Linkuri accesibilitate

Dezbateri aprinse la Kiev după ce un parlamentar a afirmat că „Ucraina pierde” și trebuie să ia în calcul un compromis

Deputatul ucrainean Oleksii Honcearenko a declarat că recentele atacuri rusești asupra podurilor din Kiev, a infrastructurii energetice și a altor ținte vitale arată că Ucraina „se apropie de o problemă uriașă”.
Deputatul ucrainean Oleksii Honcearenko a declarat că recentele atacuri rusești asupra podurilor din Kiev, a infrastructurii energetice și a altor ținte vitale arată că Ucraina „se apropie de o problemă uriașă”.

Un deputat proeminent de la Kiev, Oleksii Honcearenko, a stârnit o dezbatere aprinsă după ce a spus că Ucraina „pierde războiul” împotriva Rusiei și a sugerat că Kievul ar trebui să ia în calcul compromisuri controversate cu Moscova în numele păcii.

Partidul de opoziție „Solidaritatea Europeană” al fostului președinte Petro Poroșenko l-a exclus pe Honcearenko din fracțiunea sa parlamentară în seara zilei de 5 octombrie. Declarațiile sale, însă, ar putea continua să provoace reacții puternice, pe măsură ce Ucraina se îndreaptă spre o iarnă grea, pe fondul atacurilor neîncetate ale Rusiei.

O unitate remarcabilă a permis Ucrainei să reziste - și să provoace pagube Rusiei - într-un război în care Moscova credea că va putea supune țara în câteva săptămâni de la invazia pe scară largă din februarie 2022. Înaintarea lentă a Rusiei a avut un cost enorm, iar Ucraina a obținut la rândul său câștiguri pe câmpul de luptă, respingând forțele Moscovei în unele zone.

Cu toate acestea, președintele rus Vladimir Putin nu a arătat nicio disponibilitate de a face compromisuri în privința controlului teritoriilor și a altor chestiuni-cheie, pe măsură ce războiul se apropie de pragul de cinci ani.

Un sondaj realizat în septembrie de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev a arătat că 75% dintre ucraineni ar „permite negocieri cu Rusia pentru a pune capăt războiului acum”.

Sociologii au subliniat însă că acest lucru nu înseamnă neapărat că respondenții ar fi gata să susțină concesii în fața Rusiei. În același sondaj, 62% dintre cei intervievați au spus că sunt pregătiți să îndure războiul atât timp cât va fi necesar.

Într-o postare pe Telegram din 2 octombrie, Honcearenko a afirmat că recentele atacuri rusești asupra podurilor din Kiev, a infrastructurii energetice și altor obiective vitale arată că Ucraina „se apropie de o problemă uriașă”, iar reacția autorităților reflectă o „lipsă de înțelegere a realității”.

„În acest moment, realitatea este următoarea: pierdem războiul; pierdem un număr imens de oameni; nu avem bani proprii nu doar pentru a finanța războiul, ci nici măcar pentru a menține țara funcțională”, a scris el, adăugând că cea mai bună soluție este „să căutăm pacea și să încercăm să ne îmbunătățim situația”.

„Să spunem adevărul”

În postări ulterioare și în declarații pentru presă, Honcearenko a prezentat câteva idei despre cum ar putea fi făcut acest lucru, inclusiv prin negocierea unor acorduri cu Rusia privind anumite aspecte ale conflictului – de exemplu, atacurile asupra porturilor, întreprinderilor comerciale și a școlilor – spre deosebire de un acord mai amplu pentru a pune capăt războiului, care ar putea veni mai târziu.

„În acest război nu poate exista un câștigător”, a scris el, susținând că Ucraina și Rusia sunt „la egalitate”.

„Prin urmare, există o singură cale de ieșire: negocierea. A negocia înseamnă a face concesii de ambele părți. Înțeleg că este dureros, dar nu există altă opțiune”, a scris Honcearenko. „Cineva trebuie să aibă o discuție serioasă cu oamenii. Și cineva trebuie, în sfârșit, să spună adevărul.”

Sugestia că președintele Volodimir Zelenski și guvernul său riscă să piardă încrederea populației vine la câteva săptămâni după o dispută publică privind demiterea popularului ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, care avertizase asupra unei „crize de guvernare” și sugerase că liderii țării ar trebui să fie „mai onești cu societatea”.

Printre altele, Honcearenko a sugerat că Ucraina ar trebui „să dea de înțeles că suntem gata să discutăm despre neutralitate”. Declarația a provocat critici și îngrijorări că acest lucru i-ar oferi lui Putin - care vrea ca Ucrainei să i se interzică aderarea la NATO – un drept de veto asupra politicii externe a Kievului și asupra libertății sale de a-și alege aliații.

În întreaga Ucraină, unele personalități publice și cetățeni de rând s-au arătat revoltați de propunerile lui Honcearenko, echivalându-le cu pași spre capitulare și contestând afirmația sa că țara pierde războiul.

Alții au salutat însă declarațiile parlamentarului, spunând că uciderea zilnică a civililor și distrugerea pe scară largă a infrastructurii vitale sunt probleme reale, pe care autoritățile ar trebui să le discute deschis și sincer cu societatea.

O speranță falsă?

Criticii au remarcat că Rusia a arătat puțin interes pentru acorduri parțiale sau treptate, respingând inclusiv apelurile recente pentru oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice. În schimb, Moscova a insistat asupra unui acord de pace cuprinzător, care să răspundă cerințelor sale.

