Știri
Liderii Finlandei și Norvegiei au discutat la telefon cu Vladimir Putin despre războiul din Ucraina
Președintele Finlandei, Alexander Stubb, și premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, au discutat telefonic cu președintele rus Vladimir Putin despre războiul din Ucraina și eforturile diplomatice pentru încheierea acestuia. Conversația, inițiată de liderii finlandez și norvegian, a vizat și poziția Kievului în perspectiva viitoarelor negocieri de pace de la Abu Dhabi.
Potrivit administrației prezidențiale finlandeze, discuția a fost pregătită în consultare cu Ucraina, iar Helsinki și Oslo au dorit să-i transmită lui Putin poziția Kievului privind negocierile de pace.
„Finlanda și Norvegia sunt vecine cu Rusia și susțin ferm Ucraina”, se arată în comunicatul administrației prezidențiale finlandeze.
Stubb a descris discuția drept „deschisă și la obiect” și a subliniat că rezultatul războiului influențează direct securitatea Finlandei și Norvegiei, precum și pe cea a întregii Europe.
Potrivit liderului finlandez, încheierea războiului necesită negocieri directe.
Comunicatul precizează că Stubb și Støre au vorbit în numele propriilor țări, nu în numele Europei în ansamblu.
Convorbirea dintre Putin, Stubb și Støre este primul contact telefonic direct al liderului rus cu lideri europeni care susțin Ucraina din iulie 2025, când Putin a discutat cu președintele francez Emmanuel Macron.
Kremlinul a confirmat convorbirea telefonică prin purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.
Potrivit Moscovei, liderii au salutat acordul privind reluarea, în prima jumătate a lunii noiembrie, la Abu Dhabi, a negocierilor trilaterale dintre Rusia, Ucraina și SUA, inclusiv pe tema garanțiilor de securitate după încheierea ostilităților.
Putin a susținut că o pace durabilă presupune luarea în considerare a intereselor Rusiei și a acuzat din nou UE și NATO că, prin ceea ce a numit „«politica lor de confruntare», contribuie la prelungirea războiului”.
Discuția a avut loc în contextul intensificării eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului din Ucraina.
Pe 20 octombrie, la Oslo, emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu lideri europeni, inclusiv Alexander Stubb. Acesta a declarat că au fost identificate posibile elemente ale unei soluționări pașnice, pe care Witkoff le-a prezentat a doua zi lui Vladimir Putin la Sankt Petersburg. Ulterior, Kremlinul a anunțat că este dispus să reia negocierile trilaterale cu Ucraina și SUA în noiembrie, o posibilă locație pentru următoarea rundă fiind Abu Dhabi.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Vezi ultimele știri
Premierul României, Luca Niculescu, în prima sa vizită la Chișinău: promite sprijin pentru investițiile românești
Premierul României, Luca Niculescu, se află marți în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului, la Chișinău, unde are întrevederi cu liderii Republicii Moldova și discută despre cooperarea bilaterală. La o întâlnire cu investitorii români, acesta a promis că Bucureștiul va continua să le sprijine proiectele.
Niculescu s-a întâlnit cu reprezentanții companiilor românești la Ambasada României la Chișinău, unde a evidențiat contribuția investițiilor acestora la economia Republicii Moldova și la relația dintre cele două state.
„Veți avea parte de sprijinul Guvernului României. (...) Ne dorim să rămânem mari susținători ai proiectelor dumneavoastră și, de asemenea, să le intensificăm”, a declarat Luca Niculescu.
Șeful Guvernului de la București a spus că este impresionat de reziliența și curajul antreprenorilor români care își asumă riscuri și dezvoltă afaceri peste Prut. Potrivit acestuia, schimburile comerciale dintre România și Republica Moldova se apropie de 4,5 miliarde de euro, iar companiile românești au creat aproximativ 12.000 de locuri de muncă în Republica Moldova.
„Acestea sunt investiții care, sigur, trebuie să aducă profit, dar sunt și investiții care înseamnă elemente strategice pentru relația bilaterală”, a subliniat premierul.
Niculescu a prezentat și câteva dintre prioritățile noului Guvern de la București, între care relansarea economiei, atragerea investițiilor și sprijinirea companiilor românești care vor să se extindă pe piețele externe.
Referindu-se la politica fiscală a noului executiv de la București, premierul a afirmat că obiectivul acestuia nu este majorarea taxelor și impozitelor. El a explicat că echilibrarea bugetului ar urma să fie realizată prin „reducerea risipei”, o colectare mai bună a veniturilor publice și crearea unor condiții mai previzibile pentru dezvoltarea mediului de afaceri.
Prima vizită externă a lui Luca Niculescu în calitate de premier a început cu o întrevedere cu mitropolitul Basarabiei, Antonie, și include discuții cu prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, președinta Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu.
De asemenea, cei doi premieri urmează să viziteze Stația Electrică Chișinău și linia electrică Vulcănești–Chișinău, un proiect strategic pentru consolidarea securității energetice a Republicii Moldova și sporirea capacității de transport al energiei electrice între România și Republica Moldova.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Nicușor Dan condamnă sabotajul atribuit Rusiei la o fabrică de armament din România. Trei suspecți, prinși în Germania și Polonia
Președintele României, Nicușor Dan, a condamnat marți ceea ce a numit implicarea Federației Ruse în presupuse acte de sabotaj pe teritoriul țării, la o zi după ce Serviciul Român de Informații (SRI) a anunțat identificarea unei rețele coordonate de Moscova, care ar fi încercat să incendieze, în septembrie, platforma industrială Carfil din Brașov.
