Linkuri accesibilitate

„Legea Yandex”: Cum a cerut Guvernul, prin Ministerul Infrastructurii, ca statul să fie mai înțelegător cu platformele de taxi

Avizul Guvernului pentru „Legea Yandex” a fost votat de guvernul condus de Alexandru Munteanu, pe 3 iunie. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale era și atunci, ca și acum, condus de Vladimir Bolea.
Avizul Guvernului pentru „Legea Yandex” a fost votat de guvernul condus de Alexandru Munteanu, pe 3 iunie. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale era și atunci, ca și acum, condus de Vladimir Bolea.

Un aviz guvernamental întocmit de Ministerul Infrastructurii a propus Parlamentului să îmblânzească așa-zisa „Lege Yandex”: aplicațiile de taxi să nu fie suspendate la prima încălcare a legii, ci atunci când comit cinci abateri într-un an. Autoarea legii promite că la votarea ei în lectura a doua, pe 22 octombrie, va fi menținută sancțiunea inițială, mai aspră.

Pe 3 iunie 2026, Secretariatul Parlamentului primea de la Guvern un aviz privind unul dintre proiectele de lege care se aflau a doua zi pe agenda ședinței în plen a deputaților.

Proiectul aducea modificări Codului transporturilor rutiere, iar avizul guvernamental – întocmit la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) – spunea că prevederile propuse sunt prea dure.

În spațiul public i s-a spus „Legea Yandex”, pentru că măsurile propuse de autorii ei, deputații PAS Deputatul Trubca și-a depus mandatul pe 23 iulie din motive care nu au vreo legătură cu legea discutată aici.și Marina Morozova, vizau în mod direct platforma rusească care domină piața aplicațiilor de taxi din R. Moldova.

Cei doi deputați încercau să împiedice colaborarea acestor platforme cu mașini care nu sunt înregistrate ca taxiuri și nu plătesc taxe și încasarea de comisioane de către proprietarii platformelor direct în bănci străine. De asemenea, să prevină colectarea de date cu caracter personal și stocarea lor în locuri riscante, ca Rusia.

În forma propusă de deputații Trubca și Morozova, statul poate cere suspendarea unei aplicații precum Yandex, Bolt sau Letz la prima încălcare a legii.

În forma cerută de Guvern, platformele trebuie amendate sau sancționate de cinci ori în 12 luni, înainte de a putea fi suspendate.

„Legea Yandex” a trecut în Parlament, în primă lectură, pe 4 iunie 2026; 63 de aleși au votat pentru, 16 s-au abținut.

Proiectul a fost votat în forma propusă de deputații Trubca și Morozova – inclusiv cu propunerile ca statul să poată suspenda platformele la prima abatere.

Cu toate acestea, Parlamentul a dat un comunicat în care spune că a fost adoptată versiunea din avizul guvernamental.

De ce contează? Pentru că forma propusă de Guvern ar reduce semnificativ posibilitățile pe care statul le are pentru a interveni când găsește o neregulă: de la o încălcare a legii, la cinci – și acelea cumulate într-un an calendaristic.

Forma finală a legii urmează a fi stabilită înainte de votul de joi, 22 octombrie.

Una dintre autoarele proiectului, deputata Marina Morozova, a declarat pentru Europa Liberă că legea va fi adoptată într-o formă similară cu cea inițială, inclusiv în privința suspendării aplicațiilor de taxi la prima abatere. Morozova a catalogat remarcile Guvernului ca fiind „tehnice”.

Cine și ce a decis? Mici detalii legislative cu impact major

„Dnii Bolea, Munteanu”, cu referire la ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea și fostul premier Alexandru Munteanu, sunt cei care și-au asumat avizul dat de Guvern la „Legea Yandex” pe 3 iunie, potrivit procesului verbal al ședinței din acea zi.

Documentul a fost întocmit în ministerul condus de Bolea și, după aprobarea în Guvern, a fost trimis Biroului Permanent al Parlamentului în aceeași zi, fiind înregistrat cu numărul 1712.

Avizul începe prin a susține proiectul inițiat de Trubca & Morozova, însă vine cu ceea ce numește „propuneri de îmbunătățire și completare”. Cea mai importantă: Art. 5 din proiectul Trubca & Morozova stabilea următoarele:
„Încălcarea prevederilor declarațiilor prevăzute la art. 81, alin. 3, lit. b, c și d duce la suspendarea sistemelor (platformelor) electronice de management pe teritoriul Republicii Moldova. Procedura de suspendare și restabilire […] este stabilită de Guvern”.
.

În avizul transmis Parlamentului, Guvernul consideră „oportună” menținerea sancțiunilor din Legea actuală prevede:
„Sancționarea contravențională pentru admiterea la sistemele (platformele) electronice de management a unităților de transport care nu dețin extras din Registru de 5 ori în decursul a 12 luni consecutive duce la suspendarea activității sistemelor (platformelor) electronice de management pe teritoriul Republicii Moldova”.
, adică posibilitatea suspendării platformei abia după cinci încălcări într-un an.

Avizul invocă „principiul proporţionalităţii măsurilor administrative aplicate”, spunând și că „intervenţia coercitivă a autorităţii de supraveghere este justificată doar în cazul unei conduite repetate și al (sic!) neîndeplinirii obligației de conformare”.

