Linkuri accesibilitate

Știri

Până la sfârșitul lunii, UE ar putea decide o misiune civilă pentru R. Moldova (Welt am Sonntag)

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen la Davos
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen la Davos

UE este în curs de a planifica o misiunea civilă în R. Moldova, relatează ediția de duminică a cotidianului german Die Welt.

Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) lucrează în prezent la un așa-numit concept de gestionare a crizelor pentru R. Moldova, care va fi finalizat luna aceasta. În concept, experții europeni dezvoltă propuneri pentru dimensiunea, profilul și mandatul misiunii planificate, care trebuie apoi aprobate în unanimitate de toate guvernele implicate.

„Există evident voința de a trimite o misiune civilă în Moldova”, a declarat pentru Welt am Sonntag un diplomat UE, apropiat discuțiilor.

Alături de Polonia, Țările Baltice, Suedia, Cehia, Portugalia, România și Danemarca, Germania este unul dintre cei mai importanți susținători ai proiectului. Diplomații se așteaptă ca noua misiune să înceapă „la începutul verii”.

În cadrul misiunii, relatează Welt am Sonntag, țările membre ar urma să trimită consilieri care să lucreze, alături de autoritățile moldovene, la întărirea justiției, poliției și serviciilor vamale, în general la „înființare a unui sector de securitate eficient.” În plus, UE dorește să trimită experți care să ajute Moldova în lupta împotriva atacurilor cibernetice și a dezinformarii.

Sunt două din domeniile vulnerabile menționate și de președinta Maia Sandu la Conferința Internațională de Securitate de la Munchen, din februarie.

Welt am Sonntag reamintește că R. Moldova a cerut Uniunii Europene, prin ministrul de externe Nicu Popescu, și sprijin pentru modernizarea apărării aeriene precum și crearea unei liste pentru sancționarea oligarhilor autohtoni, care ajută Rusia să destabilizeze R. Moldova.

Recent, într-un interviu cu Europa Liberă, ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, preciza că nu există niciun mecanism pentru impunerea de sancțiuni într-o țară care nu este membră UE, dar „între statele membre are loc acum o discuție dacă pot sau nu fi stabilite sancțiuni pentru oligarhii care ar ajuta Rusia să destabilizeze R. Moldova”.

Vezi ultimele știri

Putin spune că Rusia este gata să reia negocierile trilaterale cu Ucraina și SUA în noiembrie

Președintele rus Vladimir Putin și trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în timpul întâlnirii de la Sankt Petersburg, pe 21 octombrie 2026.
Președintele rus Vladimir Putin și trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în timpul întâlnirii de la Sankt Petersburg, pe 21 octombrie 2026.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova este, în principiu, gata să reia negocierile trilaterale cu Ucraina și Statele Unite în a doua decadă a lunii noiembrie. Anunțul a fost făcut după o întâlnire de aproximativ trei ore, desfășurată la Sankt Petersburg, între Putin și emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff.

Potrivit consilierului liderului de la Kremlin, Iuri Ușakov, discuțiile s-au concentrat, printre altele, pe posibilitatea reluării negocierilor în format trilateral, la care să participe reprezentanți ai Rusiei, Ucrainei și Statelor Unite.

„Președintele l-a informat pe Steve Witkoff că suntem, în principiu, gata să reluăm negocierile trilaterale menționate în a doua decadă a lunii noiembrie. Tema principală ține de construirea unui sistem de securitate pentru Rusia și Ucraina după încheierea conflictului”, a declarat Ușakov.

Potrivit acestuia, Witkoff a susținut propunerea și a spus că o asemenea decizie ar fi primită „cu mare satisfacție” de Donald Trump. Emisarul american nu a comentat deocamdată public rezultatele întâlnirii. Ușakov a menționat că următoarea rundă de negocieri ar putea avea loc la Abu Dhabi, unde reprezentanții celor trei țări s-au mai întâlnit în ianuarie 2026. Componența delegațiilor nu a fost încă stabilită.

Witkoff a venit la Sankt Petersburg din Oslo, unde purtase discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu parteneri europeni, inclusiv președintele Finlandei, Alexander Stubb, și premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre. Emisarul american a descris întâlnirea drept productivă, iar Stubb a spus că au fost identificate „unele elemente ale unei soluționări pașnice”, care urmau să fie prezentate la Moscova.

Witkoff a adus în Rusia documente cu propuneri pentru încheierea războiului și a declarat că există o bază pentru un acord de încetare a focului.

Ușakov nu a oferit detalii despre acestea, dar a afirmat că noile elemente privind pozițiile Kievului și ale europenilor, prezentate de Witkoff, „nu conțineau prea multe lucruri utile pentru soluționarea conflictului din Ucraina”.

În același timp, Putin a propus Casei Albe o întâlnire cu Trump și Xi Jinping în China, a afirmat consilierul de la Kremlin. „Partea chineză pregătește posibile negocieri trilaterale între SUA, Rusia și China și, dacă circumstanțele vor fi favorabile, acestea vor fi incluse în program”, a spus Ușakov, care nu a precizat dacă subiectul a fost discutat în detaliu la întâlnirea de la Sankt Petersburg.

Unul dintre principalele puncte de blocaj în negocieri rămâne problema teritoriilor, în pofida rundelor repetate de discuții. Moscova cere retragerea trupelor ucrainene din întregul Donbas, inclusiv din zone pe care armata rusă nu a reușit să le ocupe. Kievul respinge această condiție și susține că, în ultimele luni, forțele sale au recâștigat controlul asupra unor teritorii ocupate de Rusia.

Înaintea discuțiilor dintre emisarul american și oficialii ruși, Zelenski a declarat că Ucraina este recunoscătoare Statelor Unite pentru reluarea schimbului de informații și pentru avertizările timpurii privind atacurile rusești cu rachete balistice. El a subliniat că Ucraina caută căi spre pace, în condițiile în care continuă să piardă oameni în război

Referindu-se la posibilitatea unei întâlniri între Trump, Putin și liderul chinez Xi Jinping în China, Zelenski a insistat că Ucraina trebuie să fie implicată în orice discuție despre propriul său viitor. „Dacă este vorba despre Ucraina și despre viitorul nostru, acest lucru este acceptabil doar cu condiția să fim și noi la masa negocierilor”, a spus președintele ucrainean la Oslo.

În cadrul discuțiilor de la Sankt Petersburg cu emisarul american Steve Witkoff, Putin i-a transmis mulțumiri președintelui Donald Trump pentru implicarea în eforturile de încheiere a războiului din Ucraina.

Putin a mai evocat posibilitatea restabilirii relațiilor economice dintre Rusia și Statele Unite după război și și-a exprimat disponibilitatea de a contribui la soluționarea conflictului din jurul Iranului.

O altă temă a întâlnirii a fost acordul ruso-american privind livrările de motorină. Putin a declarat că Rusia este pregătită să majoreze și livrările de îngrășăminte către piața americană, iar Witkoff i-a mulțumit în numele lui Trump pentru decizia privind acordul cu motorină.