Trei cetățeni străini, doi bieloruși și un ucrainean, sunt cercetați de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) pentru „tentativă la acte de diversiune”. Doi dintre ei au fost arestați în Germania, iar al treilea a fost localizat în Polonia.
„Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și reprezintă o încălcare gravă a suveranității și securității țării noastre”, a scris Nicușor Dan pe rețeaua X, afirmând că operațiunile de sabotaj, dezinformarea și atacurile cibernetice fac parte din războiul hibrid purtat de Rusia împotriva Europei.
Șeful statului a salutat activitatea SRI, DIICOT, a Ministerului Afacerilor Interne și Direcției Generale de Informații a Apărării pentru identificarea celor implicați în incendiul de la Carfil și a presupuselor persoane care au coordonat acțiunea. El a avertizat și asupra recrutării prin rețelele de socializare, folosite de entități ostile pentru a atrage persoane în activități ilegale.
Potrivit SRI, rețeaua ar fi fost coordonată de serviciile secrete ruse și ar fi avut în vizor nu doar obiective din România, ci și facilități de producție de armament și alte ținte de interes militar și industrial din regiune.
Incendiul a izbucnit pe 14 septembrie 2026, pe platforma industrială din Brașov, în apropierea societății Carfil, filială a companiei de stat Romarm, și a afectat sediile mai multor firme.
DIICOT a anunțat că doi dintre suspecți au fost arestați preventiv în Germania, în timp ce pregăteau fapte similare. Al treilea a fost localizat în Polonia, iar Curtea de Apel București a emis mandate europene de arestare pe numele celor trei. Autoritățile române fac demersuri pentru aducerea lor în țară.
Nicușor Dan a declarat că România va colabora în continuare cu aliații din NATO și partenerii europeni pentru prevenirea unor astfel de incidente și protejarea infrastructurii critice.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Maternitatea din Criuleni se redeschide, deși spitalul nu a găsit un neonatolog
Centrul perinatal al Spitalului Raional Criuleni își va relua activitatea pe 2 noiembrie, deși instituția nu a reușit să angajeze un medic neonatolog, a cărui lipsă a dus la închiderea secției în iulie. Ministerul Sănătății anunță că specialiștii din Criuleni vor putea consulta de la distanță un neonatolog de la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.
Redeschiderea centrului ar urma să asigure accesul la servicii obstetricale, ginecologice și perinatale pentru femeile din raioanele Criuleni și Dubăsari, potrivit Ministerului Sănătății.
Centrul va acorda îngrijiri esențiale nou-născuților, va identifica urgențele obstetricale și neonatale și va asigura stabilizarea inițială a mamei și a copilului. Dacă starea lor o va impune, pacienții vor fi transferați la un centru perinatal de nivel superior, a precizat instituția.
Institutul Mamei și Copilului ar urma să ofere echipei medicale din Criuleni consultații neonatologice la distanță. Personalul centrului va beneficia și de instruiri practice, inclusiv prin simularea unor situații de urgență. Vor fi evaluate competențele medicilor în gestionarea urgențelor obstetricale, resuscitarea mamei și a nou-născutului și organizarea transferurilor către spitale de nivel superior.
Ministerul Sănătății spune că va monitoriza activitatea centrului, inclusiv consultațiile la distanță și transferurile pacienților, și va evalua rezultatele după primele 30 de zile.
Lipsa neonatologilor afectează mai multe maternități
Centrul perinatal al Spitalului Raional Criuleni și-a suspendat activitatea după ce singurul medic neonatolog din secție și-a dat demisia, în iulie 2026. De atunci, gravidele din raioanele Criuleni și Dubăsari sunt redirecționate către maternitățile din Chișinău. De la plecarea medicului, niciun candidat nu și-a depus dosarul la concursul anunțat de administrația spitalului.
Neonatologul este medicul care îngrijește nou-născutul în primele 28 de zile de viață, iar fără un astfel de specialist nicio maternitate nu ar putea să își desfășoare activitatea.
R. Moldova duce o lipsă acută de specialiști neonatologi. Actualmente, în țară activează 114 specialiști, 25 dintre care sunt în municipiul Chișinău. De asemenea, 29 dintre ei au vârsta de peste 55 de ani, adică se apropie de pensionare sau sunt deja la pensie și continuă să lucreze.
- Privește reportajul: Neonatolog la 76 de ani: „Acum este ușor de lucrat, rău că eu am îmbătrânit”
Cu aproximativ o lună în urmă, centrul perinatal din Nisporeni și-a suspendat, de asemenea, activitatea din lipsa unui medic neonatolog. Gravidele, femeile aflate la naștere și cele care au născut recent sunt redirecționate către Spitalul Raional Ungheni sau Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.
O altă maternitate, cea a Spitalului Raional Ștefan Vodă, a fost închisă pe 29 iunie. Ministerul Sănătății a invocat numărul redus de nașteri și costurile mari de întreținere a secției. Gravidele din raion sunt direcționate către maternitatea din Căușeni.
În Republica Moldova funcționează 12 centre perinatale, în jumătate dintre spitalele raionale. În ultimii ani, cu sprijinul Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), acestea au fost dotate cu echipamente medicale, mobilier, truse și consumabile.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Guvernul caută sprijin extern pentru plata compensațiilor la căldură. Costurile ar putea ajunge la 2,5 miliarde de lei
Guvernul de la Chișinău caută sprijin financiar de la partenerii externi pentru a acoperi compensațiile la energie în sezonul rece 2026–2027, estimate la 2,5 miliarde de lei. Deocamdată, autoritățile analizează și posibilitatea de a reduce unele cheltuieli bugetare pentru a face rost de bani, a declarat ministrul Finanțelor, Victoria Belous, într-o emisiune la Radio Moldova.
