China și-a înlocuit principalul ofițer de legătură din Hong Kong pe fundalul protestelor continue ale opoziției democratice, care au zdruncinat relația acestei regiuni administrative speciale cu Beijingul.
Demisia lui Wang Zhimin de la conducerea oficiului de legătură și înlocuirea lui cu Luo Huining este cea mai importantă schimbare făcută de China în lunile de proteste pro-democrație din Hong Kong, despre care Beijingul a spus că ar fi conduse de „teroriști”.
Unii observatori cred că schimbarea de cadre ar avea scopul să aplaneze criticile împotriva liderei pro-Beijing din Hong Kong, Carrie Lam. Protestele din Hong Kong, fosta colonie britanică redată Chinei în 1997, au început vara trecută ca urmare a unei legi controversate care permitea extrădările în China și despre care criticii au spus că slăbesc autonomia regiunii.