La începutul întâlnirii, emisarul american a anunțat și eliberarea lui Stephen Hubbard, un cetățean american în vârstă de 74 de ani, condamnat în Rusia pentru că ar fi luptat de partea Ucrainei. Departamentul de Stat al SUA îl recunoscuse oficial drept persoană reținută pe nedrept. Putin a spus că Hubbard se afla deja pe aeroportul Pulkovo din Sankt Petersburg, de unde urma să plece spre Statele Unite.

Întâlnirea de la Sankt Petersburg a avut loc cu ușile închise, la Palatul Konstantinovski din Strelna, o localitate aflată la periferia orașului. La discuții a participat și Kirill Dmitriev, reprezentantul special al președintelui rus pentru cooperare economică și investițională cu țările străine. Ginerele lui Trump, Jared Kushner, care îl însoțește uneori pe Witkoff în misiunile diplomatice, a participat prin videoconferință, după ce nu a putut călători la Oslo și Sankt Petersburg din motive de sănătate.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Mitropolia Basarabiei vrea dialog pentru „depășirea tensiunilor bisericești”. Igor Grosu ar urma să medieze

Mitropolitul Basarabiei Antonie (stânga) și Mitropolitul Moldovei Vladimir, la ședința solemnă consacrată împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova de la sediul Președinției, 26 august 2026.
Mitropolitul Basarabiei Antonie (stânga) și Mitropolitul Moldovei Vladimir, la ședința solemnă consacrată împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova de la sediul Președinției, 26 august 2026.

Mitropolia Basarabiei, care ascultă de Patriarhia Română, a declarat că vrea „depășirea tensiunile bisericești” din R. Moldova. Într-o aluzie transparentă la disputa ei cu Mitropolia Moldovei, subordonată Moscovei, ea a propus ca dialogul să fie mediat de președintele Parlamentului, Igor Grosu (PAS).

Ce v-ați dori să aducă dialogul dintre Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei? Click pentru a participa la un SONDAJ

Într-un comunicat plasat pe pagina sa de net, Mitropolia Basarabiei spune că problema a fost discutată la o întâlnire avută de Mitropolitul Antonie la Parlament cu șeful legislativului, care ar fi acceptat, în principiu, să intermedieze dialogul.

Grosu însuși nu a comentat imediat informația, nici Mitropolia rivală, a Moldovei.

Comunicatul nu menționează vreun mecanism concret de consultări, nici temele care ar urma să fie abordate.

Declarația Mitropoliei Basarabiei vine la scurt timp după ce cei doi mitropoliți au apărut în premieră la un eveniment public național, anume de Ziua Independenței, având și o primă întâlnire, în urma căreia Antonie a făcut remarci elogioase la adresa lui Vladimir, spunând că vede în el un „partener luminat”.

Venit în fruntea Mitropoliei după ce predecesorul său, Petru, a fost demis într-un scandal sexual, Antonie a afirmat de la început, din vară, că vrea relații mai bune cu cealaltă mitropolie ortodoxă.

În acest răstimp, însă, cele două mitropolii au continuat să se plângă inclusiv pe plan extern, una de comportamentul celeilalte.

Mitropolia Basarabiei este nemulțumită mai ales de problemele cu retrocedarea unor proprietăți care i s-ar cuveni în mod istoric, iar Mitropolia Moldovei denunță ceea ce consideră a fi efortul deliberat al Mitropoliei Basarabiei de a-i convinge preoții să treacă la ea, inclusiv cu promisiuni de venituri mai bune.

◉ SONDAJ

Reactivată în 1992, Mitropolia Basarabiei își dispută cu Mitropolia Chișinăului și Întregii Moldove (subordonată Patriarhiei Ruse) statutul canonic în R. Moldova de peste 20 de ani.

Disputa a devenit mai intensă pe fondul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei în 2022 și al interesului sporit al României pentru consolidarea statutului Mitropoliei Basarabiei, inclusiv prin sprijin financiar.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Moscova anunță că prima navă cisternă cu motorină rusească va pleca spre SUA pe 22 octombrie

Petrolierul rus Anatoly Kolodkin, în largul coastelor Cubei, pe 31 martie 2026.
Petrolierul rus Anatoly Kolodkin, în largul coastelor Cubei, pe 31 martie 2026.

Prima navă-cisternă încărcată cu motorină rusească va pleca spre Statele Unite pe 22 octombrie, a declarat vicepremierul rus Aleksandr Novak. Nava are o capacitate de 40.000 de tone.

„După acesta vor urma, bineînțeles, și alte transporturi”, a spus Novak, citat de presa rusă.

Potrivit oficialului de la Moscova, contractul final dintre Rusia și SUA pentru livrările de motorină se află încă în etapa finală de negociere. Rutele de livrare urmează să fie stabilite. Novak a admis că, în cadrul acordului, motorina rusească ar putea ajunge și în alte țări.

„Nu revenim la volumul total al exporturilor. Livrările vor fi limitate de capacitatea rafinăriilor noastre. Potrivit calendarului, vom putea reveni la volumul integral abia spre sfârșitul anului, iar atunci și alte țări ar putea primi cantitățile pe care le importau anterior”, a declarat vicepremierul rus.

Pe 18 octombrie, ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, a anunțat că Turcia intenționează să cumpere o parte din motorina pe care Rusia o va livra pe piețele internaționale în cadrul acordului dintre Moscova și Washington.

Președintele rus Vladimir Putin a confirmat plecarea primului petrolier, la întâlnirea de miercuri, 21 octombrie, cu emisarul special al președintelui american, Steve Witkoff. Liderul de la Kremlin a mai afirmat că, după anunțarea „acordului privind motorina” dintre SUA și Rusia, prețurile la acest combustibil pe piețele internaționale ar fi scăzut cu 5–6%.

Publicația „Vot Tak”, care a consultat experți în sectorul energetic, susține însă că afirmația lui Putin nu corespunde realității.

După ce Donald Trump a anunțat, pe 9 octombrie, acordul cu Rusia privind livrările de motorină, prețul acesteia pe piața americană a scăzut inițial cu 4,1%, de la 4,88 la 4,68 dolari pe galon. Până pe 21 octombrie, însă, a crescut din nou, ajungând la 4,77 dolari. Astfel, scăderea față de momentul anunțării acordului a fost de doar 2,3%.

Nici la benzinăriile din SUA motorina nu s-a ieftinit pe termen lung. După o mică scădere, prețurile au început să crească din nou. Dacă pe 5 octombrie un galon costa 6,199 dolari, iar pe 15 octombrie – 6,179 dolari, până pe 19 octombrie prețul a ajuns la 6,276 dolari. Într-o singură săptămână, motorina s-a scumpit cu 1,6%, ajungând să coste mai mari decât înainte de anunțarea acordului.