„Nu avem un răspuns confirmat. Există intenția de a ne ajuta”, a spus Belous, precizând că partenerii externi caută surse de finanțare, în contextul crizei energetice care afectează mai multe țări.
Pentru sezonul rece următor, 550 de milioane de lei ar umra să fie alocate compensațiilor din luna noiembrie, care vor fi achitate în decembrie, a precizat Victoria Belous, urmând ca autoritățile să continue acordarea sprijinului și în perioada ianuarie–martie 2027.
Eforturile guvernului moldovean de a găsi finanțare suplimentară pentru compensațiile la energie vin pe fondul unor noi scumpiri ale gazelor naturale și încălzirii. Din septembrie, tariful la gaze a crescut cu aproape 81% - de la 14,42 la 26,14 lei pentru un metru cub, după două majorări succesive aprobate de ANRE. Iar tarifele la energia termică - cu 32%–62%, în funcție de localitate și furnizor. Scumpirile sunt legate de creșterea costurilor de achiziție a gazelor de pe piețele internaționale.
În anii precedenți, pata compensațiilor a fost finanțată în mare parte din fonduri externe, printre principalii donatori numărându-se Uniunea Europeană. Separat, în 2025, Uniunea Europeană a alocat 151 de milioane de euro pentru compensarea facturilor la energia electrică. În sezonul rece 2025–2026, finanțarea compensațiilor pentru încălzire a venit, în premieră, din bugetul de stat.
- Citește și: Cât de mult vor subția portofelele moldovenilor noile tarife? Ar putea urma un efect de domino
Pentru a acoperi cheltuielile din sezonul următor, ministerele vor trebui să identifice economii, inclusiv prin reducerea costurilor pentru reparații, eficientizarea consumului, revizuirea cheltuielilor de personal și renunțarea la proiecte considerate mai puțin prioritare.
„Fiecare minister va veni cu soluții proprii de optimizare”, a declarat ministra Finanțelor, adăugând că domeniile social și educațional vor rămâne prioritare.
Ministrul Finanțelor a mai spus că Guvernul intenționează să mențină programul de compensații atât timp cât persistă criza energetică, pentru a sprijini gospodăriile cu venituri mici.
„Cred că vom renunța [la program] atunci când vom depăși criza energetică”, a afirmat Belous, precizând că este prea devreme pentru a discuta despre compensațiile din sezonul rece 2027–2028.
Autoritățile estimează că aproximativ 670.000 de familii ar putea beneficia de ajutor în iarna viitoare. În sezonul rece precedent, statul a alocat aproape 2,4 miliarde de lei pentru compensațiile la energie.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Un armistițiu a intrat în vigoare în apropiere de Oleșki, noi atacuri rusești asupra Kievului
Un armistițiu negociat de Statele Unite a intrat în vigoare în primele ore ale zilei de 27 octombrie, pentru a permite livrarea ajutorului umanitar în orașul ucrainean Oleșki, din regiunea Herson. Cu câteva ore înainte, atacuri aeriene rusești au lovit mai multe obiective civile din Kiev, inclusiv un cămin studențesc, în urma cărora cel puțin o persoană a fost ucisă.
Încetarea temporară a focului, mediată săptămâna trecută de prima doamnă a SUA, Melania Trump, și confirmată de Moscova și Kiev, vine pe fondul unei situații umanitare extrem de gravă în Oleșki, unde populația rămasă, formată în principal din persoane în vârstă, are nevoie urgentă de îngrijiri medicale, medicamente, alimente și apă potabilă.
„Armistițiul a început, iar partea ucraineană își respectă angajamentele”, a scris pe Telegram Dmitro Lubineț, Avocatul Poporului de la Kiev, pe octombrie.
„Astăzi, la ora 3:00, ora Kievului, și la ora 4:00, ora Moscovei, a fost instituit regimul de încetare a focului în anumite zone asociate misiunii umanitare”, a adăugat el.
Ministerul rus al Apărării a confirmat măsura, anunțând că forțele ruse au încetat focul pe direcția Herson și au instituit un „regim de încetare a focului” în pregătirea unei operațiuni umanitare în Oleșki.
Potrivit oficiului Melaniei Trump, în oraș au rămas între 1.700 și 2.000 de persoane, inclusiv aproximativ 50 de copii. Se crede că majoritatea sunt persoane în vârstă care nu au putut sau nu au dorit să plece. Din 2022, în oraș nu s-a făcut o numărătoare oficială a populației.
Situat pe malul ocupat de Rusia al fluviului Nipru, vizavi de orașul Herson, Oleșki avea aproximativ 24.000 de locuitori înainte de invazia rusă la scară largă din februarie 2022. Orașul a fost afectat de ani de lupte, strămutări și izolare. Distrugerea barajului Kahovka, în iunie 2023, a agravat situația: se estimează că aproximativ 90% din teritoriul orașului a fost inundat.
Potrivit Casei Albe, armistițiul temporar convenit de Rusia și Ucraina are ca scop facilitarea livrării ajutoarelor umanitare și pregătirea evacuării civililor din oraș. În prima etapă, urmează să fie deminate drumurile de acces spre Oleșki.
Noi atacuri rusești asupra Kievului
În noaptea de 26 spre 27 octombrie, forțele rusești au lansat noi atacuri aeriene asupra Kievului, lovind mai multe obiective civile, inclusiv căminul unei universități, potrivit autorităților. Cel puțin o persoană a fost ucisă, iar alte 15 au fost rănite, a anunțat primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko.
