Știri
Guvernul aprobă acordul de cooperare militară cu Ucraina. „Nu e ajutor pentru o țară aflată în război”, asigură ministrul Apărării
Guvernul R. Moldova a aprobat la 12 noiembrie un acord de cooperare militară cu Ucraina, urmând să-l trimită spre aprobare în Parlament. La o ședință a cabinetului, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a respins din nou criticile la adresa înțelegerii, venite mai ales de la opoziția socialistă.
Acțiunile ce urmează să fie realizate în baza acordului semnat la 26 octombrie la Kiev de miniștrii Apărării din cele două țări și dat publicității în ajun „nu vor putea fi interpretate ca acordare de asistență militară directă unui stat aflat în conflict armat”, a insistat Nostaîi joi.
Ministrul a spus că acordul se referă la „modernizarea și exploatarea în siguranță a tehnicii militare și a armamentului, logistică, sisteme de comunicații, instruirea specialiștilor, protecția infrastructurii critice, transfer de cunoștințe și tehnologii, proiecte comune de cercetare și dezvoltarea producției militare, dezvoltarea capacităților de apărare cibernetică, a tehnologiilor de supraveghere și apărarea spațiului aerian”.
- Te-ar putea interesa și: Ce conține acordul de cooperare tehnico-militară dintre R. Moldova și Ucraina
Ucraina luptă împotriva agresiunii pe scară largă rusești, declanșată în februarie 2022, iar Moldova și alte țări s-au declarat în multe rânduri interesate să preia experiența ei mai ales în tehnologia dronelor.
Săptămâna aceasta, ambasadorul ucrainean la Chișinău, Paun Rohovei, a spus că țara sa ar putea livra Moldovei tehnologie referitoare la drone, inclusiv din cele care interceptează alte obiecte zburătoare, iar ele ar putea fi produse în Moldova.
Guvernul PAS spune că lucrează la modificarea legislației, astfel ca investitorii străini să poată produce echipamente militare pe teritoriul țării, care este neutră prin constituție.
După semnarea acordului de cooperare militară moldo-ucrainean, în octombrie, Partidul Socialiștilor din Moldova a acuzat guvernarea PAS că ar încălca neutralitatea țării și ar atrage-o în război.
Declarații în aceeași notă a făcut ambasadorul Rusiei la Chișinău, repetând retorica diplomației de la Moscova privind pretinsul efort al „Occidentului” de a implica Moldova și alte țări din fostul spațiu sovietic de partea Ucrainei.
Atunci, în replică la asemenea critici, ministrul Nosatîi a spus că Moldova are tratate de cooperare militară cu 120 de țări, inclusiv cu Republica Belarus și cu Federația Rusă.
El a numit criticile opoziției pro-ruse „dezinformare”.
Joi, la aprobarea acordului de către guvern, asemenea opinii au fost reiterate și de premierul Vasile Tofan, care a spus că înțelegerea „nu expune țara noastră la risc, din contra, o fortifică”.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Vezi ultimele știri
Finlanda nu va mai da vize sportivilor ruși. „Cât e război în Ucraina, nu au ce căuta aici”
Guvernul Finlandei a anunțat joi că va restricționa intrarea în țară a sportivilor ruși, inclusiv a celor care concurează sub statut neutru.
Restricțiile intră în vigoare pe 16 noiembrie și fac parte dintr-un set mai amplu de măsuri de limitare a intrării cetățenilor ruși în Finlanda pentru muncă pe termen scurt cu vize Schengen, a precizat guvernul de la Helsinki într-un comunicat.
„Atâta timp cât războiul de agresiune al Rusiei (împotriva Ucrainei) continuă, sportivii ruși nu au ce căuta în Finlanda. Intrarea lor ar pune în pericol relațiile internaționale ale Finlandei”, a declarat ministra de Externe Elina Valtonen.
În viitor, cetățenilor ruși li se va permite să lucreze în Finlanda cu vize Schengen doar în posturi considerate esențiale pentru interesele naționale ale țării, inclusiv în domeniul securității aprovizionării, a mai precizat guvernul.
Decizia guvernului finlandez a fost accelerată după ce o hotărâre a Curții de Arbitraj pentru Sport (CAS) a deschis calea pentru revenirea echipelor masculine și feminine de hochei pe gheață ale Rusiei la campionatele mondiale de anul viitor.
Finlanda este una din „puterile mondiale” la hochei pe gheață.
„Rusia folosește sportul ca instrument de propagandă și încearcă să-l utilizeze pentru a promova obiectivele războiului său ilegal de agresiune”, a mai declarat joi Ministerul Afacerilor Externe.
- Te-ar putea interesa și: „Război pe gheață”: tot mai multe țări amenință că vor boicota meciurile de hochei cu Rusia
De la invazia Rusiei din 2022 asupra Ucrainei, mai multe organisme sportive internaționale au interzis sportivilor ruși să participe la competiții, dar unele au început să relaxeze restricțiile, în ultimele luni.
Finlanda, alături de Danemarca, Norvegia, Suedia și Republica Cehă, au declarat că nu vor juca împotriva Rusiei la campionatul mondial de hochei pe gheață din 2027, care va avea loc în Germania.
Finlanda, țară care a aderat la NATO în urma invaziei ruse pe scară largă din Ucraina, a impus deja restricții privind intrarea cetățenilor ruși în septembrie 2022. Alături de vecinele ei nordice Suedia, Danemarca și Norvegia, Finlanda se numără printre cei mai consecvenți aliați ai Ucrainei în apărarea ei de agresiunea rusă.
Scris cu informații de la Reuters și AFP
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
O mașină-capcană ucide un militar rus la Sankt Petersburg, într-un nou asasinat „țintit”. Bomba ar fi fost adusă în Rusia cu balonul
Un militar al armatei ruse a fost ucis după ce mașina pe care o conducea a explodat la Sankt Petersburg, au declarat joi anchetatorii, într-un incident care pare să fie cel mai recent dintr-o serie de asasinate țintite pe care Rusia le-a pus în general pe seama Ucrainei.
