Doisprezece morți în carambolaj, pe autostradă, în Bulgaria. Miercuri va fi zi de doliu național

În ciocnirea în lanț de lângă localitatea Zinița au fost implicate zeci de autovehicule

Douăsprezece persoane au murit marți într-un accident în lanț pe o autostradă din estul Bulgariei, în care au fost implicate zeci de vehicule, în condiții de ceață deasă. Nu sunt informații că printre morți sau răniți s-ar afla și moldoveni.

Poliția, pompierii și echipajele de ambulanță s-au deplasat de urgență la locul accidentului, pe autostrada A1 care leagă capitala Sofia de orașul-port Burgas, situat în estul țării. Imaginile difuzate de mass-media locală au arătat mașini și camioane îngrămădite pe cele șase benzi ale autostrăzii, multe dintre ele zdrobite, răsturnate sau ieșite de pe carosabil.

La o conferință de presă organizate la locul accidentului, secretarul general al Ministerului de Interne, Liubomir Nikolov, a declarat că ceața a fost probabil cauza accidentului, care a început cu o coliziune între un autobuz și un camion la aproximativ 75 de kilometri vest de Burgas.

Unsprezece persoane au decedat la fața locului, iar o altă persoană a decedat la spital, a declarat reporterilor ministrul Sănătății, Katia Ivkova.

Alte 50 de persoane rănite au fost transportate la spital, potrivit Ministerului de Interne.

Prim-ministrul Rumen Radev a declarat că miercuri va fi zi de doliu în Bulgaria.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se afla marți în vizită în Bulgaria, dar a anunțat că își va scurta vizita. „Aș dori să-mi exprim cele mai sincere condoleanțe și să aduc un omagiu echipelor de salvare”, a declarat von der Leyen.

Ministerul de Externe al României a informat că un român a fost rănit.

Radev a descris accidentul drept o „tragedie” și a informat că a mobilizat elicoptere pentru evacuarea răniților și intenționează să viziteze locul accidentului, unde, inițial, mulți oameni au rămas blocați în mașinile lor.

În Bulgaria au murit în 2025 în accidente rutiere 456 de oameni - țara balcanică fiind în fruntea UE la acest tip de statistică, înaintea României și Croației.

Victimele atribuie numărul ridicat de decese conducerii imprudente, stării precare a drumurilor și ineficienței sistemului judiciar.

Autostrăzile bulgare sunt supra-aglomerate mai ales datorită circulației intense a camioanelor de marfă care vin din Turcia și Orientul Mijlociu spre Europa. Jumătate din vehiculele înmatriculate în Bulgaria, țara cea mai săracă din UE, sunt mai vechi de 20 de ani.

Surse: Reuters, AFP

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.