Subiectul „Yandex” a fost discutat într-o ședință a CEIISS joi, 15 octombrie, după ce, în ultimele zile, a fost dezbătut intens pe rețelele de socializare și în mass-media din R. Moldova.
Totul a pornit după o investigație a Europei Libere care a dezvăluit, la virgulă, dimensiunea financiară a activității Yandex din R. Moldova: 7.039.344,99 de euro câștigați în 2024.
În prezent, banii ajung în grupul de origine rusească prin intermediul unor companii din Emirate Arabe Unite și Kazahstan.
Investigația Europei Libere prezenta și o concluzie a autorităților din Olanda, care în mai 2026 au amendat compania MLU cu 100 de milioane de euro pe motiv că a colectat și a stocat pe servere din Rusia datele clienților și șoferilor din Norvegia și Finlanda.
Mai exact: scanări ale permiselor de conducere, adrese de domiciliu, date de contact, numere de cont, locații precise, istoricul curselor, fotografii, conținutul conversațiilor din chat și coduri de asigurări sociale.
După ședința de joi, în care a analizat „riscurile asociate securității informaționale”, CEIISS a decis „inițierea unei evaluări aprofundate a activității investiționale a Yandex Go, inclusiv a interferențelor grupului în activitățile investiționale din R. Moldova”.
Totodată, consiliul a decis să ceară, „în termen de 20 de zile”, informații de la Yandex cu privire la „structura de proprietate și beneficiarii efectivi”.
Guvernul a mai precizat că Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal urmează să prezinte „un raport de analiză detaliat cu privire la modul de colectare, prelucrare, stocare și transmitere a datelor utilizatorilor, precum și privind respectarea legislației naționale cu privire la datele cu caracter personal”.
„Înțelegem că un număr mare de cetățeni și șoferi utilizează această platformă. Tocmai de aceea, trebuie să investigăm potențialele riscuri legate de utilizarea neautorizată a datelor personale, prin colectarea, stocarea, prelucrarea sau accesul nejustificat la volume semnificative de date cu caracter personal ale cetățenilor R. Moldova”, a precizat Executivul.
CEIISS este organul guvernamental din R. Moldova care verifică dacă investițiile în sectoare sensibile pun în pericol securitatea statului și poate să le aprobe, să le aprobe cu anumite condiții sau să le refuze.
Jumătate din cursele de taxi din Moldova, cu „neconcordanțe”
Guvernul a prezentat și primele informații cu privire la activitatea financiară a Yandex din R. Moldova.
Yandex Go nu oferă servicii de taxi, ci oferă drepturile de utilizare a platformei. Compania în sine, prin reprezentanța sa locală, nu a avut venituri și nu a plătit taxe în 2024 și în 2025, potrivit situațiilor financiare publice.
Pentru fiecare cursă intermediată de Yandex, firma de origine rusească încasează un comision de 12%. La acest comision se achită TVA, care este plătit – dacă este declarat – de către firmele de taxi din R. Moldova care folosesc aplicația Yandex.
În 2025, în bugetul de stat au fost achitate circa 12,5 milioane de lei din TVA aplicat comisionului care ajunge la Yandex.
Problema e că multe firme de taxi sau taximetriști nu declară, de fapt, încasările.
„În sectorul serviciilor de taxi există evaziune fiscală. Nu se declară toate veniturile și toți șoferii care lucrează. Nu accept o asemenea situație”, spune ministra Finanțelor, Victoria Belous, într-o declarație publicată vineri, 16 octombrie.
Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, în primele șase luni ale anului 2026, în R. Moldova au fost efectuate peste 7,1 milioane de curse, de către aproximativ 8.800 de șoferi.
„Pentru 3,66 milioane de curse, în valoare de peste 303 milioane de lei, au fost identificate neconcordanțe privind declararea șoferilor, care necesită verificări individuale”, a precizat ministra de Finanțe.
„Pentru serviciile importate de la Yandex, companiile (locale, n.r.) au achitat TVA de peste 10 milioane de lei în 2024 și peste 12 milioane de lei în 2025. Aceste cifre sunt importante, dar nu înseamnă că toate obligațiile fiscale au fost declarate și achitate corect”, mai spune Belous.
Dimensiunea posibilei evaziuni fiscale din domeniul taximetriei este recunoscută și de Serviciul Fiscal de Stat, citat de Executiv: „În primele luni ale anului 2026, SFS a identificat neconcordanțe în aproximativ jumătate din cursele efectuate de cei 8781 de șoferi.”
Guvernul promite, de asemenea, că eventualele încălcări fiscale vor fi „sancționate conform legislației, iar evaziunea fiscală nu va fi tolerată”.
„Verificările vor continua, inclusiv pentru stabilirea corectă a obligațiilor fiscale ale tuturor participanților la piață”.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.