Imaginile video au arătat poliția militară izolând zona din districtul Pușkinski al orașului, în timp ce anchetatorii și criminaliștii lucrau la fața locului. Un SUV albastru-închis, avariat de explozie, se afla pe o stradă acoperită de resturi generate de explozie, lângă ceea ce părea a fi un autobuz de pasageri gol, care părea să fi suferit și el avarii.
„Autoritățile de anchetă au deschis un dosar penal privind uciderea unui membru al forțelor armate”, se arată într-o declarație a Comitetului Investigativ al Rusiei, citată de Reuters.
Rusia a dat vina pe Ucraina pentru ucideri anterioare ale unor înalți oficiali militari și ale unor persoane implicate în efortul de război al Moscovei.
Surse ucrainene și-au asumat responsabilitatea în unele cazuri, în timp ce în altele au negat-o. Joi, Ucraina nu a făcut niciun comentariu imediat.
Un alt militar a fost ucis într-o explozie a unei mașini în același cartier al celui de-al doilea oraș ca mărime din Rusia pe 27 august, anul curent. În ultimele luni au avut loc și alte atacuri cu mașini-capcană la Moscova și în Crimeea, peninsula pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina în 2014.
Cel mai înalt în rang ofițer militar rus care a fost ținta unui atentat în timpul războiului a fost generalul-locotenent Igor Kirillov, ucis în decembrie 2024 în fața apartamentului său din Moscova.
Asasinatele au impresionat publicul și elitele din Rusia și l-au făcut pe președintele Vladimir Putin să sugereze, în trecut, neajunsuri în activitatea puternicelor agenții de informații ruse.
Referindu-se la asasinatul de joi, ziarul online „Fontanka”, cunoscut pentru legăturile sale bune cu forțele de ordine, a relatat că un suspect în vârstă de 31 de ani, care ar fi fugit între timp din Rusia, a plasat bomba sub mașina unui colonel, după cel puțin o lună de supraveghere.
Bomba a fost transportată în Rusia cu ajutorul unui balon din țările baltice, a mai afirmat Fontanka, citând o sursă anonimă.
Nici identitatea soldatului ucis în explozie, nici cea a suspectului nu au fost confirmate de surse oficiale.
Reuters nu a putut verifica în mod independent informațiile publicate de Fontanka.
Surse: Reuters, AFP
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Cincizeci de lideri europeni, inclusiv Maia Sandu, adunați la Dublin. Pe agendă: Ucraina și rezistența la subminarea democrației
Lideri din 50 de țări europene s-au adunat joi în capitala Irlandei, Dublin, pentru un summit al Comunității Politice Europene (CPE), un forum înființat în 2022 din inițiativa președintelui francez Emmanuel Macron.
Prima reuniune a avut loc în 2022 la Praga, iar una, în iunie 2023, s-a ținut la Bulboaca, în apropiere de Chișinău. Summitul CPE se ține de două ori pe an, iar la Dublin are loc ediția a noua. Irlanda deține până la sfârșitul anului și președinția rotativă a Uniunii Europene, dar reuniunea de joi nu este legată direct de această calitate.
CPE nu este concepută pentru a lua decizii importante, ci ca un spațiu de dialog pe teme de actualitate. Anul acesta, discuțiile sunt dominate din nou de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei în urmă cu aproape 5 ani.
Forumul include atât state membre ale UE, cât și state care nu fac parte din UE și are ca scop consolidarea securității, stabilității și prosperității pe întreg continentul. În premieră, anul acesta participă și premierul Canadei, Mark Carney.
Gazdele irlandeze au spus că în afara Ucrainei, alte teme vor fi consolidarea economiei europene în fața provocărilor geopolitice și combaterea amenințărilor hibride și a eforturilor de subminare a democrației.
Președinta Maia Sandu a sosit în Irlanda în ajun, având întrevederi bilaterale cu liderii Irlandei.
Miercuri, miniștrii Muncii din cele două țări au semnat în prezența președintei moldovene și a premierului irlandez Micheál Martin un acord care garantează drepturile de pensie ale cetățenilor care au muncit legal în ambele țări.
Într-un comunicat de la președinția R. Moldova se spune că tot miercuri, Maia Sandu a discutat cu Micheál Martin despre mersul negocierilor de aderare a Moldovei la UE.
Irlanda a făcut mari eforturi pentru deschiderea de noi capitole de negocieri cu Ucraina și Moldova anul acesta, iar țara care va prelua președinția rotativă UE, Lituania, promite să-i urmeze exemplul la anul, când Chișinăul are șanse să încheie deja 25 de capitole, din 35, potrivit prognozei Comisiei Europene.
- Te-ar putea interesa și: Marta Kos spune că Moldova ar putea deja închide capitole de negocieri de aderare „în câteva luni”
Ca de obicei, în marginea summitului CPE s-au făcut deja declarații importante pe teme de actualitate. Liderii Uniunii Europene au confirmat că pregătesc noi sancțiuni împotriva Rusiei pentru agresiunea ei împotriva Ucrainei, ca și continuarea sprijinului pentru Kiev.
„Pregătim... o propunere privind modul în care pot fi acoperite nevoile financiare ale Ucrainei în 2027. Vom prezenta pachetul de sancțiuni și propunerea privind nevoile financiare înainte de următorul Consiliu European”, a declarat la Dublin președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
La Dublin se vor opri, venind de la Moscova, emisarii președintelui SUA Donald Trump care au negociat pe 10-11 noiembrie la Abu Dhabi o posibilă încheiere a războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Steve Witkoff și Jared Kushner urmau să-l informeze pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, participant la summitul CPE, ca și pe alți lideri europeni, despre cele discutate în Emiratele Arabe Unite.
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat joi în capitala irlandeză: „Se pare că există o disponibilitate din ce în ce mai mare din partea Rusiei de a recunoaște că negocierile privind Ucraina nu pot avea loc fără implicarea Europei”.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Promo-LEX: cheltuieli neraportate de 210.000 de lei în campania pentru bașcan – două treimi la Fiodor Gagauz
Organizația Promo-LEX a semnalat cheltuieli neraportate de cel puțin 210.000 de lei în campania pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, două treimi revenindu-i candidatului socialist Fiodor Gagauz. Raportul de monitorizare a campaniei prezentat joi mai semnalează printre altele zeci de întâlniri electorale în instituții publice în timpul orelor de muncă.
