Mitropolitul Muntenegrului Amfilohie, cunoscut pentru mesajele sale împotriva purtării măștii, a fost testat pozitiv

Amfilohie Radovic. 11 februarie 2020

Mitropolitul Amfilohie al Muntenegrului, cunoscut pentru mesajele sale împotriva purtării măștii de protecție și pentru catalogarea pelerinajelor drept „vaccinul lui Dumnezeu”, a fost testat pozitiv cu coronavirus, informează serviciul Balcanic al Europei Libere.

Amfilohie Radovic, în vârstă de 82 de ani, este liderul celei mai mari eparhii a Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru. Prelatul a fost diagnosticat cu COVID-19 în cursul zilei de ieri și a fost internat la un spital din Podgorica.

Până în prezent în Muntenegru au fost înregistrate 12.584 de îmbolnăviri cu coronavirus și 188 de pacienți au decedat.