Cele două decenii de tranziţie dură au creat o tagmă de oameni blazaţi, infatuaţi, îngîmfaţi, care se consideră superiori doar pentru că au reuşit să se îmbogăţească sau să să obţină o poziţie socială importantă.
Am convingerea că mulţi dintre simplii muritori ai epocii au întîlnit oameni-de-curînd-înavuţiţi sau funcţionari ţîfnoşi, aroganţi. Aceşti fii ai patriei, care au reuşit în viaţă, îi privesc pe amărîţi de sus în jos, cu o condescendenţă insultătoare, cu un aer de superioritate.
M-am ciocnit nu o dată, de-a lungul anilor, de comportamentul sfidător şi chiar obraznic al acestor pretinşi superiori. Am văzut odată un barosan, iţindu-se din Land Rover-ul său impozant şi făcîndu-l cu ou şi cu oţet pe un pieton amărăştean care se mişca prea încet. Am intrat odată în cabinetul unui funcţionar, pentru a soluţiona o problemă, şi acel funcţionar a vorbit cu mine ca şi cum aş fi fost o muscă sîcîitoare. Eu eram insignifiant, el era plin de importanţă, iar în priviri i se citea nemulţumirea că e deranjat pentru nişte fleacuri. Ei bine, asemenea scene au existat cu duiumul. Nu e cazul să le înşir aici pe toate.
Altceva ar trebui spus. Diferenţele de reuşită socială şi materială dintre noi şi reprezentanţii acestei tagme pretins superioare nu creează nici o inegalitate juridică. Succesul poate fi opera meritului şi aptitudinilor în aceeaşi măsură ca şi a hazardului. De aceea, succesul nu e sinonim cu munca sisifică şi nici cu talentul eclatant.
Într-o societate liberă inegalităţile sociale sînt fireşti, dar şi accidentale, şi, prin urmare, nimeni nu se poate erija în superiorul altuia. Da, „superiorul” a fost mai norocos, a fost favorizat de nişte circumstanţe, sau şi-a dorit cu orice preţ să aibă avere şi funcţii. Însă oamenii nu pot fi reduşi la bani şi la funcţii.
Într-o societate liberă şi democratică, orice ierarhie e temporară şi poate fi modificată. Nu e exclus ca mîine un amărăştean să-i ia locul funcţionarului blazat. De aceea, în viaţa de zi cu zi avem obligaţia să-i tratăm pe toţi din start ca egali. Iar pietonul amărît, chiar dacă e mai sărac decît stăpînul bădărănos al Land Rover-ului, are dreptul să ceară să fie respectat.
Aşa ar trebui să fie la modul ideal. În realitate, ştiţi cum e...
