Avocatul Poporului, Mihai Cotorobai, s-a declarat îngrijorat de plasarea pe Facebook a unei imagini pe care o consideră „instigatoare la ură și violență”. Potrivit presei, sesizarea s-ar referi la un desen în care un om spânzurat are atârnată de gât inscripția „Unirea”, iar la baza imaginii stă scris în rusă: „Skazhem nyet” („Să spunem nu”). Postarea a fost criticată și de Asociația Promo-Lex, care a cerut Procuraturii Generale să se autosesizeze. Asociația de juriști pentru drepturile omului spune că autorii postării s-ar face vinovați de ațâțare la vrajbă și dezbinare națională. Promo-Lex i-a cerut președintelui Igor Dodon să se disocieze de postarea respectivă, unde ar apărea expresii folosite de el împotriva celor care promovează unirea R. Moldova cu România.
Mihai Cotorobai îngrijorat de plasarea pe Facebook a unei imagini pe care o consideră „instigatoare la ură și violență”
Mihail Cotorobai