Închisoarea din Homel este unul dintre cele două penitenciare pentru femei din Belarus în care numărul deținutelor ar putea scădea în curând. Autoritățile pregătesc o lege a amnistiei care acordă o atenție specială femeilor. Numărul exact al deținutelor care vor beneficia de amnistie nu se cunoaște deocamdată.
Dintre cele câteva mii de femei deținute la ora actuală în penitenciarele din Belarus, 111 au fost condamnate pentru viziunile lor politice, arată datele Viasna, o organizație de apărare a drepturilor omului aflată în prezent în exil.
Aceste deținute, condamnate în baza unor acuzații politice, sunt obligate să poarte însemne galbene care le indică statutul și să doarmă în paturile de sus. Printre ele s-au numărat apărătoarea drepturilor omului Nasta Loika și activista civică Palina Șarenda-Panasiuk, care au povestit despre viața de zi cu zi din detenție pentru Serviciul belarus al RFE/RL.
Pe lângă Homel, Șarenda-Panasiuk a fost deținută și la Zarecce, la o distanță de aproximativ 100 de kilometri spre vest. Acolo, într-o fostă unitate militară, funcționează un penitenciar special pentru femeile condamnate în mod repetat, care sunt deținute câte 70-100 într-o cameră.
Potrivit datelor Viasna, în prezent, la Homel, 91 dintre deținute sunt considerate condamnate politic, iar la Zarecce, doar una.
Cusutul uniformelor
După trezire, deținutele trebuie să se pregătească pentru noua zi. Cele 100 de femei folosesc șapte chiuvete și patru toalete, spune Loika.
„Cele 100 de deținute au la dispoziție doar 20 de minute, timp în care trebuie să-și strângă patul în formă de «plic», să se îmbrace, să-și ducă pijamaua la vestiar, să meargă la toaletă, să se spele pe dinți și să se pieptene”, povestește femeia.
Între orele 6:15 și 6:20, condamnatele se aliniază pentru micul dejun, alcătuit de regulă din terci, pâine albă și ceai. Cele care ajung ultimele au aproximativ 10 minute să mănânce.
Ziua de lucru începe la ora 8, dar înainte de asta femeile trebuie să se alinieze în curte pentru verificare. Cele care au marcaje galbene trebuie să stea în primele rânduri.
La Homel, anume acesta este unul dintre puținele momente când deținutele pot vedea lumea din afara închisorii: dincolo de cele câteva rânduri de garduri se zăresc blocuri de locuit.
„Vedem ferestrele acestor case. De Anul Nou, de sărbători, oamenii agață ghirlande, inimioare, stele etc., ceva atât de frumos”, povestește Loika.
Înainte de a intra în fabrică, deținutele sunt percheziționate.
„Când îți deschei jacheta, îți verifică buzunarele și te pipăie peste tot”, spune femeia.
Majoritatea femeilor lucrează la o fabrică de confecții, unde croiesc, cos și calcă uniforme. Un loc în secția de croit este printre cele mai bine plătite, cu peste 100 de ruble pe lună (circa 30 de dolari).
Pentru femeile cărora li se interzice să primească bani de acasă, cum sunt cele incluse pe „lista teroriștilor” întocmită de autorități, acești bani sunt un ajutor real.
În jurul orei 15, din ateliere iese primul schimb, apoi al doilea îi ia locul. Prânzul durează aproximativ o oră.
La Zarecce, condițiile de muncă sunt similare, doar că acolo femeile cos uniforme pentru armata rusă și forțele de securitate din Belarus. Șarenda-Panasiuk susține că la Zarecce celelalte condamnate se purtau adesea mai bine cu deținutele politic: le avertizau în privința celor care le-ar putea denunța și încercau să nu le provoace.
„Din punct de vedere psihologic, era mai ușor să te afli acolo”, a spus ea.
Șarenda-Panasiuk își amintește că, la Zarecce, deținutelor li se dădea carne de trei ori. Întrebată dacă se referă la trei ori pe săptămână sau pe lună, ea a răspuns: „De trei ori pe an”. Uneori, femeile căutau prin ceapa, morcovii, sfecla și varza stricate, pentru a obține vitamine care lipseau din hrana închisorii.
„Luau câte o sfeclă sau un morcov, pline de pământ. Le curățau direct pe plita care practic nu era niciodată spălată și răzuiau cât mai puteau din ele. Apoi mâncau aceste legume murdare. Curățau și ceapa și o mâncau”, a povestit ea.
După lucru, deținutele au puțin timp liber pentru a citi sau a scrie scrisori. La Homel, ele sunt obligate să urmărească „emisiuni educative” la televiziunea de stat. La ora 16 are loc a doua inspecție; la ora 20, a treia, dar numai pentru condamnatele care poartă însemne galbene.
Există și o bibliotecă, o sală de sport, o biserică și un club unde se organizează evenimente și concerte. Însă condamnatele politic nu prea au acces la acestea.
Duminica, femeile au voie să facă duș. Fiecare are la dispoziție 15 minute.
„Ziua în care mergem să ne spălăm este automat cea mai «plăcută»”, spune Loika.
Printre alte momente mai puțin anxioase se numără ziua săptămânală de cumpărături și cele trei apeluri telefonice pe lună către rude. De trei ori pe an sunt permise întâlniri de lungă durată cu cei dragi, de la una la trei zile.
Pedepse
Oricare dintre aceste privilegii poate fi însă retras dacă deținutele încalcă regulile. Deținutele considerate „vinovate” de încălcarea regulilor închisorii pot fi trimise într-o celulă de pedeapsă: o cameră rece, din beton.
Încălcările pot include acțiuni banale precum îmbrățișarea cuiva, împrumutarea hârtiei igienice, lăsarea descheiată a nasturelui de sus al rochiei sau vorbirea în timpul unei inspecții.
Printre alte probleme pe care le-a remarcat Loika se numără faptul că femeile sunt tratate ca niște obiecte și sunt adesea supuse abuzurilor de către agenții de pază bărbați. Uneori, aceștia le urmăresc din propria plăcere prin intermediul camerelor de supraveghere.
„Când ne întorceam seara, femeile își schimbau hainele. Unul dintre supraveghetori nu numai că le urmărea pe monitor, dar făcea și comentarii dacă cineva avea găuri în lenjerie... Unii angajați bărbați intrau nestingheriți sub pretextul că verifică chiuvetele sau toaletele”, spune Loika, amintindu-și cum unul dintre gardieni repeta mereu că însemnele obligatorii ale deținutelor erau prinse strâmb și le smulgea de pe uniformele lor.
Șarenda-Panasiuk a descris condițiile grele de muncă de la Zarecce, unde era înhămată la un cărucior, ca un cal, și pusă să tragă încărcături grele. Ea spune că femeile condamnate pentru viziunile lor politice erau supuse unor presiuni suplimentare, fiind ținute împreună cu deținute cu afecțiuni psihice care puteau deveni violente oricând.
La ora 21:30, deținutele merg la culcare. La ora 22, se întorc în camere și cele din schimbul al doilea. Șarenda-Panasiuk descrie cu groază graba febrilă a acestor femei, care încearcă să ajungă printre primele pentru a reuși să apuce un loc la chiuvetă și să bea un ceai.
„Poate părea comic, dacă în spatele acestei comedii nu s-ar ascunde o mare tragedie umană”, spune femeia.
Cu toate acestea, nici liniștea, nici întunericul nu se instalează nici măcar după ce toate femeile se culcă: paznicii continuă să patruleze prin camere toată noaptea, luminând cu lanternele lor.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.