Ambasadorii unor țări europene convocați la Ministerul de Externe de la Budapesta

Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe

Ministerul de externe de la Budapesta a convocat ambasadorii mai multor țări europene nordice din cauză criticării unei legi controversate care-i permite premierului Viktor Orban să conducă Ungaria prin decret în perioada pandemiei de coronavirus. Într-o declarație video postată luni, șeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto spune că țările nordice au răspândit „știri false despre Ungaria” într-o recentă scrisoare către secretarul general al Consiliului Europei. Ungaria putea să ignore scrisoarea, a spus Szijjarto, dar, a continuat el, „maghiarii sunt o naţiune de peste o mie de ani” şi „nimeni nu-și poate permite să le pună la îndoială maturitatea de a decide ce vor și de a lua deciziile corecte”. Au fost convocați la Ministerul de Externe ungar ambasadorii Danemarcei, Finlandei, Norvegiei, Suediei și Islandei, dar cel islandez nu a mers, având sediul la Viena. „Când țările folosesc situația creată de COVID-19 pentru acțiuni care subminează drepturile fundamentale, insistăm să atragem atenția asupra acestui lucru”, a declarat agenției Reuters, după incidentul de luni, ministrul de externe danez Jeppe Kofod.