Alegătorii din autonomia găgăuză sunt așteptați la urne duminică, 15 noiembrie, pentru a-și alege simultan bașcanul și cei 35 de deputați ai Adunării Populare – un scrutin dublu organizat pentru prima dată după 1999. Coordonat în premieră de Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chișinău, votul este privit de experți drept un test pentru reziliența Republicii Moldova în fața ingerințelor ruse și a corupției electorale, într-o regiune marcată de neîncredere față de guvernarea proeuropeană și de campanii de dezinformare.
Peste 129.000 de alegători din regiune înscriși pe liste pot merge la cele 67 de secții de votare, deschise între orele 07:00 și 21:00. Pentru funcția de bașcan candidează opt persoane, iar pentru cele 35 de mandate din Adunarea Populară sunt înregistrați 132 de candidați.
Scrutinul pentru funcția de bașcan este anticipat, după ce Adunarea Populară a declarat vacant postul ocupat de Evghenia Guțul, condamnată în august 2025 la șapte ani de închisoare pentru complicitate la finanțarea ilegală, cu fonduri provenite din Rusia, a fostului Partid Șor. Formațiunea a fost condusă de oligarhul fugar Ilan Șor, stabilit la Moscova și sancționat de SUA și UE pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova. Mandatul Evgheniei Guțul a încetat oficial în august 2026, interimatul fiind asigurat de Ilia Uzun.
Reguli electorale noi și ultimul scrutin uninominal
Alegerile se desfășoară în baza Codului electoral național, după modificările legislative adoptate de Parlament în august 2026, care au schimbat cadrul de organizare a scrutinelor din autonomie și au consolidat rolul CEC. Sistemul a fost contestat de unii politicieni de la Comrat, care au acuzat Chișinăul că încearcă să-și extindă controlul asupra autonomiei.
Cei 35 de deputați ai Adunării Populare sunt aleși în circumscripții uninominale, câte unul în fiecare. Este ultimul scrutin organizat după acest sistem: la următoarele alegeri va fi aplicat sistemul proporțional, într-o singură circumscripție electorală pentru întreaga autonomie.
Atât bașcanul, cât și deputații regionali au nevoie de majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate pentru a câștiga din primul tur. Dacă niciun candidat nu obține peste 50%, primii doi clasați vor participa la turul al doilea, programat pentru 29 noiembrie. Pentru validarea primului tur este necesară participarea a cel puțin 25% dintre alegătorii înscriși în liste, în timp ce pentru turul doi - cel puțin 20%.
Opt candidați la funcția de bașcan. PAS și partidele proeuropene nu participă
Pentru funcția de bașcan candidează opt persoane: Fiodor Găgăuz, desemnat de Partidul Socialiștilor (PSRM), Alexandr Stoianoglo, Cornel Dudnic, Ivan Kîlcic, susținut de Partidul Popular Găgăuz, Petru Vlah, desemnat de Partidul „Noua Opțiune Istorică”, Ivanna Koksal, Serghei Anastasov și Oleg Garizan. Cinci candidează independent, iar trei sunt susținuți de formațiuni politice.
Un sondaj IMAS, publicat cu trei zile înainte de scrutin, îl plasează pe Stoianoglo, fost procuror general și actual deputat al fracțiunii „Alternativa”, la 26,5% din intențiile de vot. Stoianoglo candidează independent. La alegerile prezidențiale din 2024, el a beneficiat de susținerea PSRM. Urmează Fiodor Găgăuz - cu 17,5%, și jurnalista Ivanna Koksal, tot independentă, cu 9,6%. Peste 27% dintre respondenți nu aveau o opțiune clară. Sondajul de opinie, singurul făcut public în această campanie, a fost realizat pe un eșantion de 627 de persoane din autonomia găgăuză, cu o marjă de eroare de 3,9%.
Pentru cele 35 de mandate din Adunarea Populară concurează 132 de persoane: 90 de independenți și 42 de candidați desemnați de partide. PSRM are 22 de candidați, Partidul Popular Găgăuz – nouă, Alianța „Moldovenii” – șapte, iar Mișcarea Alternativa Națională și Partidul „Pentru Țară” – câte doi.
Partidul de guvernare PAS și alte formațiuni care se declară proeuropene nu participă la scrutin. Analiștii Igor Boțan și Nicolae Negru au explicat la Europa Liberă că aceste partide nu au o bază electorală suficientă în regiune. La referendumul constituțional din octombrie 2024, aproape 95% dintre alegătorii din UTA Găgăuzia au votat împotriva includerii în Constituție a obiectivului aderării la UE.
Dezinformare și suspiciuni privind finanțarea campaniei
Campania electorală a fost marcată de dezinformare și narațiuni despre o pretinsă „lichidare a autonomiei”, suprimarea limbii ruse și ingerința UE, precum și de îndemnuri la boicot, potrivit rapoartelor de monitorizare ale Promo-LEX.
CEC a identificat suspiciuni privind finanțarea campaniei, fără a confirma însă cazuri de corupere a alegătorilor. Potrivit vicepreședintelui instituției, Pavel Postica, publicitatea politică online din Găgăuzia a fost aproape dublă față de cea din Chișinău în ultima săptămână de campanie.
Scrutinul este urmărit și prin prisma influenței Rusiei și a tensiunilor dintre Comrat și Chișinău, considerate vulnerabilități exploatabile de actori externi, potrivit unei analize publicate de Atlantic Council.
Alegerile vor fi monitorizate de observatori naționali, inclusiv Promo-LEX, și de o delegație a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. Primele concluzii ale misiunii internaționale sunt așteptate pe 16 noiembrie.
(Editor: Radu Benea)
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.