WASHINGTON -- Ucraina speră că armistițiul temporar care a permis livrarea ajutoarelor umanitare și evacuarea civililor din orașul Oleșki, ocupat de Rusia, ar putea servi drept model pentru eforturi mai ample de detensionare a conflictului, au declarat oficiali de rang înalt.
La o conferință de presă organizată pe 6 noiembrie la Ambasada Ucrainei de la Washington, oficialii ucraineni au descris operațiunea drept un test practic al unor mecanisme care ar putea fi folosite, în viitor, pentru monitorizarea unui armistițiu de amploare.
Avocatul poporului din Ucraina, Dmitro Lubineț, și David Arahamia, liderul fracțiuni parlamentare a președintelui Volodimir Zelenski, au spus că inițiativa umanitară, care a avut loc timp de șase zile, a demonstrat că, inclusiv în condițiile războiului în desfășurare, cele două părți pot conveni asupra unui armistițiu localizat și îl pot pune în aplicare cu implicare internațională.
Operațiunea, facilitată de prima doamnă a SUA, Melania Trump, a presupus oprirea temporară a luptelor în zona orașului Oleșki, din regiunea Herson, ocupată de Rusia. Astfel, drumurile au putut fi deminate, locuitorii au primit ajutoare umanitare, iar civilii care doreau să plece au fost evacuați.
„Am ales umanitatea în locul războiului”, a declarat Melania Trump la un eveniment organizat pe 5 noiembrie la Casa Albă, în cadrul căruia a fost apreciată inițiativa.
Lubineț a spus că armistițiul, intrat în vigoare la ora 3:00, ora Kievului, pe 27 octombrie și încheiat în seara zilei de 1 noiembrie, a fost cel mai îndelungat acord de acest fel de la lansarea invaziei ruse la scară largă, în februarie 2022.
El a descris operațiunea drept un progres important nu doar datorită ajutorului umanitar livrat, ci și pentru că a instituit un mecanism nou de negociere, monitorizare și verificare a respectării unui armistițiu.
Modelul Oleșki
Operațiunea s-a desfășurat în mai multe etape, a explicat Lubineț. După intrarea în vigoare a armistițiului, forțele ruse au început deminarea drumurilor care duc spre Oleșki, proces încheiat la 29 octombrie. Ulterior, au fost livrate ajutoare umanitare, inclusiv alimente, medicamente, apă potabilă și echipamente medicale specializate pentru spitale.
Lubineț și omologa sa rusă, Iana Lantratova, însoțiți de echipele lor și de jurnaliști din Ucraina, SUA și Rusia, au intrat apoi în orașul ocupat pentru a supraveghea distribuirea ajutoarelor și a-i ajuta pe locuitorii care doreau să fie evacuați.
Locuitorii au avut trei opțiuni: să rămână în Oleșki și să primească ajutor umanitar, să plece în teritoriul controlat de Ucraina sau să se deplaseze în Rusia ori în teritoriile aflate sub control rusesc.
„Toți oamenii care au dorit să fie evacuați din Oleșki în Ucraina se află acum în Ucraina”, a declarat Lubineț.
Te-ar putea interesa și: Misiune umanitară fără precedent, mediată de SUA, în orașul ucrainean înfometat Oleșki, ocupat de Rusia
El a spus că a supravegheat personal procesul de evacuare și a discutat cu locuitorii pentru a se asigura că deciziile lor au fost luate în mod voluntar. Unii au ales să rămână în oraș, deși nu aveau electricitate și încălzire, în timp ce alții au ezitat inițial să plece, pentru că se îndoiau că misiunea umanitară va reuși.
Lubineț a spus că instituția pe care o conduce a primit între timp noi solicitări de evacuare din partea locuitorilor și și-a exprimat speranța că va putea fi organizată o altă operațiune.
Arahamia a declarat că delegația ucraineană ia în calcul extinderea acestei abordări și în alte zone dificile, dar a refuzat să le precizeze, motivând că dezvăluirea lor ar putea compromite negocierile cu Moscova.
El a spus că demersurile pe filiera umanitară se vor concentra pe două priorități: întoarcerea persoanelor ale căror cazuri nu au fost încă soluționate, inclusiv a civililor separați de familiile lor, și repetarea operațiunii din Oleșki în alte zone ocupate sau greu accesibile.
Potrivit lui Arahamia, cele două părți iau în calcul și separarea negocierilor umanitare de procesul politic mai amplu, astfel încât divergențele privind acordul de pace să nu blocheze eforturile de sprijinire a civililor.
„Proiect-pilot” pentru monitorizarea unui armistițiu mai amplu
Dincolo de efectele umanitare imediate, inițiativa din Oleșki a oferit un test practic al mecanismelor de monitorizare a unui armistițiu, elaborate în cadrul rundelor anterioare de negocieri trilaterale dintre Ucraina, Rusia și SUA, a declarat Arahamia.
Potrivit lui, discuțiile respective au dus la elaborarea unui document cuprinzător, care descrie modul în care ar putea fi monitorizat un armistițiu în cazul încheierii unui acord de pace mai amplu.
Operațiunea din Oleșki le-a permis părților să testeze, la scară mai mică, unele dintre aceste principii, inclusiv utilizarea dronelor pentru supravegherea zonei și verificarea eventualelor încălcări.
„Una este să faci un exercițiu teoretic și alta este să vezi cum ar funcționa în practică”, a spus Arahamia.
Lubineț a declarat că operațiunea a fost deosebit de importantă și pentru că el a fost primul oficial ucrainean care a intrat, din 2022 încoace, pe teritoriul ucrainean ocupat de Rusia, în cadrul unei misiuni umanitare oficiale.