„Le oferiți oamenilor o speranță falsă că războiul se poate încheia, deși știți foarte bine că Putin NU ESTE PREGĂTIT să negocieze decât pentru capitulare. Nu vă mai jucați cu sentimentele oamenilor nefericiți și epuizați”, a scris pe Facebook recrutorul militar și comentatorul Serhii Marcenko.

„Am citit planul lui Honcearenko. Nu mi-a plăcut. Nu poți face o înțelegere cu un leu în timp ce acesta intenționează să-ți muște capul”, a scris Irina Tsebermanovska, jurnalistă și voluntară în sprijinul efortului de război. „Leul trebuie împușcat.”

Analistul politic Ihor Semivolos a spus că problema apelurilor la „compromisuri dure” cu Rusia este că acestea judecă greșit intențiile Moscovei.

„Nu poți negocia cu cineva care crede că tu nu exiști”, a scris el, referindu-se la declarațiile repetate și false ale lui Putin potrivit cărora Ucraina nu este o țară adevărată și nu ar trebui să fie pe deplin suverană.

Alții l-au criticat pe Honcearenko în termeni și mai duri.

În schimb, economistul și analistul financiar Oleksii Kușci l-a numit pe Honcearenko „primul reprezentant ales care formulează un plan rațional pentru încheierea războiului”.

„În sfârșit, încep să se audă voci care pledează pentru strategii raționale”, a scris Kușci.

Între timp, un alt parlamentar de seamă - Danilo Hetmanțev, președintele Comisiei pentru finanțe a Radei Supreme și membru al partidului lui Zelenski, „Slujitorul Poporului” – a cerut, tot pe 2 octombrie, o căutare mai activă a unei soluții pentru încheierea războiului prin negocieri.

Planificarea normală, investițiile și redresarea sunt imposibile din cauza războiului, a scris Hetmanțev pe Telegram, așa că „intensificarea negocierilor și pacea ar trebui să fie prioritatea noastră principală”.

El i-a îndemnat pe „oamenii păcii” să se unească „pentru a oferi autorităților o bază pentru luarea deciziilor dificile, necesare pentru a salva țara și a câștiga”.

Dezbaterea continuă

Zelenski a reacționat la declarațiile lui Honcearenko într-un comentariu publicat pe 4 octombrie, sugerând că parlamentarul transmite „mesaje anormale” și că păstrarea unității este responsabilitatea „în primul rând a reprezentanților aleși ai poporului”.

„Toată lumea vrea ca războiul să se încheie, toată lumea face ceea ce trebuie să facă acolo unde se află”, a spus Zelenski. „Nu avem nevoie să semănăm panică. Avem suficiente provocări și lovituri. Nimeni nu are nevoie de haos. Asta încearcă Rusia să obțină.”

După câteva zile de dezbateri interne, partidul „Solidaritatea Europeană” al lui Poroșenko a anunțat că îl exclude pe Honcearenko din fracțiunea sa din Rada Supremă, invocând „pozițiile sale publice privind încheierea războiului și viitoarea arhitectură de securitate a Ucrainei”.

Honcearenko și-a apărat propunerile într-o intervenție la emisiunea Serviciului ucrainean al RFE/RL „Svoboda Live”, pe 5 octombrie, contestând afirmațiile criticilor potrivit cărora ideile sale ar echivala cu o capitulare.

„Dacă prin capitulare înțelegem obținerea păcii, oprirea războiului, păstrând în același timp Ucraina și asigurându-se că aceasta rămâne un stat european – inclusiv aderarea la Uniunea Europeană –, atunci cum poate fi asta o capitulare?”, a întrebat el.

„Spun că în orice război pot exista doar trei rezultate: o victorie militară a unei părți, o victorie militară a celeilalte părți sau un acord între ele. Din fericire, și datorită Forțelor Armate ale Ucrainei, Rusia nu poate cuceri toată Ucraina, așa cum și-ar fi dorit. Din păcate, noi nu ne putem elibera astăzi teritoriile. Nu putem cuceri Moscova și învinge Rusia astfel încât aceasta să capituleze”, a spus Honcearenko.

„Aceasta este, de asemenea, realitatea cu care ne confruntăm. Este foarte dureros pentru noi, dar așa stau lucrurile. Și, prin urmare, în fiecare zi, pur și simplu pierdem oameni, viitorul nostru, statul, economia și teritoriile. Pentru ce?”, a adăugat el.

„În opinia mea, trebuie să negociem de urgență. Trebuie să ne așezăm urgent la masa negocierilor și să găsim o cale de ieșire din acest război. Nu văd o altă cale”, a mai spus Honcearenko.

Celălalt invitat al emisiunii „Svoboda Live”, veteranul de război și fostul deputat în rada Supremă Andrii Teteruk, a spus că Ucraina nu pierde războiul și a sugerat că este inutil să sperăm că Rusia va accepta un acord de pace acceptabil pentru Kiev.

„Putin așteaptă de la noi o singură decizie: disponibilitatea de a capitula și de a le preda controlul asupra viitorului nostru”, a spus el.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

  • 16x9 Image

    Steve Gutterman

    Steve Gutterman este editor pe probleme rusești la Serviciul central de știri al Europei Libere/Libertatea de la Praga. A trăit și a lucrat aproape 20 de ani în Rusia și fosta Uniune Sovietică între 1989 and 2014, inclusiv pentru AP și Reuters la Moscova. A reltatat de asemenea din Afganistan și Pakistan, precum și din alte părți din Asia, Europa și Statele Unite.

Acest material face parte din categoria
​
XS
SM
MD
LG