„În total, am estimat cheltuieli neraportate de 210.000 de lei la funcția de bașcan”, a declarat Nicolae Panfil, director de program la Promo-LEX, la o conferință de presă joi, la Chișinău.
Potrivit lui, 139.500 de lei reprezintă materiale promoționale pe care PSRM, partidul care îl susține pe Fiodor Gagauz, nu le-a declarat. Alte 23,5% din sumă îi revin candidatului independent Cornel Dudnic, mai ales pentru spoturi publicitare pe internet și pe rețelele de socializare. În campania pentru Adunarea Populară, cheltuielile neraportate depășesc 33.000 de lei.
Observatorii au documentat 61 de situații în care resursele administrative ar fi putut fi folosite abuziv, dintre care 40 în campania pentru bașcan. În 44 de cazuri a fost vorba despre întruniri electorale în instituții publice, inclusiv școli, în timpul orelor de muncă, a precizat Igor Bucătaru, șeful echipei de analiză a Promo-LEX. „Recomandarea e ca ele să fie în afara orelor de muncă”, a spus el.
Cele mai multe vizite de acest fel le-au făcut Fiodor Gagauz și Serghei Anastasov, primarul Comratului. Au avut loc în grădinițe, centre de sănătate, licee și la Spitalul Raional Comrat.
Raportul mai arată că mai multe pagini de Facebook și un cont de Odnoklassniki au difuzat reclame pentru Fiodor Gagauz, unele dintre ele finanțate din Rusia. PSRM a declarat la CEC că nu are legătură cu aceste conturi. Videourile lui Gagauz răspândite de 34 de conturi TikTok au strâns peste 400.000 vizualizări.
Pe 23 octombrie, Europa Liberă a arătat că zeci de conturi de TikTok apărute peste noapte făceau campanie pentru Gagauz. Candidatul a spus atunci că paginile nu îi aparțin și că au fost create pentru a-l discredita.
Pentru Cornel Dudnic, câteva conturi TikTok au adunat peste 1,2 milioane de vizualizări.
Pe 15 noiembrie, locuitorii autonomiei își aleg bașcanul și deputații în Adunarea Populară. La funcția de bașcan candidează opt persoane: Fiodor Gagauz (PSRM), Petru Vlah (Noua Opțiune Istorică), Ivan Cîlcic (Partidul Popular Găgăuz) și independenții Serghei Anastasov, Alexandr Stoianoglo, Cornel Dudnic, Oleg Garizan și Ivanna Köksal.
În aceeași zi, locuitorii autonomiei își vor alege și deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei. În cursă participă 134 de persoane pentru cele 35 de mandate de deputat, aleși în circumscripții uninominale.
Majoritatea (68%) sunt candidați independenți, iar restul – înaintați de cinci formațiuni politice: Partidul Socialiștilor (23 de candidați), Partidul Popular Găgăuz (nouă), Alianța „Moldovenii” (șapte), Partidul „Pentru Țară” și Mișcarea Alternativă Națională – câte doi.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Rusia și Ucraina își atacă reciproc capitalele, în vreme ce emisarii SUA sosesc la Moscova, după negocieri la Abu Dhabi
Rusia și Ucraina și-au atacat din nou capitalele, reciproc, joi dimineața, la o zi după încheierea negocierilor de pace de la Abu Dhabi și cu puțin timp înainte ca emisarii SUA să sosească la Moscova pentru a se întâlni cu președintele Vladimir Putin.
Kirill Dmitriev, emisarul lui Putin, i-a întâmpinat pe negociatorii americani Jared Kushner și Steve Witkoff la un aeroport din Moscova, înaintea întâlnirii acestora cu președintele, programată mai târziu în cursul zilei.
„Le urez bun venit lui Steve și Jared la Moscova”, a spus Dmitriev pe X, postând o fotografie în care apare strângând mâna lui Witkoff lângă un avion, într-o dimineață cenușie, cu Kushner în picioare lângă ei.
Dmitriev era îmbrăcat cu o geacă cu inscripția mare „Rusia” pe spate și cu stema națională pe braț, de felul celor purtate de echipele naționale ruse de sporturi de iarnă, care sunt excluse de la competițiile internaționale din cauza agresiunii țării lor împotriva Ucrainei.
Negociatorii ruși și ucraineni au convenit asupra unui schimb de prizonieri în cadrul celor două zile de negocieri de pace de la Abu Dhabi, care s-au încheiat miercuri, dar mediatorii americani au afirmat că au rămas divergențe cu privire la chestiuni majore, inclusiv la problemele teritoriale, scrie Reuters.
Kushner a afirmat că partenerii europeni trebuie să fie prezenți la masa negocierilor dintre Rusia și Ucraina.
Ministerul Apărării rus a declarat pe Telegram joi dimineață că a lovit obiective militare și energetice din Ucraina, precum și un depozit de muniție din capitala Kiev.
- Te-ar putea interesa și: Negocierile de la Abu Dhabi: acord de principiu pentru un schimb de prizonieri. Emisarii SUA se vor întâlni cu Putin și Zelenski
Joi, în primele ore ale dimineții, s-au auzit explozii în Kiev, a declarat un martor al Reuters. Atacurile au avariat infrastructura energetică și civilă din regiunea Rivne, a declarat un oficial local pe Telegram.
Rusia a doborât cinci drone care se îndreptau spre Moscova, a declarat la rândul lui joi primarul capitalei rue, Serghei Sobianin, pe Telegram. Alte drone au fost doborâte în mai multe regiuni rusești, printre care Rostov și Tula, au declarat oficiali locali.
După ce vor părăsi Moscova, negociatorii americani intenționează să se îndrepte spre Irlanda pentru a se întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care urmează să participe acolo la o reuniune a liderilor europeni, anume o nouă ediție a Comunității Politice Europene, de felul celei ținute la Castelul Mimi, de la Bulboaca, în iunie 2023.