La începutul lunii octombrie, s-a aflat că liderii Rusiei și Statelor Unite au convenit asupra livrărilor de motorină rusească pe piața americană și pe piețele internaționale. La scurt timp, Departamentul Trezoreriei SUA a emis o licență generală care permite tranzacțiile cu motorină de origine rusă, interzise anterior în baza sancțiunilor americane. Autorizația este valabilă până pe 7 aprilie 2027.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat decizia. În opinia sa, relaxarea presiunii sancțiunilor în lipsa unor acorduri privind dezescaladarea va permite Rusiei să continue războiul.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Prețul la medicamentele eliberate fără prescripție medicală se va liberaliza gradual, promite Ministerul Sănătății  

Guvernul spune că reevaluarea felului cum se formează prețurile la medicamente este necesară. Criticii spun că va duce numai la scumpiri. Imagine simbol: farmacie din satul Țînțăreni, Anenii Noi
Guvernul spune că reevaluarea felului cum se formează prețurile la medicamente este necesară. Criticii spun că va duce numai la scumpiri. Imagine simbol: farmacie din satul Țînțăreni, Anenii Noi

Ministerul Sănătății își propune să liberalizeze gradual prețul la medicamentele eliberate fără prescripție medicală, iar legea respectivă se află încă în discuții. Precizarea a fost făcută după ce formatori de opinie, inclusiv un fost ministru al sănătății, au avertizat asupra costului social al scumpirii.

Vorbind în marginea ședinței de guvern de miercuri, 21 octombrie, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, a spus că medicamentele eliberate fără prescripție medicală vor fi împărțite în medicamente esențiale și neesențiale.

Printre medicamentele considerate esențiale, la care nu e nevoie de rețetă, vor fi de exemplu analgezice ca ibuprofen sau paracetamol.

Ministrul Gasnaș spune că în cazul acestora, prețul va fi negociat ca și pentru medicamentele eliberate pe bază prescripție.

Intenția guvernului de a liberaliza prețul unor medicamente în cadrul a ceea ce numește un efort de „debirocratizare” a stârnit unele critici în R. Moldova.

Fosta ministră a sănătății, Ala Nemerenco, a avertizat că măsura ar putea duce la scumpiri greu de suportat de unele categorii sociale.

„Cel mai direct impact este majorarea necontrolată a prețurilor la raft pentru medicamentele extrem de solicitate (așa ca analgezicele, antipireticele sau antiinflamatoarele)”, a spus Nemerenco într-o postare pe rețele la începutul lunii octombrie.

Îngrijorări similare și-au exprimat într-o declarație făcută săptămâna trecută Europei Libere reprezentanții Facultății de Farmacie ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie, care au spus că liberalizarea prețurilor la medicamente ar putea duce la „creșterea cheltuielilor achitate direct din veniturile oamenilor”.

Cei mai vulnerabili vor fi pensionarii, pacienții cu boli cronice, familiile cu venituri reduse și populația din mediul rural, care folosesc frecvent medicamente fără prescripție - au mai spus ei.

Prețul unui medicament este format din suma pe care o cere producătorul, la care se adaugă costurile și marjele permise pentru distribuție și comercializare, conform regulilor aplicabile.

De exemplu, un medicament la care producătorul declară un preț de 100 de lei, la care se adaugă marja de distribuție de 10% (+10 lei) și marja farmaciei de 20% (+20 de lei), va ajunge pe raftul farmaciei cu prețul de 132 de lei.

Țările europene abordează diferit problema prețurilor medicamentelor de largă folosință, în condițiile în care Uniunea Europeană nu are reglementări comune în această privință.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Rusia a eliberat un cetățean SUA din închisoare cu ocazia primirii de către Putin a emisarului lui Trump

Stephen Hubbard, acuzat că a luptat ca mercenar pentru Ucraina,  la ședința de pronunțare a sentinței la Moscova, în octombrie 2024.
Stephen Hubbard, acuzat că a luptat ca mercenar pentru Ucraina, la ședința de pronunțare a sentinței la Moscova, în octombrie 2024.

Rusia a anunțat că a pus în libertate un cetățean SUA capturat pe când lupta de partea Ucrainei, în 2022. Știrea eliberării lui Stephen Hubbard, de 74 de ani, a venit tocmai când un emisar al președintelui SUA se întâlnea la St. Petersburg cu președintele rus Vladimir Putin.

Liderul rus a anunțat la întâlnirea cu emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, că Hubbard se află deja pe aeroportul Pulkovo, fără să dea detalii.

Hubbard, un profesor pensionat din Michigan, stabilit cu traiul în Ucraina din 2014, ispășea o pedeapsă cu închisoarea de aproape șapte ani în Rusia, în urma unei condamnări pentru activitate de mercenar, pronunțată în cadrul unui proces cu ușile închise.

El a fost arestat în aprilie 2022 în orașul Izium, din estul Ucrainei, unde ar fi fost de serviciu la un punct de control militar ucrainean, potrivit procurorilor ruși.

Presa de stat rusă a relatat că Hubbard și-a recunoscut vinovăția. Însă avocatul său din SUA, Martin De Luca, a declarat pentru Reuters că Hubbard îi spusese că acuzațiile aduse împotriva sa erau false și că nu a făcut parte din nicio unitate de luptă sau militară.

La momentul eliberării sale, Hubbard era singurul cetățean SUA deținut de Rusia care fusese desemnat de Washington drept „reținut pe nedrept” - un statut care justifică eforturi diplomatice și cheltuieli pentru eliberarea lui.

Eliberarea lui Hubbard a fost anticipată zilele trecute de președintele Trump, care spunea că va vorbi la telefon cu Putin „poate și despre eliberări de ostatici”. După eliberare, miercuri, Trump a confirmat că a vorbit cu colegul său rus și a scris pe net că SUA nu au trebuit să dea pe nimeni la schimb rușilor, asta „din respect” pentru el, pentru Trump.

Trump a dat vina pe administrația precedentă, a democratului Joe Biden, pentru că Hubbard a stat la închisoare atâta timp.

Trump și-a făcut o prioritate din eliberarea cetățenilor SUA din închisori străine.

În februarie 2025, Statele Unite l-au eliberat pe infractorul cibernetic rus Aleksandr Vinnik, în schimbul învățătorului american Marc Fogel.

Două luni mai târziu, Moscova a eliberat-o pe fosta balerină americano-rusă, Ksenia Karelina, care fusese condamnată la 12 ani de închisoare pentru acuzații de trădare.

La rândul lor, Statele Unite l-au eliberat pe Artur Petrov, cetățean ruso-german, care risca până la 20 de ani de închisoare în SUA pentru încălcarea reglementărilor privind exporturile.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

Guvernul propune pedepsirea mai aspră a fraudei în universități, poate chiar cu închisoarea

Sistem de detectare a plagiatului, prezentat la Chișinău la lansarea sa în primăvara anului 2026.
Sistem de detectare a plagiatului, prezentat la Chișinău la lansarea sa în primăvara anului 2026.

Persoanele care scriu și vând teze de licență, masterat sau doctorat ar putea risca în viitor amenzi de peste 120 de mii de lei sau închisoare de până la trei ani. Prevederile se regăsesc într-un proiect de modificare a Codului penal și a Codului contravențional, prezentat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Proiectul a fost discutat în două comisii parlamentare înainte să fie supus votului, se spune într-un comunicat de presă de la MEC.

Inițiativa incriminează scrisul de teze la comandă contra cost și prevede pedepse diferite în funcție de gravitatea faptei constatate, ca și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, pentru o perioadă de la unu la cinci ani.

