ONU a votat din nou pentru ridicarea embargoului SUA asupra Cubei. Moldova, între 25 de țări care s-au abținut

Panoul de vot de la ONU, (captură de ecran, UN TV)

Națiunile Unite au aprobat o nouă rezoluția anuală cubaneză pentru ridicarea îndelungatului embargou comercial impus Havanei de Statele Unite ale Americii. Republica Moldova s-a numărat printre 25 de țări care s-au abținut de la vot, ca și vecina ei, România.

130 de țări au votat pentru ridicarea embargului impus în 1960, după revoluția care a făcut din Cuba o țară comunistă aliniată în general politicilor interne și internaținale ale Uniunii Sovietice.

Față de anii trecuți, Statele Unite au reușit să convingă mai multe țări să voteze împotriva embargoului, anume 16, inclusiv țări est-europene ca Macedonia de Nord și Ucraina.

Țările din Uniunea Europeană, la care Moldova vrea să adere cât mai curând, votează de obicei neuniform asupra rezoluției înaintate anual de Cuba. În general, vest-europenii ridică mâna pentru anularea restricțiilor, invocate de regimul de la Havana ca motivul principal al marilor probleme economice ale Cubei.

O serie de țări din estul continentului: Polonia, balticii, România, Moldova, au preferat să se abțină de la vot, ca și în anii trecuți, iar Italia și Germania au ales această opțiune în premieră.

Noul vot asupra rezoluției cubaneze în sprijinul ridicării embargoului vine pe fondul gravelor penurii care afectează populația de 10 milioane de locuitori a Cubei.

După ce SUA au preluat controlul asupra industriei petroliere a Venezuelei la începutul anului curent, Cuba a rămas fără o sursă crucială de energie, adâncindu-se într-o criză economică pe care mulți o consideră fără precedent.

Administrația republicană din SUA a spus în repetate rânduri că dorește să pună capăt regimului comunist din Cuba, pe care îl numește o „dictatură coruptă” și despre care președintele Donald Trump a anunțat de mai multe ori că este pe cale să cadă.

Votul ONU are o pondere politică, dar numai Congresul SUA poate ridica embargoul din perioada Războiului Rece. Adunarea Generală a ONU, alcătuită din 193 de membri, a adoptat această rezoluție în fiecare an timp de peste trei decenii — cu excepția anului 2020, în timpul pandemiei de COVID —, fără ca aceasta să aibă însă un efect semnificativ.

„Sunt mulțumit că atât de multe țări, inclusiv economii importante precum Coreea, Germania și altele, și-au schimbat poziția”, a declarat reporterilor Mike Waltz, reprezentantul SUA la ONU, după vot.

„Diplomația necesită timp, dar acum că numărul țărilor care și-au schimbat poziția s-a triplat, ne așteptăm ca această tendință să continue”, a spus el.

Experții Națiunilor Unite au calificat în repetate rânduri blocada impusă de SUA asupra combustibilului și sancțiunile asociate împotriva Cubei drept o încălcare a dreptului internațional și a drepturilor omului tuturor cubanezilor.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.