Ajuns în Irlanda miercuri seara, Zelenski a afirmat că ar putea exista o „fereastră de oportunitate” pentru a pune capăt războiului cu Rusia înainte de 2027.
„Ceea ce contează este că americanii au mers la Putin cu detalii concrete. Mi-aș dori foarte mult ca ei să se întoarcă la Dublin cu detalii concrete”, a spus el, adăugând că, deși rămâne sceptic, „există speranță”.
De asemenea, el a salutat ceea ce a numit o „schimbare de ton” din partea SUA cu privire la perspectiva includerii Europei în negocieri, afirmând că „partea americană tratează acest aspect într-un mod mai pozitiv, mai călduros”.
Scris cu informații de la Reuters și AFP
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Negocierile de la Abu Dhabi: acord de principiu pentru un schimb de prizonieri. Emisarii SUA se vor întâlni cu Putin și Zelenski
Negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina, purtate de Kiev și Moscova cu medierea Statelor Unite, s-au încheiat pe 11 noiembrie, la Abu Dhabi, cu un acord de principiu privind un schimb de prizonieri de amploare, dar fără progrese concrete în problema teritorială. Emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner urmează să se întâlnească joi cu președintele rus Vladimir Putin, la Moscova, iar ulterior cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, la Dublin, pentru a discuta rezultatele negocierilor.
„Unul dintre aspectele pozitive este că am convenit asupra unui schimb umanitar de prizonieri de amploare”, a declarat Jared Kushner la conferința de presă de după încheierea discuțiilor, precizând că numărul exact urmează să fie stabilit.
Șeful delegației ruse, Vladimir Medinski, și negociatorul ucrainean Rustem Umerov au confirmat, de asemenea, înțelegerea. Potrivit generalului rus Aleksandr Zorin, schimbul ar urma să includă peste 1.000 de prizonieri de fiecare parte și ar putea avea loc în următoarele două-trei săptămâni, după stabilirea detaliilor procedurale. Discuțiile de la Abu Dhabi au marcat prima întâlnire față în față între oficiali ruși și ucraineni din februarie 2026.
Kushner a calificat negocierile drept „un prim pas bun”. El a anunțat că joi va merge împreună cu Steve Witkoff la Moscova, unde se vor întâlni cu Vladimir Putin pentru a trece în revistă subiectele discutate la Abu Dhabi și a încerca să obțină noi progrese în privința unora dintre ele, „deoarece vedem anumite oportunități”. Ulterior, cei doi emisari americani vor merge la Dublin, unde urmează să se afle și Volodimir Zelenski, pentru a-i prezenta rezultatele discuțiilor și a analiza împreună noi propuneri.
Problema teritorială rămâne principalul obstacol în calea unui acord de pace. Kushner a recunoscut că aceasta va fi „cea mai dificilă” chestiune de rezolvat. La Abu Dhabi au fost discutate și garanțiile de securitate pentru Ucraina, precum și viitoarea arhitectură de securitate europeană.
- Te-ar putea interesa și: Rusia, SUA și Ucraina încep discuții despre încheierea războiului, la Abu Dhabi. Care sunt principalele obstacole
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat după prima zi de discuții că delegația rusă a revendicat controlul asupra unor teritorii din regiunea Donețk care se află în prezent sub controlul armatei ucrainene. Kievul insistă că războiul trebuie oprit de-a lungul actualei linii a frontului și respinge cedarea de teritorii în schimbul unor garanții de securitate. Moscova continuă să revendice întreaga regiune Donețk.
La finalul negocierilor, Medinski a reiterat poziția Moscovei, afirmând că „fiecare centimetru din pământul nostru va reveni Rusiei. Într-un fel sau altul”.
Cu toate acestea, negociatorul ucrainean David Arakhamia a declarat că există „un impuls bun” pentru găsirea unei soluții până la sfârșitul anului. El a susținut că procesul ar trebui să devină multilateral, cu participarea Europei. Kushner a spus, la rândul său, că își dorește implicarea europenilor la masa negocierilor și că obiectivul este extinderea formatului actual.
Germania, Franța și Marea Britanie, reunite în grupul E3, alături de Italia, NATO și Uniunea Europeană, au participat la consultări separate cu reprezentanții americani. Acestea nu au făcut parte însă din negocierile trilaterale cu Rusia.
Delegația rusă nu a discutat însă cu reprezentanții europeni prezenți la Abu Dhabi. Medinski a afirmat că Moscova nu înțelege în ce calitate participă aceștia și că negocierile se desfășoară în formatul trilateral convenit.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Ilan Șor, acuzat că a finanțat ilegal ALDE cu peste 452.000 de dolari. Dosarul, trimis în instanță
Procuratura Anticorupție a anunțat pe 11 noiembrie că a încheiat urmărirea penală și a trimis în instanță dosarul în care oligarhul fugar Ilan Șor este acuzat că a organizat finanțarea ilegală a partidului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) cu peste 452.000 de dolari. Potrivit procurorilor, banii proveneau de la un grup criminal organizat condus de Șor, care ar fi urmărit să controleze din umbră o formațiune cu viziuni proeuropene.
Faptele investigate datează din 2023, când Șor l-ar fi determinat pe deputatul de atunci Alexandr Nesterovschi să o convingă pe Arina Spătaru, fostă parlamentară, să preia conducerea unui partid proeuropean, care urma să acționeze în interesul grupării. Ulterior, alte două persoane ar fi fost implicate în preluarea formațiunii și gestionarea banilor.
Planul ar fi urmărit participarea ALDE la alegerile locale din 2023, astfel încât gruparea pro-rusă a lui Ilan Șor „să-și păstreze și să-și consolideze controlul asupra proceselor politice și sociale” din Moldova. Într-un dosar separat, care a vizat și rolul său în această schemă, Nesterovschi a fost condamnat, în martie 2025, la 12 ani de închisoare. El a fugit însă în regiunea transnistreană, potrivit autorităților moldovene.
Într-un alt dosar privind finanțarea ALDE, fostul secretar general al partidului, Adrian Culai, a fost condamnat în iunie 2025 la patru ani de închisoare cu suspendare și amendat cu 200.000 de lei, după ce a recunoscut că a acceptat bani de la gruparea Șor.
