Politicianul rus de opoziție, Aleksei Navalnîi, spune că își datorează viața piloților care au aterizat de urgență la Omsk și paramedicilor care l-au diagnosticat rapid că a fost otrăvit și i-au injectat atropină.
Navalnîi a făcut aceste declaratii într-o postare pe Instagram astazi din Germania, unde este în recuperare după ce experți europeni au stabilit că a fost otravit cu un agent din familia Novicioc.
"Vă mulțumesc, prieteni necunoscuți cu inima bună. Sunteți oameni buni", a scris Navalnîi în vârstă de 44 de ani, despre cei care au acționat rapid și au zădărnicit "planurile ucigașilor".
Navalnîi a fost aproape trei săptămâni într-o comă indusă.
Un critic de multă vreme al președintelui rus Vladimir Putin, Alexei Navalnîi a fost externat la spitalul din Berlin la începutul acestei săptămâni.
Kremlinul neagă otrăvirea și spune că nu a văzut nicio dovadă care să ateste otrăvirea liderului opozitiei. Kremlinul vrea ca Germania, Franța și Suedia să ii dea acces la concluziile exoerților lor.
Pe 23 septembrie, delegația rusă la Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) a trimis o notă Germaniei prin care solicită „informații cuprinzătoare despre așa-numitul caz Navalnîi”, inclusiv „rezultatele testelor, materialele biologice și alte probe clinice. "
Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Martina Fietz, a confirmat astazi că misiunea germană la OIAC a primit nota. Ea a spus că misiunea germană va răspunde în conformitate cu regulile care prevăd un termen limită de 10 zile.
„Dar permiteți-mi să repet din nou ceea ce am spus aici în mod repetat în trecut: Rusia are deja tot ce este necesar pentru a putea efectua ea însăși investigațiile", a spus Fietz, adăugând că OPCW a luat deja eșantioane.
Medicii din Berlin au spus că, pe baza progreselor realizate de Navalnîi până acum, ei cred că „este posibilă o recuperare completă”, dar va fi un ling proces de recuperare.