„Cei mai mulți dintre ei sunt studenți de la un cămin universitar”, a precizat Kliciko într-un mesaj pe Telegram.
Potrivit presei ucrainene, este vorba despre Universitatea de Stat de Comerț și Economie, una dintre cele mai mari instituții de învățământ superior din Kiev, cu peste 15.000 de studenți.
Kliciko a anunțat că a fost lovit și Podul de Sud din capitală, iar infrastructura metroului a fost avariată. Circulația pe pod a fost suspendată.
Rusia atacă podurile din Kiev, inclusiv podul de Sud, de la începutul lunii octombrie.
Ministerul rus al Apărării a anunțat marți dimineață un atac masiv cu rachete și drone asupra unor „obiective de infrastructură de transport” din Kiev, a unui centru logistic din regiunea Harkov și a unor nave maritime. Potrivit ministerului rus, în capitala ucraineană au fost lovite podul de Sud, o întreprindere unde sunt fabricate și depozitate drone, un atelier al companiei Fire Point în care sunt asamblate drone FP-1 și FP-2, precum și un alt „atelier de asamblare” a vehiculelor aeriene fără pilot.
Poliția Națională a Ucrainei a anunțat că atacul masiv asupra Kievului a avariat, de asemenea, blocuri de locuințe și case particulare, instituții medicale, o stație de metrou, un centru de afaceri, o clădire administrativă, tramvaie și autoturisme. În oraș au început întreruperi de urgență ale alimentării cu energie electrică.
După atacuri, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut din nou partenerilor internaționali să furnizeze Ucrainei mijloacele necesare pentru a se apăra.
„Este important ca partenerii noștri să înțeleagă că Ucraina are nevoie de instrumentele adecvate pentru a distruge lansatoarele rusești de rachete balistice. Aceasta ar fi cea mai eficientă modalitate de a salva vieți”, a scris Zelenski pe rețelele de socializare.
De câteva luni, Zelenski le cere Statelor Unite și celorlalți aliați să sporească livrările de sisteme de apărare antiaeriană, în special de rachete pentru sistemele Patriot, pe fondul atacurilor rusești repetate cu rachete balistice și drone.
Săptămâna trecută, președintele ucrainean a declarat că Kievul încă așteaptă interceptoarele Patriot a căror livrare fusese convenită anterior.
Rusia neagă că ar viza infrastructura civilă în războiul din Ucraina, deși numeroase atacuri au provocat distrugeri și victime în rândul civililor.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Un ucrainean a traversat ilegal frontiera în Republica Moldova cu o motoparapantă și a cerut azil
Un cetățean ucrainean a traversat ilegal frontiera de stat din Ucraina în Republica Moldova cu o motoparapantă și a fost depistat de polițiștii de frontieră în apropierea satului Larga, raionul Briceni. Bărbatul a solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova. Incidentul a avut loc luni, 26 octombrie.
Potrivit Ministerului Apărării, Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a semnalat survolarea spațiului aerian național de către aparatul de zbor, din direcția Cernăuți, Ucraina. Ulterior, acesta a fost localizat în apropierea satului Larga.
Poliția de Frontieră a anunțat că a fost informată de autoritățile ucrainene despre o persoană care traversa ilegal frontiera cu ajutorul aparatului de zbor. Polițiștii spun că au depistat cetățeanul ucrainean la aproximativ doi kilometri de linia frontierei de stat.
„În cadrul verificărilor, cetățeanul a solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova”, a precizat Poliția de Frontieră.
Cazul de la Larga este cel puțin al treilea incident de acest fel relatat public în ultimele două săptămâni.
Incidente similare au fost raportate pe 15 și 17 octombrie, când doi cetățeni ucraineni au încercat să treacă ilegal Nistrul, fiind urmăriți de grăniceri ucraineni, ajunși până pe teritoriul Republicii Moldova. Un alt caz a avut loc pe 22 octombrie, când un cetățean ucrainean a trecut frontiera pe o motocicletă, în apropiere de Palanca.
Potrivit datelor obținute de Europa Liberă de la Poliția de Frontieră, în perioada ianuarie–octombrie 2026 au fost înregistrate aproximativ 2.700 de cazuri de traversare ilegală a frontierei din Ucraina în Republica Moldova, de circa două ori mai puține decât în perioada similară a anului trecut.
De la începutul războiului din Ucraina în februarie 2022, aproximativ 46.300 de cetățeni ucraineni au intrat ilegal în Republica Moldova, potrivit aceleiași surse. Circa 99% dintre aceștia au fost bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, categoria predominantă fiind cea a persoanelor cu vârste între 20 și 45 de ani.
Majoritatea trecerilor clandestine au avut loc pe segmentul transnistrean al frontierei, unde au fost înregistrate aproximativ 2.000 de cazuri în primele zece luni ale anului 2026.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
R. Moldova și alte lidere ale extinderii UE vor primi foi de parcurs, însă mai puțin ambițioase decât se aștepta
Republica Moldova și alte trei țări candidate la aderarea la UE vor primi săptămâna viitoare „foile de parcurs” promise recent de Comisia Europeană. Însă aceste foi nu vor conține un calendar complet al aderării, așa cum se credea inițial, ci doar lista acțiunilor pentru anul 2027, au spus Europei Libere surse diplomatice avizate.
Foile de parcurs, menite să facă mai previzibil parcursul către aderare, urmează să fie înmânate celor patru țări aflate în fruntea procesului de extindere - Muntenegru, R. Moldova, Ucraina și Albania – pe 4 noiembrie, la Bruxelles. Tot atunci, Comisia Europeană urmează să dea publicității și rapoartele sale anuale despre progresele candidatelor.
