Încă o navă atacată în apropierea coastei românești a Mării Negre. „Escaladare rusească”, spune Nicușor Dan

Echipe de salvare și poliția de frontieră la locul scufundării navei Khory, vineri, 23 octombrie 2026.

O navă comercială s-a scufundat vineri dimineață în Marea Neagră la 13 mile marine de portul românesc Constanța, provocând moartea cel puțin unui marinar și făcându-l pe președintele Nicușor Dan să avertizeze din nou asupra a ceea ce numește „escaladarea rusească” în regiune.

Ministrul Apărării din România, Radu Oprea, a precizat că incidentul s-a produs în afara apelor teritoriale ale țării sale. Vineri după prânz, Ministerul de Interne informa că nava „a suferit avarii importante” și „prezintă risc iminent de scufundare”, iar ceva mai târziu, președintele Nicușor Dan a confirmat într-o postare pe Facebook că nava s-a scufundat.

Nava Kohry, aflată sub pavilionul Insulelor Comore, se îndrepta din Turcia spre Sulina când a fost lovită cel mai probabil de o dronă, la zece dimineață. Autoritatea Navală Română (ANR) a confirmat că a murit un marinar, iar nouă au fost salvați. Echipele de salvare căutau vineri la prânz încă trei persoane, dispărute. Potrivit autorităților române, echipajul era alcătuit din 10 ucraineni și trei azeri.

„Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a vizibilității reduse, nu este posibilă desfășurarea unei operațiuni de salvare aeriană cu elicopterul”, a declarat ANR.

Ca și în alte incidente de acest fel, autoritățile nu au precizat imediat care a fost cauza avariei. Președintele Dan a dat vina pe Rusia. „Acest atac este un nou exemplu al consecințelor tragice ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Este timpul ca Rusia să ia în serios inițiativele de pace ale Statelor Unite și Europei, să accepte propunerile de armistițiu și să pună capăt războiului”, a scris Dan.

În ultimele trei săptămâni, drone au lovit nave comerciale în Marea Neagră, în largul României și Bulgariei, în cadrul celor mai recente repercusiuni ale războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, amintește AFP.

Șapte marinari au dispărut pe 15 octombrie în largul coastelor României, după ce nava Wine Trader, un tanc de transport chimic, a luat foc în urma unui atac cu drone.

România a solicitat NATO mai mult echipament.

Joi, în urma unei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare al Țării, Președinția de la București a declarat că „amenințările la adresa libertății de navigație și a infrastructurii critice au crescut semnificativ”.

NATO a anunțat marți că va desfășura avioane, drone și sisteme radar suplimentare în Marea Neagră din cauza atacurilor frecvente asupra navelor, despre care liderii UE au spus că echivalează cu „un nou front” în războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.