinția a respins criticile, afirmând că Maia Sandu își va continua mandatul încredințat de peste 930.000 de cetățeni, inclusiv pentru protejarea ordinii constituționale, democrației și direcției europene. Șefa statului a calificat ea însăși demersul drept „ipocrizie”.
Tentativa ar fi avut oricum doar valoare simbolică, dată fiind distribuirea locurilor în Parlament. Forțele de opoziție dispun de 46 de voturi, față de 55 ale partidului de guvernământ PAS, în parlamentul cu 101 locuri. Pentru a iniția o moțiune de suspendare a șefei statului este nevoie de 34 de semnături ale deputaților, dar pentru a o aproba – de minim 68.
Inițiativa opoziției a fost lansată la o zi după un protest antiguvernamental organizat de aceleași partide în urma unei decizii a Agenției Naționale pentru Reglementări în Energetică de majorare a tarifelor la gaze și căldură, în urma unei scumpiri accentuate a energiei pe piețele internaționale.
Autorii moțiunii au spus că situația economică, socială și politică din țară ar fi „degradat semnificativ”, dând vina pe șefa statului care și-ar fi arogat competențe care aparțin altor autorități.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Krasnoselski, sancționat cu interdicție de ieșire din R. Moldova pe 5 ani după ce a fost decorat de Putin la Kremlin
Guvernul R. Moldova a condamnat ca pe o „provocare” decorarea liderului regiunii separatiste transnistrene de către președintele rus Vladimir Putin miercuri la Kremlin, anunțând că Vadim Krasnoselski, după ce va reveni din Rusia, va avea interdicție de ieșire din țară pe cinci ani.
Cum apreciați reacția autorităților de la Chișinău după ce Putin l-a decorat pe liderul separatist Vadim Krasnoselski, la Moscova? Click pentru a participa la un SONDAJ
„Condamnăm acțiunile Rusiei si vom analiza măsurile de răspuns posibile fără a escalada situația, ținând cont că intenția Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova este una continuă”, se spune într-un comunicat de la Biroul pentru Reintegrare. Acesta spune că lui Krasnoselski, pe lângă interdicția de ieșire, i s-ar putea aplica alte „măsuri restrictive” nespecificate.
Nu era limpede imediat când ar urma să revină Krasnoselski din F. Rusă.
Joi, la o conferință de presă, premierul Vasile Tofan a sugerat că liderul transnistrean nu vrea să revină, de fapt, de la Moscova, unde ar putea să trăiască „mai confortabil”, și că a provocat autoritățile moldovene să-l interzică.
„Eu sunt curios dacă tovarășul Krasnoselski se va întoarce”, a spus Tofan, precizând, la solicitarea reporterilor, că el se află încă la Moscova și că nu are cetățenia Moldovei.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a înmânat la Moscova o distincție de stat liderului regimului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, cu ocazia unei sărbători naționale rusești, pe 4 noiembrie, înaintea încheierii mandatului acestuia la conducerea „republicii” nerecunoscute internațional.
Potrivit moderatorului ceremoniei, Ordinul de Onoare i-a fost acordat lui Krasnoselski de Ziua Unității ruse pentru contribuția la „apropierea și colaborarea dintre națiuni și culturi diferite”.
În remarci făcute cu această ocazie, la Kremlin, Putin a spus, potrivit IPN, că în ciuda „condițiilor dificile” și a „presiunilor externe”, regiunea se dezvoltă în mod consecvent sub conducerea lui Krasnoselski. Liderul rus a mai spus că locuitorii regiunii, de diferite naționalități, își apără împreună drepturile și interesele, „adevărul istoric” și salvgardează limba rusă.
Potrivit Biroului de Reintegrare de la Chișinău, Krasnoselski a mers în Rusia „în contextul unor discuții facilitate de OSCE cu privire la aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene pe perioada iernii.”
Evenimentul vine cu puțin timp înaintea încheierii mandatului lui Krasnoselski și a organizării de alegeri în regiunea transnistreană. Chișinăul și aliații săi occcidentali nu recunosc asemenea scrutine, după cum nici „republica moldovenească transnistreană”.
Relațiile dintre Rusia și Moldova se află la un nivel istoric de scăzut, pe fondul războiului din Ucraina vecină, declanșat de ruși în urmă cu mai bine de patru ani și jumătate și al efortului Moldovei de a se alătura Uniunii Europene.
Liderii de la Chișinău au spus joi că „provocarea” cu decorarea lui Krasnoselski ar avea legătură cu apropierea Moldovei de UE.
◉ SONDAJ
Nu este prima dată când Putin își exprimă public sprijinul pentru politicieni acuzați de Chișinău că urmăresc obiective contrare interesului național moldovean.
În 2024, de exemplu, el a primit-o în Rusia pe Evghenia Guțul, bașcana găgăuză pro-rusă, care la scurt timp după aceea a fost arestată și condamnată la 7 ani de închisoare pentru participare la schemele de finanțare ilegală a Partidului Șor.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.