UE nu se aşteaptă ca la summitul UE Moldova să fie reprezentată de V. Voronin

Cu o săptămâna înaintea lansării Parteneriatului Estic, ministrul de externe al Rusiei Serghei Lavrov îşi menţine rezervele faţă de acest proiect european. Aflat la Luxemburg, la o întâlnire cu oficialii europeni, Lavrov a spus că a primit asigurări că “Parteneriatul estic” nu va aduce cu sine noi sfere de influenţă şi nu va fi îndreptat împotriva intereselor Rusiei. “Aş vrea să cred acest lucru”, a spus Lavrov.

Parteneriatul estic va fi lansat oficial la 7 mai, la un summit programat să aibă loc la Praga.

Un înalt oficial european a spus ieri că este foarte probabil ca Moldova să nu fie reprezentată la summit de preşedintele Vladimir Voronin, şi că nici participarea liderului din Belarus, Alexander Lukaşenca, nu este probabilă.