Născut în 1985, în satul Ratuş, Criuleni. A obţinut un master în Management Energetic Global în cadrul Universităţii Strathclyde din Marea Britanie. Anterior a mai finalizat un master în Afaceri Publice Europene la Universitatea din Maastricht, Olanda. În prezent este analist asociat pe probleme de energie, mediu și riscuri climatice în cadrul Institutului de Politici Publice din Moldova.
Luni
Îmi ridic pașaportul de la unul din centrele raionale ale Agenției de Servicii Publice (ASP). Procedura a durat rapid, 3 minute. Apreciez politica acestui oficiu de a „împărți” toaletele noi pe care le pot folosi atât angajații, cât și oamenii care apelează la serviciile ASP. Îmi vine în minte legătura dintre toalete și democrație care sună aproape ca un canon pe care l-a dat răposatul antropolog francez, Claude Karnoouh: „Democrația unui stat este direct proporțională cu (...) curățenia toaletelor publice. Cu cât mergi mai spre est, cu atât democrația este mai șubredă”. ASP Criuleni parcă ar vrea să contrazică regula.
Distanța din comuna în care locuiesc și centrul raional este de cam 40 de minute. Doar ca nu există o cursă directă. Îmi ia 4 ore în ambele direcții. Mai zăbovesc puțin prin centrul raional și se epuizează mai bine de jumătate de zi. Centrele raionale arată dezolant. Mai mult se dărâmă decât se reconstruiesc. Vara sunt mascate de vegetație. Iarna sunt „dezbrăcate” de tencuiala care cade, de culoarea sumbră, de țevile decojite de vopsea, de spațiile verzi delăsate. Cel în care am fost eu stă chiar pe malul Nistrului.
Criuleni ar fi putut fi (și încă mai poate fi) o zonă turistică interesantă. Cu infrastructură, ecosisteme și istorie reînviată. O porțiune destul de lungă a malului Nistrului care trece pe lângă or. Criuleni este destul de abruptă. Cu puțină amenajare ar fi eligibilă pentru o zonă de faleză. Transformată într-o rivieră moldovenească.
Ar fi o idee de viitor de a face un traseu turistic care ar include ambele maluri ale Nistrului...
Acest orășel și regiune ar putea fi recuperată și istoric. Mai ales că spre sfârșitul sec. XVIII a avut și un șantier naval. Și nu doar șantier naval. Se pare că există documente istorice care atestă o scrisoare trimisă de Suvorov, Ecaterinei a II-a a cărui trupe erau localizate în zona Criuleni și care luptau cu cele de peste Nistru, de la Dubăsari, ale Imperiului Otoman. Ar fi o istorie demnă de un traseu turistic. Mai departe, Dubăsari care se află în vecinătatea Criuleni, a fost și un fel de zonă de graniță a ducatului Polono-Lituanian. Tot în Dubăsari se pare că au fost identificate și galerii subterane construite în perioada imperiului Otoman. Deci pe lângă, Criuleni propriu zis, ar fi o idee de viitor de a face un traseu turistic care ar include ambele maluri ale Nistrului ale acestei zone pentru a fi revigorate economic, istoric, simbolic.
Marți
Am dedicat-o fotografiei. Cutam de mult o zi cețoasă. Și am găsit-o, pe malul unui iaz. Am luat mai multe poze care mi-au readus aminte de „Nostalgia” lui Tarkovsky sau „Moremeții” regizat de Stere Gulea. Satul moldovenesc poate induce cu multă ușurință starea de înghețare în timp. Chiar dacă se mai repară drumurile centrale, apare internet de mare viteză și iluminat stradal inteligent.
Îmi fac puțin timp și pentru lectură. Revin la o carte pe care am achiziționat-o ceva timp în urmă, dar pentru care nu am avut timp, Națiunea Spam: din culisele criminalității informatice. O carte despre povestea a doi coloși ai spam-ului care se distrug unul pe altul. Centrată pe subiectul spam-ului pe internet, medicamente vândute online, atacuri cibernetice, malware, dark web și corupție în cadrul sistemelor de justiție. Ar trebui citită de cei care lucrează sau sunt interesați de domeniul tehnologiei informației în prezent. Și nu doar de ei.
Cartea asta m-a dus cu gândul la adresele de e-mail a multor instituții de stat și a angajaților lor care folosesc serviciile unor furnizori de poștă electronică care fac extrem de vulnerabilă securitatea cibernetică și națională a Moldovei. Probabil ar trebui regândită politica statului în această privință. În contextul în care ne aflăm într-o zonă turbulentă, în contextual în care digitalizăm tot mai multe servicii publice și industrii, în contextul în care avem state în vecinătate care au politici ostile în raport cu Republica Moldova.
„Claustrarea noastră rurală” cu imagini idilice din Tarkovsky devine o efemeritate într-o eră în care digitalizarea avansează rapid.
Miercuri
Cam fiecare a doua zi de miercuri din toamnă și început de decembrie este de obicei dedicate fotbalului. Privesc ultima serie de meciuri din faza grupelor de Liga a Campionilor. Încerc sa-mi explic și euforia, și chiar simpatia multor moldoveni din dreapta Nistrului pentru echipa Sheriff Tiraspol din toamna anului 2021. Dacă ne detașăm puțin de partea politică, aceste rezultate ar putea fi văzute și prin alte filtre. Bucuria pentru rezultatele Sheriff-ului ar avea explicații de psihologie socială. În competițiile sportive, adeseori, partea mai slab cotată trezește empatie printre privitori. Așa se întâmplă și în alte sporturi.
Totodată, lipsa unor rezultate la nivel de echipe din alte discipline sportive din Republica Moldova a trezit acest val de simpatie cu prima ocazie oferită de fotbal. Dacă am fi sinceri până la capăt am recunoaște că ne bucurăm și pentru echipele de club din statele vecine – România, Ucraina, Rusia - atunci când acestea bat echipe mult mai bine cotate. Și chiar pentru echipele naționale ale acestor țări. Chiar dacă unele din guvernele acestor state au atitudini nu tocmai prietenoase în raport cu Republica Moldova. Altfel spus empatia și simpatia sunt niște sentimente umane, vechi de mii de ani prin care „cei mulți și oropsiți" se văd cumva „răzbunați".
Nu știu în ce măsură fotbalul poate fi o punte de încredere între malul stâng și drept al Nistrului. Le două meciuri ale Sheriffului din această vară la care am mers în fazele de calificări au fost și vameșii lor mai îngăduitori, plata pentru parcările adiacente stadionului a fost posibilă și în lei moldovenești, berea Chișinău se vindea în incinta stadionului Sheriff, iar un adolescent de 12-13 ani a purtat tricoul Naționalei Moldovei nestingherit prin tribunele arenei locale. Poate că este punctul meu de vedere naiv. Dar poate că sunt niște gesturi minore de la care s-ar putea porni, construi, lega ceva mai mult în viitor.
Joi
Particip la o întâlnire virtuală cu mai mulți experți europeni dedicată comunităților energetice. Este un model de business comunitar prin care consumatorii de energie la nivel local își pot produce parțial sau în totalitate consumul propriu de electricitate și chiar de energie termică. Studiile arată că până în 2050, aproximativ 250 de milioane de oameni la nivelul tuturor celor 28 de state membre UE (adică practic fiecare al doilea consumator de energie din UE) va fi implicat direct sau indirect în producerea de energie prin comunități energetice.
Este un model de business social care ar trebui luat în calcul și de comunitățile din Republica Moldova.
În 2018 am și elaborat un studiu în cadrul Institutului de Politici Publice din Moldova în care am arătat perspectivele și fezabilitatea unui astfel de business. Este un model la care vom reveni probabil cu o viziune de țară pentru reformarea și direcția pe care ar trebui să o ia sectorul energetic moldovenesc pentru următorii 20 de ani.
Vineri
M-am vaccinat a treia oară. Chiar dacă primele două mi le-am făcut în România, boosterul de astăzi, la distanță de 6 luni l-am făcut în Moldova. Partea bună este că nu există o restricție de a ne vaccina exact în circumscripția medicului de familie în care avem viză de reședință. Vaccinul poate fi făcut la oricare punct acreditat din Moldova, care simplifică mult procesul de vaccinare. Deci sunt cumva mulțumit că mi-am făcut acest vaccin, că este accesibil și că mă poate proteja pe mine și pe cei din jur.
După masa am primit o veste bună legată de câteva studii ale Băncii Mondiale pe care le căutam de mai mult timp și care au devenit publice între timp.
Spre seară și spre sfârșit de săptămână caut un film. Mă opresc la „14 vârfuri: Nimic nu este imposibil”. Film care îl are protagonist pe alpinistul nepalez Nimsdai Purja care pornește în aventura vieții, în misiunea aparent imposibilă de a cuceri toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume în doar 7 luni. Elvețianul Reinhold Messner a fost ultimul alpinist care a reușit această performanță. Dar i-au trebuit mai bine de 7 ani. În decurs de ceva mai mult de 7 luni în Moldova s-a schimbat radical arcul guvernării. Readucerea țării la normalitate, însă, se pare că va dura ceva mai mult de 189 de zile, timpul de care a avut nevoie alpinistul Purja pentru a face „misiunea posibilă”.
Închei săptămâna cu gândul că ne vor trebui mai puțin de 7 ani pentru a pune pe piloni solizi proiectul de țară al Republicii Moldova.