Un contingent al Armatei Moldovei participă, între 18 și 31 iulie, la exerciţiul multinațional „Sea Breeze 2016”, care se desfăşoară la centrul de instruire Shirokiy Lan, regiunea Mykolaiv, Ucraina. O oficialitate rusă a criticat lansarea exercițiului militar din Marea Neagră la care participă și R. Moldova, numindu-l „provocare”. Exercițiul „Sea Breeze 2016”, găzduit de Ucraina este organizat de Statele Unite cu participarea unor țări aliate sau partenere ale NATO. Șeful Comisiei de apărare din Duma de Stat a Rusiei, amiralul Vladimir Komoiedov, a spus că țara sa este „gata să răspundă la orice provocare în Marea Neagră”. El a criticat țările care organizează manevrele anuale începând din 1997, spunând că în acest fel „au apucat-o pe calea anti-rusească”. Moldova, țară neutră, participă la exercițiul din Marea Neagră începând din 2007. Anul acesta a trimis 40 de militari. În total, participă la manevrele organizate pe mare, în aer și pe uscat 4000 de militari. Ucraina, țară-gazdă, a anunțat că participarea turcească nu va fi afectată de urmările tentativei de puci de la sfârşitul săptămânii trecute.
Your browser doesn’t support HTML5
Manevre militare ucraineano-americane în Marea Neagră „Sea Breeze 2016”