Anterior, Guvernul a aprobat Regulamentul-cadru privind integritatea academică în instituțiile de învățământ superior. Documentul stabilește reguli pentru prevenirea fraudelor academice, inclusiv a plagiatului, utilizării neautorizate a inteligenței artificiale (IA), cumpărării tezelor și falsificării datelor de cercetare.

O altă măsură vizează verificarea antiplagiat a lucrărilor academice ale studenților, prin intermediul unui soft comun de detectare a plagiatului, cumpărat din România.

Cooperarea a fost anunțată în primăvara anului curent de ministrul Educației, Dan Perciun, care a spus la o întâlnire cu rectorii universităților moldovene că au fost semnalate „situații de copiat la examene, lucrări preluate de la alte persoane sau chiar despre teze achiziționate”, lucruri care „afectează credibilitatea sistemului universitar”.

Pedepsirea unor asemenea fapte este deocamdată puțin frecventă.

De pildă, reprezentanții Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” au declarat Europei Libere că, până în prezent, niciun student nu a fost exmatriculat pentru plagiat.

Un studiu privind integritatea academică în universitățile din R. Moldova, realizat de MEC în 2025 pe un eșantion de peste 3.600 de studenți și circa 400 de cadre didactice din șase universități, arată că printre practicile percepute ca fiind cele mai frecvente se numără copiatul, favoritismul în evaluare și utilizarea inteligenței artificiale.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Grănicerii ucraineni intrați în Moldova să captureze un fugar au fost trimiși la ei în țară, spune Poliția de Frontieră

Nistrul la Naslavcea, octombrie 2026.
Nistrul la Naslavcea, octombrie 2026.

Poliția de Frontieră a informat că doi grăniceri ucraineni intrați în R. Moldova peste Nistru în urmărirea unui compatriot de-al lor au fost trimiși înapoi peste graniță, dar rămân acuzați de încălcarea regimului frontierei în baza legii moldovenești.

„În urma desfășurării acțiunilor procesuale inițiale, nu s-a constatat necesitatea aplicării unor măsuri preventive de către Procuratura Soroca, astfel cei doi grăniceri ucraineni sunt cercetați în stare de libertate”, a informat Poliția miercuri.

„În baza Acordului bilateral dintre Republica Moldova și Ucraina privind readmisia persoanelor aceștia au fost predați autorităților ucrainene și urmează să fie citați în cadrul procedurii penale.”

Incidentul la care se referă comunicatul a avut loc pe 17 octombrie, în apropierea satului Vasilcău, raionul Soroca, însă Poliția de Frontieră l-a făcut public abia două zile mai târziu, în seara zilei de luni, 19 octombrie.

A fost al doilea incident de acest fel în doar câteva zile, iar tratamentul aplicat grănicerilor ucraineni de autoritățile moldovene a fost și el similar.

Pe 15 octombrie, alți doi grăniceri ucraineni fuseseră reținuți în apropierea satului Holoșnița, din același raion, Soroca, după ce au traversat Nistrul cu o ambarcațiune în timpul urmăririi unui bărbat ucrainean care încerca să ajungă pe malul moldovenesc.

Ambii bărbați urmăriți de grănicerii ucraineni, în cele două situații, au cerut azil politic în R. Moldova. Primul, cel intrat în țară pe 15 octombrie, a declarat că a vrut să ajungă la familia sa, refugiată în străinătate din cauza războiului. Despre motivele celui de-al doilea încă nu se cunosc detalii.

Incidentele au stârnit indignarea opoziției politice de la Chișinău, care a cerut guvernului să protesteze oficial față de trecerea ilegală a frontierei de stat de către organele de ordine ale țării vecine. Guvernul PAS nu a făcut deocamdată vreun asemenea gest.

De la invadarea pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, au fost numeroase cazuri de cetățeni ucraineni care au intrat ilegal în R. Moldova, motivul cel mai frecvent fiind că nu doreau să meargă la oaste.

Statistici moldovene arată că, în patru ani de război au fost prinși traversând ilegal frontiera spre R. Moldova circa 44.000 de ucraineni, majoritatea bărbați. Datorită legislației moldovene, ei nu sunt repatriați și, de cele mai multe ori, pleacă spre alte destinații.

În iulie 2026, la insistențele Ucrainei, care are nevoie de luptători, Uniunea Europeană a înăsprit legislația referitoare la asemenea cazuri, stabilind că dreptul la statutul de refugiat îl vor avea, dintre bărbații ucraineni de vârstă militară, doar cei care pot dovedi că nu fug de înrolare.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Moldova își retrage grănicerii de la punctele comune aflate pe teritoriul Ucrainei, pe fondul atacurilor rusești

Punctul comun de trecere a frontierei moldo-ucrainene Giurgiulești-Reni înainte de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina.
Punctul comun de trecere a frontierei moldo-ucrainene Giurgiulești-Reni înainte de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina.

Ministra de Interne, Daniella Misail-Nichitin, a spus că Chișinăul își retrage personalul de la punctele de control comun la frontieră aflate pe teritoriul Ucrainei, după ce Rusia și-a intensificat atacurile asupra unor asemenea obiective, în ultimele luni.

Vorbind la o emisiune a postului Moldova 1, marți, Misail-Nichitin a confirmat, de asemenea, că se lucrează împreună cu Kievul la mutarea posturilor de control comune pe teritoriul R. Moldova.

„Suntem în discuții inclusiv cu partea ucraineană pentru ca și reprezentanții Serviciului de Grăniceri din Ucraina să treacă pe teritoriul Republicii Moldova, astfel încât controlul comun să fie realizat exact în aceeași manieră”, a declarat Daniella Misail-Nichitin în declarația preluată de TVR Moldova.

Ministra a adăugat că între timp se lucrează la sporirea siguranței la posturile existente, ca să fie mai bine protejați angajații și călătorii de eventualele noi incidente cu drone și rachete.

Consultările dintre Kiev și Chișinău pe tema posturilor de frontieră s-au intensificat după atacul rusesc din 9 septembrie asupra punctului de frontieră Starokazacie-Tudora, soldat cu moartea a două persoane și rănirea altor trei.

La începutul lunii octombrie, Kievul a anunțat că intenționează să deschidă noi puncte de trecere a frontierei cu Republica Moldova, inclusiv module mobile pe teritoriul moldovean. Viceministrul ucrainean pentru Dezvoltarea Comunităților și Teritoriilor, Serhii Derkaci, a declarat atunci pentru Europa Liberă că cele două țări ar lucra deja la o foaie de parcurs pentru realizarea proiectului.

Șefa politicii externe și de securitate a Uniunii Europene, Kaja Kallas, a spus marți, 20 octombrie, în Parlamentul European că „mai nou” Rusia atacă deliberat puncte de frontieră cu țările vecine Ucrainei, inclusiv Moldova, încercând să împiedice pe orice cale exporturile ucrainene.

Ea a spus că obstrucțiile rusești de la frontierele ucrainene și lovirea de nave de marfă în Marea Neagră lipsesc Ucraina de aproximativ 60 de milioane de euro pe zi, pe care le-ar putea obține vânzându-și produsele agricole.

