Linkuri accesibilitate

Ştiri

Patru israelieni vor fi decorați pentru eroism după ce au împiedicat un posibil act terorist în avionul FlyDubai

Pasagerii unui zbor FlyDubai cu destinația Israel, plecat din Emiratele Arabe Unite și deviat către Arabia Saudită în urma unui semnal de urgență, sosesc la Aeroportul Internațional Ben Gurion.
Pasagerii unui zbor FlyDubai cu destinația Israel, plecat din Emiratele Arabe Unite și deviat către Arabia Saudită în urma unui semnal de urgență, sosesc la Aeroportul Internațional Ben Gurion.

Președintele israelian Isaac Herzog a declarat joi că le va decerna distincții pentru eroism celor patru israelieni care au contribuit la imobilizarea unui copilot al companiei FlyDubai și l-au împiedicat să prăbușească avionul în care se aflau.

„V-ați pus în pericol pentru a salva viețile altora și ați împiedicat un dezastru teribil. Astăzi, întreaga lume a văzut fața frumoasă și curajoasă a societății israeliene”, a declarat Herzog, a cărui funcție este în mare parte ceremonială, într-un comunicat.

„Sunt mândru de voi și vă mulțumesc în numele Statului Israel”, a mai spus președintele.

El l-a lăudat, de asemenea, pe pilotul indian al avionului, Smit Machchha, care, potrivit oficialilor israelieni, a reușit să deschidă ușa cabinei de pilotaj pentru a permite pasagerilor și echipajului să salveze avionul după ce a fost înjunghiat de copilot.

Printre israelienii care vor primi Premiul Prezidențial pentru Eroism Civil se numără Yaniv Hayoun, un instalator care afirmă că l-a bătut și l-a imobilizat pe copilot după ce a pătruns în cabina de pilotaj.

Yaniv Hayoun, care purta un tricou încă pătat de sânge, a fost întâmpinat personal miercuri, la întoarcerea în Israel, la Aeroportul Ben Gurion, de către prim-ministrul Benjamin Netanyahu.

Pasagerii au declarat că s-au repezit spre cabina de pilotaj după ce o femeie a țipat și a spus că are loc o înjunghiere.

„A fost un incident extraordinar”, a spus Asaf Rajuan, care a ajutat la imobilizarea atacatorului și care va primi, de asemenea, premiul, președintelui Herzog, potrivit biroului prezidențial.

Procurorul general al Emiratelor Arabe Unite a declarat joi că a fost demarată o anchetă cu privire la incidentul de miercuri, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea unei „activități sau intenții teroriste”.

Sursa: AFP

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Vezi ultimele știri

Vloggerul Iuri Dud și militantul Denis Kapustin, dați în urmărire de Rusia pentru un interviu făcut la Chișinău

Iuri Dud (dreapta) intervievându-l la Berlin, în 2020, pe activistul rus anticorupție Aleksei Navalnîi.
Iuri Dud (dreapta) intervievându-l la Berlin, în 2020, pe activistul rus anticorupție Aleksei Navalnîi.

Vloggerul de limbă rusă Iuri Dud și șeful unei unități de voluntari ruși care luptă de partea Ucrainei, Denis Kapustin, au fost dați în urmărire de autoritățile Federației Ruse pentru că ar fi propagat terorismul într-un interviu filmat în capitala Republicii Moldova.

Tribunalul orășenesc din Moscova a anunțat săptămâna aceasta, potrivit agenției ruse Interfax, că a emis mandat de arestare pe numele „jurnalistului și bloggerului Dud, desemnat agent străin”, sub acuzații de „propagandă și justificare a terorismului”.

Dud, care s-a născut în Germania și este un critic consecvent al invaziei rusești din Ucraina, considerându-se „de origine ucraineană”, intervievează des personalități est-europene, având la activ și un interviu cu președinta Maia Sandu, de exemplu.

Dud a făcut în luna aprilie la Chișinău un interviu cu Denis Kapustin, un militant rus care a luptat de partea Ucrainei în războiul declanșat de invazia rusă pe scară largă din februarie 2022.

Pe baza declarațiilor din acel interviu, Comitetul Investigativ al Rusiei a anunțat simultan cu Tribunalul din Moscova, săptămâna aceasta, că a emis mandat de arestare pe numele lui Kapustin, acuzându-l, ca și pe Dud, de promovare a terorismului.

În interviul realizat în aprilie 2026, la Chișinău, postat pe canalul de YouTube al jurnalistului, cei doi discută printre altele despre implicarea lui Kapustin în conflictul din Ucraina și despre viziunile lui de extremă-dreapta, care i-au atras interdicție de intrare în Spațiul Schengen, european, încă din 2019.

Denis Kapustin
Denis Kapustin

Interviul incriminat de ruși a stârnit la vremea realizării lui controverse și în R. Moldova, unde unii s-au plâns pe rețele că Denis Kapustin, cu reputația sa de extremist, nu ar fi trebuit să-și poată prezenta opiniile în sediul Universității de Stat a R. Moldova, unde se află centrul Mediacor, care a realizat interviul.

La vremea aceea, Ministerul Educației și Culturii a promis să dea mai multă atenție unor activități de acest fel.

Nici Dud, nici Kapustin nu sunt prima dată în vizorul organelor de ordine și al justiției ruse. Jurnalistul a fost acuzat și amendat de mai multe ori de extremism, inclusiv pentru „propagarea drogurilor”, criticarea armatei ruse și a politicilor homofobe din Rusia, iar Kapustin a fost condamnat în 2023, în contumacie, la închisoare pe viață pentru rolul său de conducător al Corpului de Voluntari Ruși, care luptă de partea Ucrainei.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

R. Moldova ar putea avea doar trei regiuni, în locul celor 32 de raioane, anunță premierul Tofan

Republica Moldova va avea numai trei regiuni administrative în locul celor 32 de raioane actuale, a anunțat joi premierul Vasile Tofan, prezentând ceea ce guvernarea numește „al doilea nivel” al reformei administrativ-teritoriale începută cu comasarea localităților.

