La temperaturi de minus 15 grade Celsius, localnicii, tineri și bătrâni, stăteau la coadă ore în șir în fața principalului magazin alimentar pentru a cumpăra câteva produse de strictă necesitate, precum cartofi, varză, ouă și lapte, la prețuri exorbitante.
Eforturile de a institui un sistem care să le permită clienților să aștepte în căldura relativă a caselor lor și să vină la magazin doar când le venea rândul - o tactică obișnuită pe fondul penuriei frecvente de alimente din era sovietică - au eșuat.
„Vânzătorii spuneau: «Dacă vrei să mănânci, trebuie să aștepți la coadă»”, a spus Svetlana, al cărei nume de familie nu-l dezvăluim pentru siguranța ei. „Nu existau excepții, nici măcar pentru copii sau vârstnici.”
„Apoi au început să limiteze cantitățile, la cel mult 1 kilogram pe persoană. Literalmente, ceva de genul unui singur cartof pentru fiecare membru al familiei, iar fiecare membru al familiei trebuie să se prezinte pentru a-l primi”, a spus Svetlana. „Aici s-a ajuns: marea Rusie, raționalizând cartofii.”
În magazinul din Tura nu prea ai de unde alege.
Penuria nu a fost cauzată de invazia Rusiei în Ucraina, deși războiul care durează de aproape cinci ani a avut un impact devastator asupra orașului, provocând moartea a cel puțin 34 de bărbați dintre cei 4.000 de locuitori și afectând grav economia locală.
Ea a rezultat dintr-o combinație de provocări logistice uriașe și o planificare deficitară - o problemă omniprezentă și, uneori, fatală în Rusia.
Niciun drum nu leagă Tura de Krasnoiarsk, capitala regională situată la peste 1.000 km spre sud-vest, iar artera vitală a orașului este râul Nijniaia Tunguska.
Când, în iulie, nivelul scăzut al apei a făcut ca râul să devină nenavigabil, autoritățile nu au reușit să găsească o rută alternativă adecvată de aprovizionare, iar în această lună s-au înregistrat penurii de multe alimente proaspete.
Procurorii au deschis o anchetă penală împotriva mai multor funcționari, sub suspiciunea de neglijență.
Unele produse, precum fructele, carnea, produsele lactate, făina și apa îmbuteliată, au dispărut aproape complet, iar prețurile s-au triplat, conform datelor oficiale.
„Uitați-vă la prețurile astea: între 1.100 și 1.300 de ruble (289 de lei) pentru un kilogram de castraveți”, a spus Svetlana, enervată că, așa scumpi, castraveții se terminaseră înainte să-i vină rândul. „1.800 pentru ceapă verde, 1.000 pentru ceapă! Nici nu mai vorbim de ardei și roșii.”
Un magazin din Tula vindea ceapă și morcovi la prețul de 1.000 de ruble (222 de lei) pe kilogram.
Olga, o altă locuitoare din zonă, a spus că mama ei a fost nevoită să vină la magazin deoarece personalul nu i-a permis să cumpere rația bătrânei în numele ei.
Alte familii „au adus copii mici cu ele. Altfel, nu ar fi distribuit rații pentru fiecare persoană — chiar dacă vânzătoarea știe câți membri are familia”, a spus Olga. „Nici măcar pe vremea sovieticilor nu am trăit astfel de orori, a spus mama mea. Ea își amintește.”
După o criză majoră la mijlocul lunii octombrie, alimentele sunt acum transportate cu avionul și raționalizate, existând limite privind cantitatea pe care o poate cumpăra o singură persoană sau o familie.
Însă din cel mai recent transport lipseau cartofii, ceapa și varza, după ce două zboruri au fost amânate din cauza condițiilor meteorologice. Cozile la alimente au continuat să existe, în ciuda reluării livrărilor aeriene.
Dă, doamne, să înghețe râul
Pe 21 octombrie, administrația districtului a anunțat că rezervele de alimente din mai multe școli locale nu vor ajunge până la sfârșitul lunii. Locuitorii spun că alimentele aduse cu avionul s-au epuizat rapid și își fac griji cu privire la modul în care vor trece iarna. O speranță există: când râul îngheață, poate servi drept drum.
„Vânzătorii încearcă să ne liniștească, spunând că mai sunt încă niște cereale, paste și conserve”, a spus Svetlana. „Ce, o să hrănim copiii cu conserve toată iarna?”
