Ministerul Educației: Zeci de școli și grădinițe închise din cauza COVID-19

Ministerul Educației spune că opt instituții de învățământ general moldovene sunt trecute pe sistem online din cauza carantinei COVID-19, ca și 169 de clase din alte instituții. Sunt de asemenea în carantină 11 grădinițe și 40 de grupe de copii preșcolari, mai arată datele Ministerului Educației, preluate de IPN. La data de 13 noiembrie, 357 de profesori erau confirmați cu noul coronavirus. Infecția a fost contractată și de 103 educatori. În R. Moldova s-au confirmat luni încă 564 de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Bilanțul este mult mai mic decât recordul de săptămâna trecută, de 1331 de cazuri noi într-o zi, dar vine după weekend, când se fac mai puține teste decât în zilele lucrătoare. Luni s-au confirmat și 16 noi decese provocate de COVID-19.