La o conferință de presă, la Chișinău, Tofan a spus că regiunile se vor numi Nord, Centru și Sud.

El a precizat că Chișinău și Bălți își vor păstra actualul statut, ca și UTA Găgăuzia, iar Taraclia, unde locuiesc preponderent etnici bulgari, va deveni municipiu.

Premierul a spus că „logica schimbării” ar fi ca regiunile să fie mai puternice, în vreme ce statul va avea mai puțini funcționari și mai puțină birocrație.

„Deciziile și serviciile trebuie să fie mai aproape de cetățean”, a spus Tofan, în vreme ce regiunile trebuie să se concentreze pe proiecte care depășesc puterea unei singure localități.

Premierul a promis că „serviciile nu se vor muta” din actualele centre de raioane, oamenii vor merge tot acolo. „Biblioteca din Soroca va rămâne la Soroca”, a exemplificat el.

Tofan a spus că reforma moldoveană se inspiră din exemplul altor țări mici ca suprafață, ca Olanda sau Letonia, fără însă să copieze automat.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a spus, la aceeași conferință de presă, că sediul regiunii Nord va fi la Bălți, cu 11 raioane actuale cuprinse în ea, regiunea Centru (cu 13 raioane actuale) va avea sediul la Chișinău, iar Sudul (șapte raioane) va avea sediul la Cahul. Cea mai populată va fi regiunea Centru, unde este capitala.

Promotorii reformei spun că, în actuala organizare administrativ-teritorială, R. Moldova este una din cele mai fragmentate țări europene, ceea ce i-ar frâna dezvoltarea.

Guvernarea și-a propus ca reforma să fie gata pentru alegerile locale generale din anul 2027, după care țara ar urma să aibă doar 292 de primării, față de 892 în prezent.

Potrivit lui Buzu, la locale, oamenii vor primi trei buletine de vot pentru a alege primarul, consilierii locali și consilierii regionali. La rândul lor, consilierii regionali vor alege președinții regiunilor, așa cum se întâmplă acum în consiliile raionale.

Schimbările promovate de guvernarea PAS au fost criticate de opoziție. Igor Dodon, liderul socialiștilor, a numit reforma teritorial-administrativă „o bombă” plasată sub statalitatea moldoveană, avertizând că ea subminează autonomia locală și a cerut în mai multe rânduri organizarea unui referendum pe această temă.

◉ SONDAJ


📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

update

Ambasadorul Federației Ruse, convocat la MAE după incidentele cu drone din ultimele zile

Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, la una dintre precedentele convocări la sediul MAE.
Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, la una dintre precedentele convocări la sediul MAE.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) l-a convocat joi, 1 octombrie, pe ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, în urma incidentelor cu drone care au avut loc în ultimele zile. Oficialului rus i s-a înmânat o notă de protest.

Reprezentanții MAE „condamnă ferm” încălcarea spațiului aerian al R. Moldova de către drone intruse și dau vina pe Rusia pentru incidentele din ultimele zile.

Trei drone au intrat în R. Moldova doar joi, 30 septembrie, două dintre ele provocând explozii care au fost surprinse de camerele de supraveghere.

Poliția a spus că cel mai grav incident s-a produs miercuri seara, în extravilanul satului Ivancea, raionul Orhei, unde o dronă de tip „Geran”, cu motor turboreactiv, a lovit copacii și a explodat în apropiere a unui drum public.

Fragmentele aparatului au fost găsite pe o rază de circa 120 de metri. Circulația rutieră a fost sistată temporar, iar spațiul aerian din zona Centru a fost închis.

„Aceste încălcări amenință direct securitatea cetățenilor Republicii Moldova”, a transmis MAE, care cere Federației Ruse „să oprească imediat atacurile asupra Ucrainei și orice acțiuni care pun în pericol Republica Moldova.”

În ultimele șapte zile, spațiul aerian al țării a fost încălcat de opt ori, a precizat MAE.

Fragmente din drona depistată în apropierea localității Brănești, raionul Orhei, prezintă elemente specifice tipului „Gheran”, cu motor turboreactiv.
Fragmente din drona depistată în apropierea localității Brănești, raionul Orhei, prezintă elemente specifice tipului „Gheran”, cu motor turboreactiv.

Nu e prima dată când reprezentantul Rusiei este convocat la sediul MAE, din cauza dronelor care intră pe teritoriul R. Moldova. La una dintre convocări, ambasadorul a fost întâmpinat de resturile unei drone care au fost recuperate de autoritățile moldovene.

Potrivit Ministerului Apărării, de la începutul războiului din Ucraina și până pe 25 septembrie, spațiul aerian al R. Moldova a fost încălcat de peste 80 de ori. Peste 30 de drone au căzut pe teritoriul țării, iar 13 dintre ele au explodat.

De cel puțin zece ori, spațiul aerian al R. Moldova a fost închis din cauza dronelor.

◉ TEST

Drone militare în spațiul aerian al R. Moldova: ce știți despre ele și cum trebuie să procedați când le vedeți?

Drone militare în spațiul aerian al R. Moldova: ce știți despre ele și cum trebuie să procedați când le vedeți?

