La 8 iunie 2021, a fost condamnat la închisoare pe viață de către Tribunalul de la Haga, amintește Serviciul balcanic al Europei Libere.
A fost găsit vinovat de genocidul comis împotriva a aproximativ 8.000 de bosniaci la Srebrenica, o zonă protejată de Organizația Națiunilor Unite (ONU), în vara anului 1995; pentru persecuția și strămutarea forțată a bosniacilor și croaților pe teritoriul Bosniei și Herțegovinei; pentru terorizarea civililor în timpul asediului de la Sarajevo; precum și pentru reținerea ca ostatici a membrilor forțelor de menținere a păcii ale ONU în timpul bombardamentelor NATO din 1995.
O femeie în cimitirul de la Srebrenica la a 31-a aniversare a crimelor, pe 11 iulie 2026.
El a fost condamnat pentru 10 din cele 11 capete de acuzare de crime de război și crime împotriva umanității. I s-a spus „măcelarul bosniac” sau „de la Srebrenica”, pentru crimele cele mai notorii comise.
A fost achitat, totodată, de acuzația de genocid comis în șase localități din Bosnia și Herțegovina în cursul anului 1992 – Prijedor, Sanski Most, Ključ, Kotor Varoš, Foča și Vlasenica.
Mladic la Haga, în timpul judecării unui apel, pe 8 iunie 2021.
Verdictul, pronunțat la 22 noiembrie 2017, a fost contestat atât de Parchetul de la Haga, cât și de apărarea lui Mladić. Procedurile de apel s-au desfășurat în luna august a anului trecut. Ambele apeluri au fost respinse.
Pe parcursul procesului, care a început la 16 mai 2012 și a durat 530 de zile, au fost audiați 592 de martori și au fost prezentate aproximativ 10 000 de probe. Instanța a luat în considerare, de asemenea, 2 000 de fapte constatate.
Ratko Mladić a fost arestat în Serbia pe 26 mai 2011. Era cel mai căutat criminal de război, ascunzându-se de justiție timp de aproape 16 ani.
Șase zile mai târziu, a fost predat Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie de la Haga.
Prima acuzare împotriva sa a fost emisă la 24 iulie 1995.
Cine a fost Mladić?
Ratko Mladić, născut în 1943 în Božanovići (Iugoslavia), a absolvit Academia Militară din Belgrad și a îndeplinit serviciul militar activ în cadrul Armatei Populare Iugoslave (JNA).
Înainte de izbucnirea războaielor pe teritoriul fostei Republici Federale Socialiste Iugoslavia (SFRJ) în 1991, Președinția SFRJ l-a promovat pe Mladić la gradul de general-maior, iar în aprilie 1992, chiar la începutul războiului din Bosnia și Herțegovina, la gradul de general-locotenent.
Mladić (st) cu Karadzic în august 1993, la Pale (Bosnia).
În iunie 1991, în calitate de comandant al Corpului 9 al JNA, a fost trimis la Knin în timpul luptelor dintre JNA și forțele croate.
În mai 1992, a fost numit comandant al Statului Major General al Armatei Republicii Srpska, recent înființată, funcție pe care a deținut-o până în decembrie 1996.
Alături de Radovan Karadžić a fost cel mai cunoscut lider de tristă faimă al sârbilor bosniaci în timpul războiului din anii 1990. Arestat în 2008, Karadžić, care are 81 de ani, a fost condamnat în 2016 la 40 de ani de închisoare pentru crime de război și genocid și se află în închisoare.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.