Terenul fostului stadion republican din Chișinău va fi vândut Statelor Unite ale Americii

Terenul Stadionului Republican (5,1814 ha), proprietate publică a statului, va fi vândut Statelor Unite ale Americii, care intenționează să ridice în locul stadionului demolat în 2007 o clădire care să devină noul sediu al Ambasadei SUA din Chișinău, informează agenția IPN.

Guvernul Republicii Moldova urmează să asigure negocierea prețului și semnarea contractului de vânzare-cumpărare a bunului.

Stadionul Republican, din strada Tighina, a fost construit în 1952 și a fost demolat în anul 2007 din cauza infrastructurii învechite. Au existat mai multe încercări ale investitorilor străini de a înălța o nouă arenă sportivă, dar acestea au eșuat.