Linkuri accesibilitate

Blinken pleacă de la Skopje înainte să vină Lavrov

Antony Blinken (stânga), întâmpinat miercuri de ministrul de Externe al Macedoniei de Nord, Bujar Osmani, la o cină informală cu șefii de delegații înaintea Consiliului Ministerial OSCE (29.11.2023).
Antony Blinken (stânga), întâmpinat miercuri de ministrul de Externe al Macedoniei de Nord, Bujar Osmani, la o cină informală cu șefii de delegații înaintea Consiliului Ministerial OSCE (29.11.2023).

Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a făcut o scurtă vizită la Skopje (Macedonia de Nord), unde are loc în zilele 30 noiembrie – 1 decembrie Consiliul Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Șeful diplomației americane a participat miercuri seară la o „cină informală” în ajunul summitului, după care a plecat mai departe spre Israel, înainte ca în capitala Macedoniei de Nord să sosească omologul său din Rusia, Serghei Lavrov.

Participarea lui Lavrov, la invitația gazdelor nord-macedonene ale summitului, tocmai când Rusia poartă război neprovocat împotriva altei membre OSCE, Ucraina, a fost criticată de unele țări din organizația cu 57 de membri.

Țările baltice, Polonia și Ucraina nu și-au trimis miniștrii la Skopje, în semn de protest.

Moldova a confirmat participarea ministrului de Externe Nicu Popescu, dar a subliniat că delegația moldoveană va participa în formulă redusă la „evenimentele” de la Skopje unde va fi prezent Lavrov și va reitera cererea ca Rusia sa-și retragă trupele din Transnistria.

OSCE este singura organizație europeană importantă în care se mai află Rusia.

Înaintea Consiliului de la Skopje, Lavrov a spus că diferiți demnitari occidentali sunt interesați să-l întâlnească în marginea reuniunii, dar nu a dat nume.

Departamentul de Stat american a spus atunci de îndată că Antony Blinken în niciun caz nu se va întâlni cu demnitarul rus.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

​
XS
SM
MD
LG