În interviul ei de la Moldova 1, ministra de Interne, Daniella Misail-Nichitin s-a referit și la alte chestiuni legate de activitatea grănicerilor, spunând că polițiștii de frontieră din punctele de trecere aglomerate ar putea fi remunerați diferit față de cei care activează în puncte cu un flux redus de călători.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Ucraina mulțumește SUA că-i trimit din nou informații de securitate vitale, în timp ce emisarul SUA Witkoff merge în Rusia

Președintele Zelenski s-a întâlnit marți la Oslo cu emsiarul SUA Steve Witkoff (stânga), cu președintele Finlandei, Alexander Stubb (centru) și cu premierul norvegian  Jonas Gahr Store (dreapta).
Președintele Zelenski s-a întâlnit marți la Oslo cu emsiarul SUA Steve Witkoff (stânga), cu președintele Finlandei, Alexander Stubb (centru) și cu premierul norvegian Jonas Gahr Store (dreapta).

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat recunoscător Statelor Unite, spunând că informațiile privind atacurile cu rachete rusești „funcționează acum”, în urma discuțiilor purtate la Oslo cu reprezentanții americani Steve Witkoff și Jared Kushner.

Zelenski afirmase anterior că Washingtonul ar fi suspendat temporar o parte din schimbul de informații cu Kievul, înainte de a-l relua.

„Suntem recunoscători că informațiile funcționează... Mă refer la sistemul de avertizare timpurie, care este foarte important pentru poporul nostru, pentru copii, adulți și civili, deoarece putem auzi când se apropie rachetele balistice”, a declarat Zelenski reporterilor la Oslo, după discuțiile găzduite de prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Store și de președintele finlandez Alexander Stubb.

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, care se află în prezent în vizită în India, a declarat pe 20 octombrie că a purtat o lungă conversație cu Zelenski și a respins orice sugestie privind o „directivă politică deliberată de a aduce prejudicii Ucrainei”.

„Nu i se refuză nimic în mod deliberat Ucrainei”, a spus Rubio, adăugând că informațiile potrivit cărora SUA nu ar oferi Ucrainei avertismente timpurii cu privire la atacurile cu rachete balistice rusești sunt „scandaloase”.

Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a sosit miercuri la Sankt Petersburg, unde urmează să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin pentru discuții menite să găsească o soluție la războiul din Ucraina, au declarat pentru Reuters două surse implicate în vizită.

El va purta discuții în fosta capitală imperială a Rusiei la o zi după întâlnirea cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la Oslo.

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că întâlnirea lui Witkoff cu Zelenski a fost pozitivă și că Witkoff va împărtăși rezultatele cu Rusia.

Președintele SUA. Donald Trump, s-a declarat zilele trecute, din nou, nemulțumit de Zelenski, spunând că îi este mai ușor să trateze cu Putin, după ce a relaxat sancțiunile împotriva Moscovei, insistând că asta ar ajuta la încheierea războiului.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

România are un nou guvern după aproape șase luni de criză politică. Niculescu promite investiții și sprijin pentru Republica Moldova

Noul premier al României, Luca Niculescu, în Parlamentul de la București.
Noul premier al României, Luca Niculescu, în Parlamentul de la București.

Parlamentul României a învestit Guvernul condus de diplomatul Luca Niculescu, punând capăt unei perioade de peste cinci luni de blocaj politic. Noul executiv, format din miniștri ai Partidului Social Democrat (PSD) și independenți, a obținut 280 de voturi „pentru”, față de minimum 233 necesare pentru învestire. Guvernul beneficiază și de sprijinul parlamentar declarat al Partidului Național Liberal (PNL), al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) și al altor grupuri parlamentare, care susțin noul cabinet fără a participa la guvernare.

„România nu mai are timp de pierdut”, a declarat Niculescu în plen, înaintea votului de învestitură. El a spus că miza depășește instalarea unui cabinet și ține de capacitatea țării de a ieși din blocaj, de a-și reporni economia și de a acționa coerent într-un moment de vulnerabilitate politică și economică.

Prioritățile noului guvern și relația cu R. Moldova

Printre prioritățile anunțate de Niculescu se numără rectificarea bugetară, adoptarea bugetului pentru 2027, protejarea persoanelor vulnerabile în fața facturilor din această iarnă și asigurarea finanțării pentru spitale și autoritățile locale.

Premierul a promis reducerea risipei bugetare și combaterea evaziunii fiscale, investiții și sprijin pentru firmele care produc în România. El a anunțat și indexarea pensiilor începând cu 2027, precum și măsuri pentru reducerea costurilor energiei în industriile strategice.

În politica externă, Niculescu a reafirmat angajamentul României față de Uniunea Europeană și NATO și a spus că țara va continua să investească în securitate și să dezvolte Parteneriatul Strategic cu Statele Unite.

De asemenea, el a subliniat că relația României cu Republica Moldova intră într-o etapă nouă, în contextul „schimbărilor geopolitice profunde” din ultimele luni.

„E o etapă în care procesul de aderare al Moldovei la UE se accelerează, iar politica României trebuie să se adapteze acestei realități. România trebuie să continue să fie principalul sprijin al Republicii Moldova în acest proces”, a declarat Luca Niculescu, în plenul Parlamentului.

La conducerea Ministerului Afacerilor Externe a fost propus independentul Dănuț Sebastian Neculăescu, ambasador și reprezentant permanent al României la NATO din februarie 2022.

La audierile parlamentare pentru preluarea portofoliului de externe, Dănuț Sebastian Neculăescu a numit integrarea europeană a Republicii Moldova un „proiect de suflet”, invocând legăturile de limbă și cultură dintre cele două state.

„Scrie în programul de guvernare că vom prezenta, în prima parte a anului 2027, o listă de proiecte concrete cu Republica Moldova, în ceea ce privește conectivitatea, dar mai ales ceea ce îmi doresc eu să văd foarte mult, cât mai multe investiții românești în Republica Moldova”, a afirmat Dan Neculăescu.

PSD deține cele mai multe portofolii, inclusiv Internele, Apărarea, Transporturile, Justiția și Sănătatea. Alexandru Nazare rămâne la Finanțe ca independent, la propunerea premierului Luca Niculescu, deși portofoliul a fost unul dintre punctele disputate în negocierile cu PSD.

O majoritate de susținere, nu o coaliție de guvernare

PNL, care a făcut parte din coaliția de guvernare până la căderea Cabinetului Bolojan, a justificat susținerea noului cabinet prin necesitatea încheierii crizei politice. „PNL dă astăzi un vot de necesitate”, a declarat fostul premier Ilie Bolojan, liderul formațiunii, în plenul parlamentului.

PSD - care deține 12 poziții în Guvern, dintre care 11 ministere cu portofolii depline și un post de ministru delegat - a promis să înceapă reforma administrației și reducerea risipei, dar liderul formațiunii, Sorin Grindeanu, a cerut și un audit al finanțelor publice.

AUR și USR au anunțat că nu susțin guvernul Niculescu. Liderul AUR, George Simion, a afirmat că partidul său nu va acorda niciun vot cabinetului, în timp ce reprezentantul USR Radu Miruță a criticat influența PSD asupra instituțiilor statului.