Data a fost amânată cu o săptămână față de termenul anunțat inițial, când rapoartele de țară și foile de parcurs urmau să fie prezentate pe 28 octombrie. Sursele Europei Libere spun că, într-o propunere inițială, Comisia intenționa să stabilească date-țintă pentru încheierea negocierilor de aderare cu cele patru țări.
În cazul Republicii Moldova, termenul preconizat era sfârșitul anului 2027 – începutul anului 2028, dar propunerea a fost modificată din cauza unor incertitudini privind colega sa de grup, Ucraina.
Ungaria a semnalat luna aceasta că are obiecții față de deschiderea ultimelor două clustere de negociere cu Ucraina – acestea se referă la transporturi și agricultură. Poziția Ungariei, care rămâne rezervată față de Ucraina și după preluarea puterii la Budapesta de către premierul pro-european, Péter Magyar, în luna aprilie, afectează și parcursul Republicii Moldova.
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Magyar pe 24 octombrie, în timpul primei sale vizite oficiale la Budapesta. Potrivit șefei statului, cei doi au „salutat deschiderea, în acest an, a patru grupuri de capitole de negociere și au discutat pașii următori pentru deschiderea celorlalte două rămase”.
Dar un comunicat al Președinției nu precizează dacă Sandu l-a convins pe Magyar să renunțe la obiecții, așteptându-se că chestiunea va fi tranșată la summitul Uniunii Europene de sfârșit de an, în decembrie.
De ce este important? Atât R. Moldova cât și Ucraina vor să deschidă toate clusterele de negociere înainte de 2027 – an cu mai multe runde de alegeri în țări importante ale UE, ca Franța, care pot aduce la putere adversari ai extinderii.
R. Moldova speră să obțină în noiembrie un Raport de evaluare intermediară pozitiv (Interim Benchmark Assessment Report, sau IBAR), ceea ce îi va permite nu doar să deschidă, ci să înceapă a și închide capitole de negociere, așa încât să parcurgă cât mai multe etape cât mai rapid.
Lider al procesului de extindere rămâne pe moment Muntenegrul, care se așteaptă să închidă toate clusterele negocierilor de aderare la sfârșitul anului curent.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Premierul Vasile Tofan, la Kiev: „Reconfirm sprijinul ferm al Republicii Moldova pentru Ucraina”
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, și-a exprimat sprijinul ferm pentru Ucraina, în timpul vizitei de lucru pe care o efectuează luni la Kiev. Oficialul a anunțat că agenda discuțiilor cu partea ucraineană include proiecte concrete în domeniul infrastructurii, energiei și securității.
„Sunt aici ca să reconfirm sprijinul ferm al Republicii Moldova pentru vecinii și prietenii noștri ucraineni”, a scris Tofan pe rețelele sociale.
În prima parte a vizitei, premierul moldovean și omologul său ucrainean, Serhii Korețki, au depus flori la Zidul Memoriei apărătorilor căzuți pentru Ucraina, în semn de omagiu adus victimelor războiului.
Ulterior, cei doi oficiali au participat la Forumul Economic Internațional de la Kiev, unde Tofan a promovat Republica Moldova ca destinație pentru investițiile ucrainene și ca posibilă platformă de acces către România și piețele Uniunii Europene.
Premierul a subliniat și potențialul Republicii Moldova de a deveni un hub logistic pentru mărfurile ucrainene, în condițiile în care războiul a perturbat rutele tradiționale de transport.
„Moldova poate oferi rute alternative și conexiuni spre Europa – iar asta poate însemna și mai multe investiții și locuri de muncă acasă”, a scris Tofan.
Vizita are loc și în contextul în care Chișinăul examinează posibilitatea de a importa gaze naturale din Ucraina.
Tofan este însoțit la Kiev de vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
Programul anunțat include, de asemenea, întrevederi cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și cu președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanciuk.
Unul dintre subiectele importante ale vizitei este posibilitatea importului de gaze naturale din Ucraina. Pe 11 octombrie, Tofan declara că Republica Moldova ar putea începe negocieri în acest sens, după ce Kievul a decis să relaxeze restricțiile la export.
„Ucraina are excedente de gaze”, a declarat premierul Vasile Tofan într-o emisiune la postul Cinema 1, estimând că volumele disponibile pentru export s-ar putea ridica la aproximativ 500 de milioane de metri cubi — comparabile cu necesarul anual al pieței reglementate din Republica Moldova.
Tofan a precizat însă că gazele ucrainene nu vor fi neapărat mai ieftine și că un eventual avantaj de preț ar putea depinde de negocierea unor contracte pe termen mediu, de trei până la cinci ani.
- Te-ar putea interesa și: Dincolo de Știri | După gaze la Kiev. Dilema unui preț sub cel de piață pentru surplusul Ucrainei
Premierul a mai recunoscut că Guvernul și compania Energocom ar fi trebuit să depună mai devreme eforturi pentru încheierea unor contracte pe termen lung, astfel încât Republica Moldova să fie mai puțin expusă fluctuațiilor de pe bursele internaționale.
„Statul nu poate să fie jucat la casino”, a spus Tofan, pledând pentru o strategie mixtă, care să combine contractele pe termen mediu și lung cu achizițiile de pe piața spot.
În prezent, consumatorii din Republica Moldova plătesc 26,14 lei pentru un metru cub de gaze naturale, după majorarea tarifului începând cu 1 octombrie.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Serviciile digitale pentru antreprenori din R. Moldova au fost restabilite după atacul cibernetic
Serviciile publice digitale pentru antreprenori din Republica Moldova, inclusiv cele de depunere și emitere a actelor permisive, au fost restabilite și sunt din nou disponibile online, anunță Agenția de Guvernare Electronică (AGE).
