Nicușor Dan condamnă sabotajul atribuit Rusiei la o fabrică de armament din România. Trei suspecți, prinși în Germania și Polonia

Captură de pe camerele de supraveghere din timpul incendiului din 14 septembrie 2026, izbucnit pe platforma industrială Carfil din Brașov

Președintele României, Nicușor Dan, a condamnat marți ceea ce a numit implicarea Federației Ruse în presupuse acte de sabotaj pe teritoriul țării, la o zi după ce Serviciul Român de Informații (SRI) a anunțat identificarea unei rețele coordonate de Moscova, care ar fi încercat să incendieze, în septembrie, platforma industrială Carfil din Brașov.

Trei cetățeni străini, doi bieloruși și un ucrainean, sunt cercetați de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) pentru „tentativă la acte de diversiune”. Doi dintre ei au fost arestați în Germania, iar al treilea a fost localizat în Polonia.

„Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și reprezintă o încălcare gravă a suveranității și securității țării noastre”, a scris Nicușor Dan pe rețeaua X, afirmând că operațiunile de sabotaj, dezinformarea și atacurile cibernetice fac parte din războiul hibrid purtat de Rusia împotriva Europei.

Șeful statului a salutat activitatea SRI, DIICOT, a Ministerului Afacerilor Interne și Direcției Generale de Informații a Apărării pentru identificarea celor implicați în incendiul de la Carfil și a presupuselor persoane care au coordonat acțiunea. El a avertizat și asupra recrutării prin rețelele de socializare, folosite de entități ostile pentru a atrage persoane în activități ilegale.

Potrivit SRI, rețeaua ar fi fost coordonată de serviciile secrete ruse și ar fi avut în vizor nu doar obiective din România, ci și facilități de producție de armament și alte ținte de interes militar și industrial din regiune.

Incendiul a izbucnit pe 14 septembrie 2026, pe platforma industrială din Brașov, în apropierea societății Carfil, filială a companiei de stat Romarm, și a afectat sediile mai multor firme.

DIICOT a anunțat că doi dintre suspecți au fost arestați preventiv în Germania, în timp ce pregăteau fapte similare. Al treilea a fost localizat în Polonia, iar Curtea de Apel București a emis mandate europene de arestare pe numele celor trei. Autoritățile române fac demersuri pentru aducerea lor în țară.

Nicușor Dan a declarat că România va colabora în continuare cu aliații din NATO și partenerii europeni pentru prevenirea unor astfel de incidente și protejarea infrastructurii critice.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.