Convorbiri Leonid Kucima - Donald Rumsfeld în Crimeea

Ministrul american al Apărării, Donald Rumsfeld s-a aflat azi în Ucraina şi s-a întâlnit cu preşedintele Leonid Kucima la reşedinţa de vară a acestuia din Crimea. Potrivit Interfax, Rumsfeld a adus mulţumiri Ucrainei pentru că a trimis militari în Irak, iar Kucima a reafirmat parteneriatul strategic al ţării sale cu Statele Unite şi a spus că priorităţile Ucrainei de integrare în Uniunea Eropeană şi NATO au rămas neschimbate.

Ministrul ucrainean al Apărării, Yevhen Marchuk a dezminţit după întrevederea de cu Donald Rumsfeld că Kievul se pregăteşte să-şi retragă trupele din Irak şi a precizat că retragerea celor 1500 de militari se va produce doar atunci când forţele irakiene vor fi suficient de pregătite pentru a putea ţine sub control situaţia din Irak.

Ministrul american al Apărării este aşteptat în această seară la Saint Petersburg, unde are programate discuţii cu omologul său rus, Sergei Ivanov.