Era trecut de ora 15:00, pe 21 martie 2021, când pe strada Alecu Russo din Capitală un polițist de la Direcția de Patrulare oprea un șofer care parcase într-un loc interzis.
Când i-a dat actele, șoferul – un manager de vânzări de la o firmă de acoperișuri din Chișinău – a strecurat printre hârtii și o bancnotă de 50 de lei.
„Da’ asta pentru ce mi-ați dat-o?”, a întrebat polițistul. „De-o cafea... Hai, să mă duc...”, a replicat conducătorul auto, Iurie P.
Însă polițistul nu a luat banii și nici nu i-a permis șoferului să plece. Ce a urmat a fost un desant judiciar ca la carte: la fața locului a venit grupa operativă, conducătorul auto a fost luat la audieri, s-a ales cu dosar penal, și-a angajat avocat, a fost chemat la procuratură.
O echipă de experți judiciari au verificat, conform procedurilor, dacă bancnota era reală (și era); cazul a ajuns în instanță – au urmat nenumărate înfățișări la Judecătorie, s-au schimbat trei judecători.
Zilele trecute – după cinci ani și jumătate de la strecurarea celor 50 de lei printre actele mașinii – șoferul a fost achitat de Judecătoria Chișinău.
Judecătorii au concluzionat că șoferul a vrut să dea mita, însă că a fost trimis în judecată pentru o infracțiune greșită. O eroare de procedură.
De ce, pentru 50 de lei?
În 2021, cu 50 de lei cumpărai cam trei litri de motorină.
Inflația a „mâncat” mult din valoarea bancnotei pe care Iurie P. a vrut să i-o dea polițistului pentru a scăpa de amendă, însă chiar și la prețurile de atunci valoarea mitei a fost cu mult mai mică decât cheltuielile statului din acest caz.
Potrivit estimărilor oficiale ale Judecătoriei Chișinău, un proces mediu judecat aici, în 2026, costă statul peste 2.000 de lei – fără a se lua în calcul și costul din timpul anchetei, care nu este cuantificat de către nicio instituție.
Un raport publicat de Fondul Monetar Internațional în 2024, la cererea autorităților de la Chișinău, a scos la iveală că, cel puțin în ultimii ani, în justiția din R. Moldova „eforturile de urmărire penală s-au concentrat pe corupția măruntă și nu pe corupția la nivel înalt”.
În timpul procesului împotriva lui Iurie P., avocații acestuia au tras un semnal de alarmă ca statul mai mult cheltuie decât câștigă cu această procedură judiciară.
Cheltuielile suportate de stat pentru administrarea acestei cauze depășesc cu mult valoarea celor 50 de lei pe care Iurie P. a fost acuzat că i-a dat mită, a spus avocatul acestuia, Radion Tocan, adăugând: „Acest aspect, deși nu este determinant pentru stabilirea vinovăției, reflectă necesitatea unei examinări proporționale și echilibrate a situației.”
Judecătoarea Liliana Cușcă, care l-a achitat pe Iurie P., a precizat că valoarea mitei nu contează „când sunt întrunite celelalte elemente constitutive ale infracțiunii.”
„Prin urmare, valoarea de 50 lei a bancnotei nu constituie, în sine, un temei pentru concluzia privind lipsa caracterului penal al faptei”, a explicat ea, invocând practica Curții Supreme de Justiție.
Aceeași practică, a descoperit Europa Liberă, recomandă totuși procurorilor și judecătorilor din R. Moldova să țină cont și de valoarea unei mite, nu doar de faptul că aceasta poate fi demonstrată judiciar.
Șoferul a fost achitat, nu din cauza matematicii, ci a semanticii
Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 11 din 22 decembrie 2014, de pildă, detaliază: „nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de Codul penal, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni.”
Curtea Supremă dă și exemple: când valoarea mitei e cât costă o ciocolată sau cât un pachet de țigări; când mita e un bilet la film sau o călătorie gratis cu autobuzul.
În 2021, cu 50 de lei poate cumpărai un pachet de țigări; azi – nu.
Însă Iurie P. n-a fost achitat din cauza valorii mici a mitei – ci din motive procedurale.
Să le explicăm. Infracțiunea de care a fost acuzat se numește corupere activă și are două forme: „darea” și „oferirea” de foloase necuvenite, în cazul de față polițistului.
Semantic, cei doi termeni sunt asemănători. Juridic, diferă.
„Oferirea se realizează unilateral, prin prezentarea efectivă și inteligibilă a avantajului, pe când darea presupune, în mod necesar, remiterea avantajului și acțiunea corelativă de primire a acestuia de către persoana publică”, a precizat judecătoarea Liliana Cușcă, în motivarea hotărârii judecătorești.
În cazul lui Iurie P., infracțiunea de care a fost acuzat a fost de „dare” de mită. Problema e că polițistul pe care a vrut să îl mituiască nu a acceptat nicio secundă banii – dovadă că l-a reclamat imediat – ceea ce înseamnă că, strict juridic, ar fi trebuit trimis în judecată pentru „oferire” de mită.
Agentul, de altfel, a fost chemat și în instanță pentru a contribui la elucidarea misterului juridic din jurul celor 50 de lei. A spus că nu își mai amintește nimic despre Iurie P., deoarece, în acea perioadă, fusese implicat în nenumărate cazuri de acest gen.
Un dosar din o sută de mii, sau o problemă de sistem?
În primele șase luni ale anului 2026, Judecătoria Chișinău a soluționat 37.796 de dosare, dintre care aproape două treimi în mai puțin de un an, potrivit unui raport publicat în luna august.
O zecime din dosarele de la Judecătoria Chișinău erau mai vechi de peste 36 de luni, iar instanța estima că i-ar trebui 307 zile ca să lichideze tot stocul rămas pe rol.
Costul mediu al unui dosar la Judecătoria Chișinău a fost, în primul semestru al anului 2026, de 2.166,84 de lei, potrivit raportului citat. Cifră a fost calculată după metodologia Comisiei Europene pentru Eficiența Justiției.
Obiectul dosarului de pe strada Alecu Russo valora 50 de lei, și a durat, până acum, cinci ani.
Și ar mai putea dura. Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru, până la finele săptămânii viitoare.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.