Fă acest test pentru a afla

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Ucraina cere SUA să sancționeze „starlinkul rusesc”, Rassvet

Soldat ucrainean și o dronă Vampire (imagine de arhivă). Ucraina se bazează pe sistemul american Starlink pentru multe din operațiunile sale împotriva agresiunii ruse.
Soldat ucrainean și o dronă Vampire (imagine de arhivă). Ucraina se bazează pe sistemul american Starlink pentru multe din operațiunile sale împotriva agresiunii ruse.

Ucraina a îndemnat Statele Unite să impună sancțiuni mai multor entități rusești despre care susține că ar contribui la dezvoltarea rețelei de sateliți Rassvet a Moscovei, ca alternativă internă la rețeaua „Starlink” a companiei SpaceX, a declarat miercuri ambasadorul său interimar.

Denis Sienik, adjunctul șefului misiunii diplomatice a Ucrainei la Washington, a declarat reporterilor că Rusia își extinde rapid rețeaua de sateliți Rassvet, subliniind că obiectivul acesteia de a-și începe operațiunile în 2027 ar reprezenta riscuri grave pentru Ucraina.

„Dacă vor lansa Rassvet până la sfârșitul anului 2026, vor putea lovi în timp real ținte de pe teritoriul nostru”, a spus Sienik, citat de Reuters, adăugând că va transmite guvernului și Congresului SUA detalii despre firmele și persoanele pe care Kievul le acuză că sprijină proiectul Rassvet.

Departamentul Trezoreriei SUA nu a făcut niciun comentariu imediat cu privire la demersurile Ucrainei pentru impunerea unor noi sancțiuni, notează Reuters.

Rusia intenționează să pună în funcțiune în 2027 sistemul Rassvet, o versiune mai mică a sistemului „Starlink” al lui Elon Musk, a declarat în iunie Alexei Șelobkov, directorul general al Iks Holding, compania care dezvoltă acest serviciu. Ea a lansat în martie primii 16 sateliți pe orbită joasă și intenționează să ajungă la 900 în decursul câtorva ani.

SpaceX are în prezent peste 10.000 de sateliți pe orbită. Starlink este interzis în Rusia, iar utilizarea echipamentelor sale este pasibilă de amenzi.

Ucraina își dorește o acoperire încă și mai mare cu Starlink, astfel încât să poată lovi lansatoarele de rachete balistice rusești situate pe teritoriul Rusiei.

Apelul ucrainean către SUA a fost lansat pe fondul continuării atacurilor rusești intensificate asupra Ucrainei.

În noaptea de miercuri spre joi, ele au rănit o persoană în capitala Ucrainei, Kiev, și alta în orașul portuar Odesa, de la Marea Neagră.

Infrastructura a fost avariată în Odesa, o țintă frecventă a atacurilor rusești, care urmăresc să priveze Ucraina de veniturile din exporturi, a declarat șeful administrației orașului, Serhii Lisak, pe aplicația de mesagerie Telegram.

Tot pe Telegram, Ministerul Apărării rus a declarat că a lovit un centru logistic din Kiev, un centru de date din Odesa și o navă de marfă în portul vecin Ciornomorsk, toate acestea fiind, potrivit ministerului, utilizate în scopuri militare.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Guvernarea prezintă noua hartă a raioanelor, reduse la număr și rebotezate regiuni

În reforma teritorială, raionul Taraclia ar putea beneficia de un tratament aparte, grație componenței etnice speciale.
În reforma teritorială, raionul Taraclia ar putea beneficia de un tratament aparte, grație componenței etnice speciale.

Premierul Vasile Tofan ar urma să prezinte joi viziunea guvernului său asupra reorganizării raioanelor R. Moldova, ca o nouă etapă în reforma teritorial-administrativă, începută cu „comasarea” unor localități.

Planul guvernării PAS prevede ca actualele raioane, 32 la număr, să fie înlocuite cu cel mult 10 unități administrative sau regiuni mai mari în cadrul a ceea ce se numește în limbaj birocratic reorganizarea teritorială „la nivelul al doilea”.

Promotorii reformei spun că în actuala organizare administrativ-teritorială, R. Moldova este una din cele mai fragmentate țări europene, ceea ce i-ar frâna dezvoltarea. În viziunea lor, noile unități administrative ar urma să aibă și atribuții mai mari, gestionând ele însele proiecte de infrastructură, atragerea de fonduri europene și de investiții.

Guvernarea și-a propus ca reforma să fie gata pentru alegerile locale din anul 2027, după care țara ar urma să aibă doar 292 de primării, față de 892 în prezent.

Reforma raioanelor prevede și o așa-numită „excepție cultural-etnică”, anume ca actualul raion Taraclia, locuit majoritari de etnici bulgari, să fie transformat în „municipiu de nivelul al doilea”.

Schimbările promovate de guvernarea PAS au fost criticate de opoziție. Igor Dodon, liderul socialiștilor, a numit reforma teritorial-administrativă „o bombă” plasată sub statalitatea moldoveană, avertizând că ea subminează autonomia locală și a cerut în mai multe rânduri organizarea unui referendum pe această temă.

Guvernul a respins asemenea critici, spunând că reforma reduce birocrația și cheltuielile bugetare, făcând parte din măsurile în schimbul cărora R. Moldova va beneficia de fonduri de dezvoltare din partea Uniunii Europene, la care își propune să adere în actualul deceniu.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Rusia prelungește interdicția de export pentru motorină pe fondul creșterii prețurilor la energie

Incendiu de proporții la rafinăria Kapotna, în urma unui atac ucrainean cu drone, în iunie 2026. Rafinăria acoperă aproape jumătate din necesarul de benzină și motorină al regiunii Moscovei și până la 70% din necesarul de combustibil pentru aviație.
Incendiu de proporții la rafinăria Kapotna, în urma unui atac ucrainean cu drone, în iunie 2026. Rafinăria acoperă aproape jumătate din necesarul de benzină și motorină al regiunii Moscovei și până la 70% din necesarul de combustibil pentru aviație.

Rusia a prelungit până la sfârșitul lunii octombrie interdicția privind exporturile de motorină pentru producătorii de combustibili, într-o nouă măsură menită să limiteze creșterea prețurilor și să asigure aprovizionarea pieței interne. Decizia a fost anunțată miercuri, 30 septembrie, de guvernul rus.

Moscova a recurs în mod repetat la restricții asupra exporturilor de benzină și motorină, pe fondul problemelor de producție provocate de atacurile ucrainene cu drone asupra rafinăriilor, notează Reuters. La sfârșitul lui august, Rusia prelungise interdicția asupra exporturilor de motorină până la sfârșitul lunii septembrie.

Rusia este considerat al doilea cel mai mare exportator de motorină din lume, după Statele Unite. Înaintea introducerii restricțiilor, Moscova redusese deja exporturile în timpul verii.

Decizia vine într-un moment în care piața mondială a carburanților este afectată de creșterea prețurilor la energie și de problemele de aprovizionare. Prețul motorinei a depășit 6,50 dolari pe galon (1,72 dolari/litru) în Statele Unite, iar în Marea Britanie prețurile la pompă au atins niveluri record.

Comisia Europeană a declarat marți că aprovizionarea Uniunii Europene cu petrol și produse petroliere rămâne stabilă, în pofida creșterii prețurilor la motorină și combustibil pentru aviație, pe fondul restrângerii ofertei globale asociate conflictului din Orientul Mijlociu. Potrivit Comisiei, rafinăriile europene funcționează aproape de capacitatea maximă pentru a crește oferta de carburanți.

Creșterea prețurilor la energie începe să se reflecte și în inflația din zona euro. În septembrie, rata anuală a inflației a urcat la 3,4% în Franța, de la 2,6% în august, și la 4,1% în Italia, de la 3,2%. În Spania, inflația a ajuns la 5%, față de 4,6% în luna precedentă.

Datele naționale au fost publicate înaintea estimării pentru întreaga zonă euro, așteptată vineri. Economiștii chestionați de Reuters estimează că inflația din zona euro va ajunge la 3,6% în septembrie, față de 3,2% în august, depășind astfel ținta de 2% a Băncii Centrale Europene (BCE).

Creșterea prețurilor la energie pune presiune asupra BCE să continue majorarea dobânzilor. Piețele financiare anticipează în prezent încă patru majorări ale dobânzii în următorul an, după două creșteri operate în această vară.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Siegfried Mureșan a pierdut votul din Parlamentul României. Criza continuă

Mureșan se pregătește să se adreseze Parlamentului României înaintea votului, la București, pe 30 septembrie 2026.
Mureșan se pregătește să se adreseze Parlamentului României înaintea votului, la București, pe 30 septembrie 2026.

La București a eșuat o nouă încercare de soluționare a crizei politice izbucnite în mai, când social-democrații au părăsit coaliția de guvernare a premierului Ilie Bolojan. Siegfried Mureșan, al treilea candidat propus la postul de premier, nu a reușit să adune în legislativ suficiente voturi.

Potrivit presei de la București, cabinetul europarlamentarului liberal a primit 182 de voturi, dar avea nevoie de 233.

Rezultatul era așteptat, iar atenția se îndreaptă spre următorii pași ai președintelui Nicușor Dan, care se străduiește să evite alegerile anticipate, pe fondul popularității crescânde a extremei-drepte (AUR).

Dan ar putea continua să propună premieri, inclusiv un tehnocrat. Aflat în ziua votului în vizită la Praga, el i-a spus omologului său ceh Petr Pavel că politicienii români vor ajunge până la urmă la un acord, respectând dorința electoratului, care - potrivit lui - nu-și dorește primele „anticipate” din istoria post-comunistă a țării.

Coaliția de guvernare pro-europeană din România, formată din patru partide, s-a destrămat în luna mai, când social-democrații aflați la putere, împreună cu opoziția de extremă dreapta, l-au demis pe prim-ministrul liberal Ilie Bolojan.

Criza politică prelungită are loc într-o perioadă de dificultăți economice pentru România, confruntată cu cel mai mare deficit public și cea mai ridicată inflație din UE.

Președintele Nicușor Dan a acuzat partidele politice, și în primul rând pe social-democrații care au declanșat criza, că pun interesele proprii mai presus de interesul național.

La rândul lui, premierul desemnat respins miercuri, Mureșan, a spus că social-democrații și extrema dreaptă își doresc continuarea crizei. „Astăzi, în Parlamentul României, am venit cu o soluție pentru încheierea crizei politice și am văzut că partidele care au declanșat criza politică au votat pentru prelungirea crizei politice”, a spus Mureșan.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Guvernul aprobă schimbul automatizat de date polițienești cu UE, inclusiv ADN, amprente și imagini faciale

Daniella Misail-Nichitin, ministra de Interne spune că noul mecanism va permite verificarea mai rapidă a informațiilor relevante pentru anchete și identificarea persoanelor, vehiculelor sau documentelor căutate în alte state.
Daniella Misail-Nichitin, ministra de Interne spune că noul mecanism va permite verificarea mai rapidă a informațiilor relevante pentru anchete și identificarea persoanelor, vehiculelor sau documentelor căutate în alte state.

Guvernul a aprobat miercuri, 30 septembrie, un proiect de hotărâre care va permite autorităților de aplicare a legii din Republica Moldova să facă schimb automatizat de informații cu instituțiile omoloage din statele Uniunii Europene. Vor putea fi verificate, între altele, date ADN, amprente, imagini faciale și informații despre vehicule, cu scopul de a facilita identificarea suspecților, combaterea terorismului și a criminalității transfrontaliere.

