Rusia își construiește propria versiune Starlink — constelația de sateliți a lui Elon Musk aflată pe orbita terestră joasă, care poate oferi acces rapid la internet oriunde în lume.
Până la începutul acestui an, Ucraina și Rusia foloseau Starlink pentru operațiuni de comandă și control la sol, precum și pentru ghidarea dronelor încărcate cu explozivi către ținte aflate la sute de kilometri distanță.
În februarie, Starlink a blocat accesul terminalelor din Ucraina, cu excepția unei liste albe aprobate de Ministerul Apărării din Ucraina. Performanța Rusiei pe câmpul de luptă a avut de suferit imediat; numărul atacurilor lansate de forțele Moscovei a scăzut, iar un raport al Pentagonului a stabilit o legătură între pierderea comunicațiilor prin satelit de către Rusia și recucerirea de către Ucraina a sute de kilometri pătrați de teritoriu la începutul acestui an.
Un canal rusesc de Telegram cunoscut pentru sprijinul războiului a afirmat că pierderea rețelei Starlink „aruncă comunicațiile și controlul operațional ale Forțelor Armate ale Federației Ruse cu câțiva ani în urmă, către tehnologiile vechi, deja uitate de mulți, precum internetul prin cablu, Wi-Fi-ul și comunicațiile radio”.
Majoritatea sistemelor tradiționale de comunicații militare sunt concepute în primul rând pentru comunicații vocale, afirmă Jakub Janovsky, analist la Oryx, o organizație care monitorizează pierderile de echipamente militare. Acest lucru le face nepotrivite pentru câmpul de luptă modern, unde trebuie schimbate constant volume mari de date, cum ar fi transmisiile video de la drone. „Tocmai de aceea, Starlink și sistemele similare sunt practic indispensabile pentru armată”, a declarat Janovsky pentru RFE/RL.
Cum funcționează comunicațiile prin satelit și de ce constelația actuală a Rusiei nu este suficientă?
Cu cât un satelit se află la o altitudine mai mare pe orbită, cu atât o suprafață mai mare poate acoperi la sol. Dezavantajul este latența: timpul necesar datelor pentru a parcurge distanța de la un dispozitiv de la sol la satelit și invers. Pentru un satelit care transmite un film către o antenă parabolică conectată la un televizor, acest aspect nu contează, dar pentru un operator de drone care ia decizii în timp real, o conexiune lentă ar putea însemna ratarea unei ținte.
Pentru a garanta latențe reduse, sateliții care asigură comunicații rapide prin internet zboară la altitudini relativ joase; o mare parte din constelația rusă „Rassvet-3”, dezvoltată de compania aerospațială rusă Biroul 1440, se află în prezent pe orbită la aproximativ 500 de kilometri deasupra Pământului, deși altitudinea planificată este de 800 de kilometri. În același timp, sateliții de televiziune se află adesea pe orbită geostaționară – ceea ce înseamnă că rămân fixați deasupra aceluiași punct de pe Pământ pe măsură ce acesta se rotește – la aproximativ 36.000 de kilometri de suprafață.
Pe de altă parte, sateliții care zboară la altitudini mai joase nu se sincronizează viteza de rotație a Pământului și nu rămân fixați deasupra aceluiași punct de pe sol. Aceasta înseamnă că orice satelit poate asigura doar o fereastră scurtă de conectivitate deasupra unei zone date pe măsură ce trece pe lângă ea. Pentru ca o constelație să asigure comunicații constante, aceasta trebuie să dispună de un număr suficient de sateliți, astfel încât unul sau mai mulți dintre ei să se afle întotdeauna deasupra acelui punct.
Asta înseamnă că actuala constelație Rassvet nu poate asigura decât intervale limitate de comunicare pentru forțele ruse din Ucraina. Până acum nu au fost identificate terminale Rassvet pe dronele sau rachetele rusești.
Moscova, avem o problemă
Biroul 1440 a lansat primii trei sateliți ai săi, Rassvet-1, în iunie 2023, testându-i cu succes în spațiu.
Cea de-a doua serie, formată din trei sateliți „Rassvet-2”, a fost lansată în mai 2024 și a atins imediat altitudinea țintă de 800 de kilometri, testând cu succes transmiterea de date între ei și către Pământ.
Lucrurile nu au decurs la fel de bine pentru primele serii de sateliți „Rassvet-3”, care nu mai sunt versiuni de testare. O lansare inițială a 16 sateliți era planificată pentru 2025, dar aceasta a fost amânată până în martie anul acesta. După ce au fost transportați la o altitudine de aproximativ 300 de kilometri de o rachetă, sateliții trebuiau să-și folosească propria energie pentru a urca la 800 de kilometri.
Niciunul dintre ei nu a atins acest nivel până acum: unul a început să coboare și a ars în atmosferă, 13 se află pe orbită la 510 kilometri, iar doi se află la aproximativ 360 de kilometri.
Unii analiști consideră că Biroul 1440 a decis să mențină sateliții permanent la o altitudine mai mică decât cea planificată inițial, din cauza unor probleme cu motoarele acestora. Deși este probabil ca acest lucru să afecteze într-o oarecare măsură aria pe care fiecare satelit o poate acoperi efectiv, aceasta nu înseamnă că nu sunt adecvați scopului propus: Starlink a redus, de asemenea, altitudinile orbitale ale multora dintre sateliții săi de-a lungul timpului.
Al doilea și cel mai recent grup de 16 sateliți a fost lansat în iulie și se confruntă cu probleme similare: 13 dintre aceștia urcă la viteze similare cu cele ale primului grup, dar trei au coborât la altitudini de 300 de kilometri sau mai puțin și s-ar putea să nu devină operaționali.
Deși pierderea unui anumit procent de sateliți este normală - prototipurile inițiale ale Starlink conform unor rapoarte înregistrând rate de eșec de până la 13% - expertul spațial Anatoly Zak consideră că nivelul eșecurilor înregistrate de Rassvet este „foarte dureros” și „probabil aproape inacceptabil”. Sateliții din cea de-a doua lansare care urcă o fac „destul de haotic”, la viteze diferite, unii deplasându-se într-un lanț ordonat la care alții nu s-au alăturat.
Planuri mărețe, termene limită strânse
Biroul 1440 a depus două planuri potențiale la Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT), agenția ONU care coordonează utilizarea frecvențelor radio și a orbitelor satelitare.
Conform unuia dintre acestea, compania ar putea avea 292 de sateliți pe orbită, la o altitudine de 800 de kilometri, în timp ce celălalt plan prevede un număr total de 1.350 de sateliți „Rassvet” care ar urma să orbiteze la o altitudine de 600 de kilometri.
Zak afirmă că este puțin probabil ca compania să-și poată atinge obiectivul de 292 de sateliți până la sfârșitul anului 2027 – cifra menționată cel mai des de oficialii ruși – și că stabilirea unor termene nerealiste este o practică obișnuită în industria spațială rusă.
Potrivit lui Janovsky, în cel mai optimist scenariu, compania ar putea avea suficienți sateliți pentru a asigura comunicații neîntrerupte deasupra Ucrainei până în 2028, dar întârzierile ar putea însemna că acest lucru se va întâmpla abia în 2030.
O problemă și mai mare?
Terminalele terestre ar putea reprezenta o problemă și mai mare.
SpaceX a produs și vândut milioane de terminale Starlink, în timp ce sistemul rus „Rassvet” urmează să-și înceapă operațiunile comerciale în 2027 și încă nu există dovezi publice privind producția de terminale la scară largă.
Analiștii susțin că terminalele ar putea deveni un obstacol major. Antenele lor cu rețea fazată sunt scumpe, iar Rusia nu dispune de baza de componente necesară, ceea ce înseamnă că unele piese ar trebui să fie aduse din China.
Deoarece sateliții Rassvet sunt dispuși mai rar și funcționează la o distanță mai mare de Pământ decât sateliții Starlink, terminalele sale ar putea fi, de asemenea, mai mari, mai grele și mai puternice, ceea ce le face mai puțin potrivite pentru drone și mai greu de furnizat în cantitățile mari de care ar avea nevoie armata rusă.
O nouă țintă pentru Ucraina
O constelație complet operațională va necesita propria infrastructură de control la sol.
Ucraina a lovit în repetate rânduri centrul rus de comunicații prin satelit Dubna, situat în apropiere de Moscova, iar în luna august, drone ucrainene s-au îndreptat către cosmodromul Plesetsk înaintea unei lansări planificate. Potrivit lui Zak, Plesetsk fusese ținta unor atacuri și cu ocazia altor lansări anterioare, inclusiv a lansării din martie a primului lot de sateliți Rassvet-3. Ucraina a lovit, de asemenea, Centrul Spațial și de Rachete „Progress”, o uzină implicată în producerea rachetelor Soyuz care au transportat sateliții Rassvet pe orbită.
Sateliții înșiși depind, de asemenea, de un lanț de aprovizionare industrial extins, iar unele componente critice pot proveni numai de la un număr mic de producători. Zak afirmă că OKB Fakel, cu sediul în Kaliningrad, un producător de sisteme de propulsie pentru nave spațiale, este unul dintre furnizorii probabili ai motoarelor necesare pentru manevrarea sateliților și menținerea acestora pe orbitele prevăzute. Rusia și-a extins producția de motoare pentru nave spațiale anume la această fabrică.
Astfel, Rusia se confruntă cu o provocare care depășește cu mult simpla lansare a unui număr suficient de sateliți în spațiu. Programul „Rassvet” va trebui să producă și rachete de lansare, stații terestre, terminale, componente speciale și fabrici capabile să le producă la scară largă — un lanț în care o întrerupere la un număr relativ mic de puncte ar putea încetini extinderea constelației.
Distrugerea instalațiilor unde sunt asamblați sateliții ar fi, de asemenea, posibilă din punct de vedere tehnic, afirmă Janovsky. Rusia ar putea răspunde mutând producția mai departe, dincolo de raza de acțiune a dronelor ucrainene, adaugă el, dar înființarea unor noi linii de producție ar dura ceva timp.
Într-un război în care accesul la Starlink a demonstrat deja cât de rapid pot influența comunicațiile prin satelit câmpul de luptă, cursa pentru construirea alternativei rusești este tot mai probabil să poarte atât la sol, cât și pe orbită.
Textul a fost adaptat de Ivan Gutterman, după articolul original din limba rusă, și tot el a realizat graficele.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.