Restabilirea a avut loc după verificarea infrastructurii guvernamentale și implementarea unor măsuri suplimentare de securitate, în urma incidentelor cibernetice înregistrate în perioada 22–25 octombrie.
„Serviciile de depunere, procesare și emitere a actelor permisive și autorizațiilor au fost restabilite”, a anunțat luni Agenția de Guvernare Electronică (AGE), într-un comunicat, precizând că a lucrat la restabilirea acestora împreună cu Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică.
Serviciile pot fi accesate prin platformele evo.gov.md și actpermisiv.gov.md. Sistemul permite solicitarea a peste 120 de tipuri de acte permisive emise de 20 de autorități centrale, precum și accesarea unor servicii gestionate de 969 de autorități locale.
Printre documentele disponibile online se numără certificatele fitosanitare pentru export și reexport, notificările în comerț, autorizațiile sanitar-veterinare pentru mijloacele de transport și certificatele de urbanism pentru proiectare.
Serviciile fuseseră deconectate după un atac cibernetic produs în noaptea de 22 octombrie, care a vizat mai multe platforme publice digitale, cu scopul de a obține date cu caracter personal. Autoritățile afirmă că au înregistrat aproximativ 11 milioane de solicitări de accesare a serviciilor vizate, iar atacul a fost stopat pe 23 octombrie. În noaptea de 25 octombrie, a fost identificată și blocată o nouă tentativă.
Până în prezent, autoritățile nu au precizat cine s-ar afla în spatele atacurilor și nici dacă acestea au dus la extragerea unor date cu caracter personal.
Autoritățile spun că protejarea datelor și prevenirea unor noi atacuri rămân prioritare. „Echipele continuă verificarea și securizarea sistemelor”, se arată în comunicatul comun al celor trei instituții.
AGE i-a îndemnat pe cetățeni să fie vigilenți la tentativele de fraudă prin telefon, SMS sau e-mail și să nu divulge parole, coduri de autentificare ori date bancare și să nu acceseze linkuri suspecte.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Lula câștigă al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Brazilia. Flávio Bolsonaro cere anularea rezultatelor
Președintele în exercițiu al Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, a câștigat al doilea tur al alegerilor prezidențiale, din 25 octombrie, potrivit rezultatelor preliminare. Fondator al Partidului Muncitorilor, de stânga, Lula, care va împlini 81 de ani pe 27 octombrie, este pe cale să obțină un al patrulea mandat prezidențial.
Lula a obținut 51,8% din voturi, față de 48,2% pentru rivalul său, senatorul Flávio Bolsonaro, fiul cel mare al fostului președinte Jair Bolsonaro. Diferența dintre cei doi a depășit patru milioane de voturi, potrivit autorității electorale.
Flávio Bolsonaro, care s-a clasat pe primul loc în primul tur, a anunțat că va cere anularea rezultatelor scrutinului. El a contestat o decizie luată duminică seara de un judecător al Curții Supreme numit de Lula, care a prelungit votarea cu două ore din cauza unor presupuse nereguli legate de transportul alegătorilor. La rândul său, Bolsonaro ceruse prelungirea programului de vot în anumite regiuni din cauza ploilor torențiale, dar a calificat decizia instanței drept „inacceptabilă”.
Este primul caz din istoria Braziliei în care un candidat care a pierdut primul tur al alegerilor câștigă turul al doilea. Sondajele din ajunul celui de-al doilea tur arătau că diferența dintre Lula și Bolsonaro se încadra în marja de eroare statistică, însă în toate acestea candidatul de dreapta se afla în frunte.
Refuzul lui Flávio Bolsonaro, în vârstă de 45 de ani, de a accepta înfrângerea amintește de reacția tatălui său după ce a pierdut alegerile din 2022 în fața lui Lula, notează Reuters. La începutul lui 2023, la o săptămână după învestirea noului președinte, susținătorii lui Jair Bolsonaro au luat cu asalt clădirile Parlamentului și Curții Supreme, precum și palatul prezidențial. Sute de persoane au fost reținute. Fostul președinte Jair Bolsonaro a fost acuzat de tentativă de lovitură de stat și condamnat la 27 de ani de închisoare. El este, de asemenea, împiedicat să candideze la alegeri până în 2030.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Zelenski: Ucraina nu va accepta limitarea armatei și neutralitatea în schimbul păcii. Teritoriile, o „linie roșie”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina nu va accepta limitarea efectivelor armatei și nici un statut de neutralitate în cadrul unui eventual acord de pace cu Rusia. Într-un interviu pentru postul ucrainean 1+1, difuzat pe 25 octombrie, el a afirmat că problema teritoriilor este o „linie roșie”, care poate fi discutată exclusiv la nivelul liderilor, în perspectiva reluării negocierilor trilaterale dintre Ucraina, Rusia și Statele Unite, posibil în noiembrie.
Zelenski a subliniat că garanțiile de securitate pentru Ucraina nu pot fi dictate de Moscova. El a spus că poziția Kievului privind armata și neutralitatea coincide, în principiu, cu cea a Washingtonului și că aceste chestiuni nu sunt negociabile.
„Chestiunea teritorială reprezintă o linie roșie care poate fi discutată exclusiv la nivelul liderilor. Americanii ridică de mult timp problema schimbului de teritorii, pe care îl numesc «land swaps»”, a declarat Zelenski. „Toată lumea trebuie să înțeleagă: în primul rând, noi nu schimbăm nimic cu nimic. Suntem dispuși să discutăm. Dacă este vorba despre o chestiune teritorială, atunci la nivel de lideri. Celelalte chestiuni – la nivel de grupuri tehnice. În noiembrie se poate discuta despre toate acestea”.