Cum a fost aplicată legea actuală

Nici în forma ei actuală, care prevede sancțiuni „proporționale” folosite gradual, legea nu a fost aplicată cu toată asprimea față de platformele de taxi.

Nu că n-ar fi existat nereguli. Unele, sunt semnalate și de o investigație a Europei Libere privind câștigurile Yandex din R. Moldova.

După investigație, Guvernul a admis că probleme există. Când a anunțat, pe 16 octombrie, o anchetă împotriva Yandex a Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS), Executivul a prezentat și cifre:

„În primele luni ale anului 2026, Serviciul Fiscal de Stat a identificat neconcordanțe în aproximativ jumătate din cursele efectuate de cei 8.781 de șoferi.”

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a detaliat: în primele șase luni din 2026, statul a identificat „neconcordanțe privind declararea șoferilor” în cazul a 3,66 milioane de curse, în valoare de peste 303 milioane de lei.

Într-un răspuns pentru Europa Liberă, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a spus pe 20 octombrie că a făcut și el o analiză a „riscurilor asociate grupului Yandex Go” și a recomandat „instituțiilor cu atribuții în domeniu (...) implementarea de măsuri”. SIS nu a precizat care sunt aceste măsuri, invocând secretul de stat.

Cum va arăta forma finală a „Legii Yandex”?

Guvernul și Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nu au răspuns unei solicitări a Europei Libere în care am întrebat dacă își mențin sau nu avizul trimis la „Legea Yandex” în luna iunie.

Un purtător de cuvânt al ministrului Vladimir Bolea ne-a precizat că oficialul nu dorește să comenteze informațiile din acest articol.

Autoarea legii a spus însă Europei Libere că proiectul propus deputaților pentru dezbatere în lectura a doua va fi similar celui din prima lectură (deși nu identic).

„Nu venim cu modificări (de concept, n.r.). Era ceva tehnic din partea Guvernului, dar nu se va veni cu modificarea conceptului”, a spus Marina Morozova.

Propunerea legislativă va fi dezbătută în lectura a doua de Comisia pentru economie, buget și finanțe miercuri, 21 octombrie. De aici va ieși forma finală a legii, care va fi examinată în ședința în plen, o zi mai târziu.

Deputata PAS Marina Morozova la tribuna Parlamentului (arhivă)
Deputata PAS Marina Morozova la tribuna Parlamentului (arhivă)

Sancțiunea cu suspendarea aplicațiilor, insistă Morozova, rămâne de la prima abatere: „Mergem în continuare așa cum e prevăzut în proiectul de lege, adică suspendare atunci când se constată o abatere.”

În privința plăților, mai spune ea, banii vor trece prin instituții financiare înregistrate în R. Moldova, „astfel încât noi să putem verifica cine este beneficiarul efectiv” și nu exclusiv prin bănci, cum era varianta inițială.

De asemenea, va fi scăzut termenul de intrare în vigoare a legii, la 30 de zile.

Cum a ajuns Yandex subiect de securitate națională

Europa Liberă a scris pe 13 octombrie că grupul rusesc Yandex a declarat venituri de 7.039.344,99 euro în R. Moldova pentru 2024. În același an, Ridetech, firma locală asociată grupului, a raportat venituri și profit zero. Nici în 2025 nu a declarat vânzări sau angajați.

A doua zi, ministrul Vladimir Bolea, care este și vicepremier, a fost întrebat dacă faptul că Yandex activează în continuare în R. Moldova este o scăpare a autorităților. „Nu este o scăpare”, a răspuns el, spunând că platforma e monitorizată atent de structurile de forță. Guvernul va decide ce măsuri ia după rezultatele verificărilor, a mai spus Bolea.

Compania Yandex domină piața de taxi din R. Moldova.
Compania Yandex domină piața de taxi din R. Moldova.

Pe 15 octombrie, Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS) a pornit o „evaluare aprofundată” a Yandex Go. Compania are 20 de zile să prezinte documente despre activitatea sa investițională, inclusiv despre structura de proprietate și beneficiarii efectivi.

Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal i s-a cerut un raport despre felul în care platforma colectează, prelucrează, stochează și transmite datele utilizatorilor.

În funcție de rezultate, Yandex Go poate primi restricții, poate fi obligată să-și schimbe structura de proprietate sau poate fi chiar suspendată.

Yandex Go susține că datele utilizatorilor din R. Moldova sunt stocate pe servere din Uniunea Europeană și protejate conform legislației europene.

Europa Liberă a cerut companiei un punct de vedere despre datele colectate în R. Moldova, dar nu a primit răspuns până la publicarea investigației. Într-un comunicat citat de IPN, Yandex a transmis că va colabora cu autoritățile din R. Moldova pe acest subiect.

Pentru prelucrarea datelor utilizatorilor Yandex Go din Moldova folosim serverele unui furnizor global de top, amplasate pe teritoriul Uniunii Europene și supuse legislației europene, inclusiv Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR)”, au precizat reprezentanții Yandex Go, potrivit sursei citate.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    Ionuț Benea a intrat în presă dintr-un pariu și a rămas din convingere. Jurnalist de investigație din 2008, a lucrat aproape un deceniu în presa din România, unde a fost redactor-șef la Europa Liberă România.

    La Europa Liberă Moldova e editor de investigații și scrie despre putere & bani.

    Contact: beneai@rferl.org.

​
XS
SM
MD
LG