Proiectul prevede crearea unui Punct Unic de Contact în cadrul Inspectoratului General al Poliției, care va coordona schimbul de informații cu autoritățile străine.

Ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a spus că noul mecanism va permite verificarea mai rapidă a informațiilor relevante pentru anchete și identificarea persoanelor, vehiculelor sau documentelor căutate în alte state.

„Vor putea fi identificate mai rapid persoanele implicate în infracțiuni, vehicule furate sau documente declarate pierdute ori furate, inclusiv în situații cu caracter transfrontalier. Pentru cetățeni, principalul beneficiu este creșterea siguranței”, a afirmat ministrul.

Un sistem separat va permite verificarea existenței unor evidențe polițienești în alte țări, folosind inițial date pseudonimizate – adică date din care elementele care permit identificarea directă a unei persoane sunt înlocuite sau ascunse. În cazul unei potriviri, informațiile despre persoana respectivă vor putea fi solicitate prin canalele oficiale de cooperare.

Orice potrivire automată a datelor biometrice va trebui verificată manual de un expert înainte ca rezultatul să fie transmis autorității solicitante. De asemenea, operațiunile de căutare vor fi înregistrate pentru a permite verificarea legalității accesării și utilizării datelor.

Autoritățile precizează că proiectul nu oferă Republicii Moldova acces imediat la toate bazele de date europene. Interconectarea cu sistemele UE va fi introdusă treptat, după îndeplinirea condițiilor tehnice și juridice necesare sau după obținerea dreptului de acces în baza unor acorduri internaționale. Până atunci, schimbul de informații va continua prin canalele existente.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

SUA își retrag ultimii militari din Irak, pe fondul îngrijorărilor privind influența Iranului

Un avion militar de transport C-130 Hercules al Forțelor Aeriene americane decolează de pe aeroportul din Bagdad, Irak, pe 29 septembrie 2026.
Un avion militar de transport C-130 Hercules al Forțelor Aeriene americane decolează de pe aeroportul din Bagdad, Irak, pe 29 septembrie 2026.

Statele Unite își retrag miercuri, 30 septembrie, ultimii militari din Irak, punând capăt operațiunii sale de combatere a grupării Statul Islamic în această țară, după mai bine de două decenii. Retragerea, convenită în 2024 în timpul administrației lui Joe Biden, are loc în contextul preocupărilor privind securitatea Irakului și influența grupărilor armate sprijinite de Iran.

Pentagonul a anunțat încheierea misiunii și a spus că se așteaptă ca forțele de securitate irakiene să continue lupta împotriva militanților Statului Islamic. Washingtonul va menține cooperarea cu Bagdadul, inclusiv prin instruirea militarilor irakieni și schimb de informații.

Misiunea de luptă a coaliției internaționale împotriva Statului Islamic s-a încheiat în 2021, însă SUA au păstrat aproximativ 2.500 de militari în Irak, pentru instruirea și sprijinirea forțelor irakiene.

Autoritățile irakiene au anunțat patru zile de festivități dedicate retragerii, numite „Zilele Independenței”. Premierul irakian Ali al-Zaidi a declarat că 1 octombrie va marca „un nou curs” pentru țară și dobândirea „suveranității naționale depline”.

Retragerea americană provoacă însă îngrijorări privind securitatea Irakului. Analiști citați de Reuters și Al Jazeera avertizează că plecarea trupelor americane ar putea oferi mai mult spațiu de manevră grupărilor armate sprijinite de Iran. Analistul irakian Jasim al-Bahadli a declarat pentru Reuters că Iranul va beneficia strategic de retragere, iar grupările pro-iraniene ar putea încerca să-și extindă influența asupra securității și politicii irakiene.

Secretarul de stat american Marco Rubio a avertizat, la 24 septembrie, asupra riscului unei „balcanizări” a Irakului – o fragmentare a țării între grupări armate rivale – dacă guvernul de la Bagdad nu reușește să-și impună autoritatea asupra tuturor grupărilor armate care operează în țară, inclusiv asupra celor sprijinite de Iran.

Forțele internaționale conduse de SUA au intrat în Irak în 2003, iar trupele americane s-au retras în 2011, în baza unui acord încheiat între Washington și Bagdad. Statele Unite au revenit în 2014, după ascensiunea grupării Statul Islamic, ca parte a coaliției internaționale formate pentru combaterea acesteia. Turcia își menține în continuare o prezență militară în nordul Irakului.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

update

Avion FlyDubai cu israelieni, deviat spre Arabia Saudită. E posibil ca un pilot să fi vrut să-l deturneze

O captură de ecran preluată de pe Flightradar24 arată un zbor al companiei FlyDubai cu destinația Israel, care a fost deviat către Arabia Saudită.
O captură de ecran preluată de pe Flightradar24 arată un zbor al companiei FlyDubai cu destinația Israel, care a fost deviat către Arabia Saudită.

Un avion al companiei FlyDubai care făcea cursa Dubai-Tel Aviv a fost obligat să aterizeze în Arabia Saudită în urma unei altercații între piloți, dintre care unul ar fi încercat să provoace căderea avionului. După câteva ore, s-a relatat că al doilea avion FlyDubai pe aceeași rută a făcut cale întoarsă spre Dubai.

Ziarul Times of Israel citează declarația unui oficial de securitate israelian, nenumit, cum că unul din piloți ar fi vrut să deturneze avionul Boeing 737 de pe cursa FZ 107, la bordul căruia se aflau 150 de israelieni, dar a fost împiedicat de alt pilot, cu ajutorul unor pasageri. Oficialul a spus că a fost evitat astfel „un dezastru major”, poate asemănător cu atacurile din SUA din 2001.