Printre „celelalte chestiuni” el a menționat un posibil armistițiu energetic, securitatea navigației în Marea Neagră și exporturile de cereale. Zelenski a spus că un armistițiu energetic ar putea fi „primul semnal al disponibilității reale a Rusiei de a pune capăt războiului”. El s-a pronunțat și împotriva ridicării sancțiunilor internaționale impuse Rusiei înainte de obținerea unor rezultate concrete.
Declarațiile lui Zelenski au urmat anunțului făcut de Iuri Ușakov, consilierul liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, că Rusia este pregătită să reia negocierile trilaterale - Ucraina, Rusia și SUA - după 4 noiembrie.
Ușakov a precizat însă că discuțiile vor avea un caracter „preliminar” și că nu trebuie așteptat un acord de pace rapid.
Abu Dhabi este una dintre locațiile luate în calcul pentru întâlnire.
Posibilitatea reluării negocierilor trilaterale a fost discutată după întâlnirile separate, din octombrie, ale emisarului american Steve Witkoff cu Zelenski și Putin. Moscova a apreciat că propunerile americane de reglementare a conflictului conțin puține elemente utile pentru Rusia. Kremlinul a anunțat însă că este dispus să discute despre ceea ce a numit „construirea unui sistem de securitate pentru Rusia și Ucraina după încheierea conflictului”.
Ultimele negocieri trilaterale între Rusia, SUA și Ucraina au avut loc în perioada 17–18 februarie 2026 la Geneva. Anterior, părțile s-au întâlnit în perioada 23–24 ianuarie și 4–5 februarie la Abu Dhabi. Se preconiza continuarea negocierilor, însă acestea au fost amânate din cauza începerii acțiunilor militare ale Israelului și SUA împotriva Iranului.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Vučić recunoaște înfrângerea taberei sale politice în alegerile parlamentare din Serbia
Aleksandar Vučić, fostul președinte al Serbiei și una dintre figurile dominante ale politicii sârbe în ultimul deceniu, a recunoscut înfrângerea taberei sale politice la alegerile parlamentare anticipate din 25 octombrie. Potrivit estimărilor preliminare prezentate de acesta, „Lista Studenților”, formată în jurul mișcării de protest conduse de studenți, ar urma să obțină majoritatea mandatelor în parlament.
„Este clar că am pierdut aceste alegeri”, a declarat Vučić la o conferință de presă organizată după închiderea secțiilor de votare.
Conform estimărilor bazate pe un eșantion de voturi, „Lista Studenților” ar urma să obțină între 135 și 140 de mandate din totalul de 250, în timp ce lista electorală susținută de Vučić ar obține aproximativ 105 mandate. Rezultatele oficiale nu erau încă definitive la momentul declarației.
Fost ultranaționalist, Vučić a dominat politica sârbă timp de peste 14 ani, consolidându-și puterea după ce s-a reinventat ca reformator, susținător al aderării Serbiei la Uniunea Europeană, dar menținând relații strânse cu Rusia și China.
Aflat la președinția țării din 2017, Vučić a demisionat la sfârșitul lunii septembrie 2026. Neputând candida pentru un al treilea mandat, el spera să devină prim-ministru după convocarea alegerilor parlamentare anticipate.
Scrutinul s-a desfășurat pe fondul protestelor antiguvernamentale izbucnite în urmă cu aproape doi ani, după tragedia produsă la Novi Sad, la 1 noiembrie 2024. Prăbușirea copertinei gării din Novi Sad, în urma căreia 16 persoane și-au pierdut viața, a stârnit un val de indignare publică și acuzații potrivit cărora corupția ar fi contribuit la deficiențele lucrărilor de construcție. Gara făcea parte dintr-un proiect emblematic al guvernului, realizat de companii chineze.
Protestele studențești, alimentate și de temerile privind alunecarea Serbiei spre autoritarism, au dus la apariția unei alianțe de candidați reformiști, reuniți pe o listă electorală comună, cunoscută drept „Lista studenților”.
„Lista studenților a câștigat. Va avea între 135 și 140 de mandate, iar noi vom avea 105. Nicio altă formațiune nu a intrat în parlament”, a declarat Vučić.
Ilija Srdanović, principalul candidat al listei studențești, a salutat rezultatul. „Mâine începem să construim un stat guvernat de statul de drept”, a spus el.
„Am demonstrat că schimbarea este posibilă atunci când există voința de a o realiza. Acum trebuie să ne ridicăm la înălțimea acestui moment. Studenții au câștigat. Vrem să construim împreună o țară în care fiecare are dreptul la adevăr, la o voce și la un viitor”, a adăugat Srdanović.
Rezultatele finale nu fuseseră încă anunțate, însă observatorii independenți estimau că prezența la vot ar putea atinge cel mai ridicat nivel din ultimele decenii.
Reacții din SUA
Congresmanul republican american Joe Wilson, critic de lungă durată al lui Vučić și copreședinte al Comisiei de la Helsinki, a lăudat rezultatul într-o declarație pentru RFE/RL.
„Poporul sârb a obținut această victorie incredibilă prin determinare de neclintit și prin angajamentul de a restabili statul de drept în țara sa”, a spus el.
