Alegeri parlamentare în Israel: blocul lui Netanyahu conduce la numărarea voturilor, dar nu are majoritate

Panouri publicitare electorale cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu (dreapta), din partidul Likud, și fostul șef al armatei și lider al partidului de centru Yashar, Gadi Eisenkot, la Ierusalim, 27 octombrie 2026.

Blocul premierului israelian Benjamin Netanyahu conduce la limită în alegerile parlamentare, însă nici tabăra sa, nici opoziția condusă de Gadi Eisenkot nu au obținut suficiente mandate pentru a forma o majoritate. Prezența la vot a ajuns la 77,7%, cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii.

După numărarea a peste 72% din buletinele de vot, blocul premierului israelian Benjamin Netanyahu ar urma să obțină 54 de mandate în Knesset, potrivit rezultatelor preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală.

Blocul principalului său rival, Gadi Eisenkot, fost șef al Statului Major al armatei israeliene și lider al partidului Yashar, ar urma să obțină 48 de mandate, în timp ce partidele arabe ar putea avea 18 reprezentanți în parlament.

Niciunul dintre cele două blocuri principale nu se apropie, deocamdată, de majoritatea necesară pentru formarea unui guvern. În Knesset, parlamentul israelian cu 120 de locuri, sunt necesare cel puțin 61 de mandate pentru a asigura o majoritate.

La nivelul partidelor, Likud, formațiunea condusă de Netanyahu, ar putea deveni cel mai mare partid din parlament, cu 27 de mandate. Yashar, condus de Eisenkot, ar urma să obțină 21 de locuri.

Rezultatele sunt provizorii, iar distribuția mandatelor se poate modifica pe măsură ce continuă numărarea voturilor.

Negocieri dificile pentru formarea guvernului

Formarea unei majorități se anunță complicată. Netanyahu a cerut constituirea unui „guvern național puternic, de dreapta”, invocând realizările militare ale Israelului și ceea ce a numit oportunitatea de a elimina amenințarea reprezentată de Iran.

De cealaltă parte, Eisenkot a declarat că alegătorii au cerut schimbarea și i-a solicitat premierului să se retragă din viața politică. Liderul opoziției l-a avertizat, totodată, pe Netanyahu să nu folosească securitatea națională în scopuri politice.

Partidele arabe ar putea juca un rol decisiv în negocierile pentru formarea viitorului guvern. Totuși, Netanyahu exclude o alianță cu acestea, iar Eisenkot a respins, la rândul său, perspectiva unei guvernări comune. Sprijinul parlamentar al formațiunilor arabe ar putea rămâne însă important pentru opoziție.

În cazul în care niciun bloc nu va reuși să formeze o majoritate, negocierile ar putea dura săptămâni, iar eșecul acestora ar putea duce la organizarea unor noi alegeri. Până la instalarea unui nou guvern, Netanyahu ar putea rămâne în funcția de premier interimar.

Participarea la scrutin a ajuns la 77,7%, potrivit Comisiei Electorale Centrale. Este cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii și cu aproximativ șapte puncte procentuale peste cel înregistrat la alegerile din 2022.

Acestea sunt primele alegeri parlamentare din Israel de la atacul lansat la 7 octombrie 2023 de organizația Hamas, considerată teroristă inclusiv de SUA și UE, și de la războaiele care au urmat în Fâșia Gaza și Liban, precum și cu Iranul.

Votul a fost perceput drept un test major pentru Netanyahu și pentru coaliția sa de dreapta, în contextul criticilor legate de eșecurile de securitate care au precedat atacul din octombrie 2023 și al controverselor privind direcția politică a guvernului.

Netanyahu respinge responsabilitatea personală pentru deficiențele care au permis atacul Hamas și își prezintă bilanțul militar drept argument pentru continuarea mandatului. În același timp, criticii săi susțin că politicile guvernului au accentuat diviziunile interne și au contribuit la izolarea internațională a Israelului.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.