Te-ar putea interesa și: Armistițiul din Herson se încheie. Kremlinul îl apreciază „pozitiv”, Papa cere să fie un model pentru ajungerea la pace
Delegația a testat, de asemenea, supravegherea cu ajutorul dronelor și comunicarea directă dintre reprezentanții armatelor ucraineană și rusă, pentru a verifica respectarea acordului. Arahamia a spus că experiența a demonstrat cum pot fi verificate armistițiile locale, fără a se recurge exclusiv la informații militare contradictorii furnizate de cele două părți.
Delegația ucraineană intenționează să folosească lecțiile învățate în Oleșki la următoarea rundă de negocieri de la Abu Dhabi, programată pentru săptămâna viitoare. Arahamia a mai spus că Ucraina ar prefera ca reprezentanți europeni să participe la viitoarele mecanisme de monitorizare, argumentând că Europa trebuie să aibă un rol central în arhitectura de securitate de după război.
Kievul respinge echivalarea situației copiilor deportați
Oficialii ucraineni au comentat și întâlnirea președintelui Donald Trump cu trimisul Rusiei, Kirill Dmitriev, la Casa Albă, pe 5 noiembrie, care a avut loc fără o întrevedere similară cu delegația ucraineană.
Arahamia a spus că partea ucraineană nu se aștepta și nici nu solicitase o întâlnire cu Trump în cadrul misiunii din Oleșki și că întrevederea cu Dmitriev a reprezentat o pistă diplomatică separată.
El nu crede că întâlnirea a vizat neapărat Ucraina, adăugând că Kievul menține contacte regulate cu oficialii responsabili de securitatea națională din SUA și Europa.
Arahamia a reiterat că principiul potrivit căruia nu se poate negocia despre Ucraina fără Ucraina rămâne valabil. El a spus că Washingtonul a informat, în general, Kievul atunci când discuțiile cu reprezentanți europeni sau ruși au vizat chestiuni legate de Ucraina.
Arahamia a sugerat că negociatorii americani Jared Kushner și Steve Witkoff încearcă să extindă discuțiile diplomatice dincolo de cele mai dificile dispute teritoriale din Donbas și să le orienteze spre un aranjament mai amplu de securitate europeană.
Ideea, a explicat el, ar fi să încurajeze Rusia să accepte compromisuri în cadrul unui acord mai larg, deși a avertizat că nu este clar dacă această abordare va avea succes.
Întrebat despre referirile la întoarcerea atât a copiilor ucraineni, cât și a celor ruși, Lubineț a spus că Ucraina nu a împiedicat niciodată cetățenii ruși, inclusiv copiii, să părăsească teritoriul ucrainean.
El a declarat că Kievul apreciază ajutorul oferit de Melania Trump pentru readucerea copiilor ucraineni din Rusia, dar a pus sub semnul întrebării formulările care sugerează că întoarcerea copiilor ucraineni și a celor ruși are loc în circumstanțe echivalente.
Se apropie iarna
Chiar dacă și-a exprimat un optimism prudent în legătură cu inițiativa umanitară și următoarea rundă de negocieri, Arahamia a avertizat că războiul se intensifică, iar Ucraina se va confrunta cu o iarnă deosebit de grea.
El a spus că atacurile repetate ale Rusiei asupra infrastructurii energetice amenință nu doar alimentarea cu electricitate, ci și sistemele de aprovizionare cu apă și de canalizare, sporind riscul unor crize de sănătate publică.
Arahamia a descris eforturile diplomatice drept urgente și a spus că Ucraina este pregătită să participe la noi runde de negocieri la Abu Dhabi, în speranța obținerii unei forme de detensionare a conflictului.
El s-a arătat mai optimist și în privința șanselor Ucrainei de a obține asistență financiară și militară suplimentară din partea SUA, afirmând că, în opinia sa, acestea s-au dublat cel puțin.
Arahamia și-a explicat evaluarea, în parte, prin ceea ce consideră a fi o reducere a obstacolelor politice de la Washington, dar a recunoscut că rezultatul final rămâne incert.
Delegația ucraineană a respins și afirmațiile potrivit cărora Rusia ar fi folosit armistițiul din Oleșki drept acoperire pentru deplasări militare de amploare.
Lubineț a spus că vehiculele militare surprinse în imaginile filmate în acea perioadă făceau parte din operațiunea convenită de deminare și erau marcate cu însemne ale Crucii Roșii și marcaje de identificare galbene.
El a declarat că reprezentanții Ucrainei și Rusiei au menținut contactul permanent pe durata armistițiului și au confirmat public că niciuna dintre părți nu a încălcat acordul.
Arahamia a adăugat că este posibil să fi avut loc unele repoziționări de trupe, dar la scară limitată, și că nu există indicii că acestea ar fi afectat semnificativ pozițiile militare ucrainene.
Evacuări urgente
Lubineț a povestit că a primit un mesaj de la o femeie a cărei mamă, grav bolnavă, rămăsese blocată în Oleșki. Femeii i se spusese că mama sa ar mai putea avea doar câteva săptămâni de trăit.
Aceasta a fost evacuată la Kiev, unde primește acum îngrijiri medicale în spital și s-a reunit cu fiica sa pentru prima dată din 2022, a spus Lubineț.
„Pentru astfel de reîntâlniri trebuie să facem totul”, a declarat el. „Trebuie să negociem cu partea rusă. Trebuie să facem tot ce putem pentru a ne salva oamenii”.
Arahamia a recunoscut că mulți ucraineni rămân profund sceptici față de inițiativele diplomatice cu Moscova, mai ales în condițiile în care atacurile rusești continuă în alte părți ale țării.
El a argumentat însă că până și o reducere limitată a violențelor ar putea crea o oportunitate pentru un proces mai larg.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.