Culai a declarat în instanță că a primit banii în mai multe tranșe și că le-a spus inițial colegilor de partid că finanțarea venea de la parteneri europeni. El a susținut că a întrerupt colaborarea când a înțeles că „în joc sunt interesele Federației Ruse”.
- Te-ar putea interesa și: Miliarde de dolari, pe sub radarul sancțiunilor: Cum a folosit Ilan Șor bănci occidentale pentru a cumpăra mărfuri militare pentru ruși
Arina Spătaru, care a colaborat sub acoperire cu oamenii legii în 2023 pentru documentarea schemei, a declarat anterior că toți banii transmiși de Șor au fost contabilizați de procurori și că niciun leu nu a fost folosit pentru finanțarea ALDE.
În dosarul anunțat acum, Șor este acuzat de organizarea finanțării ilegale a partidelor din surse interzise și de acceptarea, în calitate de organizator și instigator, a finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat. Procuratura precizează că examinarea cauzei va avea loc în lipsa acestuia, întrucât se eschivează de la urmărirea penală. Pe 24 aprilie 2026, instanța a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Pentru finanțarea ilegală a partidelor din surse interzise, Șor riscă între trei și șase ani de închisoare sau amendă. Pentru acceptarea cu bună știință a finanțării din partea unui grup criminal organizat, pedeapsa este de la șase la zece ani de închisoare, amendă și interdicția de a ocupa anumite funcții, potrivit procurorilor. Șor beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Șor este vizat de mai multe cauze penale în Republica Moldova, inclusiv pentru finanțarea ilegală a partidelor și frauda bancară. El a fost condamnat definitiv, în decembrie 2024, la 15 ani de închisoare în dosarul privind frauda bancară de proporții din 2014, cunoscută și sub numele de „furtul miliardului”. În prezent, acesta s-ar afla în Rusia, unde s-a refugiat pentru a evita executarea pedepsei.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Drone ucrainene au lovit portul strategic Ust-Luga din Rusia. Două rachete rusești au traversat spațiul aerian al R. Moldova
Drone ucrainene au lovit miercuri portul strategic Ust-Luga de la Marea Baltică, unul dintre principalele terminale de export de petrol ale Rusiei, în timp ce armata rusă a continuat să atace infrastructura energetică a Ucrainei. Pe fondul atacurilor rusești de amploare, Ministerul Apărării de la Chișinău a anunțat că două rachete rusești de croazieră au traversat ilegal, în cursul dimineții, spațiul aerian al Republicii Moldova.
Guvernatorul regiunii Leningrad, Aleksandr Drozdenko, a anunțat că atacul asupra portului a provocat un incendiu și a rănit trei angajați. Potrivit lui, apărarea antiaeriană rusă a doborât 150 de drone deasupra regiunii. Informațiile nu au putut fi verificate independent.
Portul Ust-Luga este unul dintre principalele noduri de export ale Rusiei la Marea Baltică, prin care sunt transportate petrol, produse petroliere, cereale și alte mărfuri. Acesta a mai fost vizat de atacuri ucrainene.
Portul Ust-Luga este unul dintre principalele noduri de export ale Rusiei la Marea Baltică, prin care sunt transportate petrol, produse petroliere, cereale și alte mărfuri. Acesta a mai fost vizat de atacuri ucrainene.
Atacuri rusești asupra Ucrainei: două rachete au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova
Armata rusă a anunțat că a atacat în cursul nopții infrastructura energetică din Krivoi Rog și regiunea Odesa.
Potrivit autorităților ucrainene, loviturile rusești au provocat victime și pagube în mai multe regiuni ale Ucrainei. În regiunea Zaporojie, o persoană a fost ucisă și alte 15 au fost rănite, iar în regiunea Herson au murit încă o persoană și alte trei au fost rănite.
În Krivoi Rog, dronele rusești au lovit masiv infrastructura critică, lăsând o parte a orașului fără electricitate. Întreruperi de curent au fost raportate și în regiunea Cerkasî. La Cernihiv, un atac a provocat un incendiu într-o parcare și a avariat mai multe automobile.
Potrivit Forțelor Aeriene ucrainene, Rusia a lansat în cursul nopții o rachetă și peste 160 de drone asupra Ucrainei, majoritatea fiind doborâte.
În contextul ultimelor atacuri rusești, două rachete de croazieră de tip Banderol (S8000) au traversat ilegal, miercuri dimineață, spațiul aerian al Republicii Moldova, a anunțat Ministerul Apărării de la Chișinău.
- Te-ar putea interesa și: Ce sunt „Banderolele” trimise de Rusia asupra Odesei și ce muniție a lovit la Crocmaz
Prima a intrat în spațiul aerian național la ora 06:04, prin zona localității Tudora, raionul Ștefan Vodă, și a ieșit cinci minute mai târziu spre Ucraina. A doua a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova între orele 06:06 și 06:10, prin zona localității Pervomaisc, pe segmentul transnistrean.
Ministerul Apărării precizează că monitorizarea spațiului aerian continuă, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.
Atacurile ucrainene au afectat rafinăriile rusești
Aproximativ 30% din capacitatea de rafinare a petrolului din Rusia ar fi fost scoasă din funcțiune în urma atacurilor ucrainene reluate la sfârșitul lunii octombrie, potrivit Reuters, care citează două surse din industrie.
Conform estimărilor agenției, în ultimele zece zile au fost lovite cel puțin nouă dintre cele 35 de mari rafinării rusești, inclusiv instalații din Iaroslavl, Reazan, Saratov și Kiriși. Informațiile nu au fost confirmate oficial.
Ucraina a suspendat timp de aproximativ două săptămâni, în octombrie, atacurile asupra rafinăriilor rusești, pe fondul declarațiilor președintelui american Donald Trump privind un posibil armistițiu energetic. Rusia a continuat însă să lovească infrastructura energetică ucraineană.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Militar american, arestat în Marea Britanie sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei
Un militar american în vârstă de 41 de ani, cu grad superior în armata SUA, a fost arestat în Marea Britanie, fiind suspectat că ar fi colaborat cu serviciile de informații ruse. Cazul este anchetat de poliția antiteroristă britanică, în cooperare cu autoritățile americane, inclusiv FBI.