„Acest lucru va include eliminarea influenței dăunătoare a Partidului Comunist Chinez și diversificarea surselor de energie, îndepărtându-se de Rusia. Acesta este un nou început pentru Serbia, care își asumă locul în civilizația occidentală. Dictatorii sunt pe fugă în timpul administrației Trump”, a afirmat Wilson.
Ivana Stradner, cercetătoare la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor din Washington, a declarat pentru RFE/RL că Serbia traversează o mobilizare similară celei din perioada înlăturării fostului președinte Slobodan Miloșevici.
Ea a avertizat însă că îndepărtarea lui Vučić este doar începutul: Serbia trebuie să desființeze sistemul de corupție și control autoritar care i-a susținut puterea, nu doar să schimbe persoanele aflate la vârf.
„Aceasta este șansa Serbiei de a construi instituții democratice durabile și de a pune țara ferm pe calea către Occident”, a adăugat Stradner.
Potrivit cercetătoarei, Vučić „a cultivat legături strânse cu Moscova și Beijingul, poziționând Serbia ca unul dintre cei mai apropiați parteneri ai acestora în Europa. Acum, Rusia și China riscă să piardă un aliat cheie și un punct de sprijin important în Europa.”
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Unele servicii publice nu sunt disponibile după un atac cibernetic
Mai multe servicii publice digitale din R. Moldova, inclusiv cele pentru depunerea și emiterea actelor permisive, rămân temporar indisponibile după un atac cibernetic din 22 octombrie. Unele servicii nu vor putea fi accesate nici luni, 26 octombrie.
Deconectarea este o măsură de securitate necesară pentru investigarea incidentelor cibernetice, verificarea infrastructurii guvernamentale și restabilirea treptată a serviciilor, anunță duminică Agenția de Guvernare Electronică (AGE).
Printre documentele care nu vor putea fi solicitate online se numără certificatul fitosanitar pentru export sau reexport, notificarea în comerț, autorizația sanitar-veterinară pentru mijloacele de transport, notificarea produselor cosmetice și certificatul de urbanism pentru proiectare, dar și altele.
AGE, Agenția pentru Securitate Cibernetică (ASC) și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) spun că aproximativ 15 specialiști lucrează la verificarea și securizarea sistemelor, pentru a preveni noi atacuri și a proteja datele cetățenilor și ale companiilor.
O nouă tentativă a fost identificată și blocată în jurul orei 02:00, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 25 octombrie. Echipele tehnice au lucrat fără întrerupere, inclusiv în weekend, iar autoritățile cer cetățenilor și companiilor să manifeste înțelegere față de indisponibilitatea temporară a unor servicii.
Atacul cibernetic, produs în noaptea de 22 octombrie, a vizat mai multe servicii publice digitale, cu scopul de a obține neautorizat date cu caracter personal. Autoritățile au înregistrat aproximativ 11 milioane de solicitări de accesare a serviciilor vizate. Ca măsură de precauție, acestea au fost deconectate, iar atacul a fost stopat pe 23 octombrie.
Despre incident au fost informate Poliția și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Investigația continuă pentru a stabili circumstanțele atacului.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Serbia votează în alegeri anticipate, pe fondul protestelor studențești care contestă puterea lui Vučić
Alegătorii au stat la cozi lungi pentru a vota în alegerile anticipate convocate de Aleksandar Vučić,, pe fondul protestelor conduse de studenți, care reprezintă cea mai serioasă provocare pentru liderul sârb din ultimii ani.
Sute de oameni au făcut coadă în fața numeroaselor secții de votare din capitală, Belgrad, în primele ore ale zilei, după deschiderea urnelor pe 25 octombrie.
Alegătorii au stat la cozi și la secțiile de votare din Novi Sad, unde 16 persoane au murit în urmă cu doi ani, după prăbușirea copertinei unei gări.
Tragedia a provocat indignare la nivel național, pe fondul informațiilor potrivit cărora corupția ar fi contribuit la deficiențele de construcție care au dus la accident.
Acest incident, împreună cu suspiciunile că Vučić, ar împinge țara spre autoritarism, a alimentat protestele conduse de studenți și apariția unor noi candidați politici.
Vučić, care a convocat alegerile anticipate în septembrie, a renunțat la al doilea mandat de președinte pentru a candida din nou la funcția de prim-ministru.
- Te-ar putea interesa și: Vučić, în fața celei mai mari provocări electorale din ultimii ani, pe fondul temerilor de fraudă în Serbia
În pofida protestelor studențești, mulți sârbi îi atribuie meritul pentru creșterea economică a țării și pentru investițiile guvernului în proiecte precum construcția de autostrăzi și școli noi.
Sondajele de opinie indică o competiție strânsă între susținătorii lui Vučić și candidații care promovează reforme, cu o agendă ce include combaterea corupției și îmbunătățirea sistemului de învățământ.
Lista Studenților cuprinde 250 de candidați, în mare parte necunoscuți publicului, printre care fermieri, profesori universitari și actori. Gruparea este condusă de un medic cardiolog.
Vučić și susținătorii săi din Partidul Progresist Sârb au respins acuzațiile de corupție și represiune. El a susținut, de asemenea, că mișcarea studențească este finanțată de agenți străini.
„Aceasta a fost una dintre cele mai dificile, dar și cele mai emoționante campanii”, a declarat Vučić la un miting din 22 octombrie. „Ne-am opus celor care au vrut să distrugă Serbia.”
Un sondaj Ipsos publicat pe 22 octombrie arăta că Partidul Progresist Sârb conducea în preferințele alegătorilor, cu 47% din voturile estimate, față de 40% pentru reformatorii susținuți de studenți.
Votarea se încheie la ora locală 20:00, iar primele rezultate sunt așteptate în jurul orei 22:00.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.