Luca Niculescu este al patrulea candidat desemnat de președintele Nicușor Dan după demiterea Guvernului Ilie Bolojan, pe 5 mai. Fost ambasador al României în Franța și secretar de stat în Ministerul de Externe, el a coordonat procesul de aderare a țării la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Stabilitatea noului cabinet depinde de menținerea sprijinului parlamentar și de capacitatea sa de a răspunde presiunilor bugetare, notează analiști independenți. Acordul cu PNL prevede că liberalii nu vor susține o moțiune de cenzură până la 1 martie 2027, cu excepția încălcării angajamentelor convenite. PSD și PNL au anunțat că vor reevalua sprijinul în lunile următoare.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Coreea de Sud își retrage o parte din personalul ambasadei din Kiev, pe fondul disputei privind prizonierii nord-coreeni

Coreea de Sud va retrage o parte din personalul ambasadei sale din Ucraina, pe fondul unui conflict diplomatic provocat de dezvăluirea publică a transferului către Seul a doi prizonieri de război nord-coreeni capturați de forțele ucrainene. Ministerul sud-coreean de Externe a anunțat marți, 20 octombrie, că Kievul nu a făcut pași suficienți pentru a soluționa disputa.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului sud-coreean de Externe, Park Doo-soon, a declarat că autoritățile de la Seul au transmis Ucrainei, pe mai multe canale, poziția lor, dar nu au primit un răspuns satisfăcător. Rechemarea unei părți a personalului diplomatic ar trebui să contribuie la soluționarea amiabilă a disputei și la restabilirea încrederii dintre cele două țări, a explicat oficialul.

„Am considerat că această măsură este necesară pentru a facilita o soluționare amiabilă a problemei și pentru a restabili încrederea dintre cele două țări”, a spus Park, citat de AFP, fără să precizeze câți angajați vor părăsi Ucraina.

O altă motivație pentru retragerea personalului este amenințarea persistentă a atacurilor aeriene rusești, care îngreunează asigurarea securității angajaților ambasadei, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Coreea de Sud și-a rechemat anterior ambasadorul din Ucraina, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat public, în septembrie, că Kievul a transferat către Seul doi militari nord-coreeni capturați în timpul războiului. În continuare, contactele diplomatice dintre cele două țări vor fi menținute de un însărcinat cu afaceri, iar întregul personal consular va rămâne în Ucraina pentru a proteja cetățenii sud-coreeni, a precizat Park.

Seulul susține că dezvăluirea publică a transferului a încălcat o înțelegere privind păstrarea confidențialității, menită să protejeze cei doi prizonieri și familiile lor din Coreea de Nord. Autoritățile sud-coreene au cerut Kievului scuze oficiale și explicații.

La începutul lunii octombrie, ministrul sud-coreean de Externe, Cho Hyun, a declarat că a primit un mesaj de la omologul său ucrainean, Andrii Sibiha, care includea scuze, dar că acestea nu au fost suficiente.

Ucraina a susținut, la rândul său, că disputa provine din interpretări diferite ale înțelegerii privind confidențialitatea. Săptămâna trecută, Sibiha a declarat pentru publicația RBC-Ucraina că Kievul consideră subiectul închis și că și-a îndeplinit toate obligațiile.

Agenția sud-coreeană de informații a sugerat că Zelenski ar fi putut face public transferul pentru a spori sprijinul opiniei publice din Coreea de Sud față de o eventuală furnizare de arme către Ucraina. Seulul este un important exportator de armament, dar a evitat până acum să livreze Kievului arme letale, invocând politica sa de a nu înarma state implicate în conflicte armate.

Între timp, viceministrul rus de Externe, Andrei Rudenko, a declarat marți că Moscova ar saluta eventuale măsuri ale Seulului pentru normalizarea relațiilor bilaterale. „Dacă partenerii noștri sud-coreeni vor întreprinde măsuri concrete, le vom saluta, cu siguranță”, a spus Rudenko, citat de Interfax.

Oficialul rus a afirmat că deteriorarea relațiilor nu a fost provocată de Moscova, ci de decizia Coreei de Sud de a se alătura sancțiunilor împotriva Rusiei. El a mai spus că Seulul a exprimat dorința de a normaliza relațiile, dar a legat o normalizare deplină de schimbarea situației geopolitice, inclusiv de încheierea războiului din Ucraina.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Tribunal german: Google nu poate publica imagini cu curtea ta din dos fără să te întrebe. E spionaj

Te-ai obișnuit să-ți vezi casa pe Google Maps? Nu e normal, spune o instanță germană.
Te-ai obișnuit să-ți vezi casa pe Google Maps? Nu e normal, spune o instanță germană.

Un tribunal din Germania a decis că este ilegal să se publice pe aplicații ca Google Maps sau Google Earth imagini aeriene ale unor spații locative private fără acordul proprietarului, dând dreptate unui cetățean care s-a plâns că așa ceva este de fapt spionaj.

Vă deranjează că locuința și curtea dvs. pot fi văzute pe Google Maps sau Google Earth fără acordul dvs.? Click pentru a participa la un SONDAJ

Bărbatul, care deține o casă în Frankfurt, a reușit anterior să obțină estomparea imaginilor cu fațada casei sale pe Google Street View și Apple Look Around.

În cel mai recent proces împotriva Google Earth și Google Maps, tribunalul regional din Frankfurt i-a dat, de asemenea, câștig de cauză reclamantului, hotărând că utilizarea imaginilor aeriene ale proprietății sale fără consimțământul său este ilegală.

„Nimeni nu ar trebui să fie obligat să accepte ca fotografiile aeriene ale proprietății sale locuite să fie difuzate public la nivel mondial fără consimțământul său, cel puțin în cazul în care fotografiile arată zone ale proprietății care nu sunt vizibile publicului”, a declarat tribunalul într-un comunicat publicat marți.

Imaginile utilizate de Google Earth și Google Maps includeau, de asemenea, partea din spate a proprietății bărbatului, care nu este vizibilă pentru trecătorii de pe stradă, potrivit instanței.

Instanța a acuzat Google că a obținut imaginile prin „spionaj”, argumentând că proprietarii nu sunt înștiințați în prealabil că sateliții urmează să fotografieze locuințele lor, ceea ce înseamnă că este imposibil să se acopere anumite zone ale proprietății - pe care nu vor să le arate lumii întregi - înainte de survolare.

Tribunalul a mai hotărât că Google nu poate invoca libertatea de informare a utilizatorilor de internet pentru a-și justifica acțiunile.

Obiectivul Google de a contribui la democratizarea cunoașterii și la o societate informațională transparentă este legitim, au afirmat judecătorii, dar nu justifica intruziunea în spațiile private ale proprietarilor.

Hotărârea poate fi încă contestată în apel.

Cazul readuce în memorie un val de plângeri din partea cetățenilor germani de acum mai bine de un deceniu, când mașinile Google Street View au început să fotografieze străzile din toată țara, declanșând o dezbatere amplă privind confidențialitatea online.

Confruntată cu o presiune politică și publică masivă, compania Google a permis în cele din urmă proprietarilor de imobile să ceară să fie excluși din Google Street View înainte de lansarea serviciului în 2010.

Ulteritor, sute de mii de gospodării au solicitat ca locuințele să fie estompate în imaginile serviciului de cartografiere.

Google a încetat atunci să mai actualizeze imaginile în Germania și a început să fotografieze din nou abia în 2023.

Sursă: DPA

◉ SONDAJ

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Chișinăul examinează o propunere a Kievului de a organiza controale comune la frontieră, pe teritoriul moldovean

Urmările atacului din 9 septembrie asupra punctului de frontieră Starokazacie (Tudora), din regiunea ucraineană Odesa.
Urmările atacului din 9 septembrie asupra punctului de frontieră Starokazacie (Tudora), din regiunea ucraineană Odesa.

Autoritățile de la Chișinău examinează o propunere a Kievului de a organiza controale comune la anumite puncte de trecere a frontierei, pe teritoriul moldovean, în contextul riscurilor de securitate generate de atacurile rusești asupra infrastructurii de frontieră a Ucrainei. Poliția de Frontieră a confirmat pentru prima dată, într-un răspuns oferit Europei Libere, că a primit o asemenea propunere pe cale diplomatică, precizând că nu a fost luată încă o decizie finală.

„Propunerea se află în proces de examinare de către autoritățile competente ale Republicii Moldova, fiind analizate condițiile și aspectele necesare unei eventuale implementări”, a comunicat instituția.

La începutul lunii octombrie, Kievul a anunțat că intenționează să deschidă noi puncte de trecere a frontierei cu Republica Moldova, inclusiv module mobile pe teritoriul moldovean. Viceministrul ucrainean pentru Dezvoltarea Comunităților și Teritoriilor, Serhii Derkaci, a declarat pentru Europa Liberă că cele două țări ar lucra deja la o foaie de parcurs pentru realizarea proiectului.

Deși Kievul a anunțat acești pași, autoritățile de la Chișinău spun că proiectul este încă în examinare. În răspunsul oferit Europei Libere, Poliția de Frontieră a spus că nu poate preciza deocamdată ce puncte de trecere ar putea fi vizate, dacă vor fi necesare lucrări de infrastructură, când ar putea începe aplicarea proiectului și care ar fi costurile și sursele de finanțare.

Organizarea controalelor comune dintre cele două țări este reglementată de un acord încheiat între guvernele Republicii Moldova și Ucrainei la 6 octombrie 2017.

Poliția de Frontieră a mai precizat că, din 12 septembrie, modul de organizare a controalelor la punctele Giurgiulești–Reni, Briceni–Rossoșani și Criva–Mămăliga a fost ajustat temporar, pentru 90 de zile, din motive de securitate. Măsura a presupus revenirea personalului moldovean de control pe teritoriul Republicii Moldova.

În prezent, personalul autorităților ucrainene de control nu activează pe teritoriul moldovean în punctele menționate, cu excepția punctului rutier Criva–Mămăliga, unde controalele comune la intrarea în Republica Moldova continuă să fie efectuate pe teritoriul moldovean, ca și înainte de 12 septembrie.

La expirarea perioadei de 90 de zile, autoritățile afirmă că vor reevalua situația în funcție de riscurile de securitate și vor decide cum vor fi organizate în continuare controalele.

Kievul vrea noi puncte de trecere

Pe 1 octombrie, viceministrul ucrainean pentru Dezvoltarea Comunităților și Teritoriilor, Serhii Derkaci, a declarat într-un interviu acordat Europei Libere la Bruxelles că Ucraina vrea să deschidă noi puncte de trecere a frontierei cu Republica Moldova chiar în acest an. Potrivit oficialului, trei puncte de pe teritoriul ucrainean au fost „practic complet distruse” în urma atacurilor rusești.

Derkaci a spus că noile puncte de trecere ar trebui să fie comune și amplasate pe teritoriul moldovean. Ucraina este pregătită să instaleze module mobile dacă Republica Moldova nu va construi infrastructura necesară și ar putea interveni, la nevoie, pentru a le proteja, a adăugat el, estimând că punctele-pilot ar putea deveni operaționale în aproximativ trei luni.

Oficialul a nu a precizat care sunt cele trei puncte de trecere la care s-a referit. În lunile august și septembrie, atacurile rusești au avariat sau distrus infrastructura unor puncte de la granița moldo-ucraineană, inclusiv Tabaki–Mirne, Vinohradivka–Vulcănești și Starokazacie–Tudora, ultimul incident fiind și cel mai grav, soldat cu doi morți și mai mulți răniți.

„Lucrăm activ la elaborarea unei foi de parcurs”, a declarat Derkaci, precizând că cele două țări au făcut deja un schimb de scrisori și intenționează să stabilească un plan de pregătire a infrastructurii pe partea moldovenească.

UE: Rusia atacă deliberat punctele de frontieră pentru a bloca exporturile Ucrainei

Șefa politicii externe și de securitate a Uniunii Europene, Kaja Kallas, a spus marți, 20 octombrie, în Parlamentul European că „mai nou” Rusia atacă deliberat puncte de frontieră cu țările vecine Ucrainei, inclusiv Moldova, încercând să împiedice pe orice cale exporturile ucrainene.

Ea a spus că obstrucțiile rusești de la frontierele ucrainene și lovirea de nave de marfă în Marea Neagră lipsesc Ucraina de aproximativ 60 de milioane de euro pe zi, pe care le-ar putea obține vânzându-și produsele agricole.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Trump îl critică din nou pe Zelenski și se declară deschis pentru o întâlnire cu Putin și Xi

Președintele SUA, Donald Trump, vorbind jurnaliștilor la Casa Albă, octombrie 2026.
Președintele SUA, Donald Trump, vorbind jurnaliștilor la Casa Albă, octombrie 2026.

Președintele SUA, Donald Trump, a sugerat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu ar trebui să fie implicat în negocierile pentru încheierea războiului declanșat de Rusia împotriva țării sale în 2022. Este cea mai recentă declarație prin care Trump își exprimă îndoielile cu privire la angajamentul lui Zelenski de a căuta pacea.

Remarca vine pe fondul îngrijorărilor din Ucraina legate de o serie de decizii ale lui Trump despre care Zelenski a spus că ar putea juca în favoarea președintelui rus Vladimir Putin. În ultimele două săptămâni, Trump a anunțat un acord care încurajează exporturile de motorină rusească și a renunțat la sancțiunile care urmau să fie impuse în baza unei legi pe care a promulgat-o luna trecută.

„Zelenski nu știe despre ce vorbește”, a declarat Trump, întrebat de jurnaliști, pe 19 octombrie, despre criticile liderului ucrainean la adresa suspendării sancțiunilor. „Sincer, cred că a venit timpul ca altcineva să negocieze în numele Ucrainei”, a adăugat el.

Trump nu și-a repetat apelul din 10 octombrie, când a spus că Ucraina ar trebui „să-și aleagă un nou lider care să poată încheia un acord”.

Pe fondul tensiunilor, doi reprezentanți ai SUA și Ucrainei, care au vorbit cu RFE/RL sub condiția anonimatului, au declarat că negociatorii ucraineni urmează să se întâlnească în Norvegia, spre sfârșitul acestei săptămâni, cu emisarul special al SUA, Steve Witkoff, și Jared Kushner, ginerele lui Trump, pentru a discuta despre eforturile de avansare a negocierilor de pace.

