O rachetă hipersonică este o armă capabilă să se deplaseze cu viteze mai mari de Mach 5 – de peste cinci ori viteza sunetului sau aproximativ 6.100 de kilometri pe oră – păstrându-și, în același timp, capacitatea de a executa manevre bruște și susținute în atmosfera terestră.
„Ceea ce face ca unele dintre noile arme hipersonice să fie deosebit de dificil de contracarat este combinația dintre viteză, manevrabilitate și traiectoria de zbor, care poate îngreuna detectarea, urmărirea continuă și anticiparea poziției în care se va afla arma în momentul interceptării”, a declarat, într-un interviu, Eva Sula, cercetătoare principală în domeniul apărării și securității la Baltic International Security Center (BISC), cu sediul la Londra.
Potrivit Lockheed Martin, faptul că racheta - cunoscută sub numele de ARRW - este pregătită pentru producția de serie „reprezintă un avantaj esențial pentru armată, oferind o capabilitate critică pentru contracararea amenințărilor emergente”.
China și Rusia, care se află într-un parteneriat „fără limite” de la începutul anului 2022, se numără printre principalele astfel de amenințări. Beijingul deține cel mai avansat arsenal de arme hipersonice din lume, datorită unei strategii de producție la scară largă. Rusia devansează Statele Unite în ceea ce privește introducerea în serviciul operațional a armelor hipersonice, pe care le-a utilizat în luptă în timpul invaziei pe scară largă a Ucrainei. Analiștii afirmă că, dacă tendințele actuale de producție se mențin, până în 2035 China și Rusia vor dispune împreună de un arsenal de 5.000 de arme hipersonice, dintre care 4.000 vor aparține Beijingului.
„Este doar o piesă dintr-un puzzle mai amplu, în timp ce SUA încearcă, cu un anumit succes, să-și dezvolte rapid capabilitățile hipersonice, atât defensive, cât și ofensive”, a declarat pentru RFE/RL Grant Newsham, cercetător principal la Center for Security Policy din Washington și colonel în rezervă al Corpului Pușcașilor Marini. Washingtonul „înregistrează progrese surprinzător de rapide, în special pe componenta ofensivă – iar acest lucru este valabil pentru Forțele Aeriene, Marină și Armată”, a adăugat el.
Pentagonul intenționează să cheltuiască 37,9 miliarde de dolari pentru programele de arme hipersonice în perioada anilor fiscali 2027–2031, în efortul de a recupera decalajul față de China și Rusia. Suma include 10,1 miliarde de dolari alocați Armatei pentru introducerea în serviciu a 4.500 de arme hipersonice cu rază intermediară de acțiune, 2,1 miliarde de dolari pentru ca Marina să achiziționeze 59 de rachete, precum și fonduri consistente destinate Forțelor Aeriene pentru achiziționarea rachetei ARRW și a rachetei de croazieră hipersonice HACM (Hypersonic Attack Cruise Missile).
Cum a ajuns China în fruntea cursei armelor hipersonice
În cursa înarmării cu arme hipersonice, China se află în frunte din mai multe motive. În primul rând, beneficiază de avantajul unui avans timpuriu. În 2020, a desfășurat primul sistem operațional de armament hipersonic din lume, alcătuit din racheta balistică cu rază medie de acțiune DF-17 și vehiculul hipersonic planor DF-ZF (HGV).
„Dezvoltarea de către China a rachetelor convenționale, care nu erau supuse restricțiilor INF [acordul de control al armamentelor semnat de SUA și Uniunea Sovietică în 1987], i-a oferit un avantaj în domeniul rachetelor balistice cu rază medie de acțiune, care pot fi utilizate ca trepte de propulsie pentru armele hipersonice”, a declarat pentru RFE/RL John Van Oudenaren, analist de cercetare la compania de consultanță în tehnologie BluePath Labs din Washington.
Beijingul beneficiază, de asemenea, de o infrastructură de testare a armelor hipersonice mai diversificată și mai extinsă decât cea a Statelor Unite, adaugă acesta.
China este singura țară care a reușit să integreze un vehicul hipersonic planor (HGV) cu un sistem de bombardament orbital fracționat (FOBS), un sistem de lansare a focoaselor care plasează o armă pe o orbită joasă a Pământului (LEO), înainte de a o scoate de pe orbită și a o îndrepta către o țintă. Beijingul a efectuat două teste în 2021 care au demonstrat această integrare.
Deși vehiculul hipersonic planor din primul test și-a ratat ținta cu 39 de kilometri, acesta a reușit să lanseze un proiectil separat în timpul zborului. Pentagonul a fost luat prin surprindere. Nicio țară nu mai reușise până atunci să elibereze o încărcătură utilă de pe un vehicul care se deplasa cu viteze hipersonice fără să distrugă aparatul sau să-i destabilizeze traiectoria de zbor. Generalul Mark Milley, președintele de atunci al Statului Major Întrunit al SUA, a descris evenimentul drept un „moment Sputnik”.
În același timp, testele hipersonice ale Chinei au scos în evidență vulnerabilitatea Statelor Unite în fața unui atac venit dinspre sud. Acest lucru se explică prin faptul că apărarea antirachetă americană este concepută pornind de la ipoteza că un atac nuclear rusesc asupra teritoriului continental al SUA ar urma traseul cel mai scurt – peste Polul Nord și prin Arctica. În schimb, în cadrul testelor hipersonice chineze, armele s-au deplasat pe o orbită joasă a Pământului, deasupra Antarcticii, unde acoperirea radar a SUA este limitată. Un sistem FOBS poate ataca pe traiectorii neașteptate, deoarece nu urmează arcuri parabolice înalte și previzibile, așa cum se întâmplă în cazul unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) tradiționale.
Beijingul a negat că ar fi testat arme hipersonice. Ministerul său de Externe a susținut că testele au vizat verificarea tehnologiilor pentru vehicule spațiale reutilizabile, menite să reducă costurile operațiunilor spațiale.
„Mint. Este o parte integrantă a strategiei chineze”, afirmă Newsham de la Center for Security Policy, adăugând că Beijingul subestimează considerabil cheltuielile sale militare. Potrivit estimărilor Pentagonului, China cheltuiește pentru apărare cu 40–90% mai mult decât cifra prevăzută în bugetul oficial.
Un alt avantaj al Chinei în competiția pentru dezvoltarea armelor hipersonice este capacitatea sa industrială de producție, amplificată de alianța sa de facto cu Rusia. „Rusia are o economie de război, iar China este o mare putere industrială în domeniul producției. Cele două țări pot fabrica aceste rachete foarte rapid, în comparație cu SUA”, a declarat pentru RFE/RL Ali Javaheri, analist principal în domeniul tehnologiilor emergente la compania newyorkeză PitchBook, specializată în date despre piețele private.
Se estimează că Rusia și China produc anual 80, respectiv 370 de arme hipersonice, în timp ce SUA le fabrică în număr de doar câteva unități.
„SUA excelează în fabricarea unor sisteme de apărare sofisticate – precum avionul de vânătoare F-35 –, dar nu se descurcă la fel de bine în producția de echipamente de nivel mediu”, cum sunt armele hipersonice, afirmă Javaheri.
El observă că, după încheierea Războiului Rece, baza industrială americană din domeniul apărării s-a atrofiat, pe fondul unei consolidări dramatice a industriei și al decuplării acesteia de economia comercială. Contractorii din industria de apărare s-au concentrat pe producerea unor platforme avansate, costisitoare și fabricate în număr redus, destinate Pentagonului. În cele din urmă, armata americană a ajuns să dispună de unele dintre cele mai performante sisteme de apărare din lume, însă cu prețul sacrificării producției de masă și a capacității de a-și crește rapid producția în situații de criză.
Amenințare sporită la adresa Taiwanului
Planificatorii militari americani sunt îngrijorați că arsenalul hipersonic în expansiune al Chinei ar putea complica eforturile SUA de a interveni într-o criză în jurul Taiwanului, cel mai probabil scenariu care ar putea arunca cele două superputeri într-un conflict armat. Deși China dispune deja de cea mai mare forță de rachete convenționale din lume, armele hipersonice ridică provocări aparte datorită vitezei lor, zborului la altitudine joasă prin atmosferă și capacității de manevră în timp real.
Documentul clasificat al Pentagonului privind superioritatea militară, cunoscut sub numele de Overmatch, o evaluare a gradului de pregătire militară a SUA, dezvăluit pentru prima dată de The New York Times în decembrie 2025, a arătat că, în simulările unui conflict în jurul Taiwanului, Beijingul a folosit arme hipersonice în cadrul unei campanii devastatoare care a scos din luptă sau a distrus portavioanele americane avansate din clasa Gerald R. Ford.
În absența capacității de a neutraliza amenințarea reprezentată de rachetele chineze, comandanții americani ar fi probabil obligați să mențină grupurile de portavioane în afara razei de acțiune a acestora – care este de 4.000 de kilometri în cazul unei rachete cu rază intermediară de acțiune. Întrucât majoritatea aeronavelor îmbarcate pe portavioane au o rază de luptă de 800–1.300 de kilometri, avioanele de vânătoare americane s-ar afla mult prea departe pentru a putea executa lovituri eficiente sau pentru a asigura superioritatea aeriană deasupra Strâmtorii Taiwan.
„Acest lucru ar putea face apărarea Taiwanului de către SUA (precum și de către Taiwan și Japonia) mai costisitoare, având în vedere că apărarea americană împotriva rachetelor hipersonice este în prezent insuficientă”, afirmă Newsham de la Center for Security Policy. „Totuși, acest lucru nu îi oferă Chinei un avantaj insurmontabil, care să-i asigure o victorie ușoară – sau neapărat victoria. SUA și aliații săi dispun în continuare de numeroase capabilități cu ajutorul cărora îi pot crea Chinei probleme foarte serioase.”
Este de remarcat faptul că SUA au desfășurat lansatoare mobile de rachete în Japonia și Filipine, capabile să lovească centrele economice de pe coasta de est a Chinei, bazele navale, aerodromurile și centrele de comandă ale acesteia.
Privind spre viitor, cursa înarmării cu arme hipersonice, în care SUA se află de o parte, iar China și Rusia de cealaltă, se va intensifica probabil, întrucât toate cele trei țări urmăresc să-și extindă arsenalele respective.
Cu toate acestea, analiștii avertizează că nu trebuie exagerată importanța capacităților revoluționare ale armelor hipersonice. „Armele hipersonice devin un element din ce în ce mai important al competiției strategice”, afirmă Eva Sula de la Baltic International Security Center.
„Totuși, aș fi prudentă în a le prezenta drept o evoluție tehnologică ce va transforma, prin ea însăși, războiul. Experiența Ucrainei a demonstrat destul de clar că eficiența militară depinde tot mai mult de modul în care sunt combinate și utilizate diferitele capabilități, și nu de gradul de sofisticare al unei singure arme.”
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.