Potrivit poliției londoneze, militarul a fost reținut marți, în apropierea orașului Gloucester, din vestul Angliei. El este suspectat de încălcarea unor prevederi ale Legii securității naționale (National Security Act), care vizează obținerea sau divulgarea de informații protejate și acordarea de sprijin unui serviciu de informații străin. Autoritățile au precizat că suspiciunile au legătură cu Rusia.
În cadrul anchetei au fost efectuate percheziții la două adrese din comitatul Gloucestershire. Potrivit BBC, militarul era detașat la baza militară Imjin din Innsworth, unde se află sediul Corpului de Reacție Rapidă al NATO.
Poliția britanică a precizat că ancheta se desfășoară în strânsă colaborare cu autoritățile americane și că arestarea nu are legătură cu alte investigații antiteroriste aflate în desfășurare.
Directorul FBI, Kash Patel, a calificat arestarea drept o decizie importantă în contextul acuzațiilor de spionaj. El a avertizat că instituția nu va tolera încălcarea jurământului de loialitate față de Statele Unite și nici acțiunile care pun în pericol securitatea națională americană sau pe cea a aliaților.
La rândul său, generalul de brigadă Sean Stinchon, comandantul Comandamentului de Contrainformații al Armatei SUA, a declarat că presupusa conduită a unui militar cu grad superior, care avea acces la informații sensibile, arată că amenințările din interiorul instituțiilor rămân un risc real.
Arestarea a avut loc într-un context de preocupări sporite privind securitatea bazelor militare americane din Marea Britanie. Cu o zi înainte, Statele Unite au retras avioane de realimentare de la baza aeriană RAF Mildenhall, în estul Angliei, pe fondul unei amenințări atribuite Iranului, potrivit informațiilor publicate de Wall Street Journal.
În septembrie, armata americană retrăsese bombardiere de la baza RAF Fairford, după un incident pe care poliția britanică l-a asociat cu Iranul. Teheranul a negat orice implicare în atacuri sau incidente produse pe teritoriul britanic.
Poliția nu a făcut public numele militarului arestat. Acesta se află în custodia autorităților britanice, la o secție de poliție din Londra.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Moscova expulzează un diplomat moldovean, în replică la decizia Chișinăului
Rusia a declarat persona non grata un angajat al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova, ca măsură de retorsiune după ce Chișinăul a expulzat, pe 23 octombrie, un diplomat rus. Decizia a fost comunicată marți, 10 noiembrie, ambasadorului moldovean Lilian Darii, convocat la Ministerul rus de Externe.
Potrivit unui comunicat al diplomației ruse, Moscova a acționat „în baza principiului reciprocității” și a înmânat ambasadorului o notă prin care îl anunță că angajatul ambasadei moldovene a fost declarat indezirabil.
Chișinăul a decis expulzarea diplomatului rus după ce, în octombrie, o dronă rusească de tip „Gheran” s-a prăbușit lângă satul Chiștelnița, raionul Telenești. Aparatul, care transporta peste 50 de kilograme de explozibil, a căzut în apropierea unor locuințe și a unui obiectiv energetic neprecizat, fără să detoneze.
Moscova a contestat originea rusă a dronei, susținând că autoritățile moldovene nu au prezentat dovezi în acest sens. Ministerul rus de Externe a calificat expulzarea diplomatului drept „un nou gest neprietenos”. Rusia a negat în repetate rânduri că dronele ajunse pe teritoriul Republicii Moldova în timpul războiului din Ucraina i-ar aparține. Anterior, Moscova avertizase că va răspunde deciziei Chișinăului.
Incursiunile dronelor în Republica Moldova s-au intensificat în ultima lună. Autoritățile au raportat 19 încălcări ale spațiului aerian, iar șase drone au explodat la impactul cu solul. În total, de la începutul războiului din Ucraina, au fost documentate peste 100 de incidente cu drone.
Relațiile dintre Republica Moldova și Rusia s-au deteriorat în ultimii ani, pe fondul războiului din Ucraina și al apropierii Chișinăului de Uniunea Europeană. Tensiunile s-au reflectat și în relațiile diplomatice, cele două state recurgând, în mai multe rânduri, la expulzări reciproce de diplomați.
În martie 2024, Chișinăul a declarat persona non grata un diplomat rus, în semn de protest față de deschiderea unor secții de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia în regiunea transnistreană, fără acordul autorităților moldovenești. Moscova a răspuns printr-o măsură similară.
Peste un an, în marie-aprilie 2025, Republica Moldova și Rusia au expulzat reciproc câte trei diplomați. Decizia Chișinăului a venit după ce autoritățile moldovenești au acuzat Ambasada Rusiei că l-ar fi ajutat pe deputatul pro-rus Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupție, să se sustragă justiției și să ajungă în regiunea transnistreană. Moscova a ripostat prin expulzarea unor diplomați moldoveni.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Doisprezece morți în carambolaj, pe autostradă, în Bulgaria. Miercuri va fi zi de doliu național
Douăsprezece persoane au murit marți într-un accident în lanț pe o autostradă din estul Bulgariei, în care au fost implicate zeci de vehicule, în condiții de ceață deasă. Nu sunt informații că printre morți sau răniți s-ar afla și moldoveni.
Poliția, pompierii și echipajele de ambulanță s-au deplasat de urgență la locul accidentului, pe autostrada A1 care leagă capitala Sofia de orașul-port Burgas, situat în estul țării. Imaginile difuzate de mass-media locală au arătat mașini și camioane îngrămădite pe cele șase benzi ale autostrăzii, multe dintre ele zdrobite, răsturnate sau ieșite de pe carosabil.
La o conferință de presă organizate la locul accidentului, secretarul general al Ministerului de Interne, Liubomir Nikolov, a declarat că ceața a fost probabil cauza accidentului, care a început cu o coliziune între un autobuz și un camion la aproximativ 75 de kilometri vest de Burgas.
