Instanța se va reuni timp de trei zile în orașul Batumi, de la Marea Neagră, pentru a examina cauza introdusă de partidul de guvernământ „Visul Georgian”, aflat la putere din 2012. O hotărâre definitivă trebuie pronunțată până la 24 iunie 2027.
Liderii partidului Visul Georgian, printre care se numără și fondatorul acestuia, Bidzina Ivanișvili – un om de afaceri miliardar care și-a acumulat averea în Rusia înainte de a ocupa funcția de prim-ministru al Georgiei între 2012 și 2013 – au promis în repetate rânduri că vor interzice partidele de opoziție, susținând că această măsură protejează ordinea constituțională de forțele care o amenință.
Organizațiile pentru drepturile omului, Uniunea Europeană și alții au criticat interdicția, afirmând că ar putea polariza și mai mult scena politică și societatea georgiană și ar putea dăuna relațiilor cu Occidentul.
„Vom iniția un proces juridic care va duce la interzicerea Mișcării Naționale Unite [de opoziție], precum și a tuturor partidelor sale satelit și succesoare”, a declarat Ivanișvili înaintea alegerilor parlamentare din 2024.
Partidul „Visul Georgian” a afirmat că are nevoie de o majoritate constituțională în parlament pentru a interzice partidele de opoziție. După ce nu a reușit să obțină o astfel de majoritate la alegerile din octombrie 2024, partidul de la guvernare a apelat la Curtea Constituțională, prim-ministrul Irakli Kobahidze declarând că aceste partide sunt „intrinsec neconstituționale”.
Acțiunea în justiție a țintit inițial trei grupări de opoziție și a fost extinsă ulterior pentru a include cinci: Mișcarea Națională Unită (UNM), Coaliția pentru Schimbare, Georgia Puternică – Lelo, Federaliștii și Pentru Georgia.
Cele patru formațiuni de opoziție care au depășit pragul electoral la alegerile din 2024 au obținut împreună aproape 800.000 de voturi – mai mult de o treime din totalul voturilor exprimate, potrivit Comisiei Electorale Centrale din Georgia.
Federaliștii, partid înființat cu puțin timp înainte de alegeri, nu a participat încă la alegerile parlamentare.
Toate cele cinci partide susțin strângerea legăturilor cu Occidentul și integrarea Georgiei în Uniunea Europeană și NATO.
Acuzații de „activități neconstituționale”
Reclamanții susțin că cele cinci partide au obiective neconstituționale, printre care se numără intenția de a răsturna sau de a schimba prin forță ordinea constituțională a Georgiei, subminarea independenței țării și încălcarea integrității sale teritoriale.
În dosar, partidele de opoziție sunt acuzate, de asemenea, că încearcă să intensifice tensiunile din relația cu Rusia și să aducă Georgia într-o confruntare cu Moscova.
O mare parte din materialele justificative provin din concluziile unei comisii parlamentare temporare de anchetă condusă de deputata din partea partidului Visul Georgian, Tea Țulukiani.
Comisia a examinat perioada în care UNM se afla la putere, inclusiv războiul din august 2008 cu Rusia, precum și evoluțiile politice ulterioare. Fondat de fostul președinte Mihail Saakașvili, partidul a condus Georgia între 2003 și 2012.
Partidele de opoziție și organizațiile pentru drepturile omului au contestat temeiul juridic al procedurilor și au pus la îndoială imparțialitatea comisiei. Transparency International a calificat comisia drept „un mecanism ilegal creat de Visul Georgian pentru a distruge partidele de opoziție și a elimina democrația pluralistă din țară”.
Partidul de guvernământ și-a apărat inițiativa ca pe un efort de a proteja ordinea constituțională a Georgiei. De asemenea, a indicat că și alte partide ar putea face obiectul unor proceduri similare în viitor, în funcție de influența lor politică.
Tinatin Hidașeli, fostă ministră a Apărării și președintă a grupului de reflecție al societății civile georgiene Civic IDEA, a declarat că amploarea interdicțiilor propuse ridică întrebări fundamentale cu privire la sistemul democratic al Georgiei.
„Odată ce o țară începe să interzică partidele politice la o asemenea scară, devine dificil să mai vorbim despre vreo compatibilitate cu un sistem democratic”, a declarat ea pentru RFE/RL.
Opoziția cheamă la noi proteste
Partidele de opoziție au denunțat procedurile, descriindu-le ca fiind motivate politic și susținând că partidul de la putere încearcă să-și elimine principalii concurenți.
Acestea au declarat că intenționează să participe la procedurile judiciare și au chemat susținătorii să se adune la Batumi în timpul ședințelor de judecată.
Cazul survine pe fondul deteriorării relațiilor dintre Georgia și partenerii săi occidentali și al unei represiuni tot mai intense împotriva disidenților.
Georgia a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în 2023, însă procesul său de aderare s-a blocat efectiv. În noiembrie 2024, partidul Visul Georgian a anunțat că nu va solicita deschiderea negocierilor de aderare înainte de sfârșitul anului 2028, ceea ce a declanșat demonstrații pro-europene de amploare.
Răspunsul autorităților la proteste a atras critici din partea organizațiilor pentru drepturile omului, care au semnalat arestări arbitrare, violență polițienească și presiuni asupra mass-mediei independente și a societății civile.
George Melașvili, politolog și activist civic georgian, crede că acest demers juridic are ca scop consolidarea puterii partidului de la guvernare.
„Singurul și principalul său obiectiv este de a stabili un control total și de a priva societatea de dreptul de a alege”, a declarat el pentru Europa Liberă.
Cazul ridică, de asemenea, întrebări cu privire la orientarea politicii externe a Georgiei și la potențialele câștiguri ale Rusiei de pe urma izolării crescânde a țării față de partenerii ei occidentali.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.