Râul Tunguska, iarna (imagine de arhivă)
Pentru unii, situația dificilă în care se află orașul în prezent este rezultatul unor schimbări care au modificat viața în Tura de-a lungul anilor, atât înainte, cât și după ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei.
„Pe vremuri, ne hrăneam [din] vânătoare și pescuit. Iar proviziile [aduse de stat] erau din belșug”, a spus Olga referindu-se la era sovietică. „Acum nu mai sunt nici pești, nici reni.”
Tura se află în inima unei zone populate odinioară în principal de evenki, etnie de păstori de reni tradițional nomazi, care trăiesc în Siberia și în alte părți ale Asiei de Nord de secole. Aproximativ 900 dintre cei 4.000 de locuitori ai orașului Tura au rădăcini evenke.
Orașul a fost construit pe locul unei tabere evenke în 1927 și a fost reședința Districtului Autonom Evenk până când guvernul președintelui Vladimir Putin l-a integrat în regiunea Krasnoiarsk în 2007, un fel de retrogradare din partea unui stat care, potrivit activiștilor, suprimă culturile grupurilor indigene și ale altor minorități.
„Aici nu sunt locuri de muncă”
De la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, statul a atras bărbați pe front oferindu-le beneficii substanțiale și prime la angajare, stimulente deosebit de atractive în regiunile aflate în dificultate economică, unde locurile de muncă sunt greu de găsit.
Înmormântarea unui bărbat din Tura, ucis în războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei.
Un raport din martie 2025 al centrului de cercetare Wilson Center, cu sediul în SUA, a arătat că bărbații din comunitățile indigene din Rusia „au fost recrutați la rate peste medie și au înregistrat rate de mortalitate în luptă mai mari decât media”.
„Aproximativ 20-25 oameni de-ai noștri [evenki] au plecat [la război] în ultimii patru ani”, a spus Kacikan, un locuitor din Tura. „Jumătate dintre ei au murit deja. Șase au fost îngropați, dar sunt unii care sunt dispăruți de mult timp, așa că este puțin probabil să mai fie găsiți în viață.”
„Doi membri ai familiei Udîghir au fost deja [uciși], Timur și Romka. Sunt veri, fiii lui Oleg și Iuri. Dmitri, care este și el din aceeași familie, nu a mai dat niciun semn de viață de ceva vreme; parcă văd că o să vină un anunț de deces și pe numele lui”, a spus Kacikan.
„A plecat la oaste cu contract. Motivul e evident: să câștige bani”, a spus el. „Aici nu există locuri de muncă. Industria petrolieră? Ei nu angajează oameni de-ai noștri. Nici măcar ca bucătar nu poți să-ți găsești de lucru.”
Un alt evenk, Volodea Oioghir, a dispărut în 2025, iar anul acesta a avut loc înmormântarea lui. „L-au declarat decedat. Soția lui îl căuta încă din luna martie a anului trecut”, a spus Kacikan.
Fete din regiunea evenkă în costume naționale, în 1980.
„Volodea era un vânător priceput, provenind dintr-o familie renumită”, a spus el, arătând spre bunicul său, Nikolai Oioghir, un cunoscut poet evenk și folclorist care a murit în 1988. „Poemele sale au fost publicate în reviste sovietice, a lucrat la un ziar. Iar nepotul său a murit în război. Așa-i viața.”
O bază de date gestionată de publicația în limba rusă Mediazona cuprinde 34 de victime ale războiului din Tura. Printre aceștia se numără verii Udîghir, care au murit la vârsta de 30, respectiv 42 de ani, și Oioghir, care avea 37 de ani când a fost declarat decedat.
„Ce viață e asta? Meșteșugurile populare au fost distruse. Pescuitul a încetat practic să mai fie o sursă de venit”, a spus Vladimir, un locuitor din Tura.
„Râul Tunguska este poluat cu petrol, așa că aproape nu mai există pești”, a spus Vladimir, referindu-se, cel mai probabil, la scurgerile care au poluat râul în 2023 și 2024.
Pești morți în râul Tura, în vara anului 2026.
„Cele mai apropiate turme de reni se află dincolo de Surinda”, o așezare situată la aproximativ 400 de kilometri distanță, a spus el. „Nu există un sprijin real din partea guvernului, iar prețurile sunt exorbitante. De aceea unii dintre oamenii noștri mai bine pleacă la război”.