Unsprezece persoane au decedat la fața locului, iar o altă persoană a decedat la spital, a declarat reporterilor ministrul Sănătății, Katia Ivkova.
Alte 50 de persoane rănite au fost transportate la spital, potrivit Ministerului de Interne.
Prim-ministrul Rumen Radev a declarat că miercuri va fi zi de doliu în Bulgaria.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se afla marți în vizită în Bulgaria, dar a anunțat că își va scurta vizita. „Aș dori să-mi exprim cele mai sincere condoleanțe și să aduc un omagiu echipelor de salvare”, a declarat von der Leyen.
Ministerul de Externe al României a informat că un român a fost rănit.
Radev a descris accidentul drept o „tragedie” și a informat că a mobilizat elicoptere pentru evacuarea răniților și intenționează să viziteze locul accidentului, unde, inițial, mulți oameni au rămas blocați în mașinile lor.
În Bulgaria au murit în 2025 în accidente rutiere 456 de oameni - țara balcanică fiind în fruntea UE la acest tip de statistică, înaintea României și Croației.
Victimele atribuie numărul ridicat de decese conducerii imprudente, stării precare a drumurilor și ineficienței sistemului judiciar.
Autostrăzile bulgare sunt supra-aglomerate mai ales datorită circulației intense a camioanelor de marfă care vin din Turcia și Orientul Mijlociu spre Europa. Jumătate din vehiculele înmatriculate în Bulgaria, țara cea mai săracă din UE, sunt mai vechi de 20 de ani.
Surse: Reuters, AFP
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, spune că tentativa din Congres de a-l destitui pentru campania din Iran este „sabotaj”
Secretarul Apărării din SUA, Pete Hegseth, a calificat demersurile unui membru al Congresului de a-l pune sub acuzare pentru abuz de putere în războiul cu Iranul drept o farsă sortită eșecului și o tentativă de sabotare a forței militare a țării sale.
Hegseth a făcut această declarație la o conferință de presă, marți, la o zi după ce legislatorul american Thomas Massie, un republican din Kentucky, a prezentat opt capete de acuzare de destituire împotriva sa.
În cadrul primei sale conferințe de presă de la Pentagon din luna mai, Hegseth a afirmat că încercările de a-l destitui pe președintele Donald Trump au eșuat și a adăugat: „Vor eșua din nou.”
„Ăsta nu este patriotism. Este sabotaj”, a mai spus el.
Referindu-se la războiul cu Iranul, el a spus: „Susțin fiecare dintre aceste operațiuni. Am fost mândru să le duc la îndeplinire și aș face-o din nou, mâine.”
„Ceea ce încearcă un congresman nemulțumit și învins nu este o acțiune de supraveghere și nici o măsură de responsabilizare. Este un spectacol politic, un manifest personal alimentat de ego și resentimente”, a mai declarat Hegseth jurnaliștilor.
Într-o postare pe X, Massie a declarat că în Camera Reprezentanților va avea loc marți un prim vot, preliminar, asupra demersului său.
„Dacă vom reuși să depășim acest obstacol, vom trece la o dezbatere reală și la votul asupra articolelor de punere sub acuzare”, a spus el.
Președintele Donald Trump și-a exprimat luni sprijinul față de Hegseth, aflat sub presiune, declarând că acesta a făcut „o treabă bună” și că a „câștigat” războaie în Venezuela și Iran. „Da, voi fi alături de el... A câștigat două războaie. S-a aflat la conducere”, a spus Trump.
- Te-ar putea interesa și: Victoria democraților în alegerile pentru Congres ar putea pune presiune asupra politicilor lui Trump față de Rusia, Ucraina și Iran
Liderul democraților din Camera Reprezentanților, Hakeem Jeffries, a declarat că susține „fără rezerve” o măsură de punere sub acuzare a lui Hegseth.
Senatorul american Chuck Schumer, un democrat din New York care urmează să devină liderul majorității în ianuarie, a afirmat luni că Senatul trebuie să-l trimită pe Hegseth în instanță.
„Hegseth a purtat acest război în mod ilegal, sfidând în mod deschis Constituția și numeroasele rezoluții privind puterile de război adoptate de acest Congres pentru a pune capăt luptelor”, a spus el.
Articolele de punere sub acuzare formulate de Massie îl acuză pe Hegseth de „crime grave și delicte”, de la declanșarea războiului cu Iranul până la diverse presupuse abuzuri de putere, inclusiv încălcarea dreptului la libera exprimare al senatorului american Mark Kelly, un democrat din Arizona.
Anul trecut, Hegseth a încercat să-l pună sub acuzare pe Kelly după ce acesta, împreună cu alți cinci democrați din Congres cu experiență în armată și în serviciile de informații, au îndemnat trupele americane să refuze ordinele „ilegale” ale Pentagonului. Hegseth i-a acuzat de răzvrătire, fapt despre care Trump a afirmat la momentul respectiv, într-o postare pe rețelele sociale, că este „pedepsit cu MOARTEA!”
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Inflația se accelerează în Moldova, ajungând la peste 10%. S-au scumpit energia, transportul și cam toate alimentele
Biroul Național de Statistică (BNS) a anunțat că în octombrie în R. Moldova prețurile de consum au fost cu 10,8 % mai mari decât în urmă cu an, adică de mai bine de două ori peste ținta de 5% pe care o urmărea Banca Națională. În septembrie, inflația anuală fusese de 8,6%.
Cum v-au afectat scumpirile din ultima perioadă bugetul familiei? Click pentru a participa la un SONDAJ
Potrivit unui comunicat BNS, publicat marți, 10 noiembrie, de la un an la altul cel mai mult s-au scumpit dintre produsele alimentare legumele – cu 15,8%, fructele (9,2%), pâinea și uleiul vegetal (cu câte 6,1%), laptele și produse lactate – cu 5,8%, ouăle – cu 3,3%, carne, preparate și conserve din carne – cu 1,8%. Pe de altă parte, prețurile medii de consum la zahăr s-au diminuat cu 0,8%.
