Linkuri accesibilitate

Ce se întâmplă, de fapt, la Dobropilia, orașul pe care Putin îl declară cucerit

Președintele Vladimir Putin, la o întâlnire cu conducerea Forțelor Armate ale Federației Ruse (imagine de arhivă)
Președintele Vladimir Putin, la o întâlnire cu conducerea Forțelor Armate ale Federației Ruse (imagine de arhivă)

Forțele ruse încearcă să pătrundă în Dobropilia, un important nod logistic din regiunea Donețk, pe care experții și militarii îl consideră o țintă prioritară pentru armata rusă. Cu toate acestea, în pofida tentativelor de infiltrare, trupele ruse nu reușesc să-și consolideze pozițiile în oraș, transmite Serviciul ucrainean al RFE/RL. Potrivit mai multor centre de analiză a datelor din surse deschise (OSINT), grupurile rusești atacă din mai multe direcții, dar reușesc, cel mult, câteva incursiuni izolate în oraș, unde sunt eliminate de forțele ucrainene.

Cu toate acestea, pe 16 octombrie, șeful Statului Major General al armatei ruse, Valeri Gherasimov, a anunțat că Rusia deține „controlul deplin” asupra Dobropilia. Potrivit lui, militarii ruși ar fi eliminat unitățile ucrainene încercuite și ar continua să curețe orașul de soldații ascunși în subsoluri. Ministerul rus al Apărării a publicat și o înregistrare video despre care susține că ar confirma aceste afirmații.

Însă, declarațiile lui Gherasimov sunt puse la îndoială chiar și de unii bloggeri militari ruși, care le compară cu anunțurile anterioare privind presupusa cucerire a orașelor Sveatohirsk și Kupeansk. Statul Major General ucrainean a dezmințit, la rândul său, ocuparea Dobropiliei.

Jurnaliștii de la Donbas.Realii, un proiect al Serviciului ucrainean al RFE/RL, au analizat situația din oraș, motivele pentru care Moscova anunță o victorie ce nu este confirmată pe teren și posibilele evoluții ale luptelor.

Cucerirea „virtuală”

Valeri Gherasimov a descris Dobropilia drept unul dintre principalele noduri ale apărării ucrainene pe această direcție a frontului. El a susținut că, după eliminarea unităților ucrainene încercuite, orașul a trecut sub „controlul deplin” al armatei ruse și că operațiunile de curățare continuă.

În înregistrarea publicată de Ministerul rus al Apărării, un militar flutură un drapel rusesc pe fereastra unei clădiri. Chiar și bloggerii ruși pro-război au remarcat însă mișcările nefirești ale steagului, sugerând utilizarea inteligenței artificiale.

Autorii unui canal militar rusesc au ironizat imaginile, întrebându-se dacă gruparea de trupe „Centru” a început și ea să folosească steaguri generate cu ajutorul inteligenței artificiale, urmând exemplul unei alte grupări armate.

Captură de ecran de pe canalul Telegram al unuia dintre bloggerii militari ruși.
Captură de ecran de pe canalul Telegram al unuia dintre bloggerii militari ruși.

Militarii Brigăzii 20 „Liubart”, din cadrul Corpului 1 al Gărzii Naționale ucrainene „Azov”, au analizat și ei înregistrarea. Mihailo Butko, responsabil de planificarea operațiunilor în cadrul brigăzii, a declarat că nu s-au identificat militari și nici urme ale prezenței acestora în clădirile prezentate.

Într-o intervenție la Radio Donbas.Realii, Butko a spus că înregistrarea pare să fi fost montată, cu ajutorul inteligenței artificiale sau al unor instrumente de editare video.

„Pot afirma cu certitudine că acest videoclip este într-adevăr montat și că [în el] s-a folosit fie inteligența artificială, fie anumite tehnici de editare video”, a declarat Butko.

Rapoartele care nu corespund realității ajung, din comandă în comandă, până la vârf...
David Sharp

Analistul militar israelian David Sharp afirmă că, deși se duc lupte în oraș și la periferia lui, Dobropilia nu a fost cucerită.

În opinia sa, comandanții ruși încearcă să le facă pe plac superiorilor sau să evite sancțiunile și raportează succese care nu există. În acest scop, ar recurge inclusiv la inteligență artificială sau ar trimite soldați izolați în misiuni extrem de riscante, pentru a obține imagini care să confirme presupusele victorii.

Astfel de acțiuni, explică Sharp, pot servi la confirmarea temporară a unui succes în fața superiorilor, în speranța că situația se va rezolva ulterior în favoarea armatei ruse. În acest fel, rapoartele inexacte sunt transmise succesiv de la un nivel de comandă la altul, până ajung la conducerea militară.

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), Dobropilia se află în continuare sub control ucrainean, deși în zonele sudice ale orașului există locuri în care au pătruns militari ruși. Și harta platformei DeepState indică faptul că orașul este controlat de forțele ucrainene, în timp ce la est și la vest se întind zone gri, în care controlul nu este clar stabilit. Pe 18 octombrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Dobropilia se află sub controlul Ucrainei. Statul Major General ucrainean a dezmințit, de asemenea, informațiile privind cucerirea orașului de către armata rusă.

Este Dobropilia cheia controlului asupra Donbasului?

Vladimir Putin a prezentat presupusa cucerire a Dobropiliei drept un eveniment care ar deschide armatei ruse drumul direct spre granițele administrative ale regiunii Donețk. David Sharp avertizează însă că afirmațiile liderului de la Kremlin ar putea fi exagerate.

