Câțiva sportivi conduși de prim-vicepreședintele Comitetului Național Olimpic, Nicolai Piatac, au protestat astăzi la sediul Partidului „Platforma DA” din Chișinău împotriva criticilor acestei formațiuni la adresa proiectului construcției Arenei Chișinău, informează site-ul Agora.md. Tinerii purtau inscripții ca „Da pentru sport” și „Nu pentru Năstase”. Miercuri, la o conferință de presă, liderul PPDA Andrei Năstase a cerut puterii să renunțe la proiectul Arena Chișinău și a spus că banii alocați, estimați de el la 200 de milioane de lei, ar fi suficienți pentru a majora pachetul alimentar în școli și grădinițe. Proiectul Arenei a fost lansat în primăvară de Vlad Plahotniuc și Andrian Candu, care au evaluat costul la 30-50 de milioane de euro, din care doar 100 de milioane de lei ar urma să vină din bugetul de stat.