La bunurile nealimentare, prețurile medii de consum au crescut față de luna octombrie 2025 la motorină – cu 82,0%, benzină – cu 46,8%, gaze lichefiate – cu 31,3%, cărbune de pământ – cu 29,6%, alți combustibili solizi: brichete, pelete – cu 24,4%, încălțăminte – cu 5,2%, confecții – cu 4,9%, medicamente – cu 4,4% și materiale de construcție – cu 3,8%.
Dintre servicii, cel mai mult s-au scumpit: tarifele pentru furnizarea gazelor (56,2%) și energiei termice (cu 33,7%), serviciile de transport de pasageri – cu 31,6%, tarifele reglementate pentru furnizarea energiei electrice – cu 23,7%, serviciile de alimentare cu apă potabilă și de canalizare – cu 10,4%, serviciile de alimentație publică – cu 4,7%.
Luna trecută, depășirea prognozată cu 44% a ratei-țintă (între timp depășirea a ajuns la peste 50%) a fost invocată de opoziția parlamentară într-un apel la demisia guvernatoarei Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu.
Premierul Vasile Tofan, în alocuțiunea rostită la guvern la 100 de zile de la preluarea mandatului, a pomenit rata din septembrie a inflației.
„Inflația rămâne ridicată. Energia este scumpă. Pentru multe familii, viața de zi cu zi continuă să fie dificilă”, a declarat Tofan, la 5 noiembrie.
Pentru comparație, în UE, la care Moldova vrea să adere în 2030, cele mai înalte rate ale inflației se situau la un pic peste 6%.
- Te-ar mai putea interesa: După scumpirea gazelor, guvernarea avertizează împotriva exagerărilor, iar opoziția cere măsuri extraordinare
Anunțul despre depășirea pragului de 10% la scumpiri vine la doar câteva zile după ce Banca Națională a mărit rata de bază a dobânzilor cu două puncte procentuale, de la 9 la 11%, tocmai pe baza prognozei înrăutățite a inflației.
◉ SONDAJ
Într-un comentariu pentru Europa Liberă despre cele mai noi date privind inflația, economistul Marin Gospodarenco, director al Centrului Analitic „Economica” de la Chișinău, a spus marți că ele sunt extrem de îngrijorătoare. „Practic, Republica Moldova a revenit la o inflație de două cifre”.
„Ceea ce îngrijorează cel mai mult este structura acestei inflații, principale presiuni vin din energie, servicii și produse de primă necesitate, gazele naturale, încălzirea, carburanții și alimentele au devenit considerabil mai scumpe”, a mai spus economistul.
Gospodarenco a mai declarat că locuitorii cei mai afectați de scumpiri sunt pensionarii, familiile cu copii și persoanele cu venituri mici. „Pentru aceste categorii, inflația nu este un simplu indicator statistic, este de fapt o reducere reală a nivelului de trai.”
Guvernul premierului Vasile Tofan, care a avertizat deja că greu va găsi bani de compensații la iarnă, a primit săptămâna aceasta o „gură de oxigen” de la UE, care a anunțat un ajutor de 30 de milioane de euro pentru ajutorarea pe durata iernii a gospodăriilor moldovene.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Franța amenință Iranul cu represalii pentru atacul cibernetic care a defectat frigiderele din supermagazine
Franța l-a convocat marți pe ambasadorul Iranului, după ce a acuzat Teheranul de un atac cibernetic care a provocat defectarea frigiderelor din sute de supermagazine, ministrul de externe Jean-Noel Barrot avertizând că Parisul ar putea răspunde cu propriile măsuri cibernetice.
Obiectivul, a declarat Barrot pentru FranceinfoTV, este „de a descuraja pe oricine ar putea fi tentat, în Iran sau în altă parte, să repete așa ceva”.
Barrot a anunțat luni că Franța consideră Gărzile Revoluționare Islamice din Iran (IRGC) responsabile pentru atacurile cibernetice asupra supermagazinelor, primul sabotaj cibernetic de o asemenea amploare pe teritoriul francez.
„Acest atac este fără precedent atât prin amploarea sa, cât și prin gradul de agresivitate”, a declarat Barrot în marginea unei reuniuni a miniștrilor de externe din cadrul G7, desfășurată la Paris.
Sute de supermagazine franceze au fost afectate de atacurile cibernetice din 11 și 12 octombrie, care au dus la creșterea temperaturii în frigidere, obligând multe dintre ele să arunce stocuri întregi de alimente perisabile.
De atunci, au fost semnalate incidente similare și în alte țări europene.
Pe 2 noiembrie, magazinele din cel puțin alte nouă țări europene au fost afectate de un presupus atac cibernetic asupra sistemelor lor de congelare.
- Te-ar putea interesa și: Atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din supermarketuri în mai multe țări europene
Procurorul din Paris, Laure Beccuau, a declarat luni că a deschis o anchetă împotriva Shahid Kaveh, o unitate cibernetică secretă a IRGC, armata ideologică a Republicii Islamice.
Parchetul a solicitat mandate internaționale de arestare pentru doi responsabili ai Shahid Kaveh.
Centrul francez de coordonare a crizelor cibernetice, care reunește agenții de securitate, inclusiv serviciile de informații, a declarat că unitatea „desfășoară campanii la scară largă care vizează echipamente industriale în scopul sabotajului, îndreptate în principal împotriva Israelului și a Statelor Unite, dar și împotriva Franței și a altor țări europene”.
Relațiile dintre Paris și Teheran sunt tensionate de ani de zile din cauza programelor nucleare și de rachete balistice ale Iranului, a activităților sale regionale și a reținerii mai multor cetățeni francezi.
Deși relațiile s-au îmbunătățit după eliberarea acelor deținuți și după ce Franța s-a distanțat de războiul SUA împotriva Iranului, relațiile s-au deteriorat din nou în cursul verii, după ce Iranul a arestat și, ulterior, a expulzat doi diplomați francezi. Franța a răspuns prin expulzarea diplomaților iranieni.
Oficialii francezi afirmă că Teheranul a devenit din ce în ce mai ostil față de Franța, în special din cauza sprijinului acordat de aceasta societății civile iraniene.
Surse: Reuters și AFP
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.