Denis Mukwege și Nadia Murad: Premiul Nobel pentru Pace „pentru eforturile de a pune capăt violenței sexuale ca armă în războaie”

Denis Mukwege (stg.) și Nadia Murad, laureații premiului Nobel pentru Pace 2018

Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat lui Denis Mukwege și Nadiei Murad pentru „eforturile lor de a pune capăt folosirii violenței sexuale ca armă în războaie și conflicte armate”. Câștigătorii au fost anunțați vineri de Comitetul Nobel Norvegian, la Oslo. Doctorul congolez Mukwege este cunoscut ca un critic al guvernului Republicii Democratice Congo și a tratat victimele violenței sexuale. Murad este membră a minorității Yazidi și a fost prizonieră a organizației extremiste Statul Islamic. Mukwege și Murad au fost aleși dintr-o listă de 331 de nominalizări. Este al doilea cel mai mare număr de propuneri din istorie, în el fiind cuprinși 216 de indivizi și 115 organizații.