Alte surse au spus presei israeliene că individul ar fi vrut să se sinucidă, în acest mod.

Doi miniștri cu vederi naționaliste din guvernul israelian, al securității și al finanțelor, au spus că a fost o tentativă de atac terorist, care arată că Israelul trebuie să-și intensifice și mai mult campaniile militare. Alți oficiali au atras însă atenția că încă nu se știe prea bine ce s-a întâmplat.

Avionul a transmis un semnal de alertă înainte să piardă din altitudine peste 4000 de metri în numai 30 de secunde, aterizând apoi de urgență la Tabuk, în nord-vestul Arabiei Saudite, aproape de Israel, la ora 9.45 dimineață (aceeași oră ca în Moldova). Agențiile de presă au relatat inițial că motivul a fost o bătaie la bord.

Yasmin Abu Kasis a declarat că fiica ei, Miriam, care se afla printre pasagerii zborului, i-a povestit la telefon că a auzit țipete și că un bărbat înarmat cu un cuțit l-a forțat pe unul dintre piloți să se așeze la podea, iar peste tot era sânge, relatează Reuters.

Biroul de presă al premierului israelian Benjamin Netanyahu a declarat imediat după aterizarea avionului că au fost ridicate de la sol avioane de vânătoare, dar s-a dovedit că nu a fost o încercare de deturnare. Dar după câteva ore, oficiali guvernamentali israelieni citați de Reuters au spus însă că ar fi putut fi o încercare de „atac terorist” din partea unuia dintre piloți.

Cei doi oficiali israelieni au declarat că se presupune că copilotul l-a înjunghiat pe căpitan înainte ca echipajul de cabină să intre în cockpit și să preia controlul asupra avionului.

Fotografii pe social media ale avionului aterizat arată că îi lipsește o parte din coadă.

Autoritățile saudite au informat că ambii piloți implicați în incident sunt răniți și sunt internați în spital.

Arabia Saudită, unde a aterizat zborul FZ 107, nu are relații diplomatice cu Israel. Guvernul israelian a spus că se fac demersuri pentru aducerea acasă a pasagerilor.

Emiratele Arabe Unite au devenit o destinație îndrăgită de israelieni după normalizarea relațiilor între cele două țări în urmă cu șase ani.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Trump și șefii marilor companii de AI convin asupra unor reguli voluntare de siguranță

Președintele Donald Trump participă la un dejun cu lideri ai industriei tehnologice, găzduit la Casa Albă, la Washington, pe 29 septembrie 2026.
Președintele Donald Trump participă la un dejun cu lideri ai industriei tehnologice, găzduit la Casa Albă, la Washington, pe 29 septembrie 2026.

Președintele american, Donald Trump, și directorii unora dintre cele mai mari companii de tehnologie și inteligență artificială (AI) au convenit marți, 29 septembrie, la Casa Albă, asupra unui set de măsuri voluntare pentru controlul și siguranța modelelor AI. Acordul prevede controale interne mai stricte și verificări realizate de auditori independenți, pe fondul avertismentelor privind riscurile dezvoltării rapide a inteligenței artificiale.

Documentul, intitulat „Acordul Casei Albe privind superinteligența: angajamente comune privind responsabilitatea pentru modelele de ultimă generație”, prevede că fiecare companie este responsabilă pentru dezvoltarea sigură a propriilor tehnologii și trebuie să dispună de procese interne solide pentru controlul modelelor.

Printre domeniile vizate se numără securitatea cibernetică, biosecuritatea și riscurile chimice. Companiile s-au angajat, de asemenea, să se asigure că modelele lor nu accesează sau nu „sparg” în mod neintenționat sisteme tehnice.

O componentă importantă a acordului este verificarea modelelor de către „auditori independenți”, care ar urma să evalueze dacă sistemele AI funcționează în limitele și în modul prevăzut de dezvoltatorii lor. Companiile au convenit și să se consulte periodic în privința siguranței sistemelor.

Acordul nu are caracter obligatoriu din punct de vedere juridic. Trump l-a descris însă drept un fel de „constituție” pentru industria AI și a susținut autoreglementarea sectorului. Potrivit Reuters, documentul lasă deschisă și posibilitatea ca unele dintre aceste măsuri să fie ulterior transformate în legi sau reglementări.

Printre semnatarii documentului, alături de Trump, se numără Sundar Pichai (Google), Dario Amodei (Anthropic), Mark Zuckerberg (Meta), Greg Brockman (OpenAI), Elon Musk (xAI) și Jensen Huang (Nvidia).

La întâlnirea de la Casa Albă au participat aproximativ douăzeci de reprezentanți ai industriei tehnologice. Printre aceștia s-au numărat și șeful Microsoft, Satya Nadella, și fondatorul Amazon, Jeff Bezos.

Tot marți, Trump a semnat un ordin executiv prin care termenul „inteligență artificială” urmează să fie înlocuit cu „superinteligență” în documentele oficiale ale instituțiilor din executivul american, potrivit „Vocii Americii”. Trump a spus că noua denumire reflectă amploarea și potențialul tehnologiei.

Președintele american a prezentat în aceeași zi și America.gov, un chatbot bazat pe inteligență artificială menit să-i ajute pe americani să găsească informații despre serviciile guvernamentale. „Nu voi frâna niciodată dezvoltarea unei tehnologii care se va dovedi mai importantă decât revoluția industrială”, a declarat Trump la prezentare.

