Într-o lume tot mai instabilă, R. Moldova are un plan concret care ar putea consolida societatea după decenii de dezbinare – integrarea europeană, un proiect ce promite cetățenilor o viață mai bună. Doar că tocmai instabilitatea globală amenință acest plan și încrederea cetățenilor moldoveni că merită să-și asume responsabilitatea pentru propriul parcurs, în condițiile în care depind de acțiunile unor state mai mari.
De-a lungul istoriei, fiind la răscruce de imperii și afectată de ocupații succesive, societatea moldovenească a dezvoltat un reflex de neasumare și adaptabilitate, sintetizat de multe ori prin expresia „Să ajungem până mâine”. Această nesiguranță profundă s-a reflectat chiar și în unele decizii legislative sau geopolitice ale statului, cum ar fi conceptul de neutralitate.
Lipsa unui scop clar și a unei direcții clare pentru țară duce la apatie civică și emigrare, explică Tatiana Cojocari, sociologă și cercetătoare la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române. În schimb, existența unui scop național clar stimulează mândria și implicarea. Deși nu există încă un consens la nivelul partidelor politice, în societate acesta obiectiv pare să se contureze tot mai mult.
Dar crizele internaționale se suprapun peste cele interne, nerezolvate de mult timp. Lipsa unei identități comune a cetățenilor R. Moldova, indiferent de etnia lor, dă apă la moară unor politicieni care preferă, prin discursul lor, să divizeze societatea pe criterii etnice, lingvistice sau de opțiuni geopolitice, în loc să contribuie la consolidarea ei.
Tatiana Cojocari explică deosebirea dintre identitatea etnică și cea civică și cum înțelegerea acestor concepte ar putea clarifica dilemele identitare ale multor grupuri etnice din R. Moldova. Diversitatea etnică și culturală trebuie văzută ca o resursă internă, nu ca o sursă de divizare, fiind și una dintre valorile pe care se bazează Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, deși integrarea europeană este susținută de majoritatea cetățenilor moldoveni, acest plan pe termen mediu nu poate servi drept viziune de țară pe termen lung. Este sarcina politicienilor și a societății civile să dezvolte o viziune viabilă, la care să adere majoritatea cetățenilor, crede Tatiana Cojocari.
Viziunea de țară ar fi felul în care vor cetățenii să-și vadă țara și felul în care aceasta este percepută în afară, spune invitata emisiunii.
Subiectele abordate în acest episod din „Laboratorul social”:
- Este integrarea europeană o idee suficient de atrăgătoare pentru a consolida societatea dezbinată din R. Moldova?
- Ce-i face pe oameni vrea să pună umărul, nu să fugă din țară?
- Care sunt punctele forte și vulnerabilitățile Republicii Moldova?
- Poate fi construită o identitate civică și națională comună, păstrând diversitatea etnică a R. Moldova?
- Diversitatea etnică și culturală din R. Moldova este o sursă de dezbinare sau o resursă internă de dezvoltare și integrare europeană?
- Cine contribuie la divizarea artificială a societății moldovenești?
- Care este deosebirea dintre identitatea etnică, civică și națională?
- Ce riscă o societate fără o identitate civică comună?
- Care este deosebirea dintre diversitatea de opinii și divizarea socială?
- Ce poate face fiecare cetățean pentru a reduce divizarea?
- Cum interacționezi cu persoanele cu opinii diferite?
- Capcana „răzbunării”. Poți să te emancipezi cultural fără să te răzbuni?
- Cum te ajută coeziunea socială să faci față atacurilor hibride și militare?
- Care este deosebirea dintre un proiect de țară și o viziune de țară pe termen lung?
- Cine ar trebui să dezvolte o viziune pentru R. Moldova?
- De ce reunirea R. Moldova cu România ca „Plan B” la integrarea europeană irită unele cercuri de la București?
- Un eventual proiect al reunirii cu România vine în contradicție cu consolidarea statului R. Moldova?
- De ce depinde succesul reintegrării regiunii din stânga Nistrului?
***
Podcastul „Laboratorul Social”, unde luăm mostre de societate – oameni, idei, fenomene, procese - și le studiem la microfon, a fost conceput din start ca un spațiu public și sigur pentru a pune în cuvinte și a înțelege mai bine ceea ce ni se întâmplă ca indivizi și ca societate într-o lume în schimbare rapidă.
Acum, după ce câteva runde de alegeri au readus la suprafață resentimentele acumulate în timp și care, în lipsa unei culturi a dialogului, au accentuat divizarea, ne propunem să abordăm, prin povești personale, subiecte sensibile ce țin de identitate și relații interetnice în Republica Moldova. Dar nu ne vom opri doar la acestea, pentru că vrem să descoperim împreună și alte povești despre cum se schimbă această societate.
Urmărește „Laboratorul social” pe YouTube și pe moldova.europaliberă.org.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.