Poliția de Frontieră din România a confirmat vineri izbucnirea unui incendiu la bordul unei nave comerciale care naviga prin zona economică exclusivă a României, fără a preciza însă cauza acestuia.
Transportul maritim și instalațiile portuare din Marea Neagră au fost ținta unor atacuri repetate de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în 2022, ritmul atacurilor intensificându-se în 2026.
„Nava a fost lovită... se pare că s-a scufundat”, a declarat Dan jurnaliștilor în cadrul unei conferințe de presă la Chișinău, în Moldova, joi, adăugând că, în prezent, nu există informații cu privire la cine ar fi putut fi implicat într-un eventual atac.
„Din fericire, membrii echipajului au fost salvați. Garda de Coastă a intervenit prompt, nimeni nu a fost rănit”, a spus șeful statului, promițând că incidentul va fi investigat cuprinzător de către organele competente.
Toate cele 12 persoane aflate la bordul navei comerciale au fost salvate, a declarat Poliția de Frontieră din România într-un comunicat.
„Dintre acestea, 10 persoane au fost salvate de polițiștii de frontieră, una dintre ele fiind rănită, iar alte două au fost salvate de echipajul navei comerciale”, au precizat aceștia.
Garda de Coastă a menţionat că operaţiunea de căutare şi salvare s-a desfăşurat în condiţii dificile, valurile având o înălţime de aproximativ 2,5 metri.
Nava lovită în zona economică exclusivă a României din Marea Neagră plecase în urmă cu o săptămână din portul Sulina, potrivit cunoscutului site de profil Marine Traffic, preluat de Hotnews.ro.
Datele acestuia arată, de asemenea, că nava cargo „Progress IV” care avea ca destinație portul turc Tekirdag, a transmis ultima oară date privind poziția sa joi, puțin după ora 17:00.
Nu este clar din datele disponibile din surse deschise ce a făcut nava din data de 21 august când apare că a plecat din Sulina și joi, 28 august, când a avut loc incidentul de pe Marea Neagră, mai notează site-ul de știri românesc.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te