Linkuri accesibilitate

Extrema-dreaptă germană pregătește discuții cu Kremlinul pentru reluarea importului de gaze rusești (Reuters)

IMAGINE DE ARHIVĂ: Terminal de gaze într-un port german înainte de inaugurarea primei conducte Nord Stream ce urma să aducă gaze rusești pe sub Marea Baltică (Noiembrie 2011).
IMAGINE DE ARHIVĂ: Terminal de gaze într-un port german înainte de inaugurarea primei conducte Nord Stream ce urma să aducă gaze rusești pe sub Marea Baltică (Noiembrie 2011).

Principalul reprezentant economic al președintelui rus Vladimir Putin și conducerea partidului german de extremă dreapta AfD au început pregătirile pentru discutarea reluării livrărilor de gaze către cea mai mare economie a Europei, au declarat două persoane la curent cu planul, citate de Reuters.

Discuțiile privind organizarea unei întâlniri încă din luna martie evidențiază relațiile strânse dintre Moscova și AfD, care, deși împiedicată să ajungă la putere de o coaliție formată din rivalii săi, este cel mai popular partid din Germania în rândul alegătorilor.

La întâlnire ar urma să participe Kirill Dmitriev, consilier apropiat al lui Putin și șef al fondului suveran de investiții al Rusiei, precum și co-liderii AfD, Alice Weidel și Tino Chrupalla, a declarat una dintre surse.

Un purtător de cuvânt al AfD și un reprezentant al lui Dmitriev au refuzat să comenteze pentru Reuters.

Înainte de sancțiunile impuse ca urmare a invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Moscova în 2022, Rusia furniza peste o treime din importurile de țiței ale Germaniei și peste jumătate din gazul natural.

Kirill Dmitriev (dreapta) îi întâmpină pe Jared Kushner și Steve Witkoff la Moscova, pe 5 septembrie 2026.
Kirill Dmitriev (dreapta) îi întâmpină pe Jared Kushner și Steve Witkoff la Moscova, pe 5 septembrie 2026.

Întâlnirea ar avea loc doar dacă s-ar conveni mai întâi asupra unui cadru de pace între Rusia și Ucraina, iar organizatorii sperau că aceasta va reuni AfD, Rusia și Statele Unite, a mai spus sursa citată de Reuters. Printre locațiile posibile pentru summit se numărau Israelul, Emiratele Arabe Unite sau India, au adăugat sursele.

Weidel a pledat pentru încetarea boicotului asupra petrolului și gazelor rusești pentru a susține economia germană în declin, într-un interviu acordat Reuters în iunie.

Dmitriev a participat la o întâlnire care a avut loc luna aceasta la Moscova cu reprezentanții americani Steve Witkoff și Jared Kushner.

Organizatorii sperau ca Witkoff și Kushner să participe și la întâlnirea privind gazele, în cadrul căreia urma să se analizeze redeschiderea conductelor rusești de gaze Nord Stream, a declarat sursa.

Un înalt oficial american a declarat însă pentru Reuters că Witkoff și Kushner nu au fost informați și nici invitați la summitul propus.

Un gest simbolic, căci AfD nu guvernează

Orice adunare, scrie Reuters, ar avea un caracter simbolic, având în vedere că AfD nu se află la guvernare. Însă pregătirile evidențiază fragilitatea sistemului politic german, unde refuzul de lungă durată al partidelor principale de a colabora cu extrema dreaptă este pus la încercare de succesul electoral al AfD.

AfD tocmai a obținut o victorie importantă, devenind cel mai mare partid în urma alegerilor regionale din Saxonia-Anhalt, și se confruntă duminică cu o nouă încercare a popularității sale în cadrul alegerilor din landul Mecklenburg-Pomerania de Vest. Conductele rusești de gaz Nord Stream intră în Germania tocmai prin acest land.

Camera de Comerț Americană din Moscova a salutat această inițiativă ca fiind „un pas pozitiv și oportun”.

„Implicarea Germaniei, în calitate de economie europeană cheie, poate crea o platformă mai amplă pentru discutarea unor chestiuni importante atât pentru aceste țări, cât și pentru restul lumii”, a declarat Robert Agee, președintele AmCham Rusia.

Copreședinta AfD Alice Weidel a promis în campanie reluarea importurilor „ieftine” de energie din Rusia
Copreședinta AfD Alice Weidel a promis în campanie reluarea importurilor „ieftine” de energie din Rusia

Reuters mai scrie că orice încercare de a relua aprovizionarea cu gaz rusesc sau de a repune în funcțiune conducta Nord Stream ar stârni o rezistență acerbă, atât în Germania, cât și în rândul aliaților săi, în special în Europa de Est.

„Germania nu poate deveni din nou dependentă de Rusia”, a declarat Michael Kellner, un parlamentar din partidul german al Verzilor care a fost responsabil de politica energetică germană în timpul crizei declanșate de întreruperea furnizării de gaz rusesc în urma invaziei Ucrainei.

„Nu putem repeta greșelile din timpul crizei energetice”, a spus el. „Ne-a costat 50 de miliarde de euro. Nu putem să ne întoarcem la asta. Ar fi o trădare. Putin se folosește de AfD în propriile sale scopuri.”

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

XS
SM
MD
LG