Trei nave comerciale au fost lovite de drone în Marea Neagră, în apropierea gurilor Dunării, în noaptea de 14 spre 15 noiembrie, incidente calificate de premierul român Luca Niculescu drept „inacceptabile” și o „încălcare a dreptului internațional”.
Într-un mesaj publicat pe rețeaua X, șeful guvernului de la București a pus atacurile pe seama degradării climatului de securitate din regiune, în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei.
„Aceste incidente sunt inacceptabile și constituie o încălcare a dreptului internațional. Ele reflectă deteriorarea situației de securitate cauzată de războiul pe care Rusia îl poartă în prezent împotriva Ucrainei. Vom continua să luăm toate măsurile necesare, alături de aliații noștri, pentru a consolida securitatea în Marea Neagră”, a transmis Luca Niculescu, subliniind că siguranța marinarilor rămâne o prioritate absolută.
Autoritățile de la București nu au precizat, deocamdată, cui aparțin dronele care au lovit cele trei nave. Incidentele s-au produs însă în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre și al unei serii de lovituri cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră raportate în ultimele săptămâni.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale de la București (MApN), niciun membru al echipajelor nu a fost rănit în urma celor trei atacuri petrecute în largul portului Sulina, aproape de granița cu Republica Moldova și Ucraina.
Primele două lovituri au avut loc sâmbătă seară. În jurul orei 21:10, petrolierul sub pavilion grec Evia Petrol V a fost lovit de o dronă la aproximativ patru mile marine est-sud-est de Sulina. Treizeci și cinci de minute mai târziu, vrachierul Marsol a fost lovit într-o zonă aflată la circa cinci mile marine sud-est de Canalul Sulina. În cursul nopții, o a treia navă comercială, Ali Najafov, a anunțat că a fost la rândul ei lovită de o dronă în apropierea gurilor Dunării.
În toate cele trei cazuri, la bordul navelor au izbucnit incendii, însă echipajele au reușit să le stingă fără să se înregistreze victime, a precizat MApN.
Pe parcursul nopții, radarele armatei române au detectat mai multe ținte aeriene în zonă, inclusiv la est de Insula Șerpilor și la sud-est de Sulina. Forțele Aeriene Române au ridicat de două ori de la sol aeronave de luptă F-16 de la Baza 86 Aeriană Fetești, iar autoritățile au emis două mesaje RO-Alert (la orele 20:51 și 23:19) pentru avertizarea populației din estul județului Tulcea. Alerta aeriană a fost ridicată definitiv la ora 00:27.
La rândul său, ministrul român al Apărării, Radu Oprea, a anunțat într-o postare pe Facebook că va aduce situația din Marea Neagră pe agenda reuniunii pe care o va avea marți și miercuri, la Bruxelles, cu omologii săi din statele aliate.
„Avem nevoie de solidaritatea aliaților manifestată prin patrularea cu avioane de observare, de echipamente pentru lupta antidronă”, a scris Radu Oprea.
El a precizat că, în acest context, a avut deja discuții cu reprezentanții companiei franceze Thales, care urmează să livreze mai devreme României radare de tip Gap Filler, destinate detectării țintelor aeriene care zboară la joasă altitudine.
(Editor: Radu Benea)
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.