Caucher Birkar, un refugiat kurd din Iran, este unul din cei patru câștigători ai medaliei Fields în matematică, echivalentul premiului Nobel, care se acordă însă numai odată la patru ani. Birkar este profesor la Cambridge, specializat în geometrie algebrică, la fel ca germanul Peter Scholze de la Universitatea din Bonn. Ceilalți doi laureați ai premiului decernat pe 1 august, sunt australianul Akshay Venkatesh și italianul Alessio Figalli .
Birkar a studiat la Universitatea de la Teheran dar a plecat din Iran în anii 80, în timpul războiului dintre Iran și Irak. Este al doilea laureat al Medaliei Fields din Iran. În 2014, medalia a fost câștigată de Maryam Mirzakhani, care este pînă acum și singura femeie laureată. Mirzakhani a decedat în 2017.