Întâlnirea de la Casa Albă are loc într-un moment în care dezvoltarea rapidă a modelelor de inteligență artificială provoacă tot mai multe dezbateri privind siguranța acestora. Reuters relata marți că cercetători actuali și foști cercetători de la OpenAI și Google DeepMind au avertizat că ritmul dezvoltării sistemelor capabile să-și îmbunătățească propriile capacități poate depăși măsurile de siguranță adoptate de companii.

În paralel, OpenAI a amânat lansarea celui mai nou model al său după ce cercetătorii companiei au ridicat preocupări privind siguranța acestuia. Avertismentele din industrie includ riscuri legate de securitatea cibernetică, utilizarea AI în dezvoltarea unor arme biologice și, în scenarii extreme, riscuri existențiale pentru oameni.

Unii politicieni americani cer, în schimb, măsuri adoptate la nivelul statului. Liderul democraților din Camera Reprezentanților, Hakeem Jeffries, a declarat luni pentru CNBC că parlamentarii trebuie să acționeze „decisiv și responsabil” în privința siguranței inteligenței artificiale. Președintele republican al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, care a participat la întâlnirea de la Casa Albă, a spus că firmele ar putea adopta voluntar măsuri suplimentare de control, inclusiv prin evaluări realizate de auditori externi.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Parlamentul României dezbate o nouă propunere de premier. Sunt șanse minime ca Siegfried Mureșan să fie aprobat

Siegfried Mureșan, europarlamentar, este al treilea candidat propus de președintele Nicușor Dan de la căderea guvernului lui Ilie Bolojan, în primăvară.
Siegfried Mureșan, europarlamentar, este al treilea candidat propus de președintele Nicușor Dan de la căderea guvernului lui Ilie Bolojan, în primăvară.

Parlamentul României dezbate miercuri după prânz a treia candidatură la șefia unui nou guvern, încercând fără mari șanse de succes să pună capăt unei crize care durează de mai multe luni, făcând tot mai probabile alegeri anticipate care ar putea favoriza extremiștii naționaliști.

Coaliția de guvernare pro-europeană formată din patru partide s-a destrămat în luna mai, când social-democrații aflați la putere, împreună cu opoziția de extremă dreapta, l-au demis pe prim-ministrul liberal Ilie Bolojan.

Siegfried Mureșan, deputat liberal în Parlamentul European, de 45 de ani, cunoscut inclusiv pentru implicarea în relațiile dintre Uniunea Europeană și R. Moldova, are șanse mici să treacă la vot, întrucât partidele care îl susțin au doar 170 de locuri în legislativ, față de cele 233 necesare.

Liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, i-a cerut lui Mureșan să nici nu mai meargă în Parlament, dar acesta a insistat că nu va renunța la candidatură.

Președintele Nicușor Dan a spus în ajun că nu dorește alegeri anticipate, în condițiile în care partidul cel mai popular este pe moment formațiunea de extremă-dreapta AUR, pe care centristul Dan nu vrea să o vadă la guvernare.

Dan poate continua să propună candidați, eventual un premier tehnocrat, evitând „anticipatele”, care ar fi o premieră în România post-comunistă.

Criza politică prelungită are loc într-o perioadă de dificultăți economice pentru România, confruntată cu cel mai mare deficit public și cea mai ridicată inflație din UE.

Președintele Nicușor Dan a acuzat partidele politice, și în primul rând pe social-democrații care au declanșat criza, că pun interesele proprii mai presus de interesul național.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

update

Trei drone au survolat ilegal, miercuri, teritoriul Republicii Moldova. Una a explodat în raionul Anenii Noi

Trei drone au survolat ilegal miercuri teritoriul Republicii Moldova, pe fondul atacurilor masive lansate de Rusia asupra Ucrainei. Ultimul incident a avut loc în cursul serii, când autoritățile au închis din nou spațiul aerian din zona Centru. Este a doua oară în mai puțin de o săptămână când un număr similar de drone pătrund ilegal în Republica Moldova.

Potrivit ministerului Apărării, drona a pătruns în spațiul aerian al țării la ora 20:45, din regiunea ucraineană Vinița, nu departe de localitatea Slobozia-Rașcov, pe segmentul transnistrean al frontierei. Ulterior, aceasta s-a îndreptat spre Țîpova, raionul Rezina, și a dispărut de pe sistemele de monitorizare în zona localității Brănești, raionul Orhei.

La ora 21:09, spațiul aerian din zona Centru a fost redeschis, potrivit Serviciului Operații Aeriene al Armatei Naționale.

Anterior, la ora 10:26, o altă dronă a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova în zona localității Lunga, raionul Dubăsari. Aparatul se îndrepta spre nordul țării și a dispărut de pe sistemele de monitorizare în apropiere de Arionești, raionul Dondușeni. În urma incidentului, spațiul aerian din zonele Centru și Nord a fost închis temporar. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că era vorba despre o dronă cu reacție și a condamnat incidentele, cerând Rusiei să oprească atacurile care pun în pericol și cetățenii Republicii Moldova.

Primul incident a avut loc în jurul orei 05:40, când o dronă a survolat spațiul aerian național și a căzut în extravilanul satului Hîrbovăț, raionul Anenii Noi, unde a explodat.

Poliția a precizat ulterior că explozia s-a produs la o înălțime de aproximativ 40 de metri deasupra solului, în zona unei antene de comunicații care aparține unui operator civil.

Potrivit experților Secției tehnico-explozive a Poliției, pe o porțiune de aproximativ 12 metri a structurii antenei au fost depistate urme caracteristice unei explozii, inclusiv deformări ale metalului și urme ale efectului termic.

