Canada va furniza Ucrainei armament în valoare de 250 de milioane de dolari

Prim-ministrul Canadei, Mark Carney (dreapta), și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski (stânga), în timpul unei vizite la Institutul de Tehnologie din Alberta de Sud din Calgary, Canada, pe 10 septembrie 2026.

Canada a aprobat un nou ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 350 de milioane de dolari canadieni (cca 250 de milioane de dolari SUA). Anunțul a fost făcut în timpul vizitei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în Canada, pe fondul intensificării atacurilor rusești cu rachete balistice.

Premierul canadian Mark Carney a declarat după discuțiile cu liderul de la Kiev, joi seara, că o parte importantă a ajutorului va fi destinată apărării antiaeriene, considerată esențială pentru protejarea populației și infrastructurii Ucrainei.

La rândul său, Zelenski a descris pachetul drept unul „foarte important”, menționând că Ottawa va sprijini și sectorul energetic ucrainean. Ce sisteme de apărare antiaeriană vor fi furnizate nu s-a precizat.

Echipamentele și muniția urmează să fie achiziționate, în parte, printr-un mecanism care permite aliaților Ucrainei să cumpere armament din Statele Unite și să îl transfere ulterior Kievului.

Potrivit Reuters, de la începutul invaziei ruse pe scară largă, în 2022, valoarea totală a sprijinului acordat Ucrainei de Canada a ajuns la aproximativ 8,5 miliarde de dolari canadieni (6,15 miliarde de dolari americani).

Carney a anunțat, de asemenea, lansarea unui program destinat creșterii semnificative a producției de drone a Canadei. Aproximativ o treime dintre dronele fabricate în următorii doi ani ar urma să fie furnizate Ucrainei.

Zelenski a ajuns joi la Calgary după o vizită în Norvegia, unde a participat la funeraliile regelui Harald al V-lea și a discutat despre sprijinul pentru apărarea antiaeriană. Călătoria sa spre Oslo fusese întârziată în urma unei alerte în Republica Moldova, după ce o dronă rusească pătrunsese în spațiul aerian din apropiere.

Sprijin pentru achiziția de gaze

În perspectiva unei noi ierni de război, Canada va sprijini Ucraina în consolidarea securității energetice și în pregătirea rezervelor de gaze și a capacităților de producție a energiei.

Premierul canadian a spus că Ottawa va acorda garanții pentru împrumuturi în valoare de aproape 435 de milioane de dolari canadieni, destinate în principal achiziției de gaze pentru sezonul rece și cumpărării unor generatoare de rezervă, care să poată fi utilizate în perioadele de deficit energetic.

Președintele Volodimir Zelenski a salutat acordurile încheiate cu Ottawa, afirmând că acestea vor consolida Ucraina atât în perspectiva iernii, cât și pe termen mai lung.

Sprijinul canadian vine într-un moment în care infrastructura energetică ucraineană rămâne vulnerabilă în fața atacurilor rusești. De la începutul invaziei pe scară largă, în februarie 2022, Rusia a vizat în mod repetat centrale electrice, rețele de transport și distribuție, instalații de producție și alte obiective energetice.

Canada nu este singurul partener al Kievului care își intensifică sprijinul. La începutul lunii septembrie, Germania a anunțat un ajutor suplimentar de 250 de milioane de euro pentru repararea urgentă a infrastructurii energetice ucrainene înaintea iernii.

Ministrul ucrainean al Energiei, Denis Șmîhal, a avertizat însă că necesitățile sunt mari și că ar fi nevoie de încă 560 de milioane de euro pentru Fondul de sprijin energetic al Ucrainei.

Eforturi diplomatice pentru încheierea războiului

Vizita în Canada are loc în paralel cu reluarea unor eforturi diplomatice mediate de Statele Unite pentru identificarea unei soluții de încheiere a războiului.

Zelenski a declarat că speră ca până la sfârșitul lunii septembrie să apară primele rezultate concrete ale negocierilor. Președintele ucrainean se așteaptă, în special, la progrese în urma unei posibile întâlniri cu președintele SUA, Donald Trump, la New York, în marja sesiunii Adunării Generale a ONU.

El a afirmat că, în perioada premergătoare unor eventuale negocieri, Rusia ar putea încerca să își intensifice atacurile asupra Ucrainei. Zelenski a admis, de asemenea, că este puțin probabil ca în perioada alegerilor parlamentare din Rusia, din luna septembrie, să aibă loc negocieri substanțiale.

Noile eforturi diplomatice vin după luni de stagnare a negocierilor. În weekendul precedent, emisarii americani Steven Witkoff și Jared Kushner au vizitat Kievul și Moscova, într-o nouă încercare de a reduce diferențele dintre pozițiile celor două părți.

Câteva zile mai târziu, președinții Donald Trump și Vladimir Putin au discutat telefonic. Kremlinul a descris conversația drept „constructivă și foarte sinceră”, iar Trump a declarat că Putin este interesat de încheierea unui acord și că un asemenea rezultat ar fi posibil dacă și Zelenski ar fi dispus să negocieze.

Moscova nu a dat însă semnale că ar accepta un armistițiu fără concesii majore din partea Kievului. Printre condițiile respinse până acum de Ucraina se numără cedarea unor teritorii din regiunea Donbas, pe care trupele ruse nu au reușit să le cucerească integral prin forță.

Un consilier al Kremlinului, Iuri Ușakov, a sugerat că Putin i-ar fi transmis lui Trump că un armistițiu imediat ar putea fi obținut dacă Statele Unite ar înceta sprijinul acordat Ucrainei.

În același timp, Financial Times a relatat că directorul CIA, John Ratcliffe, ar putea avea un rol mai important în negocierile dintre Washington, Moscova și Kiev. Publicația, citând surse anonime, a susținut că implicarea lui Ratcliffe ar putea duce la reducerea rolului lui Witkoff și Kushner.

Casa Albă și CIA au respins însă informația. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly, a calificat articolul drept „incorect și ridicol”, în timp ce reprezentanta CIA Liz Lyons a declarat că informația este falsă.

Witkoff și Kushner au coordonat în ultimele aproximativ 18 luni eforturile americane de negociere cu Moscova și Kiev. Potrivit Financial Times, persoane apropiate lui Ratcliffe ar fi transmis unor oficiali europeni că directorul CIA ar putea prelua un rol mai activ în diplomația de tip „navetă”, menținând în același timp contactul cu serviciile de informații din Rusia și Ucraina.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te