Linkuri accesibilitate

Altceva era dacă, bunăoară, Poşta Moldovei devenea cea mai bună poştă din lume...


Am primit deunăzi, la birou, o invitaţie din partea Întreprinderii de Stat Poşta Moldovei. Vasăzică, presa era invitată să mediatizeze ceremonia de înmînare a 20 de automobile noi NIVA centrelor de poştă regionale. La eveniment urma ca şefii întreprinderii să le dea directorilor centrelor regionale cheile de la automobile.



Mărturisesc că eu unul nu m-am grăbit să mă duc la această ceremonie. Şi nu pentru că aş avea vreo reticenţă faţă de Poşta Moldovei. Dimpotrivă, e o întreprindere simpatică şi foarte necesară, iar mica supărare pe care mi-au provocat-o de-a lungul anilor coletele cu colţurile tăiate s-a spulberat déjà. Numai că evenimentul cu pricina mi s-a părut cu totul banal, un eveniment care nu ştiu dacă merită un reportaj special.

Iar acum imaginaţi-vă, stimaţi ascultători, că postul nostru de radio ar organiza o ceremonie de înmînare a reportofoanelor şi aparatelor de fotografiat angajaţilor săi. O ceremonie care ar fi mediatizată cu surle şi trîmbiţe. Sau imaginaţi-vă că întreprinderea Salubritate ar chema ziariştii la o ceremonie de înmînare a măturilor şi roabelor lucrătorilor săi. Păi, sînt astea nişte evenimente extraordinare care trebuie arătate tuturor? Mă îndoiesc. Mi se pare că împărţirea uneltelor de muncă lucrătorilor într-o întreprindere e un fapt într-atît de firesc, încît el nu merită băgat în seamă. Şi de ce ar trebui să exacerbăm firescul şi să-l expunem în văzul tuturor? Altceva era dacă, bunăoară, Poşta Moldovei devenea cea mai bună poştă din lume.

Pe de altă parte, evenimentul cu pricina te face să te întrebi: bine, acum centrele regionale au NIVE, dar anterior cum munceau poştaşii fără aceste automobile? Nu era cam complicată meseria lor? Mă întreb, pentru că mi s-a întipărit în memorie omuleanul cu fruntea încreţită, uşor nemuţumit, care ne aducea la birou scrisorile într-o torbă pîntecoasă. Înlocuitoarea lui, o doamnă mai perspicace, îşi duce scrisorile într-un cărucior.
  • 16x9 Image

    Iulian Ciocan

    Iulian Ciocan, scriitor, eseist și unul dintre „veteranii” Europei Libere, autorul rubricii de comentarii și impresii „Realitatea cu amănuntul”. În fiecare dimineata la ora 7.00, la radio Europa Libera, pe web la moldova.europalibera.orgGoogle Play & iTunes.

Acest material face parte din categoria

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG