Știri
Ministerul de externe de la Moscova a anunțat că va expulza un diplomat muntenegrean
Ministerul de externe de la Moscova a anunțat că va expulza un diplomat muntenegrean, ca răspuns la expulzarea unui oficial rus din Muntenegru în legătură cu cazul Skripal. Este ultima din șirul de expulzări reciproce de diplomați la care au recurs Rusia și țări din Uniunea Europeană și America de Nord. Acestea au urmat concluziilor că guvernul rus ar fi responsabil pentru otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal și a fiicei sale, luna trecută, în sudul Angliei. Peste 150 de diplomați ruși au fost expulzați din peste 25 de țări occidentale și aliate în semn de solidaritate cu Marea Britanie. Moldova a expulzat trei diplomați ruși. Moscova respinge acuzațiile că ar avea legătură cu otrăvirea fostului spion. Serghei Skripal continuă să fie în stare gravă în spital, fiica sa Iulia și-a revenit parțial în urma tratamentului.
Vezi ultimele știri
Din 41, în 12. În ce stadiu a ajuns reforma asistenței medicale primare
41 instituții medicale publice din șase raioane au fost reorganizate în 12 instituții, după inițierea reformei medicinei primare care a început pe 1 iulie 2026. În alte două raioane reforma este în desfășurare, spune Ministerul Sănătății, într-un răspuns pentru Europa Liberă.
De la 1 iulie 2026, centrele de sănătate mai mici urmau să fie absorbite de cele mai mari. În final, o instituție publică de asistență primară autonomă trebuia să aibă pe liste nu mai puțin de 6.000 de persoane, cel puțin trei medici de familie angajați și să dispună de spațiu ce corespunde normelor igienice.
La modul practic, centrele mici, care urmau să fie absorbite, vor continua să activeze. Își vor schimba doar administrația.
Potrivit unui răspuns al Ministerului Sănătății pentru Europa Liberă, în acest an reforma a început în 8 dintre cele 31 de raioane. În șase s-a terminat, iar în două raioane încă este în desfășurare.
Reorganizarea celor 41 de instituții, spune Ministerul Sănătății, „creează premise pentru eficientizarea managementului, utilizarea mai rațională a resurselor financiare, umane și materiale și consolidarea capacității instituțiilor de a răspunde necesităților populației”.
În timp ce reforma prevedea ca centrele mari să absoarbă centrele mici, în raionul Telenești, Consiliul Raional a luat decizia de a uni Centrul de Sănătate Căzănești, care are șase medici și deservește o populație de peste 10.000, cu Centrul de Sănătate Sărătenii Vechi, unde lucrează trei medici și au în gestiune 7 mii de locuitori.
Ce spun cei doi directori ai centrelor de sănătate
Igor Armașu, director al Centrului de Sănătate Căzănești, instituție care urmează să fie absorbită, spune că nu este de acord cu această decizie și că nu înțelege care este raționamentul ei.
De cealaltă parte, Nicolae Porcescu, directorul Centrului de Sănătate Sărătenii Vechi, instituția care ar trebui să absoarbă Centrul de Sănătate Căzănești, vede cu ochi buni schimbarea, întrucât instituția pe care o conduce are o amplasare bună, este aproape de centrul raional și are în cont câteva milioane de lei, care trebuie valorificate.
Ion Tulbure, vicepreședintele Consiliului raional Telenești, spune că, deocamdată, decizia a fost pusă pe pauză. Până la sfârșitul mandatului acestui consiliu nu se va face nicio schimbare.
„Am văzut reacția oamenilor, am analizat situația și la final de mandat nu vom mai face schimbări. Dar inevitabil se vor uni în viitor. După discuțiile cu Ministerul Sănătății, scopul a fost să facem la Centrul de Sănătate Sărătenii Vechi niște investiții în utilaje moderne”, a declarat Tulbure pentru Europa Liberă.
La 1 ianuarie 2025, în R. Moldova erau 240 de centre de sănătate autonome (inclusiv 14 în suburbiile municipiului Chișinău), cu 604 oficii ale medicului de familie și 361 de oficii de sănătate.
Autoritățile vor contacta fiecare cetățean căruia i s-au furat datele, dar nu chiar acum. Mai întâi trebuie stabilit exact ce s-a furat
Autoritățile de la Chișinău spun că lucrează la un mecanism de informare individuală a cetățenilor cărora li s-au furat datele în recentul atac cibernetic masiv, despre care se crede că a afectat 750.000 de persoane, dar nu poate furniza imediat informațiile respective, pentru că eventuale inexactități ar face mai mult rău.
Ați da statul în judecată pentru că datele dvs. personale au fost accesate fără autorizare? Click pentru a participa la un SONDAJ
Într-o postare pe rețele, Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a spus vineri că se lucrează la analiza datelor furate, pentru identificarea persoanelor afectate și a informațiilor vizate „în fiecare caz”.
„Comunicarea unor rezultate preliminare, înainte de validare, ar putea genera informații eronate și îngrijorare suplimentară”, se spune în postare.
Nu se precizează pe ce canale, anume, ar putea afla cetățenii ce date anume li s-au furat.
În schimb, ei sunt asigurați că în urma atacului cibernetic nu le-au fost modificate datele în registrele de stat.
Pe de altă parte, AGE informează că pericolul nu a trecut. „Sunt detectate în continuare tentative de atac asupra infrastructurii digitale guvernamentale gestionată de AGE. Asta înseamnă că se încearcă constant găsirea breșelor în sisteme pentru a compromite prestarea serviciilor guvernamentale”, se spune în postare, care precizează însă că nu s-au înregistrat noi scurgeri neautorizate de date.
AGE a mai informat că 61 de servicii publice digitale au revenit online și pot fi accesate prin portalul evo.gov.md. „Rămân indisponibile temporar 21 de servicii publice ale mai multor prestatori de servicii. Restabilirea acestora se face treptat, după finalizarea verificărilor de securitate”, se mai arată în comunicat.
Tot vineri, procurorii moldoveni au anunțat deschiderea unui dosar penal în legătură cu furtul de date, în baza acuzațiilor de „încălcare a inviolabilității vieții private” și „divulgare a datelor urmăririi penale”.
- Te-ar putea interesa și: Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate după atacul cibernetic care a compromis datele a 750.000 de moldoveni
Potrivit unor declarații anterioare ale AGE, atacul cibernetic a vizat circa un milion de persoane, adică aproape jumătate din populația R. Moldova, iar tentativele de extragere a datelor asociate cu numere de identificare personală (IDNP) au avut loc în perioada 19-23 octombrie.
◉ SONDAJ
Datele compromise ar putea include informații de identificare, date despre familie, sănătate, pensii și prestații sociale, permise de conducere, vehicule, companii și informații financiare, precum IBAN-uri și datorii fiscale. Premierul Vasile Tofan a afirmat că datele cardurilor bancare nu au fost compromise.
În urma atacului, tot premierul Tofan a anunțat retragerea din funcție a directoarei Agenției de Guvernare Electronică (AGE), Nicoleta Colomeeț și a vorbit despre presupusa implicare în atac a unor „actori statali străini” pe care nu i-a numit.
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a convocat pentru zilele următoare o ședință a Consiliului Național de Securitate (CNS), pe tema securității cibernetice.
Anunțul a fost făcut de șefa statului miercuri, după o reuniune online internațională dedicată controlului modelelor de inteligență artificială „de frontieră”, cele mai avansate sisteme existente. La eveniment au participat peste 30 de șefi de stat și de guvern, ca și miniștri de resort.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Ucrainenii fac poduri noi peste Nipru, la Kiev, după ce rușii le-au tot atacat pe cele vechi
Ucraina a început construirea unor poduri noi peste râul Nipru la Kiev, după ce Rusia a început să le atace tot mai frecvent pe cele existente, a declarat vineri ministrul Transporturilor Mikola Kalașnik, prezentând proiecte de infrastructură în Radă - parlamentul Ucrainei.
Capitala Ucrainei, cu o populație de aproximativ trei milioane de locuitori, a fost scena unor atacuri repetate asupra podurilor sale cu drone rusești, ceea ce a dus la întreruperea circulației și la blocarea cetățenilor în ambuteiaje lungi, amintește AFP.
Rușii au avariat și distrus complet poduri și în alte părți ale țării.
Ministrul Kalașnik a declarat vineri că guvernul a aprobat „construcția rapidă a unor poduri alternative peste râuri, inclusiv peste Nipru”.
„În total, este prevăzută realizarea a 21 de poduri. Lucrările la Kiev au început deja”, le-a spus el parlamentarilor, adăugând că primele poduri vor putea fi date în folosință la începutul anului viitor. El nu a precizat ce tip de poduri se construiesc sau care este capacitatea lor estimată.
Cel mai recent atac rus care a avariat unul dintre cele cinci poduri principale ale Kievului, Podul de Sud, a avut loc marți, blocând traficul auto.
Acesta a fost parțial repus în funcțiune vineri, potrivit presei ucrainene.
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat pentru AFP într-un interviu acordat la începutul acestei luni că orașul colaborează cu Agenția de Reconstrucție, care „și-a asumat sarcina de a construi poduri plutitoare în cazul unui scenariu de coșmar”.
„Dar să fim sinceri: podurile plutitoare nu pot înlocui pe deplin legăturile oferite de poduri”, a adăugat el.
Mai recent, Klitschko a anunțat pe 27 octombrie că Kievul va aloca 1 miliard de grivne (22 de milioane de dolari) pentru poduri combinate peste râul Nipru și drumurile de acces la acestea.
Propunerea a fost discutată în cadrul unei ședințe a Consiliului de Apărare al orașului Kiev. Potrivit lui Klitschko, comandanții militari vor stabili amplasamentele, sub rezerva aprobării de către Administrația Militară a orașului Kiev.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
„Ne-au ucis”. „Novaia Gazeta” își încheie activitatea, după îndelungate presiuni de la Kremlin
Ziarul independent de referință al Rusiei, „Novaia Gazeta”, a anunțat vineri că își încetează activitatea după trei decenii, afirmând că a fost „ucis” de presiunile statului, după ani de șicanare a jurnaliștilor săi, din cauza reportajelor critice la adresa Kremlinului și a războiului său din Ucraina.
Închiderea „Novaia Gazeta” – una dintre ultimele publicații care criticau deschis ofensiva Rusiei împotriva vecinei sale – marchează un nou punct de cumpănă în campania Moscovei împotriva vocilor disidente, scrie AFP.
Ziarul, care s-a arătat adesea extrem de critic față de autorități, există de mai bine de trei decenii și s-a confruntat cu probleme grave în trecut. Șase dintre jurnaliștii săi, printre care și jurnalista de investigație Anna Politkovskaia, au fost asasinați, în circumstanțe diferite, amintește Reuters.
De la invazia pe scară largă din februarie 2022, ziarul, considerat de mult timp un bastion al jurnalismului independent, ziarul a avut de suportat revocarea licenței de presă, iar jurnaliștii și redactorii săi au fost interogați, reținuți, iar locuințele lor percheziționate.
De asemenea, publicația a fost etichetată drept „agent străin” – o denumire care amintește de represiunea din era sovietică, folosită pentru a înăbuși disidența.
„Novaia Gazeta a fost ucisă. Novaia Gazeta își încetează existența”, a declarat redactorul-șef Serghei Sokolov într-o declarație publicată pe YouTube vineri dimineață.
În videoclipul marcat de emoții, Sokolov a afirmat că „autoritățile ruse – serviciile speciale ruse – au forțat echipa editorială să-și înceteze activitatea”.
Închiderea ziarului - care va deveni efectivă pe 9 noiembrie - a fost deplânsă de organizații internaționale de jurnaliști.
„Novaia Gazeta a anunțat că își încetează activitatea, dar Novaia Gazeta nu va înceta niciodată să ne inspire. Noi suntem Novaia Gazeta”, a declarat vineri Thibaut Bruttin, directorul organizației Reporteri fără Frontiere.
„Novaia Gazeta va rămâne simbolul jurnalismului liber, pluralist, independent și riguros – un model pentru întreaga profesie la nivel mondial”, a adăugat el.
Autoritățile ruse nu au făcut niciun comentariu imediat. Însă Kremlinul — care acuză serviciile de informații străine că încearcă să stârnească nemulțumiri în cadrul societății ruse — a afirmat în trecut că o anumită formă de cenzură este necesară într-un moment în care Rusia se află angajată într-o luptă pe care o descrie ca fiind una existențială cu Occidentul pe tema Ucrainei.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
După Kiev, ministrul Apărării merge și la București să încheie acord de cooperare militară. Pe agendă sunt și achiziții de camioane italiene
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a anunțat că va merge la începutul săptămânii viitoare la București, pentru a semna cu oficialii români un acord de cooperare în domeniul apărării. Anunțul făcut de Nosatîi joi seară, la Jurnal TV, vine la scurt timp după ce el a semnat un acord cu omologul său ucrainean, la Kiev.
După evenimentul din capitala ucraineană, din 26 octombrie, guvernul de la Chișinău a spus într-un comunicat că acordul semnat de Nostaîi cu Evhen Hmara „va facilita schimbul de experiență și valorificarea soluțiilor tehnologice dezvoltate și testate de Ucraina pentru protejarea spațiului aerian”, amintind că numărul incidentelor cu drone în Moldova a trecut deja de 100.
Guvernarea a insistat de atunci că încheierea unui acord formal de cooperare cu Ucraina în domeniul apărării nu înseamnă în niciun caz un pas spre renunțarea la neutralitatea înscrisă în constituție, așa cum au insinuat criticii PAS, inclusiv cei din rândurile opoziției politice.
În privința călătoriei la București, ministrul Nosatîi a spus că în afara semnării unui acord cu omologul său Ștefan-Radu Oprea va discuta despre achiziționarea în comun cu România a unor camioane militare italiene marca IDV sau Iveco DV (Iveco Defense Vechicles).
„Sunt camioane pe care ne dorim să le avem la dotarea Armatei Naționale, pentru a înlocui acele modele vechi pe care le-am moștenit de la Armata Sovietică și pentru a le da în utilizarea Armatei Naționale, pentru a fi folosite în interesul instruirii”, a declarat ministrul, potrivit unei transcrieri publicată de Ziarul de Gardă.
Nosatîi nu a precizat câte camioane vrea să cumpere Moldova, nici cât ar urmă să coste. El a spus în schimb că achiziția comună cu românii se va face prin programul UE numit SAFE, care ajută țările membre să-și consolideze apărarea.
România spune că folosește asemenea fonduri inclusiv pentru tronsoane de autostradă aflate în fază de executare sau proiectare la granițele cu Moldova și Ucraina.
România a cumpărat deja aproape 3.000 de camioane IDV în baza unui contract de 3,4 miliarde de lei românești semnat în 2019. IDV, ca mai toate companiile de armament, nu publică prețul produselor sale, negociindu-l cu fiecare cumpărător în parte.
În 2021, IDV a deschis o uzină în România unde, potrivit presei române, au fost asamblate o parte din camioanele acoperite de contractul din 2019.
Ministrul Nosatîi a promis că va face publice mai multe detalii după discuțiile sale de la București, de săptămâna viitoare.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Un convoi cu ajutoare umanitare merge la Oleșki, oraș ucrainean ocupat de ruși. Locuitori evacuați către Ucraina via Belarus
Un convoi umanitar a pornit în cursul nopții de joi spre vineri către orașul Oleșki, din sudul Ucrainei, aflat sub control rusesc, transportând alimente și provizii medicale, printre alte articole. Autoritățile de la Kiev au anunțat că localnicii care vor dori să plece vor fi evacuați cu autobuzele.
Vorbind în parlament, premierul ucrainean Serhii Korețki a spus vineri că persoanele evacuate vor fi duse în baza înțelegerii cu rușii în Belarus, de unde vor intra în Ucraina controlată de autoritățile centrale, de la Kiev după un zbor cu avionul din orașul Anapa.
Korețki a spus inițial că vor fi evacuate peste 500 de persoane, dar apoi a revenit cerându-și scuze și precizând că numărul nu se cunoaște.
În ajun, în Ucraina fuseseră formulate temeri că oamenii ar putea fi duși împotriva voinței lor în Rusia.
Inițiativa vine după săptămâni întregi de eforturi pentru organizarea unei operațiuni de ajutorare a locuitorilor acestui oraș aflat într-o situație de extremă sărăcie, ocupat de forțele ruse la scurt timp după invazia din februarie 2022.
Comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Dmitro Lubineț, și omologul său rus, Iana Lantratova, purtând fiecare insigne cu steagurile naționale, s-au întâlnit la Armiansk, în nordul Crimeii ocupate de Rusia, conform imaginilor video difuzate de canalul de Telegram al lui Lubineț.
„Este totul în regulă?”, a întrebat Lantratova în limba rusă în clipul respectiv. „Da, am fost primiți cu căldură”, a răspuns Lubineț în limba ucraineană.
Un convoi de 25 de autobuze, cu cel puțin 750 de locuri, era pregătit să evacueze persoanele care vor să plece, inclusiv cu animalele de companie, a declarat Lantratova.
Lantratova a spus că oamenii dornici să se evacueze se pot înscrie până la două după-masa, vineri, iar după aceea vor fi distribuite ajutoarele umanitare, relatează Interfax.
Agențiile de știri rusești au citat-o pe Lantratova spunând că acordul de încetare a focului pe plan local se respectă. Ambii comisari, precum și diplomați din SUA, au contribuit la medierea încetării focului, amintește Reuters.
Potrivit ziarului „Izvestia”, jurnaliști din Franța, Italia, Rusia, Ucraina și Statele Unite însoțesc convoiul umanitar.
Joi, Rusia și Ucraina au declarat că operațiunile de deminare din jurul localității Oleșki au fost finalizate și că operațiunea umanitară este gata să înceapă.
Două persoane au fost ucise în timpul operațiunilor de deminare din Oleșki, a declarat Lantratova vineri.
Potrivit Administrației Militare Regionale din Herson, în Oleșki se află încă aproximativ două mii de persoane, dintre care aproape 50 de copii. Administrația a susținut că forțele ruse împiedică livrarea ajutoarelor și îi privează, de fapt, pe locuitori de posibilitatea de a părăsi orașul.
În alte zone ale Ucrainei, Rusia a lovit o instalație industrială lângă Kremenciuk, atacând în același timp capitala, Kiev, și Harkov, al doilea oraș ca mărime, provocând incendii, au declarat oficialii locali pe aplicația de mesagerie Telegram.
Două fete au fost ucise la Cernihiv, iar trei oameni au murit la Kremenciuk.
Rusia a lovit instalații militare din Ucraina, a declarat vineri Ministerul Apărării rus pe Telegram.
Acesta a adăugat că a lovit infrastructura energetică din Kiev și din împrejurimile acestuia, precum și din regiunea Dnipropetrovsk, instalații portuare din regiunea Odesa și nave de marfă despre care a afirmat că erau utilizate de armată.
Autoritățile ruse au doborât majoritatea celor peste 850 de drone care s-au îndreptat peste noapte spre Moscova, a declarat pe Telegram primarul capitalei, Serghei Sobianian.
Între timp, liderii ucraineni și din țări europene aliate au continuat să condamne atacul de joi din gara Dnipro, unde o dronă rusească cu reacție a omorât 14 oameni care voiau să urce într-un tren de navetiști.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Lituania va introduce serviciul militar obligatoriu în 2032, deocamdată doar pentru bărbați
Lituania va introduce serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de sex masculin în 2032, în speranța de a-și adapta efectivele militare la amenințările de securitate, a declarat joi președintele lituanian Gitanas Nausėda, la o ședință a Consiliului de Apărare a Țării. Decizia vine pe fondul temerilor crescânde ale țării baltice membră în NATO de potențialul agresiv al vecinei sale, Rusia.
Pentru început vor face armata obligatoriu bărbații, dar femeile se vor putea înrola voluntar, ca în prezent, a mai spus președintele de la Vilnius.
În prezent, Lituania, țară cu aproape 3 milioane de locuitori, recrutează anual peste 5.000 de tineri în forțele armate. În cadrul serviciului militar obligatoriu universal, numărul anual ar crește la aproximativ 7.500, ținând cont de tendințele demografice și de faptul că unii tineri sunt considerați inapți din punct de vedere medical pentru serviciul militar, a mai spus președintele, citat de televiziunea publică din țara sa.
Nausėda a afirmat că obiectivul stabilit pentru 2032 ar oferi țării timp să investească în spații de cazare adecvate pentru un număr mai mare de recruți și să pregătească un număr suficient de instructori.
Autoritățile trebuie, de asemenea, să găsească un echilibru între instruirea recruților și cursurile de perfecționare pentru personalul din rezervă, pentru a se asigura că ambele sunt desfășurate în mod eficient, a adăugat el.
Potrivit prim-ministrului lituanian Mindaugas Sinkevičius, guvernul dorea o tranziție mai rapidă către serviciul militar obligatoriu universal, dar a fost convins de armată să amâne data până în 2032.
„Sigur că există voință politică, dar, în același timp, se pune problema pregătirii armatei. Armata a afirmat clar că va fi pregătită până în 2032”, a declarat Sinkevičius reporterilor după ședința Consiliului de Apărare de joi.
Data introducerii serviciului militar obligatoriu universal a fost discutată „pe larg și în detaliu, cu dezbateri aprinse” în cadrul consiliului, a mai spus premierul.
„Toată lumea a fost de acord că nu este vorba de o cursă și nici de stabilirea unei date concrete care să fie bătută în cuie – că trebuie să ne îndreptăm spre serviciul militar obligatoriu universal și că acesta este inevitabil, dar trebuie realizat atunci când suntem pregătiți.”
După ce a încercat să treacă la o armată complet profesională, Lituania a reinstituit serviciul militar obligatoriu parțial în 2015, invocând amenințările crescute la adresa securității în urma anexării Crimeei de către Rusia în 2014.
Lituania nu este singura țară care discută introducerea serviciului militar obligatoriu.
Invazia rusă din Ucraina, începută în februarie 2022, a adus în actualitate această problemă mai ales în țările din flancul estic NATO (balticii și Polonia), ca și în țările din nordul continentului.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Republica Moldova cumpără „de probă” gaz relativ ieftin din Ucraina. Nu e clar dacă și tarifele se vor ieftini
Premierul Vasile Tofan spune că R. Moldova a cumpărat 2 milioane de metri cubi de gaze naturale din Ucraina la preț relativ scăzut, profitând de o permisiune de export temporară oferită de guvernul țării vecine companiilor private ucrainene de resort.
Vorbind joi la o prezentare de proiecte de dezvoltare cu finanțare de la Uniunea Europeană, Tofan a spus că prima achiziție a fost mai mult de probă. „Am vrut să testăm mecanismul, că putem achiziționa din Ucraina gaz mai ieftin și putem ieși din contractele pe care deja le avem. Mecanismul a funcționat", a spus Tofan, citat de TVR Moldova.
El a mai spus că prețul plătit a fost sub al pieței spot, adică mai ieftin cu 10 euro pe megawatt. Tofan a adăugat că gaze la așa preț se pot cumpăra din Ucraina până la sfârșitul lunii noiembrie, când companiilor de acolo li se va interzice din nou să exporte gaze, cel mai probabil până la primăvară.
Premierul nu a putut promite că achizițiile din Ucraina se vor reflecta degrabă în costul pentru consumatorii moldoveni, aceasta depinzând, potrivit lui, de cât de mari vor fi volumele cumpărate la preț avantajos.
Moldova se află în căutare de resurse energetice avantajoase pentru sezonul de iarnă, în condițiile în care a fost nevoită în această toamnă să mărească prețurile pentru consumatori la gaze și curent electric, prilejuind opoziției amenințări cu demonstrații de protest, poate la începutul lunii noiembrie.
Guvernul moldovean a anunțat un nou program de compensații pentru familiile vulnerabile, sub titlul Ajutor la contor, cererile urmând să fie primite cu începere de la 2 noiembrie.
Uniunea Europeană a promis să examineze posibilitatea unui nou ajutor pentru compensarea populației, chiar dacă nu la fel de mare precum cel de 250 de milioane de euro, de anul trecut.
În căutare de resurse energetice, în ultimele săptămâni, premierul Tofan a vorbit mai întâi despre oferta SUA de a vinde Moldovei cantități mai mari de gaze lichefiate aduse de la un terminal din Grecia prin așa-numitul „coridor vertical”, dar s-a plâns că ele ar fi destul de scumpe, iar contractul propus de Washington ar fi cu preț fixat pe 20 de ani.
Tofan a contactat apoi autoritățile și companiile ucrainene, în condițiile în care Kievul a anunțat că are suficiente rezerve de gaze pentru iarnă și poate vinde și altora.
Ucraina nu are producție proprie de gaze, dar are cele mai mari capacități de stocare a lor din Europa, găzduind în ele, de altfel, și rezervele strategice ale R. Moldova.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Cel puțin 14 oameni uciși pe peronul gării din Dnipro, în Ucraina, de o dronă rusească cu reacție. Zelenski cere ripostă internațională
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut joi un apel către aliații țării sale să ia măsuri de ripostă urgente și ferme în urma unui atac rusesc „îngrozitor” cu dronă asupra gării din Dnipro, în urma căruia au murit cel puțin 14 persoane.
„Rușii au atacat peronul lângă care se aflau un tren de navetă de linie și un tren de călători de linie. Din păcate, până în acest moment, s-au confirmat 13 victime”, a declarat Zelenski pe rețelele sociale, subliniind că „sunt necesare măsuri juste și decisive din partea Americii și a Europei împotriva escaladării conflictului din partea Rusiei”.
În cursul după-amiezii, bilanțul morților a fost ridicat la 14.
Compania feroviară de stat, Ukrzalizniția, a declarat că o dronă cu motor cu reacție a lovit peronul când un tren de navetă se pregătea să plece spre orașul Zaporijia, situat în sud, în apropiere.
Guvernatorul regional Oleksandr Hanja a declarat într-o postare pe Telegram că au fost rănite cel puțin alte cinci persoane și că înaintea loviturii a fost un semnal de avertizare, din păcate neascultat de toți. Ulterior, bilanțul răniților a fost ridicat la 10.
„În ciuda avertismentului privind pericolul crescut, oamenii se aflau pe peron”, a declarat Ukrzalizniția, adăugând că echipele de salvare se află la fața locului.
„Mulți oameni au fost uciși. Mulți au fost răniți”, a scris la rândul lui primarul orașului Dnipro, Boris Filatov, pe Telegram.
Rusia a atacat trenurile din toată Ucraina încă din primele zile ale invaziei sale din 2022, distrugând sute de locomotive și ucigând mai mulți angajați ai căilor ferate.
Numai în luna septembrie a anului curent, pasagerii au fost evacuați din peste 5.800 de curse feroviare ucrainene din cauza amenințării atacurilor cu drone rusești, a declarat Ukrzalizniția pentru AFP.
Atacurile rusești din alte părți ale Ucrainei au provocat moartea a cel puțin încă cinci persoane — printre care două adolescente din orașul Cernihiv, situat în nordul țării.
În postarea sa referitoare la atacul de la Dnipro, președintele Zelenski și-a repetat apelul către SUA și UE de a impune noi sancțiuni Rusiei, în loc să le ușureze pe cele existente.
„Câte astfel de atacuri teroriste a comis Rusia împotriva poporului nostru de când au fost ridicate sancțiunile împotriva unor oligarhi ruși și a sectorului energetic, în loc să se reducă tensiunile?”, a întrebat, retoric, liderul ucrainean.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
TikTok spune că va avea „o echipă dedicată” alegerilor din Găgăuzia
Platforma socială TikTok spune într-un comunicat transmis Europei Libere că va avea o „echipă dedicată” pentru a monitoriza alegerile din Găgăuzia. Una dintre misiunile acestei echipe este de a descoperi informațiile false. Pentru asta, va colabora cu Reuters.
Anunțul TikTok vine în condițiile în care platforma chinezească este cea mai importantă sursă de informare politică din regiune.
Europa Liberă a dezvăluit, pe 23 octombrie, că unul dintre favoriții la alegerile pentru funcția de bașcan, Fiodor Gagauz, era promovat de zeci de pagini care distribuiau conținut similar. Ulterior, candidatul susținut de socialiști a spus că paginile nu îi aparțin și că au fost create pentru a-l discredita.
Pentru alegerile din regiunea găgăuză, TikTok spune că-și va direcționa utilizatorii către surse oficiale. Va face asta prin aplicarea unor etichete electorale pe conținut și în căutări.
Utilizatorii vor avea acces în aplicație la date verificate despre vot și la ghiduri anti-dezinformare realizate cu partenerul Stop Fals!.
Totodată, autoritățile dispun de canale dedicate pentru raportarea postărilor care încalcă legea electorală, conținutul fiind analizat de moderatori în limbile locale și prin parteneriatul de fact-checking cu Reuters în R. Moldova.
În comunicatul transmis redacției, platforma reamintește că interzice reclamele politice plătite și „operațiunile de influențare sub acoperire” (rețelele coordonate de conturi și boți).
De asemenea, conținutul generat cu inteligența artificială (AI) trebuie etichetat obligatoriu, iar informațiile neverificate sunt excluse din fluxul For You.
„Candidatul Moscovei”, promovat după rețeta Călin Georgescu
Anunțul vine după ce o investigație Europa Liberă a arătat că Fiodor Gagauz, candidatul PSRM la funcția de bașcan beneficiază pe TikTok de o campanie similară celei care l-a propulsat în 2024 pe Călin Georgescu la prezidențialele anulate din România.
- Citește investigația aici!
După startul campaniei din 16 octombrie, cel puțin 30 de conturi apărute peste noapte sau reactivate subit au distribuit clipuri aproape identice pro-Gagauz, adunând în câteva zile 150.000 de vizualizări.
Pe lângă promovarea fostului deputat socialist – văzut la Comrat drept „candidatul Moscovei” și co-organizator al referendumului ilegal din 2014 –, rețeaua folosește imagini generate cu AI cu președinta Maia Sandu pentru a-i prezenta pe candidații independenți drept „cai troieni” ai PAS.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Autostrada Ungheni-Chișinău ar trebui să fie gata în 2031. „Investitorii nu vin dacă țara nu are autostradă”, spune guvernul
Guvernul premierului Vasile Tofan promite că lucrările la autostrada care va lega capitala de granița cu România, Ungheni-Chișinău, vor începe în 2028 și vor fi gata în trimestrul al treilea al anului 2031, contribuind la atragerea investițiilor străine în Republica Moldova.
Prima autostradă moldoveană, aflată deocamdată în fază de proiect, s-a numărat printre proiectele prioritare prezentate de guvernul PAS la un eveniment de popularizare a finanțărilor Uniunii Europene în Moldova, sub genericul „Construim Moldova”, joi, 29 octombrie.
A fost vorba în primul rând de obiective finanțate din Planul de Creștere pentru Moldova, un pachet de asistență UE în valoare de 1,9 de dolari, bani care se dau treptat, pe măsură ce Chișinăul aplica anumite reforme și înaintează cu anumite proiecte.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a spus la prezentarea de joi că investitorii nu vor veni în R. Moldova atâta vreme cât aceasta nu va avea autostradă și în general o infrastructură la standarde europene. În acest sens el a invocat diferențele de prosperitate dintre două orașe românești: Timișoara și Iași, în favoarea metropolei din Banat, care este conectată la autostradă, spre deosebire de marele oraș din Moldova românească.
„Autostrada ne pune pe harta Uniunii Europene”, a spus Bolea, precizând că drumul se va numi A8, tot așa ca Autostrada Unirii, în curs de construcție în România.
Calendarul realizării autostrăzii Ungheni-Chișinău, cu o lungime de 125 de kilometri, este prezentat în detaliu pe site-ul Guvernului. „Noi am deschis licitațiile pentru studiile de fezabilitate”, a anunțat joi ministrul.
La prezentarea de joi, ministrul Bolea a amintit că primii cinci kilometri de autostradă de pe teritoriul R. Moldova vor fi construiți de România cu bani europeni ca prelungire a autostrăzii din dreapta Prutului, și vor fi gata în 2029. „Chiar și asta este important”, a spus ministrul, spunând că deja se lansează un semnal că Moldova se află pe harta infrastructurii europene.
Bolea a mai spus că R. Moldova nu și-ar putea propune asemenea proiecte ambițioase fără sprijinul UE.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
ONU a votat din nou pentru ridicarea embargoului SUA asupra Cubei. Moldova, între 25 de țări care s-au abținut
Națiunile Unite au aprobat o nouă rezoluția anuală cubaneză pentru ridicarea îndelungatului embargou comercial impus Havanei de Statele Unite ale Americii. Republica Moldova s-a numărat printre 25 de țări care s-au abținut de la vot, ca și vecina ei, România.
130 de țări au votat pentru ridicarea embargului impus în 1960, după revoluția care a făcut din Cuba o țară comunistă aliniată în general politicilor interne și internaținale ale Uniunii Sovietice.
Față de anii trecuți, Statele Unite au reușit să convingă mai multe țări să voteze împotriva embargoului, anume 16, inclusiv țări est-europene ca Macedonia de Nord și Ucraina.
Țările din Uniunea Europeană, la care Moldova vrea să adere cât mai curând, votează de obicei neuniform asupra rezoluției înaintate anual de Cuba. În general, vest-europenii ridică mâna pentru anularea restricțiilor, invocate de regimul de la Havana ca motivul principal al marilor probleme economice ale Cubei.
O serie de țări din estul continentului: Polonia, balticii, România, Moldova, au preferat să se abțină de la vot, ca și în anii trecuți, iar Italia și Germania au ales această opțiune în premieră.
Noul vot asupra rezoluției cubaneze în sprijinul ridicării embargoului vine pe fondul gravelor penurii care afectează populația de 10 milioane de locuitori a Cubei.
După ce SUA au preluat controlul asupra industriei petroliere a Venezuelei la începutul anului curent, Cuba a rămas fără o sursă crucială de energie, adâncindu-se într-o criză economică pe care mulți o consideră fără precedent.
Administrația republicană din SUA a spus în repetate rânduri că dorește să pună capăt regimului comunist din Cuba, pe care îl numește o „dictatură coruptă” și despre care președintele Donald Trump a anunțat de mai multe ori că este pe cale să cadă.
Votul ONU are o pondere politică, dar numai Congresul SUA poate ridica embargoul din perioada Războiului Rece. Adunarea Generală a ONU, alcătuită din 193 de membri, a adoptat această rezoluție în fiecare an timp de peste trei decenii — cu excepția anului 2020, în timpul pandemiei de COVID —, fără ca aceasta să aibă însă un efect semnificativ.
„Sunt mulțumit că atât de multe țări, inclusiv economii importante precum Coreea, Germania și altele, și-au schimbat poziția”, a declarat reporterilor Mike Waltz, reprezentantul SUA la ONU, după vot.
„Diplomația necesită timp, dar acum că numărul țărilor care și-au schimbat poziția s-a triplat, ne așteptăm ca această tendință să continue”, a spus el.
Experții Națiunilor Unite au calificat în repetate rânduri blocada impusă de SUA asupra combustibilului și sancțiunile asociate împotriva Cubei drept o încălcare a dreptului internațional și a drepturilor omului tuturor cubanezilor.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Rusia pune sub semnul întrebării negocierile de pace pentru Ucraina în viitorul imediat. „Depinde de ce se întâmplă în Orientul Mijlociu”
Organizarea de discuții trilaterale privind soluționarea conflictului din Ucraina este legat de conflictul din Orientul Mijlociu, a declarat miercuri Iuri Ușakov, consilierul pentru politică externă al Kremlinului, punând sub semnul întrebării posibilitatea ca discuțiile să aibă loc luna viitoare, așa cum s-a propus inițial.
Ușakov, citat de agențiile de știri rusești, a declarat că Moscova nu a stabilit încă o dată concretă pentru discuții. Președintele ucrainean Volodimyr Zelenski a afirmat miercuri că speră ca o întâlnire să aibă loc la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) între 6 și 10 noiembrie.
„Va depinde și de situația de pe câmpul de luptă și de situația generală. Puteți vedea situația actuală din Orientul Mijlociu. Pur și simplu nu ne permite să organizăm întâlnirea în viitorul apropiat. Aceasta este presupunerea mea”, a declarat Ușakov jurnaliștilor, referindu-se la repercusiunile regionale ale războiului dintre SUA și Israel împotriva Iranului.
Ușakov a mai spus că nu s-a discutat despre prezența unor negociatori europeni la următoarea rundă de negocieri. Liderii Marii Britanii, Germaniei și Franței au declarat în weekendul trecut că Europa va juca un rol în negocierile mediate de SUA între președintele rus Vladimir Putin și Zelenski privind asigurarea unui armistițiu.
„Nu se discută absolut deloc despre acest lucru, nu se ia nimic în considerare”, a declarat Ușakov, potrivit surselor citate. „Ceea ce există acum este un acord privind reluarea consultărilor trilaterale cu reprezentanți ai Rusiei, Ucrainei și Statelor Unite.”
Statele Unite au condus eforturile de a impulsiona negocierile privind găsirea unei soluții la conflictul din Ucraina, care durează de patru ani și jumătate, lăsând țările europene – cei mai apropiați aliați ai Ucrainei și cei mai mari susținători militari ai acesteia – în mare parte pe margine, notează Reuters.
Ușakov a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că Europa ar trebui inclusă în discuții, deoarece poziția sa ar putea fi crucială.
În declarațiile făcute miercuri, Ușakov a precizat că posibila participare a țărilor europene la negocieri nu a fost discutată în cadrul convorbirii telefonice de marți a lui Putin cu președintele finlandez Alexander Stubb și cu prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Stoere.
Sursă: Reuters
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate după atacul cibernetic care a compromis datele a 750.000 de moldoveni
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a convocat pentru zilele următoare o ședință a Consiliului Național de Securitate (CNS), pentru a evalua atacul cibernetic de amploare, soldat cu extragerea neautorizată a datelor a aproximativ 750.000 de moldoveni, cel mai probabil facilitat de inteligența artificială.
Anunțul a fost făcut de șefa statului miercuri, după o reuniune online internațională dedicată controlului modelelor de inteligență artificială „de frontieră”, cele mai avansate sisteme existente. La eveniment au participat peste 30 de șefi de stat și de guvern, ca și miniștri de resort.
Poitrivit unui comunicat de presă de la președinție, Maia Sandu „a subliniat importanța cooperării între state pentru accesul la instrumente și expertiză de apărare cibernetică în fața atacurilor facilitate de inteligența artificială.”
Data exactă a ședinței CNS nu a fost comunicată.
- Te-ar putea interesa și: Șeful Securității Cibernetice, despre cel mai mare furt digital din istoria Moldovei
Miercuri, premierul Vasile Tofan a anunțat retragerea din funcție a directoarei Agenției de Guvernare Electronică (AGE), Nicoleta Colomeeț, în urma atacului cibernetic. El a susținut că incidentul ar putea face parte dintr-o campanie mai amplă de atacuri cibernetice, cu implicarea unor actori statali străini, fără a preciza cine ar putea fi aceștia.
Potrivit AGE, atacul a vizat circa un milion de persoane, adică aproape jumătate din populația R. Moldova, iar tentativele de extragere a datelor asociate cu numere de identificare personală (IDNP) au avut loc în perioada 19-23 octombrie. Autoritățile au suspendat preventiv 82 de servicii publice digitale și au deconectat peste 30 de sisteme informaționale pentru a limita accesul neautorizat.
Datele compromise ar putea include informații de identificare, date despre familie, sănătate, pensii și prestații sociale, permise de conducere, vehicule, companii și informații financiare, precum IBAN-uri și datorii fiscale. AGE a mai anunțat că informațiile financiare nu au fost afectate și că nu au fost identificate modificări neautorizate în registrele de stat.
În ședința guvernului, miercuri, premierul Vasile Tofan a afirmat că datele cardurilor bancare nu au fost compromise, deoarece acestea sunt stocate pe serverele băncilor și ale operatorilor de plăți. Premierul a avertizat însă că principalul risc este folosirea datelor extrase pentru tentative de fraudă prin SMS-uri, e-mailuri sau apeluri telefonice.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Softuri rusești în sistemele video. Guvernul promite că va actualiza standardele de siguranță, după o investigație a Europei Libere
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, a declarat miercuri că guvernul va actualiza standardele de siguranță pe care trebuie să le îndeplinească sistemele de supraveghere video din R. Moldova, pentru a nu permite „breșe”.
Ministrul a făcut declarația după ce Europa Liberă a dezvăluit că softul rusesc Trassir este folosit în mai multe instituții critice din R. Moldova, inclusiv pentru camerele de supraveghere video ale Aeroportului Internațional Chișinău și Agenției Servicii Publice.
„Nu doar că cunoaștem [despre faptul că instituțiile folosesc sistemul rusesc, n.r.], dar facem și ceva despre asta”, a răspuns ministrul Claudiu Năsui după ședința de guvern din 28 octombrie, întrebat cum comentează informațiile publicate de Europa Liberă.
- Citește investigația integral aici: „Ochiul Moscovei” în instituțiile Moldovei: de la aeroport la pașapoarte, camerele video merg pe tehnologie rusească
Ministrul a mai spus că actualizarea standardelor de siguranță va fi făcută printr-o hotărâre de guvern „în curând”.
„Echipamentele care sunt achiziționate de stat – de instituțiile statului – să fie mai sigure și să nu avem genul acesta de potențiale breșe, care să apară în momente cheie”, a declarat Năsui, adăugând că actualizarea standardelor trebuie să facă sistemul „mai rezilient” și să asigure protejarea datelor.
Europa Liberă a arătat că sistemul rusesc Trassir mai este folosit pe camerele de la Administrația Națională a Penitenciarelor, în căminele Universității Tehnice și în centrele unde sunt organizate examenele de bacaureat.
Aeroportul Internațional Chișinău și Agenția Servicii Publice achiziționau echipamente rusești Trassir și în 2025.
Cele două instituții, care au răspuns întrebărilor Europei Libere în timpul investigației noastre, susțin că sistemele funcționează în rețele izolate de internet așa încât nu au motive de îngrijorare cu privire la siguranța datelor.
Serviciul de Tehnologii Informaționale și Securitate Cibernetică (STISC) a recunoscut că „nu a efectuat analize și nu a emis recomandări specifice” privind folosirea acestor sisteme în instituțiile publice.
Serviciile speciale ale Ucrainei au avertizat încă din 2022, de la invazia rusească la scară largă, că firma ar „coopera cu ministerele federale și serviciile de securitate ale Rusiei”, iar un experiment al Europei Libere în Ucraina arăta, în 2023, că sistemele Trassir, conectate la internet, trimiteau date către servere din Moscova.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.