TikTok spune că va avea „o echipă dedicată” alegerilor din Găgăuzia

Imagine generică

Platforma socială TikTok spune într-un comunicat transmis Europei Libere că va avea o „echipă dedicată” pentru a monitoriza alegerile din Găgăuzia. Una dintre misiunile acestei echipe este de a descoperi informațiile false. Pentru asta, va colabora cu Reuters.

Anunțul TikTok vine în condițiile în care platforma chinezească este cea mai importantă sursă de informare politică din regiune.

Europa Liberă a dezvăluit, pe 23 octombrie, că unul dintre favoriții la alegerile pentru funcția de bașcan, Fiodor Gagauz, era promovat de zeci de pagini care distribuiau conținut similar. Ulterior, candidatul susținut de socialiști a spus că paginile nu îi aparțin și că au fost create pentru a-l discredita.

Pentru alegerile din regiunea găgăuză, TikTok spune că-și va direcționa utilizatorii către surse oficiale. Va face asta prin aplicarea unor etichete electorale pe conținut și în căutări.

Utilizatorii vor avea acces în aplicație la date verificate despre vot și la ghiduri anti-dezinformare realizate cu partenerul Stop Fals!.

Totodată, autoritățile dispun de canale dedicate pentru raportarea postărilor care încalcă legea electorală, conținutul fiind analizat de moderatori în limbile locale și prin parteneriatul de fact-checking cu Reuters în R. Moldova.

Cei opt candidați la funcția de bașcani al UTA Găgăuzia.

În comunicatul transmis redacției, platforma reamintește că interzice reclamele politice plătite și „operațiunile de influențare sub acoperire” (rețelele coordonate de conturi și boți).

De asemenea, conținutul generat cu inteligența artificială (AI) trebuie etichetat obligatoriu, iar informațiile neverificate sunt excluse din fluxul For You.

„Candidatul Moscovei”, promovat după rețeta Călin Georgescu

Anunțul vine după ce o investigație Europa Liberă a arătat că Fiodor Gagauz, candidatul PSRM la funcția de bașcan beneficiază pe TikTok de o campanie similară celei care l-a propulsat în 2024 pe Călin Georgescu la prezidențialele anulate din România.

  • Citește investigația aici!

După startul campaniei din 16 octombrie, cel puțin 30 de conturi apărute peste noapte sau reactivate subit au distribuit clipuri aproape identice pro-Gagauz, adunând în câteva zile 150.000 de vizualizări.

Pe lângă promovarea fostului deputat socialist – văzut la Comrat drept „candidatul Moscovei” și co-organizator al referendumului ilegal din 2014 –, rețeaua folosește imagini generate cu AI cu președinta Maia Sandu pentru a-i prezenta pe candidații independenți drept „cai troieni” ai PAS.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.