Una dintre surse a spus că Zelenski ia în considerare participarea la discuții. Pregătirile sunt în desfășurare, iar detaliile finale nu au fost încă stabilite, au precizat sursele.

Într-un mesaj video publicat în aceeași zi pe rețelele de socializare, Zelenski a declarat că Ucraina speră să se întâlnească în curând cu Witkoff și Kushner, „poate în Norvegia, în zilele următoare”, adăugând că există „multe lucruri de discutat despre procesul diplomatic”.

Majoritatea discuțiilor dintre SUA și Ucraina au avut loc între Witkoff și Kushner, pe de o parte, și negociatorii Kievului, pe de altă parte, nu direct cu președintele ucrainean. Nici Zelenski, nici Putin nu au participat la negocierile ruso-ucrainene privind încheierea războiului.

Trump a declarat tot pe 19 octombrie că este deschis unei întâlniri trilaterale cu Putin și președintele Chinei, Xi Jinping, în marja summitului APEC, care va avea loc luna viitoare în China.

„Dacă președintele Xi dorește să aibă loc o asemenea întâlnire, sunt de acord”, a spus Trump. El a precizat însă că scopul principal al reuniunii ar fi discutarea „armelor nucleare și a denuclearizării”, nu a războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

„Aș participa, dar nu atât pentru Ucraina, deoarece Rusia, sincer, s-a comportat destul de bine în privința Ucrainei. Nu au făcut prea multe”, le-a spus Trump jurnaliștilor, întrebat dacă ar lua parte la o întâlnire cu Putin și Xi pentru a discuta despre Ucraina.

Pe lângă acordul privind motorina și suspendarea sancțiunilor, relațiile dintre SUA și Ucraina au fost tensionate și de problemele legate de sistemele de comunicații prin satelit Starlink și Starshield, esențiale pentru apărarea ucraineană, precum și de îngrijorările Kievului că Washingtonul nu a avertizat din timp Ucraina despre unele atacuri cu rachete balistice rusești.

„Din păcate, nu am primit din partea partenerilor noștri avertizări timpurii despre primul val al atacului rusesc cu rachete balistice de noaptea trecută”, a scris Zelenski într-un mesaj publicat pe Telegram pe 19 octombrie, după o discuție online cu parlamentari americani democrați și republicani.

„În plus, continuăm să ne confruntăm cu restricții de viteză pentru serviciile Starlink și Starshield în diferite sectoare ale frontului. Partea americană nu a oferit Ucrainei nicio explicație în legătură cu vreuna dintre aceste probleme”, a adăugat el.

Zelenski a mai afirmat că Pentagonul întârzie livrarea unor rachete pentru apărarea antiaeriană, deja plătite de țările europene prin programul PURL – Lista de necesități prioritare pentru Ucraina.

Potrivit lui Zelenski, livrarea așteaptă semnătura secretarului american al Apărării, Pete Hegseth.

„Toate acestea sugerează că a fost luată o anumită decizie politică de a încetini sprijinul acordat nouă”, a adăugat președintele ucrainean.

Secretarul de stat american Marco Rubio, aflat în Uzbekistan pentru o reuniune a statelor din Asia Centrală, a negat pe 19 octombrie că ar fi existat vreo suspendare a schimbului de informații cu Ucraina.

„Nu a existat nicio întrerupere”, le-a spus Rubio jurnaliștilor din Uzbekistan, fiind întrebat despre afirmațiile Kievului. El l-a îndemnat pe Zelenski să se concentreze asupra încheierii războiului cu Rusia.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Alți doi grăniceri ucraineni, reținuți pe malul moldovenesc al Nistrului, la două zile după un caz similar

Râul Nistru la Soroca, septembrie 2026
Râul Nistru la Soroca, septembrie 2026

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova anunță că a reținut doi grăniceri ucraineni care încercau să captureze un cetățean ucrainean pe râul Nistru, în apropierea malului moldovenesc. Bărbatul urmărit a cerut azil în Republica Moldova. Este al doilea incident de acest fel într-o singură săptămână, după ce, într-un caz similar, alți doi grăniceri ucraineni au fost reținuți pe teritoriul moldovean.

Incidentul a avut loc pe 17 octombrie, în apropierea satului Vasilcău, raionul Soroca, însă Poliția de Frontieră l-a făcut public abia două zile mai târziu, în seara zilei de luni, 19 octombrie.

Potrivit informațiilor preliminare, cei doi angajați ai Serviciului de Stat de Grăniceri al Ucrainei se aflau în timpul serviciului și încercau să rețină un cetățean ucrainean pe râul Nistru, în apropierea malului moldovenesc.

Bărbatul ucrainean a solicitat azil în Republica Moldova, iar cererea sa urmează să fie examinată conform procedurilor legale. Cei doi grăniceri din Ucraina au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Soroca, au mai anunțat autoritățile, precizând că în acest caz a fost inițiată o urmărire penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.

Un caz similar, cu două zile înainte

Pe 15 octombrie, alți doi grăniceri ucraineni au fost reținuți în apropierea satului Holoșnița, din același raion, Soroca, după ce au traversat Nistrul cu o ambarcațiune în timpul urmăririi unui bărbat ucrainean care încerca să ajungă pe malul moldovenesc.

Incidentul a devenit public după ce imagini filmate de localnici au fost distribuite pe rețelele de socializare. În înregistrări, cei doi grăniceri apar într-o barcă cu motor, în apropierea unui bărbat aflat în apă. Potrivit imaginilor și relatărilor martorilor, aceștia ar fi încercat să-l lovească cu o vâslă și să-l captureze, în timp ce oamenii de pe mal le cereau să se oprească.

Localnicii au intervenit și l-au scos pe bărbat din apă. Acesta a fost transportat la spitalul din Soroca, unde a primit îngrijiri medicale. Ulterior, a solicitat azil în Republica Moldova.

Presa moldoveană l-a identificat drept Aleksei Koval, un psiholog clinician de 49 de ani din Kiev, care încerca să ajungă la familia sa plecată din Ucraina.

Poliția de Frontieră a confirmat incidentul din 15 octombrie două zile mai târziu. Cei doi grăniceri au fost predați autorităților ucrainene în baza acordului bilateral de readmisie, în timp ce armele, barca și celelalte bunuri ridicate au fost puse sub sechestru în cadrul anchetei penale.

Serviciul de Grăniceri al Ucrainei a explicat că patrula a ajuns pe teritoriul Republicii Moldova din cauza nivelului scăzut al apei din Nistru și a defectării motorului ambarcațiunii în timpul urmăririi. Instituția a anunțat că a inițiat o anchetă de serviciu, inclusiv cu privire la acțiunile grănicerilor implicați.

Autoritățile celor două țări cooperează frecvent pentru a preveni fuga bărbaților ucraineni peste graniță în încercarea de a se eschiva de la obligațiile militare în Ucraina atacată de Rusia.

Statistici moldovene arată că, în patru ani de război - din februarie 2022 până în martie 2024, au fost prinși traversând ilegal frontiera spre R. Moldova circa 44.000 de ucraineni, majoritatea bărbați. Datorită legislației moldovene, ei nu sunt repatriați și, de cele mai multe ori, pleacă spre alte destinații.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG