Vasăzică, călătoresc deunăzi într-un maxi-taxi nr. 120 pe strada Izmail. Greu se mişca microbuzul nostru, cu toate că şoseaua lărgită considerabil de fostul primar şi fostul parlamentar Serafim Urechean e una din arterele cele mai late din oraş. Dar si torentul de maşini era imens.
La un moment dat, şoferul s-a lovit cu mîna peste frunte, exclamînd plin de năduf: „Măi, măi, ce fac ăştia!”
„Dar care e problema, şefu?” întrebă un pensionar curios.
„Păi, uitaţi-vă ce se întîmplă, oameni buni! Vedeţi indicatorul care interzice parcarea?”
Ne-am uitat cu toţii pe geam, identificînd semnul cu pricina.
„Şi, iată, alături de indicatorul care interzice parcarea sînt parcate mai multe maşini. Şi exact aceeaşi poveste e şi de partea cealaltă a şoselei!”
Avea dreptate, şi peste drum, sub un indicator similar, erau parcate mai multe automobile.
„Dar de ce nu-i alungă poliţia?” se interesă pensionarul foarte curios.
„E una din două. Ori poliţia noastră e oarbă, ori e indulgentă cu unii, ori ea încasează nişte biştari suplimentari... ” spuse cu multă convingere şoferul plin de năduf.
„Da tu, şefu, de unde ştii?”
„Da mata, bădie, încearcă să-ţi parchezi maşina acolo şi o să afli totul dintr-o dată! Dacă apari prima oară acolo, mă tem că n-o să o poţi lăsa aşa cum au lăsat-o aceia...”
Cam aşa a fost dialogul dintre şofer şi pensionar. Iar eu am căzut pe gînduri, tulburat de această enigmă a cărei dezlegare nu mi se părea chiar atît de simplă. Nişte maşini parcate lîngă indicatorul care interzice parcarea! Ce o fi asta oare?
Că o fi avînd dreptate şoferul, că nu o fi avînd, un lucru e cert: oraşul, aşa cum e acum, nu mai poate înghiţi armada de maşini care creşte zilnic. În curînd, ne vom ciocni la tot pasul de automobile.
