Premierul României Nicolae Ciucă s-a întâlnit astăzi la Palatul Victoria cu Edwin Feulner, fondator al Heritage Foundation din SUA și președinte al Victims of Communism Memorial Foundation.
Ciucă a anunțat că România va construi trei noi muzee dedicate victimelor comunismului, obiectiv asumat și în PNRR. ”Muzeele memoriale privind victimele comunismului sunt o prioritate pentru România, țară ai cărei cetățeni au suferit atrocitățile și abuzurile sistemului comunist în perioada 1945-1989”, a declarat premierul Ciucă citat de site-ul G4media.
Cele trei muzee dedicate memoriei victimelor comunismului vor fi construite la București, Râmnicu Sărat și Timișoara și vor contribui la prezentarea acestor crime și abuzuri suferite de români timp de 44 de ani pentru generațiile viitoare, care vor cunoaște astfel ororile regimului comunist”, a spus Ciucă, potrivit unui comunicat al guvernului. Cei doi au discutat și despre situația de securitate în zona Mării Negre, scrie surca citată.