Șeful Departamentului de Pieţe financiare din CDR solicită anchetarea tranzacțiilor de miercuri de la Bursa de Valori București

În România, Cristian Agalopol, reprezentant al Camerei de Comerț Americane (AmCham), șef al Departamentului de Pieţe financiare din Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR), a cerut miercuri arbitrului pieței de capital (ASF) să investigheze toate tranzacțiile zilei de la Bursa de Valori București (BVB), enunțând posibilitatea unei manipulări a bursei, relatează G4media.

Miercuri, Bursa de la București a înregistrat o scădere a indicelui principal BET de peste 11%, una dintre cele mai mari din 2008 și până în prezent. Prăbușirea vine pe fondul anunțului Guvernului că va adopta măsuri fiscale care afectează sistemul bancar, companiile din energie și din telecomunicații. Proiectul unei ordonanțe de urgență a fost prezentat marți public de ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici. Proiectul prevede măsuri de taxare a activelor bancare, de plafonare a prețului gazelor și schimbări legate de sistemul de pensii private. Băncile și companiile din energie listate la Bursa de Valori București (BVB) au fost cele mai afectate. Astfel, una dintre cele mai mari scăderi a fost înregistrată de Banca Transilvania: minus 19,90%. La începutul anului, Banca Transilvania a devenit cel mai mare investitor în sectorul bancare moldovean, cumpărând împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pachetul majoritar al Victoriabank.

Un declin la fel de important a avut miercuri și BRD, parte a grupului francez Société Générale, care a ajuns la minus 16,6%.

Cristian Agalopol, citat de Agerpres, atrage atenția că cel mai mare perdant al căderii bursei este statul român care „este cel mai mare acţionar al BVB, iar prin această ordonanţă şi-a făcut o mare defavoare”. Maniipularea bursei ar putea consta în faptul că noile măsuri financiare ar fi putut fi puse în discuție tocmai pentru a perturba bursa de valori.