Potrivit analistului, expresia „deschide drumul” sugerează adesea o înaintare rapidă și pe distanțe mari, însă armata rusă nu a reușit să obțină asemenea progrese nici măcar în sectoarele în care a avut rezultate relativ bune.

Dobropilia este un important punct defensiv, dar valoarea sa logistică se schimbă atunci când luptele ajung în oraș sau în apropierea lui. În loc să funcționeze ca un centru prin care sunt aprovizionate trupele, inclusiv cele de pe alte sectoare ale frontului, orașul devine o poziție de luptă.

Harta direcției Dobropilia realizată de analistul francez OSINT Clément Molen.
Harta direcției Dobropilia realizată de analistul francez OSINT Clément Molen.

Analistul francez OSINT Clément Molen scrie că, deși forțele ucrainene continuă să controleze Dobropilia, prezența grupurilor rusești de infiltrare devine tot mai vizibilă.

Molin compară situația cu cea din Kosteantinivka de acum un an. În ambele cazuri, militarii ruși încearcă să pătrundă în oraș în grupuri mici de infanterie și să-și extindă treptat prezența. Între timp, ucrainenii continuă să controleze o parte din teritoriu și să mențină poziții pe flancuri.

În Kosteantinivka, controlul asupra unor părți ale orașului este încă disputat, potrivit hărții DeepState.

„Ucraina își păstrează avantajul defensiv [în Dobropilia], deoarece controlează în continuare flancurile, susținute de linii defensive care protejează spatele orașului, precum și laturile sale estică și nordică”, observă Molen.

La rândul său, Mihailo Butko spune că, din cauza posibilităților logistice limitate, militarii ruși care acționează în direcția Dobropilia sunt nevoiți să înainteze în principal pe jos, folosind uneori motociclete sau alte vehicule ușoare.

„Unul sau doi soldați de infanterie, conduși timp de 2-3 zile prin ceață, se poate întâmpla să treacă, profitând de condițiile meteorologice, pe lângă formațiunile noastre de luptă, dar apoi, când activitatea dronelor noastre se intensifică, îi identificăm rapid și îi distrugem”, a spus Butko pentru Donbas.Realii.

Ca exemplu, el menționează tentativele rușilor de a ajunge la Dobropilia pe o rută mai scurtă, traversând fâșii împădurite dinspre Rodinske, prin Bilițke și Svitle. Analiștii OSINT de la Playfra au numărat 41 de cadavre ale militarilor ruși pe un segment al acestui traseu care măsoară puțin peste 100 de metri. Potrivit lui Butko, zona în care au fost înregistrate pierderile se întinde, în total, pe aproximativ 200 de metri.

„Ceea ce mi se pare de neînțeles din partea militarilor Federației Ruse este faptul că nu își prețuiesc personalul. Adică, dispunând de această resursă de mobilizare și de efectivele sale, totul ar putea fi făcut mult mai eficient – mă refer la aceleași acțiuni de asalt, la utilizarea mai eficientă a infanteriei și a tehnicii”, spune ofierul ucrainean.

Va avea Dobropilia aceeași soartă ca și Kosteantinivka?

Institutul pentru Studiul Războiului consideră că forțele ruse continuă să acorde prioritate direcțiilor Dobropilia și Pokrovsk, în pofida pierderilor grele suferite în aceste zone.

Tot ce pot face este să inventeze povești în rapoarte...
„Aleks”

Locotenentul superior ucrainean cunoscut sub indicativul „Alex”, autorul canalului Telegram „Ofițerul”, consideră că Rusia a pierdut deja, din punct de vedere operațional, campania de toamnă-iarnă din 2026 pentru bătălia de la Dobropilia, chiar dacă aceasta nu s-a încheiat încă.

În opinia sa, armata rusă nu și-a îndeplinit la timp obiectivele stabilite pentru acest an în direcția respectivă, iar unele dintre ele au rămas complet nerealizate.

„Așa că tot ce pot face este să inventeze povești în rapoartele lor. Și uneori raportează lucruri atât de absurde, încât nici nu-ți vine să crezi”, afirmă Aleks.

Militarul ucrainean Stanislav Buniatov, autorul canalului Telegram „Vorbesc lunetiștii”, atrage atenția și asupra influenței schimbării anotimpurilor asupra tacticilor rusești.

Vara, vegetația deasă le permite militarilor să se deplaseze prin fâșiile împădurite fără să fie observați, atât ziua, cât și noaptea. Toamna și iarna, ceața poate oferi condiții favorabile deplasării pe drumuri cu vehicule ușoare.

„Odată cu schimbarea vremii, se schimbă și condițiile de pe câmpul de luptă. Ceea ce funcționează vara, toamna sau iarna își poate pierde eficacitatea. De aceea, adaptarea la condițiile sezoniere rămâne unul dintre factorii-cheie ai desfășurării acțiunilor defensive”, spune Buniatov.

Cu toate acestea, evoluția ulterioară a luptelor va depinde nu doar de încercările rușilor de a pătrunde în oraș, ci și de capacitatea forțelor ucrainene de a păstra controlul asupra căilor de acces și a rutelor de aprovizionare.

Analiștii OSINT de la Playfra, care compară situația actuală cu cea din Kosteantinivka din martie-aprilie 2026, estimează că armata rusă ar putea încerca să pătrundă în Sviatohorivka, la nord-vest de Dobropilia, și în Hannivka, la nord-est, pentru a întrerupe fizic aprovizionarea orașului.

Analiștii consideră însă că înaintarea rusă ar putea fi oprită, fie prin sosirea unor întăriri ucrainene, fie prin epuizarea parțială a forțelor ruse implicate, fie printr-o combinație a celor două.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

Acest material face parte din categoria
​
XS
SM
MD
LG