Pe o rază de aproximativ 265 de metri au fost identificate mai multe fragmente ale aparatului de zbor fără pilot, inclusiv componente ale structurii, sistemului de control, alimentării și propulsiei.

Serviciile de comunicații nu au fost afectate, a precizat Poliția.

Nu au fost raportate victime în urma incidentului.

În România, în aceeași noapte, autoritățile au monitorizat o țintă aeriană care evolua în apropiere de frontiera cu Ucraina, la est de Izmail. Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de Poliție Aeriană Întărită, au decolat pentru monitorizarea situației.

Ministerul român al Apărării a precizat că nu au fost detectate pătrunderi în spațiul aerian național. Populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată prin RO-Alert.

În Ucraina, atacurile rusești din noaptea de 29 spre 30 septembrie au vizat cu precădere capitala Kiev și regiunea înconjurătoare. Cel puțin trei persoane, inclusiv un copil, au fost ucise, potrivit autorităților ucrainene.

Guvernatorul regiunii Kiev, Timur Tkacenko, a anunțat că în urma atacurilor rusești cu drone și rachete au izbucnit mai multe incendii și au fost avariate case particulare, depozite, automobile și obiective de infrastructură.

Forțele Aeriene ucrainene au raportat că Rusia a lansat în timpul nopții mai multe rachete balistice și 188 de drone, regiunea Kiev fiind principala țintă.

◉ TEST

Drone militare în spațiul aerian al R. Moldova: ce știți despre ele și cum trebuie să procedați când le vedeți?

Drone militare în spațiul aerian al R. Moldova: ce știți despre ele și cum trebuie să procedați când le vedeți?

Fă acest test pentru a afla


📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

OpenAI renunță la lansarea unui nou model AI după teste care au ridicat probleme de siguranță

OpenAI a renunțat la lansarea noului său model de inteligență artificială (AI) - GPT-6.1 Astra -, după ce testele interne au arătat că acesta nu îndeplinește standardele de siguranță și aliniere ale companiei. Decizia vine cu o zi înaintea conferinței anuale pentru dezvoltatori OpenAI DevDay, organizată la San Francisco, în Statele Unite ale Americii.

Saachi Jain, șefa sistemelor de siguranță de la OpenAI, a explicat într-o declarație citată de Reuters că GPT-6.1 Astra nu a trecut pragul de siguranță stabilit de companie: modelul nu respecta suficient de bine limitele și autorizațiile primite și nu comunica întotdeauna clar utilizatorului ce acțiuni întreprinsese.

Anterior, publicația The Wall ​Street Journal a scris că GPT-6.1 Astra a manifestat mai multe comportamente înșelătoare decât versiunea anterioară, inclusiv situații în care nu a informat corect utilizatorul despre acțiunile sale. Modelul ar fi încercat, de asemenea, să ducă la capăt sarcini fără aprobarea utilizatorului sau să folosească instrumente și servicii externe în situații în care acest lucru putea fi riscant.

Decizia OpenAI vine pe fondul unor incidente recente care au amplificat preocupările privind controlul asupra agenților AI. Compania a recunoscut că, în iunie, modelele sale au accesat fără autorizație mai multe site-uri ale unor instituții guvernamentale australiene, inclusiv un portal Medicare. OpenAI și-a cerut scuze public marți, 29 septembrie, pentru modul în care a gestionat incidentul și a admis că ar fi trebuit să comunice mai devreme autorităților australiene rezultatele preliminare ale investigației.

În paralel, cercetători actuali și foști angajați ai OpenAI și Google DeepMind au avertizat că dezvoltarea unor sisteme capabile de autoperfecționare ar putea avansa mai repede decât mecanismele de control. În mărturii publicate de organizația pentru siguranța AI Palisade Research, cercetătorii spun că industria acordă prea multă atenție dezvoltării de modele tot mai puternice și prea puțină siguranței.

Geoffrey Irving, cercetător care a lucrat atât la OpenAI, cât și la DeepMind, a spus pentru Reuters că riscurile cresc rapid. Alți cercetători au avertizat asupra posibilității ca viitoarele sisteme să dobândească capacitatea de a se îmbunătăți continuu, cu o implicare umană tot mai redusă.

Și compania rivală Anthropic avertizează asupra riscurilor dezvoltării unor sisteme AI tot mai avansate. În documentele pregătite pentru listarea la bursă, analizate de Reuters, compania spune că astfel de sisteme ar putea prezenta „riscuri catastrofale sau existențiale pentru umanitate” și ar putea manifesta comportamente de autoprotecție, inclusiv încercări de a evita oprirea sau de a ascunde și manipula informații.

În Statele Unite, dezbaterea privind siguranța AI se suprapune peste cursa pentru supremație tehnologică față de China, ceea ce complică discuțiile despre cât de mult ar trebui reglementată dezvoltarea unor sisteme tot mai puternice.

Președintele Donald Trump urma să discute marți, la Casa Albă, cu lideri ai industriei AI, inclusiv reprezentanți ai OpenAI, Anthropic, Nvidia și Meta, despre echilibrul dintre inovare și supraveghere. Trump s-a opus recent unor noi reglementări stricte în domeniu, argumentând că acestea ar putea slăbi poziția Statelor Unite în competiția tehnologică cu China. El a minimalizat avertismentele privind riscurile AI și a susținut că mecanismele de control existente sunt suficiente.

Subiectul a fost abordat și la recenta întâlnire dintre Trump și președintele chinez Xi Jinping. Cele două țări au convenit să creeze un canal de comunicare pentru gestionarea riscurilor și incidentelor legate de AI. Xi a declarat că SUA și China au „responsabilitatea” de a dezvolta și gestiona AI astfel încât aceasta să rămână sub control uman și să servească bunăstării oamenilor.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG